Stalin şi problema evreiască

Itzak Arad

Pentru a înţelege atitudinea lui Stalin faţă de Holocaust - încercarea de anihilare totală a poporului evreu - este necesar în primul rând să înţelegem atitudinea sa faţă de viaţa umană în general, şi faţă de evrei în particular. Scopul acestui articol nu este de a-l descrie pe Stalin şi faptele sale de conducător al Uniunii Sovietice. Este suficient să notăm că el a fost responsabil de moartea a milioane de cetăţeni ruşi/sovietici - înainte, în timpul şi după război. Unii dintre cei care i-au fost apropiaţi, inclusiv membri ai familiei, au fost executaţi din ordinul său. Şi totuşi nimic nu i-a încărcat conştiinţa. Numărul mare al celor omorâţi de către nazişti şi de către agenţii acestora nu a provocat nici un simţământ umanitar la un conducător ca Stalin. 

Itzak Arad

Următoarele evenimente au pus în lumină personalitatea lui Stalin în anii de război. La 5 martie 1940 a dat ordin ca 15.000 de ofiţeri polonezi aflaţi în captivitate sovietică să fie executaţi. Aveau o singură vină, aceea că erau potenţiali inamici ai Uniunii Sovietice. Printre cei ucişi se aflau şi sute de evrei, inclusiv rabini, medici şi ofiţeri. Chiar şi relaţia lui Stalin cu ofiţerii săi era inumană. La data de 16 august 1941 a dat un ordin prin care dispunea ca soldaţii Armatei Roşii, care cădeau prizonieri la germani, să fie declaraţi dezertori şi trădători. Chiar fiul său, locotenentul Iakov Djugaşvili, căzând prizonier, a fost considerat trădător. Familiile ofiţerilor care erau luaţi prizonieri trebuiau să fie arestate, iar familiile soldaţilor obişnuiţi erau private de orice sprijin financiar. Prizonierii de război care supravieţuiau şi care, după război, se întorceau în Uniunea Sovietică, erau închişi şi trimişi în lagăre de concentrare, unde rămâneau ani în şir. La data de 17 noiembrie 1941, Stalin a dat ordin să fie distruse şi arse, prin forţă aeriană, artilerie, unităţi speciale de comando sau partizani, toate casele şi clădirile din satele şi oraşele aflate pe o suprafaţă de 40-60 km în spatele liniei de front germane. Scopul acestui ordin era să împiedice armatele germane să găsească acolo condiţii de trai în timpul unei ierni năprasnice. Chiar dacă populaţia civilă sovietică, ce trăia în acele locuri, ar fi suferit mai mult decât germanii, pentru că ei ar fi fost primii expulzaţi de germani din clădirile încă nedistruse, suferinţele şi pierderile lor nu l-ar fi deranjat pe Stalin. 


Alte evenimente care au pus în lumină personalitatea lui Stalin au fost ordinele date şi expulzările de pe pământurile natale, în Asia Centrală şi Siberia, a germanilor de pe Volga, a cecenilor, inguşeţilor, tătarilor din Crimeea, şi ale altor oameni, în timpul războiului. "Vina" germanilor de pe Volga a fost aceea că ei ar fi putut colabora cu armata germană, "vina" altor expulzaţi a fost aceea că unii dintre ei au colaborat cu armata germană în timpul perioadei de ocupaţie. 

Care era relaţia lui Stalin cu evreii? În ultimii ani ai vieţii sale el a fost un paranoic antisemit. Dar a fost asta o trăsătură permanentă a caracterului său încă din primii ani, ori s-a dezvoltat pe parcurs? A. Bullock scrie: "Deşi antisemit non-activ la începutul carierei sale, Stalin părea să împărtăşească prejudecata comună rusească, dar nu a lăsat-o să influenţeze politica decât după război." 

Robert Tucker pune în legătură antisemitismul lui Stalin cu o perioadă anterioară. Acesta scrie că Stalin era: "Un amestec de revoluţionarism bolşevic şi marele şovinism rusesc. Naţionalismul rusesc avea un aspect exclusiv: era antisemit. La mijlocul anului 1920, Stalin a apelat la antisemitism în lupta împotriva opoziţiei de stânga, ale cărei mari figuri, Troţki, şi apoi Zinoviev şi Kamenev, erau evrei..." 

Stalin a ascuns cu dibăcie trăsătura antisemită a caracterului în primii ani de conducere şi a cultivat imaginea unui "internaţionalism" care deplângea şovinismul şi rasismul. Ca replică, el a scris Agenţiei Telegrafice Evreieşti, pe 12 ianuarie 1930: "Antisemitismul, ca formă extremă de rasism şovin, este cel mai periculos vestigiu al canibalismului... Comuniştii, ca nişte internaţionalişti consecvenţi, trebuie să fie dispreţuitori cu cei mai de seamă antisemiţi. În URSS, antisemitismul este pedepsit cu cea mai mare severitate, ca un fenomen profund ostil regimului sovietic..." 

Este important de reliefat că declaraţia lui Stalin nu a fost publicată în presa sovietică, în acea perioadă; ea era destinată numai mediilor străine, şi mai ales urechilor evreilor. 

Care a fost sursa antisemitismului lui Stalin? Nu se ştie mult despre anii de formare ai lui. A fost el în contact cu evrei în acea perioadă, şi dacă da, ce credea despre ei? Cât de mult i-a fost influenţată atitudinea faţă de evrei de studiile la Seminarul Teologic din Tbilisi? Nu avem un răspuns definitiv la aceste întrebări. Totuşi, o sursă crucială a atitudinii negative a lui Stalin faţă de evrei apare în primii ani de activitate politică: luptele duse în Partidul Social-Democrat sovietic între bolşevici şi menşevici şi în interiorul Partidului Comunist, atât înainte, cât şi după Revoluţie. Într-un articol al lui Stalin despre congresul Partidului Social-Democrat Rus, găsit la Londra în 1970, acesta scria: "... nu mai puţin interesant este acest congres prin componenţa sa naţională. Statisticile arată că în fracţiunea menşevică majoritatea sunt evrei... în fracţiunea bolşevică... ruşii au o majoritate covârşitoare... Unii bolşevici au remarcat în glumă... că menşevicii sunt de fapt o fracţiune evreiască, iar bolşevicii o reală fracţiune rusească, şi astfel nu ar fi o greşeală pentru noi, bolşevicii, să iniţiem un pogrom în partid..." 

Într-o conversaţie din acea vreme cu un prieten, revoluţionar georgian, Stalin a spus: "Asta îl exasperează pe Lenin, că Dumnezeu îi trimite tovarăşi precum menşevicii. Uitaţi-vă la această gloată putrezită: Mortov, Dan, Axelrod - numai jidani necircumcişi. Foarte bine, munciţi cu ei. Veţi vedea că nu vor să lupte... Sunt laşi şi buticari! Muncitorii din Georgia ar trebui să ştie că poporul evreu produce numai laşi, care sunt nefolositori într-o luptă." 

În timpul activităţii sale în spatele Partidului Bolşevic, în anii pregătirii Revoluţiei, Stalin a întâlnit mulţi conducători care erau evrei, cum ar fi L. Troţki, I. Sverdlov, L. Kamenev, G. Zinoviev şi alţii. Toţi erau intelectuali, nivelul lor cultural era mult mai ridicat decât cel al lui Stalin, şi aveau poziţii superioare în partid. Tineri, ei s-au disociat de elementele evreieşti. Stalin a petrecut câţiva ani în Siberia, în exil. Aceştia l-au tratat cu un amestec de superioritate, concesie şi paternalism. Stalin s-a simţit jignit şi nu i-a uitat niciodată. 

Aceste confruntări din perioada de început a activităţii sale politice au trezit la Stalin suspiciune şi gelozie faţă de evrei. Datorită luptelor purtate în partid în anii următori Revoluţiei, în drumul său spre puterea absolută, Stalin a considerat că aceştia încercau să-l blocheze. Următorul lider după Lenin în ierarhia sovietică, şi inamicul lui Stalin, era Troţki, întemeietorul Armatei Roşii. Stalin a reuşit să-l înlăture. Ani mai târziu, în timpul marilor epurări, el i-a mai executat şi pe Zinoviev, Kamenev, Karl Radek, ca şi pe alţi conducători de origine evreiască. În procesul Zinoviev-Kamenev, din august 1936, 11 din 16 apărători erau evrei. Victimele epurărilor proveneau din toate popoarele Uniunii Sovietice şi procesele nu erau îndreptate propriu-zis împotriva evreilor, dar un număr disproporţionat de evrei se aflau în conducere, iar Stalin îi considera adversarii săi personali şi ideologici. 

Suspiciunile lui Stalin împotriva evreilor s-au transformat treptat în ură. Când Nikolai Ejov a devenit şeful NKVD-ului, în iulie 1936, Stalin i-a ordonat epurarea Serviciilor Secrete Sovietice de evrei, pentru că, în opinia sa, erau elemente care nu prezentau încredere. 

Stalin a folosit antisemitismul într-un mod subtil. Troţki şi adepţii lui au fost descrişi ca "elemente străine", pentru care prosperitatea Rusiei nu avea nici o importanţă, în timp ce el, Stalin, se lupta pentru un "socialism patriotic". Publicul sovietic a identificat uşor "elementele străine" cu evreii. Troţki, care nu dorea să fie menţionată originea sa evreiască, a scris că Stalin a folosit antisemitismul ca armă în lupta împotriva lui şi a altor oponenţi politici. Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, scria: "... cum cunoşteam foarte bine caracterul tatălui meu, în cele din urmă mi-a devenit foarte clară sursa antisemitismului său. Fără îndoială, a răsărit din numeroşii ani de luptă cu Troţki şi adepţii lui, şi treptat s-a transformat, din ură politică, într-un sentiment rasist faţă de toţi evreii, fără nici o excepţie..." 

În urma purificărilor şi a lichidărilor, numărul evreilor din rândurile conducătorilor sovietici a scăzut. Scopul lui Stalin era să îndepărteze evreii din aparatul guvernamental şi să-i înlocuiască prin ruşi. Aceasta era o parte din politica naţională a Uniunii Sovietice, care în anii '30 şi-a asumat o direcţie de rusificare. Stalin a reuşit să ascundă propriul său antisemitism lăsând câteva figuri de evrei în cele mai înalte posturi de guvernământ, şi în felul acesta şi-a îndepărtat acuzaţiile de antisemitism. Astfel, chiar după epurările din 1936-1938, biroul politic încă îl mai includea pe Lazar Kaganovici, la conducerea Ministerului de Externe era M. Litvinov, iar în armată Lev Meklis era comisar-şef. Acest comportament ingenios al lui Stalin i-ar fi putut înşela pe ceilalţi în privinţa faptului că i-ar fi displăcut evreii. Victoria asupra Germaniei şi gloria pe care a cunoscut-o astfel nu a schimbat în bine caracterul lui Stalin. Din contră, Hruşciov, în renumitul său discurs secret la Congresul XX al Partidului Comunist, a spus: "Trebuie să observăm că după război... Stalin a devenit mai capricios, iritabil şi brutal, în special mai suspicios. Mania persecuţiei a atins la el dimensiuni de nedescris..." 

Bullock îl descrie pe Stalin ca pe o "personalitate narcisistă" şi ca pe un om cu "o tendinţă paranoică" încă de timpuriu, chiar dinainte de cel de-al doilea război mondial. 

Războiul rece cu ţările vestice, crearea statului Israel, care a fost susţinută cu entuziasm de către societatea evreiască, i-a mărit suspiciunile şi ura faţă de evrei, care s-au transformat într-o paranoie antisemită. El credea că o conspiraţie internaţională evreiască prinsese contur împotriva sa şi împotriva Uniunii Sovietice. Rezultatele acestei paranoia antisemite au fost o campanie contra "cosmopolitismului", ale cărei victime erau predominant evrei, execuţia membrilor Comitetului Evreiesc Antifascist, înscenarea cu "complotul medicilor" şi pregătirile care au fost făcute pentru expulzarea maselor de evrei din teritoriile europene ale Uniunii Sovietice în Siberia. 

Acesta a fost conducătorul absolut al Uniunii Sovietice, Stalin, omul care a determinat atitudinea şi politica Uniunii Sovietice împotriva evreilor, chiar în perioada lor cea mai tragică: cea a Holocaustului.