Misiune dificila. Jurnal (46)

C.V.R. Schuyler

Confiscarea proprietăţilor americane discutată la şedinţa Comisiei Aliate de Control

La şedinţa Comisiei Aliate de Control de joia trecută, generalul Susaikov şi-a expus în sfârşit deschis punctul de'vedere referitor la chestiunea confiscării de proprietăţi americane şi britanice, în conformitate cu legea reformei agrare, care ne creează probleme de multă vreme. Susaikov a spus că el consideră că toate întreprinderile structurate în conformitate cu legislaţia românească sunt, în fapt, persoane juridice române şi că toate aceste companii trebuie tratate la fel în faţa justiţiei, indiferent cine deţine de fapt pachetul de acţiuni. In consecinţă, a spus el, dacă în conformitate cu legea reformei agrare terenurile cultivabile ale multora dintre aceste companii puteau fi confiscate, el consideră că acest lucru nu reprezenta o violare a Articolului 13 şi, prin urmare, Comisia Aliată de Control nu ar trebui să se amestece. Nu puteam fi de acord cu această concepţie, iar vicemareşalul şi cu mine ne-am opus amândoi vehement. Eu am arătat că, în multe cazuri, proprietatea americană din România consta chiar în pachete de acţiuni în aceste societăţi pe acţiuni, că, prin aplicarea legii reformei agrare, această proprietate americană îşi pierdea din valoare şi că, prin urmare, guvernul român era pus în situaţia de a nu-şi putea îndeplini responsabilităţile, conform Articolului 13, de a înapoia, după război, proprietăţile deţinătorilor lor de drept. Am convenit că această divergenţă era fundamentală şi că problema va trebui supusă atenţiei guvernelor noastre.


Această atitudine a ruşilor se poate dovedi a fi un obstacol serios în stabilirea pretenţiilor noastre la despăgubiri de război. Dacă Româno-Americana şi alte întreprinderi cu capital american vor fi considerate ca având acelaşi statut cu toate celelalte întreprinderi româneşti, atunci, după argumentele părţii ruseşti a Comisiei Aliate de Control, ele nu vor fi îndreptăţite la nici un fel de despăgubiri de război. Dacă se va întâmpla aşa, compensaţiile ce ar fi urmat să le fie plătite, pentru distrugerea fabricilor lor prin bombardamente şi pentru greutăţile pe care le-au avut ca urmare a participării României la război alături de Germania, vor fi foarte greu de stabilit. Sper că guvernul nostru va adopta o poziţie fermă la Moscova în această privinţă.

Tratamentul lipsit de respect faţă de reprezentanţii americani şi britanici la sărbătorirea zilei de 10 mai se discută în şedinţa Comisiei Aliate de Control

Tot la această întâlnire, i-am exprimat generalului Susaikov indignarea mea faţă de tratamentul la care au fost supuşi naţiunea americană şi reprezentanţii săi, de către guvernul român, în timpul festivităţilor de la 10 mai. Mi-am expus obiecţiile în general, aşa cum le-am consemnat în Jurnalul meu, când am relatat aceste evenimente. Susaikov a manifestat întrucâtva regrete, oferind nişte scuze cam slabe, dar a acceptat protestul meu pentru a-1 transmite mai departe guvernului român. Vicemareşalul s-a alăturat obiecţiilor ridicate de mine, dar a arătat că, după părerea sa, guvernului român ar trebui doar să i se recomande să aibă mai mult tact în astfel de cazuri şi că era sigur că nu a vrut să jignească cu tot dinadinsul. Această atitudine blajină, după părerea mea, n-a prea fost de ajutor.

Marţi, 28 mai 1946

Markham expulzat de partea sovietică din Comisia Aliată de Control

Pe 21 mai, dl Markham, corespondent de presă al lui „Christian Science Monitor", a fost convocat în faţa generalului Vinogradov, care i-a spus că, din cauza atitudinii sale antiruseşti, a insultelor aduse Armatei Roşii şi încercărilor sale de a se implica în politici partizane, i se retrage viza de lucru în România şi că trebuie să părăsească ţara într-un interval de cinci zile. I-au fost amintite cazuri precise în sprijinul acestor acuzaţii. Markham a răspuns pe larg, respingând toate aceste acuzaţii şi afirmând că nu a relatat niciodată nimic altceva decât fapte reale, la care, în majoritate, a fost martor ocular. Vinogradov a insistat însă, arătând că hotărârea era definitivă. Două zile mai târziu, mi-am fixat o întâlnire cu generalul Susaikov şi i-am spus că deţineam informaţii pe baza cărora puteam combate fiecare din acuzaţiile aduse lui Markham, că gestul Comisiei Aliate de Control de a-1 expulza pe Markham ar provoca un sentiment antisovietic în America şi, mai mult, că eu personal sunt indignat de gestul ruşilor de a adopta această măsură fără să mă consulte şi fără să-i dea măcar lui Markham posibilitatea de a prezenta lucrurile din punctul său de vedere. Susaikov a refuzat să reconsidere chestiunea, spunând că nu va aproba nici o prelungire a termenului de cinci zile, la sfârşitul căruia Markham trebuie să se afle în afara graniţelor României. La început, ne-am gândit să-l trimitem pe dl Markham la Viena, dar, în ultimul moment, a primit vorbă de la ziarul său să plece la Istanbul. Prin urmare, l-am urcat într-un jeep care pleca spre Constanţa, de unde va lua o cabină la bordul unui vas ce pleacă duminică, 26 mai, spre Istanbul.

La 25 mai am primit o telegramă de la Departamentul de Stat în care mi se spunea că acest caz va fi adus imediat la cunoştinţa Moscovei şi mi se ordona să mă duc încă o dată la Susaikov, cerându-i să fie amânat ordinul de expulzare, până când se va lua o hotărâre la nivel guvernamental. Am procedat astfel imediat şi, foarte ciudat, Susaikov a dat curs cererii mele, cu înţelegerea ca, pe perioada amânării, Markham să nu mai activeze în calitate de corespondent de presă în România. Am luat imediat legătura cu Markham la Constanţa, iar el s-a întors la Bucureşti a doua zi. Aşteptăm acum veşti de la Moscova în legătură cu acest caz.


Ne-am întrebat cum de a acceptat Susaikov, în ultimul moment, să amâne executarea hotărârii sale. înclin să cred că, în timpul primei noastre discuţii, a fost mult mai impresionat decât a lăsat să se vadă, în special când i-am arătat că acest gest ar provoca un val de sentimente antisovietice în America. în acel moment, poate că a considerat că i-ar afecta prestigiul dacă ar reveni asupra deciziei, dar, două zile mai târziu, când i s-a oferit o scuză prin mesajul transmis lui de către Departamentul meu de Stat, a fost probabil bucuros să profite de ea şi să paseze răspunderea autorităţilor superioare. In orice caz, această schimbare de atitudine este privită aici ca o mică victorie pentru prestigiul american.

Festivităţi organizate la Constanţa cu ocazia restituirii de către sovietici a vasului Mircea

Luni 27 mai, o amplă festivitate a fost organizată la Constanţa cu ocazia restituirii de către Rusia, către guvernul român, a vasului-şcoală Mircea. La orele 7,00 dimineaţa, din Bucureşti a plecat un tren special cu membri ai guvernului, cu ruşii din Comisia Aliată de Control şi membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi americani şi britanici, precum şi mai mulţi alţi demnitari. Un al doilea tren, în care au urcat Regele şi persoane din anturajul său, a plecat cu o oră mai târziu. La Constanţa, ceremonia de transfer a avut loc la bordul vasului Mircea, rolul principal avându-1 Regele, dar cu Groza ţinându-se scai de el. In afara oaspeţilor oficiali sosiţi de la Bucureşti, doar câteva sute de localnici au avut permisiunea de a asista la ceremonie. Desigur, erau simpatizanţi de-ai lui Groza, aleşi pe sprânceană. Restul lumii a fost ţinut la distanţă de zona portului, de către un cerc de soldaţi şi jandarmi. După ceremonie, ne-am dus cu toţii la prânz la primărie; din nou publicul larg a fost exclus cu grijă, nu numai din primărie, ci şi de pe străzile apropiate traseului nostru, precum şi din Piaţa Primăriei. De-a lungul întregii zile a fost cât se poate de evident că guvernul nu vroia să rişte să mai apară o nouă izbucnire spontană în favoarea Regelui, aşa cum se întâmplase la 10 mai. Chiar înainte de prânz, Regele l-a decorat pe Groza cu ordinul „Serviciul Credincios", cea de-a doua înaltă distincţie acordată civililor. După prânz, mareşalul Tolbuhin şi membrii statului său major i-au luat pe Groza, Tătărescu şi Susaikov la vila sa de la Carmen Sylva. Vicemareşalul Stevenson şi cu mine am fost excluşi intenţionat de la această invitaţie. Regele s-a întors la Constanţa, puţin înainte de ora şapte, iar trenul său special a pornit imediat. Trenul nostru fusese programat să plece la scurt timp după aceea, dar Groza şi Tătărescu au dispărut din nou cu Tolbuhin şi nu au apărut la gară până la orele 21,30, cu aproximativ două ore şi jumătate întârziere faţă de ora la care era programată plecarea noastră. A trebuit să-i aşteptăm cu toţii, pe toată durata întârzierii, fără nici un fel de explicaţie. Astfel, atât în acest mod, cât şi prin excluderea noastră de la festivităţile din timpul după-amiezii, guvernul a reuşit să demonstreze încă o dată întreaga sa desconsiderare a prestigiului britanic şi american.

Siguranţa arestează angajaţii civili ai Misiunilor Americane — Militară şi Politică

Absenţa din Bucureşti a majorităţii înalţilor demnitari din guvern şi din Naţiunile Aliate a fost folosită de către comunişti pentru a începe un nou val de arestări. Au fost arestate câteva sute de persoane, multe fără vreun motiv politic evident, în afară de faptul că manifestaseră o oarecare amiciţie faţă de britanici şi americani. Patru bărbaţi înarmaţi s-au năpustit asupra unui angajat civil al Misiunii noastre, i-au pus cătuşe şi l-au dus la închisoare. In ciuda tuturor eforturilor noastre de a afla ceva despre el de la români, nu avem nici o ştire unde se află. Un alt angajat român, dl Manicatide, a fost vizitat de persoane de la Siguranţă, care şi-au declarat intenţia de a-1 aresta. Din fericire, el a reuşit să ia telefonic legătura cu noi, iar noi am trimis un ofiţer care a ajuns la timp pentru a împiedica arestarea sa. L-am dus imediat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi am sugerat să fie interogat în prezenţa unui ofiţer. Am fost refuzaţi şi s-a încercat reţinerea sa cu forţa. Ofiţerii noştri au reuşit însă să-l scoată de acolo în siguranţă şi l-au adus înapoi la Misiune. El se găseşte acum în grija noastră la Hotelul Stănescu, unde am mai mutat şi alţi români, angajaţi importanţi de-ai noştri despre care credem că se află în pericol de a fi arestaţi. A fost arestată şi o angajată a dlui Berry, care a dispărut. Consider că aceste arestări ale angajaţilor noştri reprezintă poate cea mai mare insultă de care s-a făcut responsabil până acum guvernul român şi am telegrafiat în consecinţă Washingtonului, adăugând că nu am de gând să permit agenţilor guvernamentali să ne interogheze angajaţii cu privire la activităţile noastre din Comisia Aliată de Control, altfel decât în prezenţa unuia dintre ofiţerii mei. Restul angajaţilor noştri români sunt foarte îngrijoraţi şi, în mod natural, le este foarte teamă pentru propria lor siguranţă. Am încercat să mă întâlnesc imediat cu Susaikov în privinţa acestei probleme, dar până în prezent nu am reuşit. Dl Berry este de acord cu poziţia mea. Fiecăruia dintre noi ni se pare de neconceput să permitem guvernului român, aflat încă sub regim de armistiţiu şi în aşteptarea recunoaşterii depline din partea Statelor Unite, să iniţieze o campanie de teroare orientată în primul rând împotriva prestigiului american şi a intereselor americane. Sper ca Washingtonul să ne susţină.

DI Berry înmânează o vehementă notă de protest guvernului român

Luni 27 mai, dl Berry a înmânat o vehementă notă de protest guvernului român, cerându-i să dea socoteală pentru faptul că nu a reuşit până acum să pună în aplicare termenii acordului de la Moscova în privinţa celor patru libertăţi în România. Nota arată că partidelor istorice nu li s-au acordat deplina libertate în domeniul presei, libertatea de a folosi radioul sau libertatea de a-şi organiza şi desfăşura campaniile electorale. Se mai arată că nu s-au organizat alegerile aşa cum se promisese, iar guvernului român îi este adresată invitaţia de a-şi schimba atitudinea şi de a demonstra, prin acţiunile sale viitoare, sinceritatea promisiunilor făcute în faţa ambasadorului nostru, în ianuarie. După o oră, dl Holman a prezentat o notă similară din partea guvernului britanic. Este rezultatul acţiunilor recomandate în martie de către dl Berry. Atât guvernul Statelor Unite, cât şi cel britanic au încercat să determine Moscova să se alăture protestului lor, dar, fireşte, nu au reuşit. Nota are încă un caracter confidenţial, dar urmează a fi dată publicităţii în Anglia,în America, cât şi de către noi înşine, în România, pe data de 1 iunie. Va fi foarte interesant de observat dacă nota va fi trecută sub tăcere în presa locală sau dacă se va permite cel puţin atâta libertate presei.

Planuri probabile ale ruşilor de desfiinţare a Comisiilor Aliate de Control

Buletinele noastre de presă radiodifuzate din America şi Anglia au prezentat în ultimul timp comentarii referitoare la posibilitatea apropiatei desfiinţări a Comisiilor Aliate de Control din Balcani. Se pare că un asemenea proiect a fost propus de către Molotov luna trecută, la Paris, ca urmare a desfiinţării corespunzătoare a Comisiei Aliate de Control din Italia. Secretarul Bymes a aprobat propunerea în principiu, dar a sugerat să fie inclusă între condiţiile de armistiţiu revăzute pentru ţările balcanice şi a apelat la Molotov să le pregătească. Acum pare probabil ca, la următoarea întâlnire a miniştrilor de Externe, din 15 iunie, ruşii să prezinte un număr de astfel de condiţii revăzute.


Desfiinţarea Comisiei Aliate de Control din România, în viitorul apropiat, va fi în mod sigur foarte avantajoasă pentru Rusia. Ar pleca din ţară un mare număr de observatori americani şi britanici, chiar în momentul când se aşteaptă alegerile. De asemenea, ar dispărea o forţă eficace care acţionează acum în apărarea intereselor americane şi s-ar da, desigur, o mare lovitură speranţelor partidelor din opoziţie de păstrare a interesului americanilor şi britanicilor pentru cauza lor. A devenit evident că Rusia se pregăteşte pentru o asemenea eventualitate, înlocuindu-şi treptat militarii şi NKVD-iştii din Comisia Aliată de Control, cu un număr corespunzător de civili. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi îşi aduc cu ei familiile şi par să se instaleze pentru multă vreme. Astfel, Rusia va reuşi să-şi păstreze controlul asupra economiei şi vieţii politice româneşti, chiar şi după ce toate forţele sale armate vor fi părăsit ţara. Acest control poate fi chiar mai eficient decât în prezent, de vreme ce chiar acea slabă rezistenţă opusă de americani şi britanici aici va dispărea în curând. Firesc, am prezentat Washingtonului acest posibil obiectiv al Rusiei şi rămâne de văzut dacă vom face sau nu jocul Rusiei.

Pedepsirea criminalilor de război

Cei doi Antoneşti, Vasiliu şi Alexianu au fost executaţi prin împuşcare sâmbătă după-amiază, 1 iunie 1946, în închisoarea de la Jilava. Altor trei criminali de război, care fuseseră condamnaţi la moarte, Regele le-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. Regele i-a spus ieri dlui Berry, că acest gest a fost conform unei recomandări scrise din partea guvernului român, ce consemna nu numai vederile guvernului, ci şi ale Comisiei Aliate de Control care fusese consultată, şi-şi exprimase acordul. Imediat am semnalat telegrafic acest lucru Departamentului de Război, arătând că nici eu, nici vreunul din asistenţii mei nu fusesem contactaţi în această privinţă şi nu ne-am exprimat nici un fel de opinie.

Corespondenţilor de presă străini nu li s-a permis să asiste la execuţie; totuşi, anumiţi observatori care au fost de faţă au relatat că s-a făcut o treabă de cârpaci. Se pare că plutonul de execuţie a fost format din jandarmi sau din comunişti în uniforme de jandarmi, nu din soldaţi din armata regulată. Doar unul din cei patru, Mihai Antonescu, a murit la prima salvă. Mareşalul a căzut, apoi s-a ridicat în genunchi şi a strigat: „De ce nu mă omorâţi, câinilor?" In total, s-au tras unsprezece coups de grace [în franceză în original — lovituri de graţie] pentru a termina execuţia

Toate elementele societăţii bucureştene par consternate de execuţie. Se pare că aproape toţi se aşteptau ca Regele să comute toate sentinţele în ultima clipă. S-au exercitat presiuni teribile în acest sens asupra lui din toate părţile, dar, în situaţia dată, el a considerat că recomandarea guvernului reprezenta în întregime atitudinea Rusiei sovietice şi, prin urmare, nu a avut de ales şi s-a conformat. In general, poporul consideră că nu s-a dovedit nimic împotriva Antoneştilor, în afara faptului că au pierdut războiul. Este, cu siguranţă, extrem de dificil să se tragă o linie între conducători şi oamenii înşişi, care au urmat politicile conducătorilor lor, opunându-li-se puţin sau chiar deloc.


va urma