Din aventurile lui Luke Skywalker (16)

George Lucas

Vader scruta mulţimea pestriţă de stele afişate pe harta sălii de conferinţe, în timp ce Tarkin şi amiralul Motti discutau în apropierea lui. În mod paradoxal, prima utilizare a maşinii cu cea mai mare putere de distrugere construită vreodată, nu avusese, după cîte se părea, nici un fel de influenţă pe această hartă, care, la rîndul ei, nu reprezenta decît o fracţiune minusculă din acel sector, aparţinînd unei galaxii de dimensiune mijlocie.

Ar fi fost necesară o mărire la scară a unei porţiuni de pe această hartă pentru ca nesemnificativa reducere a masei cosmice, realizată prin dispariţia planetei Alderaan să poată ieşi la iveală. Alderaan cu nenumăratele lui oraşe, ferme, uzine... şi trădători, îşi reaminti Vader.

În ciuda progreselor şi a complicatelor metode de ani­hilare, acţiunile omenirii trecuseră neobservate în faţa unui univers nepăsător şi imaginabil de vast. Dacă cele mai măreţe planuri ale lui Vader aveau să se materia­lizeze vreodată, toate acestea urmau să se schimbe.

Era cît se poate de conştient de faptul că, în ciuda inteligenţei şi abnegaţiei lor, cei doi, ce continuau să pălăvrăgească ca nişte maimuţoi în spatele lui, nu puteau percepe măreţia şi misterul. Tarkin şi Motti erau talen­taţi şi ambiţioşi, dar nu vedeau lumea decît prin prisma meschinăriei umane. Era păcat, gîndi Vader, că nu aveau o perspectivă pe măsura capacităţii lor.

Totuşi, nici unul nu era Lord întunecat şi, ca atare, nu se putea aştepta la mai mult de la ei. Guvernatorul şi amiralul erau periculoşi şi folositori acum, dar într-o zi, urmau să fie eliminaţi, întocmai ca planeta Alderaan. Deocamdată, nu-şi putea permite să-i ignore. Şi deşi ar fi preferat compania unor egali, trebuia să admită, cu părere de rău că, cel puţin pe moment, aceştia nu existau.
Cu toate acestea, se întoarse spre cei doi şi interveni în conversaţia lor.

- În ciuda protestelor exprimate de senator, siste­mele de apărare de pe Alderaan erau la fel de puternice ca oricare altele din Imperiu. Aş putea trage concluzia că demonstraţia noastră a fost pe cît de completă, pe atît de impresionantă.
Tarkin se întoarse spre el, încuviinţînd.

- Chiar în acest moment, fapta noastră este adusă la cunoştinţa Senatului. Curînd, de îndată ce terminăm cu principala lor bază, vom putea chiar să anunţăm re­primarea Alianţei. Veţi vedea că acum, cînd Alderaan, principala lor sursă de muniţie, a fost eliminat, celelalte sisteme cu înclinaţii secesioniste, vor cădea unul după altul, destul de repede.
Tarkin se întoarse, căci intrase un ofiţer imperial.

- Da, ce este, Cass?
Ofiţerul ghinionist avea expresia unui şoarece ales să dea faţă cu pisica.

- Domnule guvernator, echipajele de cercetare înain­tată au ajuns la Dantooine şi au orbitat în jurul ei. Au găsit urmele unei baze rebele... părăsită de cîtva timp.., după cum estimează ei. Poate chiar de cîţiva ani. Şi-au extins cercetarea şi asupra celorlalte planete din sistem.

Ca lovit de apoplexie, Tarkin se învineţi.
- A minţit! Ne-a minţit!
Deşi nimeni nu putea vedea, se părea că Vader zîmbeşte în spatele măştii sale.

- Atunci sîntem la egalitate în privinţa schimbului de "adevăruri". Ţi-am spus că nu va trăda niciodată Re­beliunea... doar dacă nu a crezut că mărturisirea ei ne-ar putea aduce pieirea pe parcursul desfăşurării acţiunii.

- Să fie executată imediat! guvernatorul se exprima cu mare greutate.

- Linişteşte-te, Tarkin! îl povăţui Vader. Vrei să distrugi cu atîta uşurinţă singura noastră legătură cu adevărata bază rebelă? Încă ne mai poate fi de ajutor.

- Pe dracu! Chiar tu ai spus-o, Vader: nu mai putem scoate nimic de la ea. Voi descoperi acea fortăreaţă ascunsă, chiar dac-ar fi să distrug toate sistemele stelare din acest sector. Voi...
Îl întrerupse un piuit slab, dar insistent.

- Da, ce e? întrebă iritat.
O voce raportă printr-un difuzor nevăzut:

- Domnilor, am capturat un mic cargou care se apropia de rămăşiţele planetei Alderaan. Verificarea de rutină indică faptul că semnalmentele ei se potrivesc cu cele ale navei care a evadat din embargoul aerian impus în Mos Eisley, sistemul Tatooine, şi a intrat în hiperspaţiu, înainte ca navele imperiale de supraveghere a restricţiei să o poată captura.

Tarkin se arătă nedumerit.

- Mos Eisley? Tatooine? Ce-i asta? Despre ce e vorba, Vader?

- Asta înseamnă că ultima dintre dificultăţile noastre rămase nerezolvate e pe cale a fi înlăturată, Tarkin. Se pare că cineva a găsit înregistrările care ne lipsesc, a aflat cine le-a efectuat şi a încercat să le returneze. Am putea să le facilităm întîlnirea cu senatorul.

Tarkin vru să spună ceva, şovăi, apoi dădu din cap, semn că înţelege.
- Ce potriveală! Las rezolvarea acestei probleme pe seama ta, Vader.
Lordul Întunecat se înclină uşor, gest pe care Tarkin îl încuviinţă cu un salut oficial, apoi se întoarse şi se îndreptă cu paşi mari spre ieşire, lăsîndu-l pe Motti să privească nedumerit de la unul la altul.


Cargoul stătea nemişcat în hangarul uriaşului doc de acostare. În faţa rampei principale de acces în navă, coborîte, se aflau treizeci de soldaţi imperiali. Aceştia luară poziţia de drepţi, căci se apropiau Vader şi un comandant. Vader se opri la baza rampei şi începu să cerceteze nava, pe cînd un ofiţer şi cîţiva soldaţi se îndreptau spre el.

- Nu am primit nici un răspuns la semnalele noastre repetate, domnule, aşa că am activat rampa din exterior. Nu am reuşit să stabilim nici un contact, prin radio-telefon sau personal, cu nimeni de pe navă, raportă ofi­ţerul.

- Trimite-ţi oamenii înăuntru, ordonă Vader.
Întorcîndu-se, ofiţerul transmise comanda unui sergent, care lătră ordinele mai departe. O parte dintre soldaţii cu armuri grele o porniră pe rampă, spre intrarea în navă. Avansau cu multă prudenţă.

Înăuntrul cargoului, doi oameni îl acopereau pe-al treilea pe măsură ce acesta înainta. Deplasîndu-se în acest fel, în grupuri de cîte trei, ocupară rapid întreaga navă.
Coridoarele răsunau a gol sub paşii lor metalici, iar uşile se deschideau spontan, atunci cînd erau activate.

- Nu e nimeni, declară cu surprindere într-un tîrziu, sergentul de serviciu. Controlaţi carlinga.
Cîţiva soldaţi o porniră într-acolo şi deschiseră uşa; scaunele piloţilor erau la fel de goale ca şi restul cargoului. Comenzile erau dezactivate; sistemele, oprite. O singură lumină de bord clipea cînd şi cînd capricoasă. Sergentul înainta şi, recunoscînd sursa de lumină, activă comenzile potrivite. Pe un ecran din apropiere, apărură datele de zbor. Le studie cu atenţie, apoi se întoarse să transmită informaţia superiorului său, care aştepta lîngă trapa principală.

Acesta ascultă cu atenţie, apoi strigă în jos, spre co­mandant şi Vader.
- Nu se află nimeni la bord. Nava e complet goală, domnilor. Potrivit jurnalului de bord, echipajul a abando­nat nava imediat după lansare, apoi acesta şi-a continuat cursul spre Alderaan, cu ajutorul pilotului automat.

- Poate că e o capcană, presupuse comandantul, cu voce tare. Atunci, probabil că mai sînt încă pe Tatooine!

- N-ar fi exclus, admise în silă Vader.

- Au fost lansate cîteva capsule de salvare, continuă ofiţerul.

- Aţi găsit roboţi la bord? strigă Vader.

- Nu, domnule. Nimic. Dacă au fost, probabil că au abandonat nava împreună cu echipajul uman.

Vader şovăi înainte de a răspunde. Glasul lui trăda nesiguranţă:
- Asta nu-mi miroase a bine. Trimiteţi o echipă do­tată cu tot echipamentul de detecţie necesar. Vreau ca nava să fie verificată centimetru cu centimetru. Ocupaţi-vă de asta cît mai repede cu putinţă!

Spunînd acestea, se întoarse şi ieşi din hangar, urmărit de senzaţia enervantă că trecea cu vederea ceva de o im­portanţă vitală.

Ofiţerul dădu liber restului formaţiei. La bordul car­goului, o ultimă siluetă singuratică renunţă să examineze spaţiul de sub consolele de pilotaj şi se grăbi să se ală­ture camarazilor săi. În gesturi, i se citea nerăbdarea de a părăsi această navă fantomă şi de a se vedea în vecină­tatea liniştitoare a cantonamentelor. Paşii săi grei ră­sunau cu ecou prin cargoul părăsit a doua oară.

Jos, glasul înăbuşit al ofiţerului ce împărţea ultimele ordine scădea în intensitate, cufundînd interiorul navei într-o tăcere deplină. Tremurul unei porţiuni din podea era singura mişcare de la bord.

Pe neaşteptate, acesta se preschimbă într-o mişcare violentă. Două capace metalice săriră în sus, şi în urma lor se iviră două capete ciufulite. Han Solo şi Luke pri­viră rapid de jur împrejur apoi, convingîndu-se că nava era într-adevăr goală, aşa cum sugera tăcerea, izbutiră să se liniştească puţin.

- Ce noroc că ai construit compartimentele astea, comentă Luke.
Solo nu era tot atît de încîntat.

- Unde crezi că mi-am ţinut marfa de contrabandă, în cala principală? Recunosc că nu m-am aşteptat nicio­dată să ajung eu însumi în postura asta.
Tresări violent la auzul unui zgomot, dar nu era decît un alt capac care se deschidea.

- E ridicol. N-o să meargă. Chiar dac-aş putea decola şi ieşi prin ecluza închisă - arătă în sus cu degetul - n-o să reuşim niciodată să scăpăm de raza gravitaţională.
Din compartimentul al cărui capac tocmai fusese în­depărtat, ieşi la iveală un chip bătrîn, ce zîmbea ştren­găreşte.

- Las' pe mine.

- Mi-a fost teamă c-o să spui ceva în genul ăsta, mormăi Solo. Eşti nebun de legat, bătrîne.

Kenobi îi zîmbi.
- Cum se cheamă omul care se lasă angajat de un nebun?

Solo mormăi ceva ca pentru sine, în timp ce ieşeau cu totul din compartimente. Chewbacca mîrîia, luptîndu-se din greu să se strecoare afară.

La baza rampei ajunseseră doi tehnicieni. Se prezentară celor doi paznici plictisiţi.
- Nava vă aparţine, le spuse unul dintre soldaţi. Dacă detectoarele semnalizează ceva, raportaţi imediat.

Oamenii dădură din cap, apoi se chinuiră să urce echipamentul greu pe rampă. De îndată ce dispărură înăuntru, se auzi o bufnitură puternică. Cei doi paznici se întoarseră; dinăuntru se auzi o voce:
- Hei, voi, ne puteţi da o mînă de ajutor cu chestia asta?
Unul dintre soldaţi îi arunca o privire celuilalt, iar acesta ridică din umeri. O porniră amîndoi pe rampă, boscorodind ceva despre ineficienţa tehnicienilor civili. Apoi, reverberă o a doua bufnitură, dar de data aceasta, nu mai auzi nimeni.

Absenţa celor doi soldaţi a fost însă remarcată la puţin timp după aceea. Un ofiţer dispecer, trecînd pe lîngă fereastra unui mic birou de control al zborului, privi spre ecluza cargoului şi se încruntă, căci nu văzu nici urmă de paznici. Îngrijorat, dar nu alarmat, se îndreptă spre un interfon şi vorbi în el, continuînd să privească spre navă.

- THX-l138, de ce nu eşti la post? THX-l138, mă recepţionezi?
Din difuzor se auziră numai nişte paraziţi.

- THX-l138, de ce nu răspunzi?
Ofiţerul era pe cale să intre în panică cînd din navă apăru o siluetă în armură şi coborî rampa, făcîndu-i semn cu mîna. Bătu uşurel în cască, în partea dreaptă, comunicînd că emiţătorul aflat înăuntru nu funcţionează.

Ofiţerul clătină din cap dezgustat şi, pe cînd se în­drepta spre uşă, îi aruncă o privire iritată aghiotantului său care se ocupa cu altceva:

- Rămîi la post în locul meu. Avem încă un transmiţător defect. Mă duc să văd ce pot să fac.
Deschise uşa, făcu un pas, apoi se dădu înapoi, împleticindu-se buimăcit.

O namilă păroasă umplea complet cadrul uşii. Chewbacca se aplecă, intră şi, cu un urlet asurzitor, îl făcu una cu pămîntul pe năucitul ofiţer, dintr-o singură lo­vitură dată cu pumnul său cît o tingire.

Aghiotantul se ridica deja în picioare şi tocmai cînd îşi ducea mîna la tocul pistolului, o rază subţire de energie îl străpunse drept în inimă. Solo îşi ridică viziera căştii, apoi o trase la loc şi îl urmă pe wookie în cameră. În spa­tele lui se buluciră roboţii şi Kenobi. Luke, purtînd şi el armura unui soldat ghinionist încheia coloana. Tînărul privi nervos de jur împrejur pe cînd închidea uşa în urma lui.

- Începînd cu mugetul lui şi terminînd cu stilul tău de a trage în tot ce mişcă, e o minune că n-a aflat în­treaga staţie că sîntem aici.

- Să poftească numai, zise Solo, exagerat de încîntat de reuşita lor de pînă atunci. Aş prefera o luptă deschisă în loc să ne furişăm dintr-un loc într-altul.

- Poate că tu te grăbeşti să mori, se răsti Luke, eu, nu. Furişatul ăsta de care vorbeşti ne-a salvat vieţile.
Corellianul îi arunca lui Luke o privire acră, dar nu spuse nimic.


Îl urmăriră pe Kenobi cum opera pe tastatura unui computer incredibil de complex, cu uşurinţa şi siguranţa unei persoane obişnuite de mult să folosească astfel de aparate complicate. Ecranul se lumină instantaneu, afişînd harta cu sectoarele staţiei de luptă. Bătrînul se aplecă şi examina imaginea cu atenţie.

Între timp, 3PO şi R2 se apropiaseră de un panou de control, la fel de complicat, aflat lîngă computer. R2 înlemni pe dată şi începu să fluiere nebuneşte din pricina a ceea ce descoperise acolo. Solo şi Luke, uitînd pe mo­ment de divergenţele lor cu privire la tactica ce trebuia adoptată, se repeziră spre locul unde se aflau roboţii. Chewbacca îşi făcea de lucru cu trupul ofiţerului dispecer, spînzurîndu-l de picioare.

- Conectează-l la priză, sugeră Kenobi, privind de pe locul unde stătea în faţa monitorului mai mare. Ar trebui să fie în stare să extragă informaţii de pe întreaga reţea a staţiei. Hai să vedem dacă poate descoperi unde se află generatorul razei de atracţie.

- De ce nu decuplaţi raza de aici, domnule? vru Luke să ştie. 
Bătrînul nu zise nimic, dar Solo replică batjocoritor.

- Ce, şi după aia să o cupleze ăştia din nou cînd n-am apucat să ne depărtăm decît cu o lungime de navă de dana de lansare?
Luke păru descumpănit.

- Oo... la asta nu mă gîndisem...

- Trebuie să decuplăm raza de atracţie exact de la sursa care o generează, ca să fim siguri că scăpăm, Luke, îi dojeni cu blîndeţe bătrînul Ben.
R2 descoperise o mufă de computer şi îşi introducea în ea tija senzorială în formă de cleşte. Pe panoul din faţa lui se trezi instantaneu la viaţă o feerie de lumini şi încăperea fu inundată de zumzetul inteligenţei artificiale lucrînd cu viteză mare.
Timp de cîteva minute, micuţul robot absorbi informaţii cu aviditatea unui burete. Apoi, zumzetul scăzu în inten­sitate şi R2 se întoarse spre ei, piuind ceva.

- A găsit-o, domnule, anunţă emoţionat 3PO. Ge­neratorul razei de atracţie este cuplat la reactoarele prin­cipale în şapte puncte. Majoritatea datelor complete sînt codificate, dar va încerca să extragă informaţiile minime şi să le afişeze pe monitor.

Kenobi îşi mută atenţia de la ecranul său la cel mic, aflat lîngă R2. Datele începură să se perinde pe acesta cu o viteză mult prea mare pentru ca Luke să le poată citi, dar bătrînul părea că reuşeşte, într-un fel sau altul, să înţeleagă ceva din păienjenişul de scheme.

- Nu cred că puteţi să mă ajutaţi cu ceva, băieţi, le spuse Kenobi. Trebuie să merg singur.

- Mie-mi convine, replică Solo prompt. Şi-aşa am făcut mai mult decît a trebuit pentru cît am fost plătit. Totuşi nu cred c-o să te poţi descurca numai cu magia ta, bătrîne.

Luke nu se dădu bătut atît de uşor.
- Vreau să merg cu dumneavoastră.

- Nu fi nerăbdător, tinere Luke. Treaba asta îţi cere o îndemînare pe care tu încă n-o ai. Rămîi aici, ai grijă de roboţi şi aşteaptă-mi semnalul. Ei trebuie predaţi for­ţelor rebele, altfel mult mai multe planete vor împăr­tăşi soarta lui Alderaan. Încrede-te în Forţă, Luke... şi aşteaptă.

Aruncă o ultimă privire la acel şuvoi de informaţii de pe monitor şi îşi potrivi sabia laser la brîu. Se îndreptă spre uşă, o deschise, aruncă o privire în stînga, apoi în dreapta şi dispăru pe coridorul lung şi luminos.
De îndată ce părăsi biroul, Chewbacca scoase un mîrîit şi Solo dădu din cap în semn de aprobare.

- Ai zis-o, Chewie!
Se întoarse spre Luke.

- De unde ai dezgropat fosila asta?

- Ben Kenobi... Generalul Kenobi... este cineva, pro­testă Luke cu mîndrie.

- Da, cineva care ne bagă în bucluc, pufni Solo. General, pe dracu! N-o să fie el în stare să ne scoată de-aici.

- Ai tu vreo idee mai bună? i-o întoarse Luke sfidător.

- Orice ar fi mai bine decît să rămînem pe loc, ca să ne ia ăştia ca din oală. Dacă am...
În dreptul panoului izbucniră nişte fluierături şi ţiui­turi isterice. Luke se repezi spre R2. Roboţelul mai că nu ţopăia pe picioarele lui butucănoase.

- Ce mai e acum? îl întrebă Luke pe 3PO.
Robotul mai înalt părea el însuşi contrariat.

- Mă tem că nu înţeleg nici eu, domnule. Spune "Am găsit-o!" şi repetă într-una "E-aici, e-aici!".

- Cine? Pe cine a găsit?
R2 îşi întoarse faţa plată, pe care licăreau luminiţe, spre Luke şi fluieră frenetic.

- Pe prinţesa Leia, anunţă 3PO după ce ascultă cu atenţie. Pe senatorul Organa - se pare că sînt una şi aceeaşi persoană. Bănuiesc că este cea din mesajul pe care îl poartă cu sine. Portretul tridimensional de o frumuseţe răpitoare răsări din nou în mintea lui Luke.

- Prinţesa? E aici?
Atras de larmă, Solo se îndreptă spre ei.

- Prinţesa? Despre ce e vorba?

- Unde? Unde e? întrebă Luke cu respiraţia tăiată, ignorîndu-l complet pe Solo.
R2 continua să fluiere, iar 3PO traducea.
Nivelul cinci, blocul de detenţie AA-23, Potrivit in­formaţiilor, i-a fost rezervată o exterminare lentă.

- Nu! Trebuie să facem ceva!

- Despre ce tot trăncăniţi voi, acolo? întrebă exas­perat Solo.

- Ea este cea care a programat mesajul din R2, explică Luke, grăbit. Mesajul pe care am încercat să-l predăm pe Alderaan. Trebuie s-o ajutăm!

- Uşurel, uşurel, îl preveni Solo. Nu mă lua aşa de repede. Sper că nu-ţi trece prin cap vreo idee năstruşnică. Cînd spuneam că nu am o alternativă mai bună pentru sfatul de a sta pe loc, vorbeam serios. Bătrânul a spus să aşteptăm aici. Nu-mi place, dar n-am de gînd să intru în cine ştie ce încurcătură prin locurile astea.

- Dar Ben nu ştia că e aici, spuse Luke pe jumătate rugător, pe jumătate certăreţ. Sînt sigur că dac-ar fi ştiut, şi-ar fi schimbat planurile.
Din nerăbdător, Luke deveni preocupat.

- Dac-am reuşi cumva să pătrundem în blocul ăla de detenţie...
Solo clătină din cap şi făcu un pas înapoi,

- Ţţ..., nu intru în nici un bloc de detenţie.

- Dacă nu facem ceva, or s-o execute. Acum cîteva clipe ziceai că nu vrei să stai aici şi să aştepţi să fii capturat. Acum nu vrei decît să rămîi. Ce vrei de fapt, Han?
Corelîianul păru îngrijorat... şi încurcat.

- Oricum nu aveam de gînd să intru într-un bloc de detenţie. Mai mult ca sigur c-o să sfîrşim prin a ajunge acolo - de ce să ne grăbim?

- Dar o vor omorî!

- Mai bine pe ea decît pe mine.

- Unde ţi-e cavalerismul, Han?
Solo se gîndi.

- Din cîte-mi amintesc, mi l-am vîntul pe un chrysopaz de zece carate şi pe trei sticle de brandi acum vreo cinci ani pe Commenor.

- Am văzut-o, insistă Luke cu disperare. E frumoasă!

- Şi viaţa e.

- Este-un senator bogat şi puternic, forţă Luke.
Spera ca, făcînd apel la instinctele mai josnice ale lui Solo, să fie mai convingător.

- Dacă am putea-o salva, răsplata ar fi substanţială.

- Bogată?
Apoi, pe chipul lui Solo apăru o expresie dispre­ţuitoare.
- Ia stai puţin... Răsplată, de la cine? De la guver­nul de pe Alderaan?
Făcu un gest larg spre hangar şi implicit spre spaţiul unde cîndva orbitase Alderaan.
Luke raţiona furios.

- Dacă au luat-o prizonieră şi e condamnată la moarte, asta înseamnă că într-un fel e periculoasă pentru cei care-au distrus planeta, pentru cei care-au construit această staţie. Pun pariu că asta are legătură cu faptul că Imperiul vrea să instituie un regim de teroare absolută. Îţi spun eu cine-o să plătească pentru salva­rea ei şi pentru informaţiile pe care le deţine. Senatul, Alianţa Rebelilor şi toţi aceia care aveau vreo legătură cu Alderaan. Poate că e singura moştenitoare în viaţă a bogăţiilor cosmice ale întregului sistem. Răsplata poate fi mai mare decît îţi poţi tu imagina!

- Nu ştiu... Îmi pot imagina destul...
Îi aruncă o privire lui Chewbacca care mîrii scurt. Solo îi răspunse scuturînd din umeri.

- O.K., încercăm. Dar ai grijă, nu care cumva să fi glumit în ceea ce priveşte răsplata. Ce propui, puştiule?

Luke se fîstîci pe moment. Pînă în acea clipă îşi consumase energia încercînd să-i înduplece pe Solo şi Chewbacca să participe la acea tentativă de salvare. O dată ce-şi atinsese scopul, Luke îşi dădu seama că nu avea nici o idee constructivă. Se obişnuise ca bătrînul Ben şi Solo să fie cei care hotărau. Acum, era rîndul lui să facă următoarea mutare.

Ochii îi căzură pe cîteva inele metalice ce atîrnau la centura armurii lui Solo.
- Dă-mi cătuşele alea şi spune-i lui Chewbacca să vină încoace.
Solo îi întinse lui Luke acele obiecte subţiri, dar re­zistente şi îi transmise lui Chewbacca rugămintea. Wookieul se apropie greoi şi se opri răbdător lîngă Luke.

- Acum o să-ţi pun astea, începu tînărul, venind în spatele namilei cu cătuşele, şi...
Chewbacca scoase un gîlgîit ameninţător şi Luke tre­sări fără să vrea.

- Acum, reîncepu el, Solo o să-ţi pună astea şi...
Îi întinse timid cătuşele lui Solo, stingherit peste măsură de privirea scăpărătoare cu care-l ţintuia antro­poidul.

Solo se apropie, zicînd amuzat:
- Nu te nelinişti, Chewie. Cred c-am înţeles ce-are de gînd.

Cătuşele de-abia încăpeau pe încheieturile groase. În ciuda faptului că partenerul său părea că are încredere în plan, pe chipul wookieului apăru o expresie de îngrijorare şi spaimă cînd închizătorile fură activate.
- Domnule, Luke...

Luke privi spre 3PO.
- Iertaţi-mi întrebarea... dar cum va trebui să pro­cedăm dacă în absenţa dumneavoastră dă cineva peste noi aici?

- Să sperăm că nu au aruncătoare laser, replică Solo. 

Tunul lui 3PO indica faptul că nu găsea amuzant răspunsul:
- Nu sună prea liniştitor.

Solo şi Luke erau prea preocupaţi de expediţia în care se pregăteau să plece pentru a mai acorda atenţie teme­rilor robotului. Însoţiţi de wookieul care afişa o mină descurajată exprimând pe jumătate adevărata stare de spirit, o porniră în lungul coridorului pe care dispăruse şi Ben Kenobi.


va urma