Spargatorul de gheata (3)

Victor Suvorov

DUŞMANUL  PRINCIPAL

Dacă de la un oarecare capăt va începe zguduirea revoluţionară a Europei, acesta va fi Germania... şi victoria revoluţiei în Germania înseamnă asigurarea victoriei revoluţiei internaţionale
I.V. Stalin


În 1923, Germania se află din nou în pragul revoluţiei. Lenin nu mai ia parte la conducerea ţării. Frîiele puterii sunt aproape în totalitate în mîna lui Stalin, deşi nici ţara, nici lumea întreagă, nici măcar rivalii săi din partid n-au înţeles deocamdată acest lucru.

Iată cum descrie Stalin însuşi rolul său în pregătirea revoluţiei germane din 1923: „...comisia germană a Cominternului, în componenţa Zinoviev, Buharin, Stalin, Troţki, Radek şi o serie de tovarăşi germani, a luat o serie de hotărîri concrete privind ajutorul direct pentru tovarăşii germani în problema luării puterii" (Cuvîntare la plenara CC şi al ŢKK2 al VKP(b)3 l aug. 1927).

Secretarul personal al lui Stalin, Boris Bajanov, a descris pregătirea mai amănunţit. El spune că au fost alocate mijloace uriaşe pentru revoluţia germană, apoi s-a luat hotărîrea ca în general aceste mijloace să nu cunoască limite, în Uniunea Sovietică au fost mobilizaţi toţi comuniştii de origine germană şi toţi comuniştii care stăpîneau limba germană. Au fost pregătiţi şi trimişi în Germania să acţioneze în ilegalitate. Au fost trimişi nu numai comunişti sovietici de rînd, dar şi conducători de rang înalt printre care: comisarul poporului V. Schmidt, adjunctul preşedintelui GPU4, Unschlicht, membrii CC Radek, Piatakov şi alţii.

Reprezentantul plenipotenţiar în Germania, Krestinski, a desfăşurat o largă reţea a unei agenturi secrete.. Reprezentanţa plenipotenţiară sovietică în Germania s-a transformat în centrul organizatoric al revoluţiei. Prin reprezentanţă treceau indicaţiile Moscovei şi sumele de bani care aici se prefăceau în vagoane de literatură sub­versivă, într-o avalanşă de arme şi muniţii. „Unschlicht a fost însărcinat cu organizarea detaşamentelor pentru insurecţia armată, cu recrutarea şi înarmarea lor. Tot el a fost însărcinat cu organizarea CC german pentru distru­gerea burgheziei şi a duşmanilor revoluţiei, după luarea puterii" (B. Bajanov, Amintirile fostului secretar al lui Stalin, pag. 67). Biroul Politic sovietic a elaborat şi apro­bat planul detaliat al revoluţiei şi a fost stabilită data: 9 noiembrie 1923.

Revoluţia însă nu a avut loc. Din mai multe cauze.
Prima: masele au ales calea de mijloc, nu i-au urmat pe comunişti, ci pe social-democraţi. Pentru luarea pute­rii, Partidul Comunist german n-avea sprijinul absolut necesar al maselor, în afară de aceasta, partidul s-a scindat în două fracţiuni, iar liderii ambelor fracţiuni nu împărtă­şeau opiniile lui Lenin şi Troţki.

A doua: între Uniunea Sovietică şi Germania nu exis­ta graniţă comună. Ca şi cu trei ani în urmă, Polonia le despărţea. Dacă ar fi avut graniţă comună, Armata Roşie putea ajuta Partidul comunist german şi pe nehotărîţii lideri ai acestuia...

A treia cauză, cea mai importantă: de mult Lenin nu mai conducea nici Uniunea Sovietică, nici revoluţia mon­dială. Era pe moarte. Avea mulţi urmaşi: Troţki, Zino­viev, Kamenev, Rîkov, Buharin. Alături de aceşti rivali „declaraţi", se află modestul Stalin, pe care nimeni nu-l consideră pretendent la putere, dar care, după cuvintele lui Lenin, „a concentrat deja în mîinile sale o putere imensă".

Revoluţia germană din 1923 era condusă de la Krem­lin, dar la timona revoluţiei mondiale avea loc o luptă cruntă. Nici unul dintre pretendenţii vădiţi la putere nu voia să-şi vadă adversarul în rolul de conducător al revo­luţiei germane şi prin urmare, al celei europene. Con­ducătorii se îmbulzeau la putere, dînd subordonaţilor ordine contradictorii. Nu aşa se putea obţine victoria.

În această situaţie vicleanul Stalin nu s-a căţărat în vîrful puterii. A hotărît ca, pentru început, să acorde întreaga atenţie problemelor consolidării definitive a pute­rii personale şi abia după aceea să se ocupe de toate celelalte probleme, printre care şi de revoluţia mondială.

În anii următori, Stalin îi lasă pe toţi pretendenţii la putere cu un etaj mai jos, apoi îi va lăsa tot mai jos şi mai jos, pînă la subsolurile Lubiankăi. Cucerind puterea, Stalin va îndepărta toate barierele aflate în calea revoluţiei germane:
-  face ordine în Partidul comunist german şi-l obligă să îndeplinească orbeşte ordinele Moscovei;
- stabileşte graniţe comune cu Germania;
- nimiceşte social-democraţia germană.
Fireşte, nu va nimici social-democraţia cu mîinile sale. Dar a ucis oare Stalin pe cineva cu mîinile sale?

Conform lui Marx şi Lenin, revoluţia apare ca rezultat al războiului. Războiul ascute contradicţiile, ruinează eco­nomia, apropie naţiunile şi statele de acele trăsături fatale, care distrug rînduiala obişnuită a vieţii. Stalin a fost un adevărat marxist-leninist şi a avut faţă de problemele războiului şi păcii o poziţie principială: dacă social-de-mocraţii, prin pacifismul lor, îndepărtează proletariatul de revoluţie (şi de războiul, care generează revoluţia), înseamnă că trebuie declarat un război necruţător social--democraţilor. La 7 noiembrie 1927, Stalin lansează lo­zinca: „Nu se poate termina cu capitalismul fără să se termine cu social-democratismul" (fravda, Nr. 255, 6-7 nov., 1927). În anul următor declară lupta cu social-de­mocraţia ca principală sarcină a comuniştilor: „în primul rînd, lupta neobosită cu social-democratismul pe toate liniile... incluzînd aici şi demascarea pacifismului burghez" (Voi. 11, pag. 202).
În relaţia cu cei care doresc revanşă şi război, de pildă în relaţia cu fasciştii, poziţia lui Stalin nu mai este la fel de simplă şi de principială: ei trebuie susţinuţi. Lasă-i pe fascişti să-i nimicească pe pacifişti şi pe social--democraţi, lasă-i să înceapă un nou război. Cu toţii ştim ce urmează după un mare război... În 1927, Stalin preve­de venirea fasciştilor la putere în Germania şi consideră o astfel de evoluţie a evenimentelor ca fiind de dorit: „Faptul că guvernele capitaliste se fascizează duce la înăsprirea situaţiei interne din ţările capitaliste şi la mani­festarea revoluţionară a muncitorilor" (Cuvîntare la ple­nara unită a CC al ŢKK, l aug., 1927. A fost publicată pentru prima dată abia peste 25 de ani: LV. Stalin, Opere complete, voi. 10, pag. 49). Stalin denumeşte regimul lui Hitler „dictatură teroristă" şi subliniază: „criza revoluţio­nară va creşte cu atît mai rapid, cu cît burghezia se va încurca în combinaţiile sale, cu cît va apela mai des la metodele teroriste"; iar în darea de seamă de la Congre­sul XVII al partidului, subliniază: „Nu vorbesc despre fascism în general, ci în primul rînd despre fascismul de tip german". Dar Stalin îi susţine pe fascişti. Staliniştii zeloşi, de exemplu membrul Biroului Politic al Partidului comunist german Hermann Remelle, îi susţin în mod deschis pe fasciştii germani care aspiră la putere. Rolul lui Stalin în cucerirea puterii de către fascişti în Germania este covîrşitor. Voi trata totul în altă carte. Acum consem­nez doar opinia lui Lev Troţki, enunţată în 1936: „Fără Stalin n-ar fi existat Hitler, n-ar fi existat Gestapo!" Despre clarviziunea lui Troţki şi despre cunoştinţele lui în această problemă stă mărturie o altă observaţie a sa din noiembrie 1938: „Stalin a dat mînă liberă lui Hitler şi adversarilor săi şi a împins Europa în război". Aceste lucruri au fost spuse pe vremea cînd Chamberlain se bucura că nu va mai fi război, cînd Mussolini se consideră un campion al păcii, iar Hitler nu dăduse încă directiva de pregătire a cotropirii Poloniei, cu atît mai puţin a Franţei. 

În momen­tul cînd Europa orbită răsufla uşurată că nu va fi război, Troţki ştia deja că acesta va începe în curînd şi aflase cine este vinovatul. Ca să-l credem definitiv pe Troţki, să-i ascultăm încă o previziune, enunţată la 21 iunie 1939 - în acest moment, aveau loc convorbiri intense între Marea Britanic, Franţa şi URSS împotriva Germaniei. Nimic nu arată posibilitatea unor surprize sau complicaţii. Dar Troţki spune: „URSS se va deplasa cu toată forţa la graniţa Germaniei, imediat ce al treilea Reich va intra în luptă pentru o nouă împărţire a lumii". Germania va lupta în Franţa, iar Stalin va zdrobi „cu toată forţa sa" statele neutre de la graniţa apuseană, apropiindu-se de cea germană.

Citind sintezele şi previziunile lui Troţki acum, după 50 de ani, şi apreciind astăzi exactitatea lor, ne punem întrebarea: cum de le-a putut afla pe toate? Troţki nu a făcut un secret din asta. El este autor al revoluţiei comu­niste, făuritor al Armatei Roşii, reprezentantul sovietic la convorbirile de la Brest. Este primul lider al diplomaţiei sovietice şi ex-comandant al Armatei Roşii, este fost conducător al URSS şi fost cîrmaci al revoluţiei mondiale. Ştie deci ce înseamnă comunismul, Armata Roşie şi cine este Stalin. Troţki spune că toate previziunile lui se bazează pe publicaţiile sovietice legale, în special pe informaţiile secretarului Cominternului, Dimitrov.

Troţki este primul în lume ce a înţeles jocul lui Stalin, pe care nu l-au priceput liderii occidentali, pe care nu l-a priceput la început nici Hitler.

Iar jocul lui Stalin este foarte simplu. Troţki însuşi este victima acestui joc, de aceea îl şi pricepe atît de bine. În alianţă cu Zinoviev şi Kamenev, Stalin l-a înde­părtat pe Troţki de la putere. Apoi i-a îndepărtat pe Zinoviev şi Kamenev, în alianţă cu Buharin. Apoi Stalin l-a îndepărtat şi pe Buharin. În fine, a îndepărtat de la putere generaţia cekiştilor lui Dzerjinski cu mîinile lui lagoda. Apoi lagoda este eliminat cu sprijinul lui Ejov, după care Stalin îl elimină pe Ejov şi generaţia lui cu mîinile lui Beria ş.a.m.d. Stalin îşi continuă jocul şi pe arena internaţională, iar Troţki vede acest lucru. Pentru Stalin, fascismul german este doar un instrument.

Fascismul german este Spărgătorul de Gheaţă al Revo­luţiei. Fasciştii pot începe războiul, iar acesta va conduce la revoluţie. Spărgătorul de gheaţă va face ţăndări Euro­pa! Pentru Stalin, Hitler este furtuna purificatoare a Euro­pei. Hitler poate face ceea ce lui Stalin nu-i convine să facă.

În 1927, Stalin declară că al doilea război imperialist este inevitabil, după cum inevitabilă este şi intrarea Uniunii Sovietice în acest război, însă vicleanul Stalin nu vrea să înceapă războiul şi să fie participant din prima zi: „Noi vom intra, dar vom intra ultimii, ca să punem pe talerul cîntarului greutatea care, să atîrne cel mai greu" (vol.7, pag. 14).

Stalin avea nevoie în Europa de crize, războaie, de­zordine, foamete. Pe toate le putea aduce Hitler. Cu cît Hitler va comite mai multe crime în Europa, cu atît mai bine pentru Stalin, cu atît mai multe motive pentru Stalin să trimită Armata Roşie eliberatoare în Europa. Troţki a înţeles toate aceste lucruri, înainte de începerea celui de-al doilea război mondial şi chiar înainte de venirea lui Hitler la putere, în 1932, Troţki lămurea relaţia lui Staliri cu fasciştii germani în felul următor: „Lasă-i pe ei să vină la putere, să se compromită, şi atunci..."

Începînd din 1927, Stalin îi susţine din toate puterile sale (este drept, n-a arătat-o public niciodată) pe fasciştii care aspirau la putere. Iar cînd aceştia vor ajunge la putere, Stalin va depune toate eforturile ca să-i împingă în război. Cînd aceştia vor intra în război, Stalin va da ordin comuniştilor din ţările democratice să devină temporar pacifişti, să demoralizeze armatele ţărilor occiden­tale, cerînd încetarea „războiului imperialist", şi să submi­neze forţele armate al ţărilor respective. Însă împingînd Spărgătorul de Gheaţă asupra Europei democratice, Stalin l-a condamnat la pieire.

Cu cinci ani înainte ca fasciştii să vină la putere în Germania, Stalin plănuieşte deja nimicirea lor: „...a înfrînge fascismul, a răsturna capitalismul, a instaura pute­rea sovietică, a elibera coloniile din robie" (Opere com­plete, voi.11, pag. 212).

Fascismul este călăul Europei. Stalin susţine călăul, dar, încă înainte ca acesta să-şi înceapă sîngeroasa lui activitate, Stalin îi pregătea aceeaşi soartă ca şi a victime­lor sale.

DE CE AU  NEVOIE COMUNIŞTII  DE ARMAMENT

Oamenii mor pentru  metal...

În 1933 colonelul german Heinz Guderian a vizitat uzina de locomotive din Harkov. Guderian informa că, în afară de locomotive, uzina are şi o producţie secundară: tancurile. Numărul de tancuri produse: 22 pe zi.

Ca să putem aprecia producţia SECUNDARĂ a unei SINGURE uzine sovietice ÎN TIMP DE PACE, trebuie să amintim că, în 1933, Germania nu producea tancuri deloc, în 1939, Hitler a început al doilea război mondial, avînd 3195 de tancuri, adică mai puţin decît putea produce uzina de locomotive din Harkov în jumătate de an, lucrînd în regim de pace.
Ca să ne dăm seama ce înseamnă 22 de tancuri pe zi, trebuie să spunem că Statele Unite, după începerea celui de-al doilea război mondial, în 1940, avea circa 400 tancuri.

Care era calitatea tancurilor pe care Guderian le-a văzut la uzina de locomotive din Harkov? Erau proiectate de un adevărat geniu al tancurilor, americanul J.U. Christie. Nimeni n-a apreciat realizările lui Christie, în afară de constructorii sovietici. Tancul american a fost cumpărat şi trimis în Uniunea Sovietică pe bază de documente false, conform cărora era considerat tractor pentru agricultură, în Uniunea Sovietică „tractorul" s-a produs într-un mare număr, purtînd marca BT (bîstrohodnîi tank-tanc rapid). Primele BT-uri aveau viteza de 100 km pe oră. Chiar şi peste 60 de ani, orice tanchist va invidia o asemenea viteză.

Construcţia tancurilor BT era simplă şi raţională. Nici un tanc din lume, la acea vreme, incluzînd şi tancurile produse de S.U.A., nu aveau o asemenea formă a blin­dajului. Cel mai bun tanc al celui de-al doilea război mondial, T-34, este urmaşul direct al BT-ului. Forma cor­pului său e o dezvoltare ulterioară a ideilor marelui constructor american. După T-34, principiul poziţionării înclinate a blindajelor-frontale a fost folosit la „Pantera" germană, apoi la toate celelalte tancuri din lume.

În anii '30, practic toate tancurile se făceau după schema: motorul la spate, transmisia în partea din faţă. BT a constituit o excepţie: motorul şi transmisia erau în partea terminală. Peste 25 de ani întreaga lume avea să adopte principiul repartizării componentelor BT-ului.

Tancurile BT s-au îmbunătăţit permanent. Autonomia lor de cursă a ajuns pînă la 700 km. Peste 50 de ani, acest lucru mai era un vis pentru majoritatea tanchiştilor. În 1936, tancurile din seria BT forţau prin albie, aproape pe sub apă, rîuri adînci. La sfîrşitul secolului XX nu toate tancurile posibililor adversari ai Uniunii Sovietice au ase­menea posibilitate, în 1938, pe tancurile BT au început să se instaleze motoare diesel. Restul lumii va începe să facă acest lucru abia peste 10-20 de ani. În sfîrşit, tancurile BT erau utilate cu armament puternic pentru acele vre­muri. Spunînd atîtea lucruri pozitive despre calitatea şi numărul tancurilor sovietice, trebuie, de dragul adevăru­lui, să remarcăm şi un mic neajuns al lor: era IMPOSIBILA FOLOSIREA LOR PE TERITORIUL SOVIETIC.


va urma