Ei sunt aici (2)

Timothy Good

CONFRUNTARE FINALĂ

Deşi cazurile de dispariţie a avioanelor în confruntările cu OZN (cum e cel al tânărului pilot australian Fredcrick Valentich, dispărut în 1978) sunt rare, au atins un număr suficient de mare pentru a justifica, o preocupare serioasă. În două incidente petrecute în Pucrto Rico în 1988, investigate amândouă cu minuţiozitate de Jorje Martin, martorii şi-au oferit de bunăvoie serviciile, pretinzând că au observat într-adevăr derularea dramaticelor evenimente.

In seara de 16 noiembrie 1988 Yesenia Velasquez a văzut o lumină galbenă ca o minge uriaşă în preajma clădirii municipalităţii din San German. Şi-a chemat familia şi împreună au fost martorii unui spectacol extraordinar.

„Au apărut deodată două avioane de vânătoare cu reacţie dinspre sud, urmărind obiectul", îşi amintea Santiago, tatăl Yeseniei. „OZN-ul s-a oprit în aer... iar avioanele au început să zboare pe deasupra lui, pe sub el, de jur-împrejur. Apoi, brusc, au părut că intră în obiect pe dedesubt şi au dispărut. Nu le-am mai putut vedea şi nici sunetul motoarelor lor nu se mai auzea. Au ieşit apoi din OZN două mingi de lumină mai mici şi s-au depărtat în mare viteză. După care [obiectul principal] a dispărut şi el cu viteză mare.“

Mai târziu, pe 28 decembrie 1988, mai multe persoane din zona Cabo Rojo au văzuf un imens obiect triunghiular, similar cu cel raportat de peste 2.600 de martori belgieni, în 1989-1990. „Era enorm", relata Wilson Sosa, cu lumini clipitoare multicolore. Am alergat să-mi iau binoclul şi am putut vedea cu claritate forma triunghiulară, uşor curbată către partea din spate.

S-a întors din drum şi a venit mai aproape, coborând. Părea mult mai mare. În acel moment am observat două avioane de vânătoare cu reacţie [F-14 Tomcat] chiar în spatele obiectului... unul încerca să-l intercepteze şi a trecut în spatele obiectului, când OZN-ul a virat către dreapta şi s-a întors, reducându-şi viteza. Avioanele au încercat în trei rânduri să-l intercepteze, în timp ce OZN-ul a încetinit până când aproape s-a oprit în aer...

Al doilea aparat a rămas în dreapta obiectului, în timp ce primul se îndrepta către latura stângă, în spate. Apoi - nu ştiu ce s-a întâmplat exact - dacă avionul a intrat în OZN prin spate, pe deasupra sau pe altundeva. Am început atunci cu toţii să ţipăm, îngroziţi că se vor ciocni şi-ar putea exploda. Avionul din spate tocmai dispăruse deasupra sau în interiorul OZN-ului; urmăream totul prin binoclu şi n-a mai apărut nici din spate, nici de deasupra, nici din lateral.

Al doilea avion era în continuare foarte apropiat de partea stângă a OZN-ului. Părea foarte mic alături de obiectul acela uriaş. Când OZN-ul a zburat puţin către vest, avionul a dispărut, la fel şi sunetul motorului său...“

După „capturarea" avioanelor, obiectul a coborât, apropiindu-se de sol, deasupra Lacului Şaman. „A stat un moment nemişcat, plutind în aer“, continuă Sosa, „apoi şi-a îndreptat colţurile şi a aruncat un fulger luminos puternic din sfera de lumină aflată în centru. S-a rupt apoi pe mijloc în două secţiuni triunghiulare separate şi distincte... După care au ţâşnit amândouă cu mare viteză. Puteai vedea căzând din el scântei roşii când s-au despărţit cele două jumătăţi."

Deşi Federal Aviation Administration a negat autenticitatea incidentului, Jorje Martin a obţinut mai târziu confirmarea din partea unei surse din US Navy, care a spus că există înregistrări pe bandă ale observaţiilor radar, în legătură cu cele întâmplate. Aceste înregistrări au fost imediat clasificate şi trimise la Washington DC.

 „Am putut urmări cele petrecute pe sistemele radar ale navelor staţionate în apropiere", a afirmat sursa respectivă. „Am văzut când ţintele mai mici de pe ecranul radarului, reprezentând avioanele, au fuzionat cu cea mare. După aceea ţinta cea mare a părut că se despică şi s-a lansat cu mare viteză. Incidentul a fost ascuns sub un scut de tăccre. S-au mai petrecut multe alte evenimente asemănătoare, dar noi n-aveam permisiunea să le comentăm în vreun fel.“

In august 1990 am fost în Puerto Rico să vizitez regiunile unde au avut loc incidentele. Jorje Martin mi-a făcut cunoştinţă cu martorii principali. Am fost impresionat de sinceritatea lor.

Sugerează oare ostilitate aceste întâmplări sau e posibil să fie implicat ceva şi mai senzaţional? Cât am stat în Puerto Rico am auzit zvonuri că Statele Unite ar fi angajate cumva în vreun contact cu extraterestri. O sugestie bizară, desigur, dar, fără îndoială, din această zonă provin relatări despre întâmplări foarte ciudate, după cum vom vedea în capitolul urmator.

RECUNOAŞTERE OFICIALĂ SOVIETICĂ

Intr-o declaraţie oficială făcută în aprilie 1990, generalul Igor Maltsev, şef al Marelui Stat Major al Aviaţiei URSS, a admis că i-au fost raportate peste 100 de apariţii OZN în ziua de 21 martie a aceluiaşi an.

„Potrivit depoziţiilor martorilor oculari", declara el, „OZN-ul este un disc cu un diametru între 100 şi 200 de metri. Două lumini pulsatorii sunt poziţionate pe lateralele sale. Când obiectul zbura în plan orizontal, linia ce unea cele două lumini era paralelă cu orizontul. Pe parcursul deplasării verticale, se învârtea şi era perpendicular pe sol. Mai mult, obiectul se rotea în jurul axei şi executa un zbor în «S», atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical.

OZN-ul a plutit apoi deasupra solului, după care a ţâşnit cu o viteză ce depăşea de două-trei ori pe cea a unui avion modern de vânătoare. Toţi martorii au remarcat că viteza de zbor era corelată cu fulgerările luminilor laterale: cu cât pulsau mai rapid, cu atât mai mare era viteza...“

Obiectul a fost observat asemeni unui ecou radar scurt şi pe ecranele dispozitivelor de ochire ale avioanelor şi de către unităţile radar de la sol, a mai adăugat Maltsev. Jurnalul sovietic în care a apărut această ştire comenta că mărturia generalului Maltsev a fost o confirmare importantă a afirmaţiilor că OZN-urile sunt aparate pilotate, contrazicând teoriile care susţin că sunt doar fenomene atmosferice.

Maltsev a citat raportul unui pilot din aviaţia militară sovietică, participant la incidentul care a avut loc în preajma localităţii Pereslavl Zalcsskiy, cam la 80 de mile nord-est de Moscova.

„Subsemnatul, locotenent coloncl A.A. Semenchenko, am primit ordin să plec într-un exerciţiu de alarmă. La orele 21.38 am primit ordinul de decolare. În aer, în regiunea Pereslavl, am primit sarcina să detectez şi să identific o ţintă aflată la altitudinea de 2.000 metri. Am detectat vizual ţinta, indicată de două lumini albe pulsatorii, la orele 22.05. Am urmat cursul exact de 220 grade şi mă aflam în faţă dreapta, într-un unghi dc 10 grade... Ţinta şi-a modificat altitudinea, stabilindu-se la 1.000 metri şi şi-a schimbat direcţia de zbor. Cu permisiunea centrului de comandă, am blocat sistemul automat de ochire pe sursa respectivă de radiaţie, după ce verificasem pentru siguranţă că armamentul fusese deconectat.

Ţinta n-a răspuns apelului de identificare "friend or foc"* transmis. Pe ecran mai puteau fi văzute în afara ţintei trei sau patru curse civile regulate. După cum mi s-a ordonat de la postul de comandă, am executat o întoarcere prin virare. În timp ce efectuam întoarcerea, am observat un fenomen luminos, asemănător cu aurora boreală, dar de o intensitate scăzută, înspre nord şi nord-est.

* Prieten sau duşman (engl.; n.r.)

M-am apropiat la o distanţă de 500-600 metri de ţintă. Am trecut pe deasupra ci, încercând să definesc natura acesteia. Am observat doar două lumini puternice albe, clipind. Pentru scurt timp am văzut silueta ţintei proiectată pe fundalul luminat al oraşului. Era dificil să i se determine natura şi clasificarea, datorită iluminării limitate. La ordinul centrului de comandă, mi-am încheiat misiunea şi m-am întors la bază.“

Un alt raport oficial confirmă faptul că OZN-ul a fost urmărit de centrul radar din apropiere de Pereslavl Zalesskiy:
... La orele 21.55 obiectul a dispărut la azimut 240 şi o distanţă de aproximativ 40 km... La orele 21.59 a fost observat un avion la azimut 250° şi distanţă 30-50 km, având un curs de 330°. Obiectul se întoarse şi se apropie de avion cu viteză mare. După s-a apropiat cam la 20 km, obiectul din câmpul de observaţie şi apare din nou în spatele şi deasupra avionului. Obiectul se mişcă pe un arc la azimut 270.
La orele 22.01 obiectul pluteşte pe loc la azimut 190°-200°, la o depărtare de până la 100 km. La orele 22.03 a apărut un avion de vânătoare... la azimut 240°. În timp ce avionul se apropia de obiect, acesta din urmă dispăru. La orele 22.05 obiectul a apărut la azimut 190°-220°, a plutit în aer, apoi, după un minut sau două, a dispărut.

„Obiectul arăta ca o farfurie zburătoare cu două lumini foarte strălucitoare în lungul laturilor", a relatat un alt observator, căpitanul V. Birin. „Avea un diametru de  aproximativ 100-200 metri (judecând după luminile sclipitoare). Între cele două lumini puternice se vedea o lumină mai slabă care semăna cu un hublou... Mişcarea depindea de fulgerarea luminilor puternice dc pe lateral: cu cât clipeau mai des, cu atât era viteza mai mare şi invers. În timpul planarii pe loc luminile obiectului au fost aproape complet stinse. La orele 22.30 obicctul a pornit în direcţia Moscovei."
„Mişcarea OZN-ului nu era acompaniată de nici un fel de zgomot şi era caracterizată de o surprinzătoare’manevrabilitate", comenta generalul Maltsev. „Părea că OZN-ul era complet lipsit de inerţie. Cu alte cuvinte, ei au reuşit cumva să cadă la înţelegere cu gravitaţia. În momentul de faţă e puţin probabil ca maşinile terestre să aibă o astfel de capabilitate."

Alte incidente între aviaţia sovietică şi OZN-uri mi-au fost aduse la cunoştinţă de Nikolai Lebedev, cercetător sovietic de frunte. La 8 octombrie 1990, de exemplu, două ţinte uriaşe neidentificate au fost captate de radar, în vecinătatea oraşului Grozniy, lângă Tbilisi, Georgia, potrivit spuselor lui S. Prokoshin, comandantul unităţii aeriene locale. Un avion de intercepţie a fost trimis să cerceteze.
„La orele 11.27 mi s-au transmis coordonatele ţintei şi sarcina de a o găsi", relata pilotul, maiorul P. Riabishev. „Potrivit informaţiilor primite de la unitatea de comandă, obiectul se afla la o înălţime de 4,5 km. Cerul era lipsit de nori şi vizibilitatea era bună, dar căutarea s-a dovedit a fi zadarnică. Am informat unitatea şi apoi am virat, îndreptându-mă către bază. Deodată ceva m-a forţat să mă întorc. În spatele meu, în dreapta, am văzut două obiecte în formă de trabuc, având dimensiuni considerabile. Lungimea primului era de aproximativ 2 km, iar a celui de-al doilea cam de 400 metri. Erau aşezate unul în spatele celuilalt şi puteau fi zărite cu claritate. Obiectul mai mic era brăzdat dc dungi argintii, reflectând razele soarelui, în timp ce cel mare părea de un cenuşiu mat.

Am remarcat că OZN-urile s-au deplasat lateral cu mare viteză. Am întors şi am înccrcat să mă apropii de ele, dar, deodată, ambele ţinte au dispărut simultan din câmpul meu vizual, deşi imaginile ţintelor continuau să se vadă pe ecranul radarului.“

- Glasnostul a condus la o atitudine relativ deschisă faţă dc problema OZN în URSS. În ianuarie 1989, de exemplu, am fost invitat să-mi exprim părerile într-un interviu la televiziunea din Leningrad, în timp ce, la vizitele mele anterioare în URSS, nu mi-ar fi fost îngăduită o astfel dc ocazie. Am fost de asemenea mirat când, la secţiunea spaţială a Expoziţiei Realizărilor Economice de la Moscova, am dat peste un stand OZN, unde erau expuse fotografii, cărţi şi reviste, inclusiv revista englezească FSR, unul dintre jurnalele de frunte în lume în acest domeniu.

Răspunzând unei întrebări despre OZN, puse de un grup dc muncitori din Urali, pe la începutul anului 1990, preşedintele Mihail Gorbaciov a afirmat „fenomenul OZN există şi trebuie tratat cu seriozitate..."

Timpurile s-au schimbat cu siguranţă, dar trebuie să subliniez că în continuare Comitetul pentru Securitatea Statului (KGB) menţine un control ferm asupra răspândirii informţiilor cu privire la această chestiune, mai ales prin Direcţia a IlI-a care este în legătură cu serviciul de contrainformaţii al armatei.

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA PRIN BELGIA

Alăturându-se Uniunii Sovietice, Ministerul Apărării din Belgia a recunoscut deschis că obiecte aeriene neidcntificate au pătruns în spaţiul său aerian. Din noiembrie 1989, peste 2.600 de martori, incluzând personalul militar, piloţi, controlori de trafic aerian, ingineri şi oameni de ştiinţă, au raportat apariţii pe cerul Belgiei. OZN-urile sunt descrisc de obicei ca fiind nişte aparate de formă triunghiulară sau dreptunghiulară.

In noaptea de 30/31 martie 1990, zece zile după incidentele din URSS, mai multe patrule de poliţie şi alţi martori au raportat un OZN, confirmat de unităţile radar din Glons şi Semmezake. Două avioane dc vânătoare F 16 ale Aviaţiei Belgiene au fost trimise să-l intercepteze, dirijate dc la sol de poliţie.

Piloţii au reuşit să fixeze ţinta pe radarul dc la bord. La început obiectul s-a deplasat foarte încet - cu mai puţin dc 40 km/h - dar dintr-o dată a accelerat, la o viteză incredibilă. A coborât de la 2.000 m la mai puţin de 200 m în interval de o secundă!

In trei ronduri în acea noapte cele două F 16 au luat ţinta în colimator şi de fiecare dată obiectul efectua o manevră evazivă, jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu avioanele, plonjând până sub 200 m, în afara domeniului de urmărire radar, urcând apoi tacticos înapoi în zona accesibilă radarului.
„Era o logică în manevrele OZN-ului“ declara comandantul operaţiunilor aviaţiei belgiene, colonel Wilfried De Brouwer, care a respins posibilitatea ca ecourile radar să fi fost produse de fenomene meteorologice sau electromagnetice.

Incidentele, care au durat 75 de minute, au fost observate de o mulţime dc martori de la sol inclusiv 20 de poliţişti. Mulţumită Ministrului Apărării din Belgia, Guy Coeme, înregistrările din cutiile negre ale celor două F 16 au devenit accesibile, indicând clar ţinta.(care se aflase în apropierea avioanelor) urmărită automat de calculatorul de la bord.

Deşi aviaţia militară a refuzat să permită piloţilor să dea interviuri, încercând să evite o publicitate nedorită, colonelul De Brouwer a susţinut totuşi relatările accstora. „Sunt tineri şi cred că a fost ceva deosebit" remarca el. „Sunt convins că a fost într-adevăr ceva.“

Intr-o cooperare oficială fară precedent, aviaţia belgiană a pus la dispoziţia unui grup OZN, Societatea Belgiană pentru Studierea Fenomenelor Spaţiale (SOBEPS), un număr dc avioane, printre care şi un Hawker Siddeley 748, turboreactor bimotor, echipat cu detectori în infraroşu şi alţi senzori sofisticaţi, în vederea unei operaţiuni masive dc supraveghere a cerului, în timpul Paştelui din 1990. Au participat peste 1.000 dc belgieni, ajutaţi de patrule de poliţie. Deşi de la sol s-au făcut destule observări, de fiecare dată când apărea în sccnă un avion, misteriosul intrus cobora până la nivelul acoperişurilor, fapt care, combinat cu vremea proastă, a făcut imposibilă interceptarea.


va urma