Din aventurile lui Luke Skywalker (15)

George Lucas

Solo era adîncit în verificarea parametrilor indicaţi de aparatele de măsură şi de contoarele din cală. Cînd şi cînd, trecea o cutie mică peste numeroşii senzori, citea rezultatul şi plescăia de plăcere.

- Puteţi să vă liniştiţi în privinţa "amicilor" voştri imperiali, se adresă el lui Ben şi Luke. Acum nu ne vor mai putea urmări. V-am spus că o să scap de ei!
Nu este exclus ca bătrînul să fi încuviinţat cu o miş­care scurtă din cap, dar în acel moment îi explica preocu­pat ceva lui Luke.

- Nu mă felicitaţi toţi dintr-o dată, mormăi Solo, uşor vexat. Oricum, computerul de navigaţie calculează sosirea noastră pe orbita planetei Alderaan cu o precizie de zero-zero-doi. Mi-e teamă că după această mică aventură, va trebui să formatez o înregistrare nouă.

Se întoarse să-şi continue verificarea, trecînd pe lîngă o măsuţă circulară. Suprafaţa acesteia era acoperită cu pătrăţele, luminate de dedesubt; pe fiecare latură a ei era fixat un monitor al computerului. Cîteva dintre acele pătrate minuscule proiectau deasupra mesei siluete tridi­mensionale.
Chewbacca stătea aplecat peste una din laturi, cu băr­bia sprijinită în mîinile sale enorme. Ochii săi mari străluceau şi părul de pe faţă i se răsculase, în semn de mare mulţumire de sine.

Sau cel puţin aşa a fost pînă în momentul în care R2-D2, aflat vizavi de wookie, îşi ridică unul din braţele sale groase, dotate cu cleşti, şi atinse cîteva taste ale monitorului din faţa şa. O figurină traversă hotărîtă tabla şi se opri deasupra unui alt pătrat.

Pe chipul lui Chewbacca apăru o expresie de uimire care se preschimbă în furie pe cînd studia noua configu­raţie. Aruncă o privire scăpărînd de ură, peste masă, apoi începu să reverse asupra roboţelului inofensiv un şuvoi de bolboroseli injurioase. R2 nu-i putu răspunde decît cu un piuit, dar 3PO interveni imediat în numele mai puţin elocventului său prieten, pornind o polemică cu antropoidul mătăhălos.

- A făcut o mutare corectă. Nu te-ajută cu nimic dacă ţipi.
Atras de dispută, Solo privi în spate, peste umăr, încruntîndu-se puţin.

- Cedaţi-i partida. Oricum, prietenul tău este mult mai bun. Nu-i bine să supăraţi un wookie.

- Aş putea fi de acord cu această opinie, domnule, replică 3PO, dar aici este vorba de principiu. Sînt anu­mite reguli pe care orice fiinţă raţională trebuie să le respecte. Dacă cineva le încalcă dintr-un anumit motiv, fie şi numai ca să intimideze, atunci acea persoană îşi anulează dreptul de a fi numită inteligentă.

- Sper să nu uite nici unul dintre voi lucrul ăsta, îi zise Solo, cînd Chewbacca o să vă smulgă braţele, şi ţie, şi micului tău prieten.

- În afară de asta, continuă 3PO, nedorind să piardă ocazia, să profiţi sau să încerci să te impui în faţa unuia mai slab decît tine este o dovadă clară de lipsă de sportivitate.
Aceste cuvinte îi smulseră lui R2 un piuit ofensat şi curînd, între cei doi roboţi, izbucni o violentă ceartă elec­tronică. Chewbacca continua să bolborosească spre fiecare în parte, pe rînd agitîndu-şi cînd şi cînd braţele şi toate acestea în ciuda faptului că piesele translucide aşteptau cuminţi pe tablă.

Ignorînd altercaţia Luke împietrise în mijlocul calei, cu sabia laser activată şi ridicată deasupra capului. Demo­data armă zumzăia grav, în timp ce Luke para şi fanda sub îndrumarea lui Ben Kenobi. Din cînd în cînd, Solo îi arunca lui Luke cîte-o privire şi, urmărind mişcările stîngace ale acestuia, o undă de îngîmfare îi traversă chipul fin.

- Nu aşa, Luke, loviturile tale sînt prea smucite, ele trebuie să curgă, îl corectă blînd Kenobi. Nu uita, Forţa este omniprezentă. Te învăluie, dar şi iradiază din tine. De fapt, un luptător Jedi poate simţi Forţa ca pe un obiect fizic.

- Atunci, ea este un cîmp de energie? întrebă Luke.

- Este un cîmp de energie şi ceva mai mult de-atît, continuă Kenobi, aproape mistic. Este o aură care stăpîneşte şi se supune, în acelaşi timp, un nimic care poate înfăptui minuni - rămase o clipă pe gînduri. Nimeni, nici chiar învăţaţii Jedi nu au reuşit să definească cu adevărat Forţa. Poate că nimeni n-o va face vreodată. Uneori, în definiţiile Forţei, găseşti pe cît de multă ştiinţă, pe atît de multă magie. Totuşi, ce este un magician, dacă nu un teoretician care practică? Acum, hai să mai încercăm o dată.
Bătrînul ridică într-o mînă o sferă argintie cam de mărimea pumnului unui om. Înţesată cu nişte antene subţiri, unele la fel de delicate ca cele ale unui fluture. O azvîrli spre Luke şi privi cum se opreşte în aer, la cîţiva metri de chipul tînărului,
Luke se pregăti, în timp ce globul se învîrtea încet în jurul lui, întorcîndu-se să dea faţă cu el de fiecare dată cînd acesta îşi schimba poziţia. Deodată, zvîcni fulgerător înainte şi se opri brusc la un metru distanţă de el.

Încercînd să ocolească senzorii din faţă ai sferei, Luke se mişcă uşor într-o parte şi îşi ridică sabia deasupra capu­lui, gata să lovească. Pe cînd făcea asta, globul se năpusti, oprindu-se în spatele său. Dintr-una din antenele lui, ţîşni o rază roşie, mai subţire decît un deget, ce-i atinse o coapsă, trîntindu-l la pămînt, exact în momentul în care îşi aducea sabia înapoi ca să pareze - dar prea tîrziu.

Luke îşi masă piciorul amorţit, ce-l furnica, încercînd să ignore hohotul de rîs dispreţuitor al lui Solo.

- Religiile hocus-pocus şi armele arhaice nu ţin locul unui foc bine ochit, tras asupra ta, rînji pilotul.

- Nu crezi în Forţă? întrebă Luke, ridicîndu-se în picioare.
Efectul paralizant al razei dispăru repede.

- Am călătorit de la un capăt la altul al galaxiei, se lăudă pilotul şi am văzut multe lucruri stranii. Prea multe ca să nu cred că ar putea exista ceva în genul acestei "Forţe". Prea multe ca să cred că aşa ceva ar putea dirija paşii cuiva. Eu îmi hotărăsc destinul, nu un cîmp de energie pe jumătate ocult, făcu un gest spre Kenobi. Dac-aş fi în locul tău, nu l-aş urma atît de orbeşte. E un bătrîn deştept, plin de şiretlicuri şi pus pe fapte rele. Te-ar putea folosi pentru a-şi atinge propriile scopuri. Bătrînul surîse blînd, apoi se întoarse cu faţa spre Luke.

- Îţi propun să mai încerci o dată, Luke, spuse el cu o voce liniştitoare. Trebuie să încerci să separi acţiunile tale de controlul conştient. Încearcă să nu-ţi canalizezi gîndurile spre ceva concret, vizual sau mental. Trebuie să-ţi laşi mintea să plutească, să plutească; numai după aceea, poţi folosi Forţa. Trebuie să intri într-o stare în care acţionezi în funcţie de ceea ce simţi, nu în funcţie de ceea ce-ai gîndit anterior. Nu trebuie să meditezi, relaxează-te, nu te mai gîndi... lasă-te dus... liber... liber...

Vocea bătrînului se preschimbase într-un zumzet incantatoriu. Atunci cînd termină, globul cromat se repezi spre Luke. Ameţit de tonul hipnotic al lui Kenobi, tânărul nu-l observă. Probabil că nici nu vedea cu claritate. Dar pe cînd globul se apropia, Luke se năpusti cu o viteză uimitoare, cu sabia în sus şi înainte, într-o manieră deosebită. Raza roşie pe care o emise globul fu deviată cu precizie. Zumzăitul încetă şi sfera căzu pe podea, nemişcată.

Clipind de parcă atunci se trezea dintr-o picoteală. Luke privi complet uluit spre globul teleghidat de pe podea.

- Vezi, ţi-a reuşit, îi spuse Kenobi. Nimeni nu-ţi poate spune mai mult de-atît. Acum, tu trebuie să înveţi să primeşti Forţa, la propria-ţi dorinţă, ca să poţi deprinde modalitatea de a o controia conştient.

Kenobi luă o cască mare din spatele unui fişet şi se întoarse cu ea spre Luke. I-o puse pe cap, în aşa fel, încît să-i blocheze vederea complet.

- Nu văd, mormăi Luke, răsucindu-se şi obligîndu-l astfel pe bătrîn să se retragă din faţa sabiei pe care o agita primejdios. Cum să lupt?

- Cu ajutorul Forţei, explică Kenobi. Tu n-ai "văzut" de fapt sfera, atunci cînd s-a repezit la picioarele tale, ultima oară şi, totuşi, i-ai parat raza. Încearcă să te laşi cuprins din nou de acea senzaţie.
- Nu pot, se plînse Luke. Iar o să mă lovească.

- Nu, dacă te încrezi în tine, insistă Kenobi, fără a reuşi să-i pară prea convingător lui Luke. Doar aşa pot să fiu sigur că te vei baza numai pe Forţă.

Remarcînd că scepticul corellian se întorsese să pri­vească, bătrînul şovăi o clipă. Nu-i făcea bine tînărului să-l audă pe pilot rîzînd cu îngîmfare la fiecare greşeală a lui. Dar nu i-ar fi prins bine nici să-l cocoloşească şi, ori­cum, nu era timp pentru aşa ceva. Dă-i un brînci şi speră că va rămîne la suprafaţă, îşi zise Ben cu hotărîre.
Se aplecă asupra globului cromat şi îi atinse un buton de comandă. Apoi îl azvîrli drept în sus. Acesta făcu o boltă spre Luke. Oprindu-se la jumătatea drumului în cădere, înţepeni deasupra punţii. Luke îndreptă sabia spre el - un gest lăudabil, dar nu destul de rapid. Pentru a treia oară, mica antenă fulgeră şi acul purpuriu îl nimeri pe tînăr direct în fese. Nu a fost o lovitură para­lizantă, dar a durut tot atît de tare. Luke scoase un strigăt şi se răsuci, încercînd să-şi nimerească "torţio­narul" invizibil.

- Relaxează-te! îl încurajă bătrînul. Eliberează-te! Tu încerci să vezi şi să auzi. Nu-ţi mai face calcule. Foloseşte-ţi restul minţii.
Deodată, tînărul se opri, tremurînd uşor. Sfera se mai afla încă în spatele lui. Schimbîndu-şi iar direcţia de deplasare, se lăsă în jos şi emise o nouă rază.
În acelaşi timp, braţul înarmat zvîcni spre spate, deviind fulgerul cu o precizie ce contrasta cu stîngăcia mişcării. De data aceasta, globul nu căzu nemişcat pe podea, ci se depărtă trei metri şi rămase acolo, plutind în aer.
Conştient că zumzăitul testerului teleghidat nu-i mai asaltează urechile, Luke îşi ridică casca şi privi prudent .Faţa lui transpirată trăda epuizare.

- Am reuşit?

- Ţi-am spus că poţi, îi zise Kenobi, mulţumit. Odată ce-ai început să ai încredere în tine, nimic nu te mai poate opri. Ţi-am spus că-i semeni mult tatălui tău.

- Eu i-aş zice noroc, pufni Solo în timp ce termina de făcut verificările.

- În experienţa mea nu există noroc, tînărul meu prieten - ci numai o modificare extrem de favorabilă a factorilor multipli, pentru ca balanţa să se încline în favoarea cuiva.

- Spune-i cum vrei, zise corellianul cu indiferenţă, dar una este să cîştigi în faţa unei maşinării teleghidate şi alta este, în faţa unei ameninţări vii.
Pe cînd vorbea, pe peretele îndepărtat al calei începu să pîlpîie un mecanism automat de semnalizare. Chewbacca observă şi îl făcu atent pe Han.

Solo aruncă o privire spre bord, apoi îi informă pe pasageri:
- Ne apropiem de Alderaan. Vom încetini brusc, coborînd sub viteza luminii. Haide, Chewie.
Wookieul se ridică de la masa de joc şi îşi urmă parte­nerul spre carlingă. Luke îi urmări cu privirea, deşi mintea nu-i stătea la apropiata lor sosire pe Alderaan. Îl măcina ceva ce părea să crească şi să se maturizeze undeva în adîncul creierului său, în timp ce se gîndea la el.

- Ştiţi, şopti el, am simţit ceva. Aproape că am "văzut" conturul acestei maşinării teleghidate.

Făcu un semn spre aparatul ce plutea în spatele lui.
- Luke, ai păşit într-un univers mai vast, zise Kenobi solemn.
Zeci de aparate bîzîitoare şi zbîrnîietoare împrumutau carlingii aerul unui stup harnic. Solo şi Chewbacca stă­teau cu ochii pironiţi pe cele mai importante dintre ele.

- Atenţie... fii gata Chewie.
Corellianul acţionă manetele unor compensatoare.

- Fii gata să treci la viteza subluminică... atenţie... decuplează, Chewie.
Wookieul răsuci un buton de pe consola din faţa lui. În acelaşi timp, Solo trase de o manetă mai mare. Dintr-o dată, dîrele prelungi de lumină stelară distorsio­nată de efectul Doppler se micşorară, pînă la dimensiunile unor liniuţe, apoi se preschimbară în familiarele stele strălucitoare. Un aparat de măsură de pe consolă indica poziţia zero.

Apoi, deodată, din neant apărură fragmente de rocă incandescentă. Deflectorii navei reuşeau cu greu să-i înlăture. Din pricina efortului, Şoimul Mileniului se zgu­duia cu violenţă.

- Ce...? bîigui Solo de-a dreptul speriat.
Lîngă el, Chewbacca activa unele comenzi şi le dezac­tiva pe altele, fără să facă vreun comentariu. Cargoul scă­pase de o iminentă distrugere numai datorită faptului că Solo ieşea întotdeauna din călătoriile supraluminice cu deflectorii ridicaţi - pentru situaţia în care vreunul din mulţii săi "amici" l-ar fi aşteptat la sosire.
Luke se lupta să-şi menţină echilibrul în timp ce-şi croia drum spre carlingă.

- Ce se-ntîmplă?

- Am revenit în spaţiul tridimensional, îl informă Solo, dar am nimerit in mijlocul celei mai cumplite fur­tuni de asteroizi pe care am văzut-o vreodată. Nu figurează pe nici una din hărţile noastre.

Privi cu atenţie cîteva indicatoare.
- Potrivit atlasului galactic, poziţia noastră este corectă. Un singur lucru lipseşte: Alderaan.

- Lipseşte? Bine, dar... asta e o tîmpenie!

- Nu te contrazic, replică neînduplecat corellianul dar uită-te şi tu...
Arătă dincolo de babord.

- Am verificat de trei ori coordonatele şi computerul de navigaţie funcţionează perfect. Ar trebui să ne aflăm la un diametru planetar de suprafaţa lui Alderaan. Strălu­cirea planetei ar trebui să inunde nava, dar... aici nu se află nimic. Doar nişte rămăşiţe.

Tăcu, Apoi:
- Judecind după nivelul energiei libere din spaţiu şi după cantitatea de resturi solide... cred că Alderaan... a explodat. În întregime.

- Distrusă..., şopti Luke copleşit de spectrul unui posibil dezastru ce depăşea orice închipuire Dar... cum?

- Imperiul, se auzi o voce categorică.
Ben Kenobi venise în spatele lui Luke şi, iscodind cu privirea spaţiul gol din faţa lui, îi înţelese semnificaţia.

- Nu.
Solo clătină încet din cap. Era îngrozit. În felul lui, de monstruozitatea pe care o sugera bătrînul. Aceea că răspunderea pentru anihilarea unei întregi populaţii, a unei planete în sine o purta o acţiune umană.

- Nu... Întreaga flotă imperială n-ar fi fost în stare să facă aşa ceva... Le-ar fi trebuit o 
mie de nave care să concentreze o putere de foc mai mare decît a existat vreodată.

- Mă întreb dacă n-ar trebui să plecăm de-aici, şopti Luke, încercînd să vadă dincolo de marginea babordului. Dacă a fost cumva Imperiul...

- Nu ştiu ce s-a întîmplat aici, se înfuria Solo, dar să fie clar: nu Imperiul e...
Alarme mascate începură să zbîrnîie puternic şi, în acelaşi timp, o lumină fulgera pe unul dintre ecranele consolei de comandă. Solo se aplecă asupra aparatului în cauză.

- O navă, anunţă el. Încă nu-mi dau seama de ce tip este.

- Un supravieţuitor, poate... cineva care ar putea şti ce s-a întîmplat, îndrăzni Luke, plin de speranţă.
Cuvintele lui Kenobi zdruncinară însă din temelii orice speranţă:
- Este un interceptor imperial.

Pe neaşteptate, Chewbacca trase un lătrat furios. Dincolo de babord, se deschise o enormă şi distrugătoare floare a morţii, ce zdruncină cu violenţă cargoul. O sferă mică cu două aripi îi depăşi pe deasupra carlingii.
- Ne-a urmărit! strigă Luke.

- De pe Tatooine? Imposibil! obiectă neîncrezător Solo. Nu prin hiperspaţiu.
Kenobi studie configuraţia afişată pe ecranul radar.

- Ai dreptate, Han. Este un interceptor TIE cu rază mică de acţiune.

- Dar de unde a apărut? vru să ştie corellianul. Nu sînt baze imperiale prin apropiere. Nu putea fi un apa­rat TIE.

- L-ai văzut cînd a trecut?

- Da... Arăta ca un interceptor... Dar cum rămîne cu baza?

- Se îndepărtează cu viteză mare, spuse Luke, privind ecranul de urmărire. Indiferent unde se duce, dacă ne identifică, ne paşte un mare pericol.

- Nu, dacă reuşesc s-o scot la capăt, spuse Solo. Chewie, bruiază-i transmisia. Înscrie-te pe o traiectorie de urmărire.

- Ar fi mai bine să-l lăsăm în pace, interveni Kenobi, precaut. Este deja prea departe.

- Nu pentru multă vreme.
Timp de cîteva minute, în carlingă domni o tăcere tensionată. Toţi erau cu ochii pe ecranul radar şi pe vizorul cargoului. La început, interceptorul efectuă un parcurs complex, încercînd să-şi facă pierdută urma - fără nici un rezultat, însă. Nava lui Solo, surprinzător de mobilă, se ţinu de coada lui, continuînd să micşoreze distanţa ce-i separa. Văzînd că nu poate scăpa de urmăritori, pilotul interceptorului îşi continuă drumul. Una dintre nenumăratele stele din faţa lor devenea din ce în ce mai strălucitoare. Luke se încruntă. Se deplasau rapid, dar nu într-atît încît vreunui corp ceresc să-i crească strălucirea cu ase­menea viteză. Ceva nu era în regulă.

- Este imposibil ca un interceptor atît de mic să zboare atît de departe în spaţiu, de unul singur, remarcă Solo.

- Probabil că a făcut parte dintr-un convoi, sau ceva în genul ăsta, şi s-a pierdut, presupuse Luke.

Solo comentă vesel:
- Ei bine, n-o să se mai învîrtească pe-aici mult timp ca să apuce să comunice cuiva apariţia noastră. Într-un minut, două, îl şi ajung din urmă.

Acea strălucire care, după toate aparenţele, iradia chiar din stea, creştea în intensitate. Pe măsură ce se apropiau, conturul circular al planetei devenea tot mai limpede.

- Se îndreaptă spre luna aceea mică, murmură Luke.

- Probabil că Imperiul are un avanpost acolo, admise Solo. Deşi, conform atlasului, Alderaan nu are sateliţi.
Scutură din umeri, nepăsător.

- N-am fost niciodată prea grozav la topografie galactică. Mă interesează numai planetele şi sateliţii unde îmi pot găsi clienţi. Cred totuşi c-aş putea să-l prind din urmă înainte să ajungă acolo; aproape c-a intrat în raza mea de acţiune.
Se apropiau tot mai mult. Încet-încet, începură să se distingă craterele şi munţii. 

Totuşi, se întîmpla ceva extrem de ciudat. Contururile craterelor aveau o geome­trie prea perfectă, munţii erau prea verticali, canioanele şi văile, incredibil de regulate şi ordonate. Nu capricioasa acţiune vulcanică putuse modela aceste forme de relief.
- Nu e un satelit, şopti uşor Kenobi. E o staţie spaţială.

- Dar e prea mare ca să fie o staţie spaţială, obiectă Solo. Uită-te la ea! Nu poate fi artificială! Imposibil!

- Am un sentiment foarte ciudat, spuse Luke.
Dintr-o dată, Kenobi, de obicei calm, începu să strige:

- Întoarce nava! Hai să plecăm de-aici!

- Da, cred că ai dreptate, bătrîne. Cu toată viteza înapoi, Chewie.
Wookieul începu să manevreze comenzile şi cargoul păru că încetineşte, înscriindu-se pe o curbă largă, în viraj. Micul interceptor se aruncă brusc spre monstruoasa staţie spaţială, apoi fu înglobat în masiva structură a acesteia.

Chewbacca îi clămpăni ceva lui Solo, în timp ce nava se zgîlţîia, luptîndu-se cu nişte forţe nevăzute.
- Cuplează şi motorul auxiliar, ordonă Solo.
Aparatele de bord ţiuiră suprasolicitate. Apoi unul cîte unul o luară razna. Oricît de mult se strădui, Solo nu putu împiedica dilatarea din ce în ce mai rapidă a acelei suprafeţe gargantueşti. Curînd, staţia acoperi întreg cerul.

Luke privea înnebunit spre instalaţiile auxiliare, de mărimea unor munţi, antene parabolice mai mari decît toate cele din Mos Eisley la un loc.
- De ce continuăm să ne îndreptăm spre ea?

- Prea tîrziu, şopti Kenobi.
Îi aruncă o privire lui Solo şi îngrijorarea i se confirmă.

- Am fost prinşi într-o rază de atracţie - cea mai puternică din cîte-am întîlnit pînă acum. Ne trage spre planetă, mormăi pilotul.

- Vrei să spui că nu poţi face nimic? întrebă Luke, simţindu-se incredibil de neputincios.
Solo studie datele furnizate de senzorii supraîncărcaţi şi clătină din cap.

- Nu se poate face nimic împotriva acestei forţe. Folosim întreaga putere şi nu reuşim să ne abatem nici măcar cu o fracţiune de grad. N-are rost. Va trebui să opresc motoarele; altfel se topesc. Dar n-o să mă las aspirat ca un fir de praf fără luptă!
Se pregăti să-şi părăsească scaunul de pilotaj, dar simţi pe umăr o mînă bătrînă şi totuşi puternică, ce-l reţinea. Chipul bătrînului trăda îngrijorare... dar parcă îi sugera şi altceva, mai puţin sumbru.

- Fiule, dacă este o luptă pe care n-o poţi cîştiga, atunci... există întotdeauna o alternativă la ea.
Pe măsură ce cargoul era atras din ce în ce mai mult spre staţia spaţială de luptă, îşi dădeau seama de ade­văratele dimensiuni ale acesteia. De jur împrejurul ecuatorului staţiei îşi înălţau braţele, chemătoare, astroporturi, aidoma unui brîu de munţi artificiali din metal, ce se înălţau la aproape doi kilometri.

Devenit acum un punct pe fondul cenuşiu al imensei staţii ,Şoimul Mileniului fu atras spre unul dintre acei pseudopozi de oţel şi, în cel din urmă, înghiţit de el. În urma cargoului se închise o poartă lucind ca oglinda unui lac şi nava dispăru astfel, de parcă nu existase niciodată.


va urma