Dialoguri (22)

Corneliu Coposu cu Vartan Arachelian

Punct şi de la capăt?

Vartan Arachelian: 
Văd că o ţinem dintr-o sărbătoare în alta. Am început această carte în seara zilei de 6 martie şi am  evocat atunci guvernul Groza, iar astăzi, duminică 19 mai, aţi  fost sărbătorit la sediul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin -Democrat pentru cei 75 de ani pe care-i împliniţi mîine. Mîine  se împlineşte şi un an de la alegerile din '90, primele...

Corneliu Coposu: 
Ne încurcăm în sărbători,

Vartan Arachelian: 
Da, avem multe sărbători şi Parlamentul o ţine şi el într-una cu sărbătorile. S-ar zice că e un Parlament de duminică. Oricum cartea noastră trebuie să fie săvîrşită cît mai curînd deoarece editorul mi-a pus condiţia ca ea să fie în jur de 200 de pagini. De aceea cred că ar trebui să vedem ce s-a întîmplat cu dumneavoastră, şi cu partidul dumneavoastră, între 22 decembrie 1989 şi 20 mai 1990, cînd au avut loc alegerile.

Corneliu Coposu: 
In 22 decembrie, din faţa spectacolului oribil, al unor tineri căzuţi sub gloanţe, peste care veneau tancurile în viteză, m-am refugiat în cotul dinspre Facultatea de Geologie, unde era, faţă de traiectoria gloanţelor, unghi mort. Am stat acolo, m-am uitat în dreapta şi-n stînga, erau refugiaţi o mulţime de oameni din faţa gloanţelor şi am făcut constatarea, desigur, umilitoare, pentru cei ascunşi acolo, că toţi cei puşi la adăpost erau oameni maturi sau de o oarecare vîrstă, în timp ce tinerii rămăseseră neclintiţi în faţa gloanţelor ce continuau să şuiere, izbindu-se de zidurile Universităţii. 
După aceea am plecat la Televiziune. Cînd am ajuns, deşi înăuntru se găseau prieteni de-ai noştri, unul din ei, astăzi secretar general al partidului nostru, i-a deschis chiar uşa domnului Iliescu, accesul în studio nu mai era permis pentru oricine. Se luaseră deja măsuri pentru interzicerea accesului la studioul nr. 4. Am trimis vorbă, prin mai multe persoane cunoscute, beneficiari de legitimaţie care le asigura accesul, că sînt acolo şi că vreau să ajung la Iliescu, care intrase deja pe post. N-am reuşit să pătrund înăuntru. I-am trimis un bilet domnului Iliescu, la care nu a binevoit să-mi răspundă. Nu 
am insistat. Proclamaţia pe care am făcut-o noi noaptea nu am putut s-o citesc decît trei zile mai tîrziu. In acest timp am fost blocat la intrarea în Televiziune, care era împrejmuită de cordon militar, comandat de colonelul Oatu, dacă nu mă înşel, care era absolut refractar la toate insistenţele de a lăsa pătrunderea în Televiziune. El pretexta că există pericolul exercitat de terorişti.
Inutil să mai spun că atunci metroul nu oprea în dreptul
 Televiziunii. Accesul în străzile învecinate era complet blocat de armată, care continua să tragă fără nici o noimă în imobilele din jurul Televiziunii sub motivarea că acolo s-ar ascunde terorişti.
Nimeni n-a văzut acolo nici terorişti vii, nici terorişti morţi, nici terorişti răniţi. Era perioada înscenării făcute de grupul de veleitari care vroia să pună mîna pe putere, pentru a putea opera în voie şi pentru a-şi putea asigura de o manieră contractată colaborarea securităţii şi a armatei; au găsit de cuviinţă să instaureze o perioadă de teroare, pentru ca lumea, astfel înspăimîntată, să nu aibă altă preocupare, decît de a se păzi de gloanţele teroriştilor. După faza aceasta şi după constituirea aşa-zisului Consiliu al Frontului Salvării Naţionale am avut ocazia, în cîteva rînduri, să stau de vorbă, în condiţii amiabile, cu domnul Iliescu.
După ce am analizat situaţia în cadrul organizaţiei noastre de partid, întrucît nu puteam ridica nici o excepţie la programul anunţat de Consiliu, am spus că, dată fiind perioada de incertitudine, de confuzie, de dezorientare, prin care trece ţara, este cazul ca toată lumea să fie solidară în jurul unui grup, care asigură tranziţia de la revoluţie la alegeri.
Angajamentul reprezentanţi lor puterii politice provizorii
că nu vor participa la alegeri, că se consideră un grup independent, al cărui obiectiv rămîne numai girarea puterii politice în intervalul dintre revoluţie şi alegeri, alegeri care urmau să se desfăşoare cît mai curînd, era la ora aceea ferm exprimat.

Vartan Arachelian: 
Dacă-mi permiteţi aş vrea să revin asupra evenimentelor din decembrie '89. Le consideraţi revoluţie, lovitură de stat, sau este bine să spunem în continuare "evenimentele din decembrie 1989"?

Corneliu Coposu: 
Părerea mea, absolut sinceră, pe care mi-am format-o şi în timpul revoluţiei şi pe care am urmărit-o pas de pas şi după ea, este că iniţial aveam de-a face cu o revoluţie, care pe urmă s-a desfăşurat printr-o înscenare ce nu avea nimic comun cu revolta populaţiei româneşti. Deci nu se poate contesta caracterul revoluţionar al manifestărilor de pe 17, începute la Timişoara, şi 22 decembrie, entuziasmul populaţiei şi pornirea absolut de neoprit cu care urmăreau răsturnarea comunismului. Toţi participanţii la aceste ieşiri în stradă s-au putut convinge de îndîrjirea cu care populaţia Bucureştilor - ca să nu mai vorbim de cea a Timişoarei, ca şi din alte oraşe - manifesta o pornire absolută împotriva 
regimului comunist.
Deci a fost vorba de o mişcare revoluţionară care a operat
 pînă la alungarea lui Ceauşescu. Faza următoare a fost o înscenare, care a durat între 22 şi 29 decembrie. Prin ea, aşa cum am mai spus, se urmărea timorarea populaţiei, pentru ca la adăpostul înfricoşării cetăţenilor grupul care confiscase revoluţia de la generaţia tînără să poată opera în culise pentru consolidarea puterii.
Aici mă îndepărtez de tezele occidentale, care pretind că n-a fost o revoluţie, că a fost o lovitură de palat, precum şi de cei care pretind că a fost o revoluţie prelungită din care a emanat guvernul Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Vartan Arachelian: 
Cum socotiţi afirmaţia făcută de Ceauşescu, după
 evenimentele de la Timişoara, despre ingerinţele unor agenţii 
internaţionale în treburile interne ale ţării?

Corneliu Coposu: 
Eu nu le contest. Adică nu spun că n-ar fi fost posibil ca la Timişoarea să fi intervenit şi factori externi. Apoi, după fuga lui Ceauşescu, a fost tentativa de intervenţie a vecinilor de la Răsărit care s-a şi făcut publică, de a ne oferi asistenţă militară, care a fost refuzată de generalul Guşe. Era normal ca statele vecine să nu stea cu mîinile încrucişate într-un moment incandescent, de care depindea orientarea viitoare a României.
Este posibil să fi existat aceste intervenţii sau încercări de intervenţii, dar asta nu diminuează cu nimic frumuseţea, 
entuziasmul şi eroismul generaţiei tinere, care a răsturnat dictatura comunistă.

Vartan Arachelian: 
Cum aţi considerat atunci şi cum consideraţi acum procesul şi executarea soţilor Ceauşescu?

Corneliu Coposu: 
Abominabilă. A fost o primă chestiune care a întunecat imaginea ţării în străinătate. Nu ştiu în capul cui s-a născut această idee, dar încercarea de justificare a ei nu stă în picioare; este de necrezut că ar fi existat o forţă puternică, care să fi putut determina răsturnarea revoluţiei cîştigată deja şi care să-l fi putut salva pe Ceauşescu.
Cred că a fost un pretext. Nu se poate crede că încarcerat într-o cazarmă, apărată de armata română, să fi putut exista forţe militare care să-l depresureze şi să-i elibereze pe dictatori. Cred că toate justificările au fost invenţii, în orice caz, maniera în care s-a procedat - şi care a fost condamnată de toată lumea cu simţ juridic şi chiar doar cu bun simţ - a produs o impresie penibilă. Totuşi, trecîndu-se peste acest incident neplăcut şi înjositor pentru concepţia unor oameni care pretindeau că urmăresc instaurarea unui stat de drept trebuie să fac constatarea că simpatia de care s-a bucurat România după reuşita acestei revoluţii a fost extraordinară. 
Eu am avut ocazia să o sesizez în străinătate. Din coada statelor care ieşeau de sub dominaţia comunistă, noi am trecut pe primul loc şi dacă nu aveam "norocul" ca puterea politică să încapă pe mîna unor oameni exclusiv grijulii doar pentru prelungirea puterii lor, noi puteam exploata această stare excepţională de simpatie cu care eram înconjuraţi şi să rămînem în fruntea statelor care se lepădaseră de comunism. 
Din păcate am fost din nou aruncaţi la urmă din cauza unor greşeli impardonabile, făcute de puterea politică provizorie.

Vartan Arachelian: 
Credeţi că în afară de unii fruntaşi politici ai zilei din România, au fost interesate de executarea rapidă a soţilor 
Ceauşescu şi puteri străine?

Corneliu Coposu: 
Cred că nu. Părerea mea este că această execuţie rapidă a urmărit, în primul rînd, nu dezamorsarea pericolului Securităţii sau al celor devotaţi lui Ceauşescu, ci amuţirea lui Ceauşescu pentru a nu putea spune anumite lucruri supărătoare pentru unii. Acesta cred eu c-a fost motivul. Felul în care s-a înscenat şi desfăşurat procesul a fost cu totul lipsitşi de bun simţ şi de concepţie juridică; înscenarea aceasta a lăsat un gust amar pentru toţi dar mai cu seamă în Occident, unde ideea de justiţie este comună tuturor cetăţenilor. Simţul lor de democraţie a fost violentat de această manieră.

Vartan Arachelian: 
Şi în sfîrşit, ultima întrebare, înainte de a închide 
paranteza, ce rol credeţi că a jucat Securitatea în evenimentele 
din decembrie?

Corneliu Coposu: 
Opinia mea este că Securitatea - sau o parte din ea - a fost ostilă lui Ceauşescu şi a profitat de prilejul ivit pentru a întoarce cu 180° ţinuta sa. De altfel, eu pot să confirm că în anchetele din ultimii doi-trei ani, cînd am fost confruntat cu zeci de colonei anchetatori, parte din ei lăsau să se vadă o atitudine net ostilă familiei Ceauşescu şi dictaturii. O parte dintre ei, care erau mai grijulii, încercau să ponteze o desprindere din angrenajul comunist, pentru a se putea pretala o atitudine cel puţin neutră faţă de ordinele categorice pe care le primeau. Existau însă şi unii devotaţi. Din anchetele îndelungi pe care le-am avut mai tot timpul mi-am dat seama că există tendinţe centrifugale în cadrul Securităţii. Nu ştiu 
dacă întîmplarea a făcut să fiu anchetat doar de grade înalte. 
Am găsit nu numai oameni inteligenţi, dar aş îndrăzni să-i calific pe unii şi de bună-credinţă, care îşi făceau datoria, unii cu greaţă, alţii pur şi simplu, încercînd să transforme obligaţiile lor represive în simple formalităţi şi aşteptînd şi ei, ca toată populaţia României, scadenţa unei prăbuşiri sau a unei răsturnări.
De aceea cred că Securitatea sau o parte a ei, căci, desigur, nu se poate generaliza - a fost foarte bucuroasă de răsturnarea întîmplată la 22 decembrie şi nu a avut de gînd să se sacrifice, apărînd dictatura care se prăbuşise. Nu ştiu în ce măsură Securitatea s-a făcut vinovată de crimele din 2l-22, ca şi de cele de la Timişoara din 17. Dar, în orice caz, impresia mea este că nu Securitatea a fost cea care a tras.

Vartan Arachelian: 
Am încheiat deci paranteza. Să ne întoarcem la raporturile în care v-aţi aflat cu Consiliul provizoriu al F.S.N.

Corneliu Coposu: 
Noi am dat şi un comunicat că susţinem declaraţia de principiu a F.S.N., că îndemnăm populaţia României la solidaritate pentru ca toţi românii, strîns uniţi, să ajute la trecerea peste momentul de criză cu care era confruntată ţara. Am acţionat în sensul acesta, iar relaţiile cu exponenţii puterii politice erau foarte amiabile. Ba, mai mult, la cererea reprezentanţilor mai răsăriţi ai acestui grup, care girau treburile publice, mi-am permis să le dau şi unele sfaturi, foarte bine venite, cred, în legătură cu atitudinea pe care trebuiau s-o aibă faţă de evenimentele care se desfăşurau.
De exemplu, după o manifestaţie revendicativă a unor 
elemente încă necunoscute, au intrat în panică. Mă găseam
 chiar în localul Preşedinţiei şi mi-am exprimat opinia că nu 
trebuie să se cedeze la nişte presiuni exercitate de o stradă
 neidentificată, care nu ştie ce vrea şi care manifestă în iureşul 
determinat de schimbările de regim, în altă ordine de idei am 
spus că ar fi greşit dacă s-ar decreta scoaterea din lege a PCR sau să se reînfiinţeze pedeapsa cu moartea. N-am fos ascultat, fiindcă oamenii de decizie intraseră în panică-, ei au proclamat nişte decrete pe care au trebuit să le retragă a doua sau a treia zi. Aceeaşi atitudine obiectivă şi binevoitoare am manifestat-o pînă la 23 ianuarie 1990.


va urma