I se spunea Machiavelli (XLVII)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

1.200 de dolari export pe cap de locuitor

Lavinia Betea:
Citind asemenea documente, memoria mea le asocia involuntar cu sintagmele propagandei epocii. Pentru Ceauşescu, „viitorul luminos" însemna mai mult export. Dacă nu murea, planul pentru anii 1990-1995 era cel înfăţişat în şedinţa Biroului Permanent al CPEx din 29 aprilie 1989, unde dv. aţi avut statut de invitat. Acolo s-a discutat „colaborarea" cu alte ţări, în baza unei prognoze cu URSS şi RDG8. Criticând abordarea, Ceauşescu indică discutarea relaţiilor cu ţările din CAER şi cu celelalte ţări pe baza indicatorilor generali ai cincinalului următor. Sunt trei grupe de ţări, spune el: prima grupă - ţările din CAER şi celelalte ţări socialiste să vedem ce materii prime şi ce materiale trebuie să ne asigurăm din ţările socialiste a doua grupă - ţările în curs de dezvoltare, unde recomandă acorduri de lungă durată; a treia grupă - ţările capitaliste. Şi, îl citez pe Ceauşescu: „Cu ţările socialiste trebuie să realizăm 12-13 miliarde în 1995. Practic, să reprezinte cam 50 la sută. Cam aşa am stabilit noi şi data trecută. Pe timpuri era 70 la sută. Cu ţările în curs de dezvoltare trebuie să ajungem cam la 25-28 la sută, iar restul de 22-25 la sută să fie cu ţările capitaliste dezvoltate. Aşa am avut şi în cincinalul trecut şi de fapt de vreo trei cincinale avem la fel“. Ce miliarde, în ce socotea?

Stefan Andrei:
In ruble convertibile.

Lavinia Betea:
Să mai facem şi lista materiilor prime de bază care sunt în număr de 70, zice Ceauşescu, înţelegând că acestea vor fi asigurate prin schimburi de produse.

Stefan Andrei:
Acum, ce spune Ceauşescu cu aceste procentaje... Cu trei-patru zile înainte de şedinţă, avusesem o discuţie cu Ministerul Comerţului Exterior şi cu Comitetul de Stat al Planificării, unde am arătat că menţinem comerţul exterior 50 la sută cu ţările socialiste, aproape un sfert cu ţările în curs de dezvoltare, un pic mai mult decât cu ţările capitaliste. In condiţiile în care aveai numai 1,2 miliarde pentru import, îţi dai seama ce însemna comerţul exterior?

Lavinia Betea:
La cât se ridica valoarea comerţului exterior
în 1989?

Stefan Andrei:
12 miliarde de dolari.

Lavinia Betea:
Iar el proiecta ca, în 1995, doar cu ţările socialiste - adică jumătate din volum - să atingă 12 miliarde de ruble convertibile!

Stefan Andrei:
Poveşti! Nu puteam. în primul rând, singura ţară de la care luam masiv materii prime era Uniunea Sovietică.

Lavinia Betea:
Nu mai mult de la ţările în curs de dezvoltare?

Stefan Andrei:
Luam şi de aici. Dar nici aceste ţări în curs de dezvoltare nu-şi vindeau materiile prime numai pe maşini. Trebuia să le dai şi produse agroalimentare, şi îngrăşăminte, şi câte altele. 

Lavinia Betea:
Uitaţi ce vă spunea atunci Ceauşescu: „Cred că trebuie să ne ocupăm foarte serios şi să vedem ce facem cu Afganistanul. S-a întors acum de acolo tovarăşul Pană. Mi-a spus că a fost primit deosebit de bine. Ei au spus şi public faptul că «tovarăşul Nicolae Ceauşescu a avut dreptate când a spus că nu este bine să avem trupe străine la noi. Abia acum, după ce au plecat trupele străine, armata noastră îşi face datoria şi simte şi ea că este independent㻓. Ce voia, de fapt, de la Afganistan?

Stefan Andrei:
Noi nu am fost de acord cu intervenţia sovietică în Afganistan. La ONU, nu am participat la vot. Nu am fost de acord nici cu aceia care au cerut numai retragerea trupelor sovietice din Afganistan; nu am fost de acord nici cu sovieticii, care se opuneau la asta. Noi am spus: „Să se retragă sovieticii, dar şi americanii. Şi ceilalţi să înceteze amestecul în treburile interne, şi încercările de înlocuire a guvernului comunist al lui Najibullah (9). In legătură cu aceasta a fost Gromîko în Siria. L-am invitat la Bucureşti de acolo şi am avut o discuţie cu el. Intervenţia s-a produs în decembrie 1979, iar el a fost la Bucureşti în ianuarie 1980.
Ceauşescu se referă însă la discuţiile noastre cu conducerea afgană. Noi am spus: „Cât timp sunt trupele sovietice aici, vor fi un argument pentru amestecul american prin Pakistan, şi chiar al Iranului. De aceea, eliberaţi-vă de trupele sovietice, aşa cum a făcut şi Sadat, şi astfel a putut ajunge la înţelegere cu Begin. Şi voi puteţi ajunge la înţelegere cu Pakistanul şi cu Iranul dacă pleacă trupele sovietice". Atunci, nu ştiam prea mare lucru despre potenţialul lor economic, decât că au mari rezerve de gaz metan, care fuseseră descoperite de specialişti români...

Lavinia Betea:
în Afganistan?

Stefan Andrei:
Da, trimişi pe linia organizaţiei UNIDO (10). Se întâmpla încă înainte de intervenţie, pe timpul regimului lui Daoud (11), prin 1960. Românii au descoperit gazul metan acolo. Noi nu am avut prea mult în vedere dezvoltarea relaţiilor economice cu Afganistanul. Era prea departe să aducem gaz metan, acela trebuie lichefiat... în raportul pe care l-au prezentat şi lui Ceauşescu, specialiştii noştri au arătat că sunt semne de zăcăminte puternice de uraniu în Afganistan. Au predat, şi guvernului lui Daoud, şi UNIDO, raportul lor cu gazul metan, însoţit de propunerea trimiterii unor specialişti geologi în probleme de uraniu. Noi ne-am oprit însă aici.

Lavinia Betea:
Iată însă că în 1989 Ceauşescu vorbeşte şi de uraniu...

Stefan Andrei:
Eu nu am fost, ca să fie foarte clar, partizanul unei angajări în Afganistan. L-am considerat un pământ blestemat. In afară de Alexandru Macedon, nimeni nu s-a încurcat cu triburile afgane. Sunt şapte religii şi patru naţionalităţi într-o regiune muntoasă: pe creste sunt minus 30 de grade, iar jos, plus 50. E o mare înapoiere economică, dispute religioase între sunniţi (12), sunt şiiţi... Pentru mine, Afganistanul a fost o enigmă. Şi ce povestesc englezii! Au trimis acolo la sfârşitul secolului trecut un detaşament. Localnicii i-au invitat la masă, au tăiat berbecuţi şi la capătul ospăţului au scos săbiile. Un doctor şi trei militari au mai rămas în viaţă — în rest, i-au omorât pe toţi, unul câte unul. Cine nu-i musulman, pentru ei e diavolul.

Lavinia Betea:
In aceeaşi şedinţă, Ceauşescu face socotelile viitorului târg cu sovieticii. In planurile de profit devine coerent...

Stefan Andrei:
Avea şi astfel de momente, în sinusoidala efectelor sclerozei şi bătrâneţii.

Lavinia Betea:
Vrea să profite de autonomia dată de Gorbaciov republicilor sovietice în încheierea de cooperări internaţionale. Vrea să-l „fenteze“, aşadar, pe Gorbaciov, tratând direct cu republicile. Şi vă spune: „Trebuie să ne batem să ajungem la 30.000 în cincinal“. 30.000 ce?

Stefan Andrei:
30.000 de miliarde în tot cincinalul, de ruble convertibile. Rubla convertibilă era folosită de ruşi în raporturile lor cu ţările socialiste. 0,70 rubla convertibilă valora un dolar.

Lavinia Betea:
Pe măsură ce vorbeşte, Ceauşescu ridică ştacheta la schimburile cu sovieticii în cincinalul 1990-1995: „...să mergem la 45-50, chiar cu tendinţa să depăşim 50, nu să ne oprim la 45. De fapt, să mergem de la 50 în sus“. In nici 5 minute, sărise de la 30 la peste 50!

Stefan Andrei:
O nebunie, domniţă!

Lavinia Betea:
Şi v-a mai comunicat Ceauşescu atunci că vom exporta în RDG mărfuri de 10 miliarde. Cu chinezii preconiza 2 miliarde import, 2 export, cu creştere la 3, China fiind pe locul doi, după URSS, în schimburile noastre. Iar pe nemţii din Germania Occidentală trebuia să-i regalăm în 1995 cu produse româneşti în valoare de 1,2 miliarde. Şi tot aşa, vă citez: „Cu iugoslavii trebuie să depăşim anual 1 miliard la export şi în mod corespunzător la import. Trebuie să creştem mai mult cu cehii, polonezii, ungurii, bulgarii şi albanezii. La fel, putem creşte mai mult cu Cuba şi în mod corespunzător cu Vietnamul şi Mongolia“. Ce gândeaţi, ascultându-1?

Stefan Andrei:
Mă gândeam la basmele lui Petre Ispirescu. Când a făcut planul pe 1990, l-am invitat pe Emilian Dobrescu (13), consilierul lui pe probleme economice, economist foarte bun. „Dragă Emilian, i-am spus, dacă vindem şi vrăbiile din România, tot nu putem să ne încadrăm în planurile astea. Cum de ai acceptat aşa ceva?“; „Lasă că o să vii dumneata prim-ministru şi o să rezolvi, a zis el. „Domnule, dar pe mine nu mă interesează să fiu prim-ministru, am spus-o de multe ori, e o nebunie..."

Lavinia Betea:
Vă comportaţi, prin urmare, ca doctorii cu pacienţii din spitalul de nebuni. Dar dvs. aşteptaţi ceva deosebit - să moară însuşi nebunul ce patrona spitalul...

Stefan Andrei:
Trebuie să ştii - Ceauşescu era lup dacă-1 contraziceai cu cineva de faţă. Fie că era, fie că nu era şedinţă, îi cădea buza-n jos. Eu, care-1 cunoşteam bine după atâta vreme, îmi dădeam seama că sau discuţi cu el, sau cu peretele, e totuna. în afara Ceauşeascăi, în ultimii ani, nimeni nu putea să-i schimbe părerile.

Lavinia Betea:
In aceeaşi şedinţă, vorbeşte şi de marfa noastră. Doar pentru ţările socialiste estimează vânzarea a 15.000-20.000 de camioane anual. Fabricam atâtea?

Stefan Andrei:
Vrei să-ţi spun ceva? Nu puteam vinde decât în Cuba camioane. Cum ţi-am mai spus, erau de proastă calitate. Erau ele mai grosolane, poate şi cu consum mai mare, dar şi cu alte defecte. Principalul defect era legat de calificarea forţei de muncă. Apoi, toată cauciucăria era de o calitate mizerabilă - plecând de la cureaua trapezoidală şi terminând cu anvelopele. Nu aveam suficient cauciuc natural în ele. Hidraulica şi cauciucăria au fost partea slabă în construcţia noastră de maşini.

Lavinia Betea:
Din expozeul lui Ceauşescu aflăm şi planul cumpărăturilor de la sovietici: 8-10 milioane de tone de petrol pe an, 45-50 de miliarde de metri cubi gaze naturale plus cărbune cocsificabil. (14) Erau diferite aceste estimări faţă de anii precedenţi?

Stefan Andrei:
Convenisem cu ruşii 5 milioane de tone de petrol în 1983, cum ţi-am povestit. Ceauşescu voia mai mult. Imposibil şi asta. Pentru că ruşii, inclusiv Gorbaciov, ne spuneau: „Dar mai aveţi şi voi petrolul vostru".

Lavinia Betea:
Mai aveam?

Stefan Andrei:
Mai aveam 5-8 milioane.

Lavinia Betea:
In ultima întâlnire, din 4 decembrie 1989, Ceauşescu şi Dăscălescu i se plâng lui Gorbaciov că livrările lor contractuale sunt întârziate (15). Strângeau, cumva, sovieticii şurubul la petol şi gaze în scopul creşterii nemulţumirilor populaţiei?...

Stefan Andrei:
La petrol, în 1989, noi nu am luat decât 3.920.000 de tone. Pentru că nu am dat produsele agroalimentare la care ne angajasem. Ele trebuiau să reprezinte 13 la sută din valoarea petrolului cumpărat. Livrasem toate contractele pe linia industriei uşoare, metalurgice şi construcţiilor de maşini, dar nu am livrat produsele agroalimentare. Nu le-am dat pentru că nu am avut de unde. Ca să dăm cehoslovacilor 20.000 de tone de porumb, a intrat o ţară în alarmă. Nu aveam producţie. Animalele din combinatele de porci, păsări şi ovine stăteau nemâncate. Cum nu ştii asta? Am fi avut nevoie de cel puţin 500.000 de tone de şroturi de soia, minim din import ca să rezistăm cu hrana animalelor, şi de un milion ca să stăm bine. Dar producţia noastră în 1989 a fost de doar 300.000 de tone de şroturi de soia. Dar am anunţat-o ca fiind 3 milioane. Şi din cauza aceasta nu am putut să cumpărăm şroturi de soia din străinătate şi am ţinut animalele nemâncate.

Lavinia Betea:
Aţi fost acolo, spuneţi-mi, vă rog: de ce aceste declaraţii - ca să-l impresioneze pe Gorbaciov cu rezultatele „noii revoluţii agrare“ şi cu „clarviziunea“ sa politică?

Stefan Andrei:
E o idee. Spunea şi direct că producţiile acestea demonstrează superioritatea agriculturii socialiste. Aşa îl contrazicea pe Gorbaciov, care declarase că agricultura socialistă merge prost. Iată rezultatele României răspundea Ceauşescu chiar şi la Congresul al XlV-lea - ceea ce demonstrează marea superioritate a agriculturii socialiste. Nebunia pământului!

Lavinia Betea:
Iată o informaţie de negăsit în Scînteia. Vi-1 citez pe Ceauşescu din stenograma din aprilie 1989: „Sigur, acum trebuie să intrăm în cooperare şi la metale preţioase, la aur, argint, adică la toate produsele acestea rare, inclusiv la uraniu. Trebuie să ne angajăm acum şi la acestea, pentru că  ricât de multe am avea în stoc, ele nu ne dau afară.“ Concret, ce avea în vedere?

Stefan Andrei:
El se gândea mai mult la ţările africane, să facem cooperări cu ţările africane... Să mergem chiar să lucrăm cu ei la mine de cupru, de bauxită, de aur şi argint şi să ne procurăm de acolo minereu. Cam ce vor ăştia să facă la Roşia Montană.

Lavinia Betea:
Sunteţi de acord cu ei?

Stefan Andrei:
Nu. In primul rând că este un contract foarte dezavantajos pentru noi. La 300 de tone de aur care se extrag, nouă ne revin numai 12 tone. A doua - este o zonă seismică, cei de la Academie au arătat că este o zonă unde se petrec frecvent cutremure de 4-5 grade, astfel că trebuie să construiască un baraj foarte mare împotriva cianurilor, că altfel distrug toată apa din zonă. Dar ei vor să lucreze ca ruşii în 1945—1946, să exploateze cât mai sălbatic, să scoată aur sau uraniu şi să plece cu el. Ce s-a făcut atunci cu uraniul a fost expresia unei puteri coloniale. Şi la Ştei, şi la Ciudanoviţa. Acolo, partidul nu avea nicio putere, nici organizaţie de partid nu era, nu putea să măsoare, ruşii hotărau totul acolo. Aşa vor şi la Roşia Montană.
Dacă nouă ne dau 12 tone de aur, marea bătălie este pentru comision. I-au cumpărat deja pe mulţi de aici - pot fi văzuţi la televizor. Am auzit că vor să vândă şi Roşia Poieni, unde este depozitul acela mare de cupru în formă de ou. Unde e cupru, întotdeauna e şi zinc, şi plumb.

Lavinia Betea:
în documentul din aprilie 1989, Ceauşescu prevede o cooperare în producţie, fără să se refere la cineva anume, care să presupună şi „eventuale societăţi mixte“. Cu cine şi după ce model?

Stefan Andrei:
Să facem societăţi mixte în ţările africane. Noi aveam deja o mină în SUA.

Lavinia Betea:
Se regăsea, aici, în practica societăţilor mixte, şi ideea zonelor libere iniţiate deja de chinezi?

Stefan Andrei:
Nu, Ceauşescu era pentru centralizare, dar îl bucura descentralizarea din URSS. Nicio întreprindere românească nu avea drept de acţiuni internaţionale fără aprobarea lui. Pentru că sovieticii spuneau: „Haideţi să facem, să lăsăm întreprinderile să se înţeleagă între ele“. El nu era de acord - în România voia ca totul să fie strâns în mâna lui.

Lavinia Betea:
Vi-1 citez din aceeaşi stenogramă pe Ceauşescu. „Eu m-am gândit că, pe ansamblu, noi trebuie să ajungem la peste 1.000 dolari export pe locuitor de fapt - 1.000 - 1.200 dolari“. Nici nu ştiu să formulez întrebarea, cu gândul la rezultatul înmulţirii...

Stefan Andrei:
în jur de 500 de miliarde de dolari. De unde să faci? N-aveam marfă, de unde să faci? Ce marfă aveam noi de vânzare? O aiureală. Mi-a şi spus Gorbaciov mie: „Voi aveţi o poziţie nerealistă“. In 1983, când am discutat cu ei problema livrării petrolului către România.

Note

8 Stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 29 aprilie 1989, ANIC, Fond CC al PCR — Cancelarie, dos. nr. 27/1989, f. 2.

9 Mohammad Najibullah Ahmadzai (1947-1996), om de stat afgan. A deţinut funcţia de preşedinte al Afganistanului (1987-1992). A fost instalat la putere în urma invaziei sovietice.

10 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (în engleză, The United Nations Industrial Development Organization - UNIDO) a fost creată în 1966, ca un program de dezvoltare al ONU. Sediul UNIDO a fost la Viena încă de la înfiinţare, iar în anul 1985 a devenit agenţie specializată a ONU. Organizaţia îşi propune promovarea şi accelerarea industrializării în ţările cu economii în curs de dezvoltare sau de tranziţie, precum şi cooperarea industrială internaţională.

11 Mohammed Daoud Khan (1909-1978), om de stat afgan. A fost primul preşedinte al Afganistanului, după înlăturarea monarhiei (1973-1978). A fost înlăturat de la putere de comunişti şi asasinat.

12 După moartea profetului Mahomed (632 e.n.) au apărut neînţelegeri legate de succesiunea la conducerea religioasă şi politică a lumii islamice. Unii considerau că moştenitorul de drept al puterii era Abu Bakr, colaboratorul cel mai apropiat al lui Mahomed. Alţii l-au văzut urmaşul profetului pe Ali ibn Abu Talib, văr cu Mahomed şi ginere al său. Adepţii lui Abu Bakr şi-au spus sunniţi, în timp ce aceia care-1 considerau succesor pe Ali ibn Abu Talib şi-au zis şiiţi. Diviziunea religioasă a lumii musulmane s-a moştenit până astăzi.

13 Emilian Dobrescu (n. 1933), economist. Membru al CC al PCR (1972-1989), membru supleant al CPEx (1981—1983), membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (1981-1983). A deţinut mai multe funcţii precum: consilier la CC al PCR (1969-1971), prim-vicepreşedinte al CSP (1972-1979), consilier al preşedintelui RSR (1979-1981; 1988-1989), preşedinte al CSP (1981-1982), viceprim-ministru al Guvernului (1981-1982).

14 Stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 29 aprilie 1989, ANIC, Fond CC al PCR — Cancelarie, dos. nr. 27/1989, f. 5

15 Stenograma discuţiei dintre N. Ceauşescu şi M.S. Gorbaciov din 4 decembrie 1989 în Lavinia Betea, Poveşti din Cartierul Primăverii, Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2010, pp. 281- 301.


va urma