I se spunea Machiavelli (XLVIII)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Bun de export

Lavinia Betea:
Stenogramele şedinţelor CPEx din ’89 au fost publicate toate peste 20 de ani (16). Ceauşescu cerea socoteală şi decidea asupra a tot ce se făcea în ţară - de la nasturi şi cuie la meciurile de fotbal.

Stefan Andrei:
Pentru că la el este concepţia unui mare feudal. Considera că toată ţara este feuda lui.

Lavinia Betea:
A spus-o şi Silviu Curticeanu în memoriile sale (17). Se credea patronul României, iar criteriile după care-1 numea pe primul ministru erau calităţile ale unui bun arendaş. Vă citez, în continuare, din stenograma şedinţei CPEx din 12 octombrie 1989, din monologul lui Ceauşescu după „Raportul privind îndeplinirea planului de producţie industrială, export şi investiţii în prima decadă a lunii octombrie 1989 şi măsurile pentru realizarea integrală a planului pe luna octombrie şi trimestrul patru“ (18). Şi începe, surprinzător, cu "Pe ansamblu suntem oarecum satisfăcuţi.“ Constată însă că, faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, exportul înregistrează o creştere de 13,7 la sută. Şi continuă: "Planul de export care a fost stabilit, îl cunoaşteţi, obligatoriu trebuie să se realizeze în toate ministerele. Nu vom admite niciun fel de justificări! Vă rog să luaţi măsuri. Vă pun în vedere acest lucru, pentru că zilele acestea am fost ocupat cu industria alimentară şi cu Capitala; o să discutăm, dar, începând de luni, zilnic mă voi ocupa de felul cum facem exportul pe fiecare întreprindere. Şi trebuie să realizăm, în întregime, exportul fără niciun fel de discuţie. Nu se poate merge mai departe aşa! Trebuie să facem tot exportul!". Apare aici o noutate - revoluţia în industrie! La final a făcut o referire la dv. Aici, în ţară, anunţă Ceauşescu, sunt reprezentanţii din Consiliul economic româno-american care au ridicat problema că produsele contractate nu se livrează la timp şi la calitate... Ce mecanisme interioare prezintă situaţia?

Stefan Andrei:
Iţi dai seama acum sub ce presiune am trăit eu aproape trei ani de zile, ca viceprim-ministru al Comerţului Exterior? Ajunsesem să am angoase, insomnii, când venea câte o şedinţă în CPEx. „Exportul e prost", zicea Ceauşescu. „Foarte prost", comenta mizerabilul de Dăscălescu, de parcă el nu era angajat aici ca prim-ministru. Aveam problemele de calitate cu americanii, spre exemplu, în domeniul industriei uşoare, unde făceam un export mare. Slăbise şi calitatea producţiei la industria uşoară.

Lavinia Betea:
în lohn se lucra cu americanii?

Stefan Andrei:
Nu. Maximum 7-8 la sută din exportul de confecţii era pe lohn. Voiam să păstrăm ţesătoriile şi filaturile şi în acelaşi timp câştigam mai mult la un produs. Câştigam şi pentru ţesătură, şi la filatură. Exportam tractoare şi încălţăminte în America. Multe produse de industrie uşoară aveam în Italia, şi în RFG, şi în Franţa.

Lavinia Betea:
Cu etichetă românească?

Stefan Andrei:
Nu, puneau ei eticheta. De exemplu, fabricam la IOR cele mai complicate lentile, puneam etichetă „Zeiss“ şi le vindea RDG-ul. IOR-ul avea 15.000 de salariaţi. A şi vizitat-o Honecker, şi ne-a lăudat că au fost sub unu la sută reclamaţii la lentilele fabricate în Bucureşti.

Lavinia Betea:
Vindeam la preţuri corecte sau de dumping?

Stefan Andrei:
Vindeam şi noi ca şi ceilalţi. Unde vindeam mai ieftin decât Occidentul era armamentul. Dar şi mâna de lucru era mai ieftină la noi.

Lavinia Betea:
Imi amintesc că în fiecare oraş mare al României aveam fabrici de confecţii şi ţesături care lucrau pentru export. Dar se crease altă anomalie: înfiinţarea de secţii de producţie la primării şi la cooperativele săteşti. De unde altădată acestea din urmă vindeau mărfuri industriale şi achiziţionau pentru stat produse agricole, în anii 1980 deveniseră şi cooperative de producţie. Cu ce forţă de muncă şi în ce condiţii tehnologice însă? Produsele acestora, de foarte proastă calitate, umpleau magazinele „comerţului socialist". Chinezii l-au inspirat pe Ceauşescu?

Stefan Andrei:
Asta nu ştiu. In China, o comună populară avea 10.000 de locuitori. Tot ce ştiu eu despre cooperative este că aveam unele care făceau si, costume populare şi covoare la Tismana, foarte căutate la export. In Occident, astfel de produse manufacturiere erau mai apreciate decât cele produse mecanizat. Grav este că, în ultimul timp, Ceauşescu manifesta o repulsie faţă de introducerea electronicii, microelectronicii, calculatoarelor. Spunea direct.

Lavinia Betea:
Cum?

Stefan Andrei:
Să lăsăm oamenii. De exemplu, am fost la Iaşi. Descoperiseră nişte aparate cu care măsurau temperatura din furnal de la distanţă. „Nu, nu, nu, să vadă omul direct, acolo, a zis el. Să simtă cum îl încălzeşte". Considera şi că reducerea forţei de muncă este un dezavantaj. Nu vor mai avea oamenii unde munci. „Dacă omul nu munceşte, se apucă, se ţine de beţie, zicea. Creează probleme sociale“. Nici n-a pus trecerea obligatorie la program de cinci zile de lucru pe săptămână. Să stea omul două zile acasă? Nu-i păsa că oamenii mergeau în fabrică şi n-aveau ce lucra din cauza nebuniei cu aprovizionarea tehnico-materială. Era refractar la ideea robotizării producţiei şi pe ideea că nu mai domină. Dacă el cerea să fie înregistrate maşinile de dactilografiat, ce să vrea xeroxuri? Noi aveam 250 de xeroxuri din Coreea de Nord, luate de la japonezi, şi nu le foloseam, ca nu cumva să ajungă utilizate la altceva. Marea nebunie a plecat de la un plan nerealist. Voluntarist, care n-avea nicio legătură cu realitatea. Ceauşescu considera că poate rezolva problemele economice prin măsuri organizatorice.

Lavinia Betea:
Ce-aveam noi bun pentru export în România anilor 1980? Vă rog să-mi spuneţi părerile dv., deoarece situaţia exportului şi relaţiile comerciale pe anul 1987 o aflăm din documentele de arhivă (19).

Stefan Andrei:
Aveam industria uşoară foarte dezvoltată. Uzinele Textile Arad erau recunoscute. Formidabile. La Oradea aveam o fabrică bună de confecţii. Vindeam toate ţesăturile din Bucureşti şi din Buhuşi. Fabrici cu câte zece mii de salariaţi, lucrând în trei schimburi. Aveam o foarte bună industrie de mobilă şi de încălţăminte. Mă certam cu Ana Mureşan (20) şi cu Lina Ciobanu (21), pentru că de la Clujana, fosta Dermata, 95 la sută din producţie mergea la export.

Lavinia Betea:
Să prinzi o pereche de pantofi refuzată la export era o fericire în anii 1980...! Se spunea că o cântăreaţă sârboiacă vestită, Lepa Brena, a dat un mare concert pe stadionul din Timişoara contra unui cojoc de Orăştie. 

Stefan Andrei:
Nu, două cojoace. Bărbătesc şi femeiesc. Ştiu de la primul secretar de Timiş, Pacoste. De la Orăştie nu vindeam nimic în ţările socialiste - totul se exporta pe valută forte. Fabrica de pielărie de la Marghita, în schimb, producea numai pentru Siberia. Pe urmă, mobila de la Arad o dădeam în ţări capitaliste. Da. Şi... Nu mai există nimica acum. Morman de fier vechi. Avea dreptate Petre Roman, pentru ce este ea acum. Au fost şi unele fabrici care-ar fi trebuit închise. Insă Ceauşescu n-a vrut.

Lavinia Betea:
De ce, dacă le ştia nerentabile?

Stefan Andrei:
Pentru că la el era obsesia să dea oamenilor de lucru. Nu voia să fie şomeri. O măsură pe care au luat-o americanii când au venit la noi a fost să oprim fabricile de armament. Ca să cumpărăm de la ei şi să nu-i concurăm.

Lavinia Betea:
Asta s-a întâmplat când?

Stefan Andrei:
Când au venit aici... în primul trimestru din 1990. A doua cerere a fost să vindem băncile. Adică să le privatizăm, să le cumpere străinii. Clinton (22) i-a scris o scrisoare lui Iliescu, să încheiem cu Bancorex-ul, care era o bancă foarte puternică, s-o privatizăm. Şi pe urmă s-a ales praful. A apărut aiureala în economie. A conducerii. Pentru că au preferat să închidă toate filaturile şi toate ţesătoriile din ţară şi să treacă la lohn, în care să avem numai cusătorese. S-a ales praful de industria uşoară. La ora actuală, dacă mergem amândoi pe Calea Victoriei şi dezbrăcăm unii bărbaţi de tot ce e chinezesc pe ei, rămân aproape în pielea goală. Altceva vând chinezii în America, şi altceva în Franţa. Ai noştri iau lucrurile cele mai proaste. După asta au luat şi au împărţit fabricile în mai multe sectoare.

Lavinia Betea:
Apoi şi-au făcut şefii şi şefuleţii din fabrici firme private şi au concurat întreprinderea mamă, luându-i cei mai buni meseriaşi, direcţionând furnizorii şi clienţii spre firmele lor. Incasau, în acest timp, şi leafă de la stat ca să-l falimenteze...

Stefan Andrei:
Am făcut şi altceva. Industria de stat s-a dat particularilor să-i vândă produsele sau să importe materiile prime. De exemplu. înainte, noi aduceam minereu de fier cu o condiţie: să fie 31 de dolari tona adusă în Portul Constanţa, la concentraţie 65 la sută fier. Dintre furnizorii aceştia, preferam pe aceia care cumpărau produse româneşti în contrapartidă. Aşa că fabrica de transformatoare Electroputere Craiova livra mare cantitate din producţia ei pentru a plăti minereul de fier din Brazilia. îl plăteam şi cu traverse metalice. După 1989 s-a spus: „Nu, dom’le, privatizăm importul". Şi atunci, particularii aduceau minereul de fier, dar nu mai plăteau 31, ci mai mult, aranjau cu conducerea combinatelor preţul şi băgau un alt preţ faţă de preţul din 1989. Restul - în buzunar. Şi... a ieşit o aiureală, înainte, diferite firme aveau în ţara noastră relaţii la întreprinderi de comerţ exterior. De exemplu, mobilă pentru Franţa. Erau la firma de comerţ exterior patru persoane, care urmăreau în ţară să se producă mobila pentru Franţa. Erau plătiţi pentru aceasta. După 1989, au zis: „Domle, gata, plecăm de aicea“. Şi au luat legătura cu partenerii francezi: „Noi ne ocupăm să vă livrăm mobila, banii îi plasaţi în contul nostru".

Lavinia Betea:
S-au instalat pe circuitul mărfurilor ca nişte polipi canceroşi, distrugând, în final, ţesuturile producţiei şi relaţiei marfă-cumpărător.

Stefan Andrei:
Da. O persoană era reprezentantul în ţară al unei firme din Belgia. Ca să fii angajat al unei firme din Belgia, român, trebuia să ai aprobarea Securităţii. Era o întreprindere, Argus, care dădea aprobarea ca să poţi să fii angajat la o firmă străină. După 22 decembrie 1989, această persoană le-a spus partenerilor belgieni: „Dom’le, nu mai mergeţi la întreprinderea de stat, ţineţi legătura directă cu mine şi eu mă ocup să vă livrez mobila de la Beiuş, de exemplu, şi să-mi livraţi mie banii". Aşa a şi făcut. Şi banii, în loc să vină la stat, veneau la el. Iar asta se petrecea în condiţiile în care întreprinderile erau încă de stat. Şi le-au spart. Sau le-au cumpărat ei. Pe urmă, s-au stabilit preţurile la lemn. Altul pentru export, altul pentru import. Pentru fabricile din România. Şi atunci, marea parte a fabricilor noastre din industria mobilei s-au spart. Acum sunt nişte ateliere care lucrează lohn. Pe urmă, eram foarte buni la utilaj petrolier. Eram pe locul al treilea în lume. Şi sovieticii aveau foarte mare nevoie de utilaj petrolier. Ei preferau utilaj petrolier românesc, pentru că face parte din aceeaşi categorie de produse nesofisticate, dar rezistente, solide, puternice. In domeniul meu, al hidrotehnicii, ruşii nu erau atât de avansaţi ca noi. Studenţii care au învăţat în Uniunea Sovietică nu erau pregătiţi ca noi, care am făcut studiile în ţară. Ruşii au, în general, fluvii cu debite mari. Noi, în afară de Dunăre, am folosit alte construcţii, adunând mai multe pâraie şi făcând baraje, cum sunt cele de la Argeş, de la Bicaz, de la Râul Mare sau din Transilvania. La noi se mergea pe folosirea minimă a metalului considerat material deficitar. Ruşii nu fac asemenea socoteală. Ci să fie rezistent. Ei nu fac economie nici la ciment, ca noi. Pun în faţa apei un baraj şi o opresc... în anii aceia reuşiserăm, în primul rând, să avem comerţ echilibrat cu toate ţările socialiste.

Lavinia Betea:
Şi în anii 1980? Când Ceauşescu nu mai aproba importuri?!

Stefan Andrei:
Sunt mai multe aspecte aici. A venit problema datoriei externe şi eu, în 1989, am început anul fără să primesc niciun dolar pentru importuri. Şi ca să asigur funcţionarea industriei, am forţat pe ţările socialiste. Să iau de acolo materiile prime, materiale şi altele, pe care din Occident trebuia să le luăm în dolari.

Lavinia Betea:
Şi aici le plăteaţi la schimb?

Stefan Andrei:
La schimb. După întâlnirea de la Moscova din 4 decembrie 1989, Ceauşescu m-a criticat că eu am ridicat mult cota Uniunii Sovietice în raporturile economice ale României. „Dv. m-aţi împins spre importuri masive, prevăzând la import doar 1,2 miliarde dolari“, i-am spus eu.

Lavinia Betea:
In ce eram noi de fapt specialişti? Mi-aţi spus aşa: în fabricat tractoare şi armament, construcţii de fabrici de ciment...

Stefan Andrei:
Nu numai fabrici de ciment. Atunci era o bătălie, eu o spun cu răspundere, cu cei din interior, care îmi cereau ARO. Nu puteam face faţă la export cât ARO se cerea. La ora actuală nu mai e nimic din ARO. Noi făceam în ţară fire şi fibre care se extrăgeau din petrol...

Lavinia Betea:
Fire şi fibre sintetice...

Stefan Andrei:
Da, din petrol se extrăgea metaxilen, se transforma în paraxilen. Din acela se făceau firele la Câmpulung, unde era o fabrică de dimetil tereftalat. Acum nu mai e această fabrică.

Note

16 Scînteia. Jurnalul României — acum douăzeci de ani (Supliment Jurnalul Naţional, 22 decembrie 2008—22 decembrie 2009.

17 Silviu Curticeanu, Meditaţii necenzurate, Bucureşti, Historia, 2007, pp. 138-139

18 Stenograma Şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 12 octombrie 1989, ANIC, Fond CC al PCR - Cancelarie, dos. nr. 60/1989, f. 2

19 A se vedea Anexa 2, Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv, din 28 decembrie 1987, reprodusă la pag. 479.

20 Ana Mureşan (1925-2010), profesia de bază: sudor autogen. Membru al CC al PCR (1979-1989), membru supleant al CPEx (1979-1989), ministrul Comerţului Interior (1980-1989). După evenimentele din decembrie 1989, a fost arestată şi condamnată în „lotul CPEx“. Graţiată în 1994.

21 Lina Ciobanu (n. 1929), profesia de bază: ţesătoare. Membru al CC al PCR (1969-1989), membru al CPEx (1974-1989), secretar al CC al PCR (martie-septembrie 1984), ministrul Industriei Uşoare (1974-1984; 1987), viceprim-ministru al Guvernului (1987-1989). Arestată şi judecată în „lotul CPEx“. Gratiată în 1994.

22 Bill Clinton (n. 1946), politician american de orientare democrată. S-a aflat în fruntea Statelor Unite ale Americii între 1993 şi 2001.


va urma