UN JOC AMUZANT

Mihail Zoscenko

Zilele astea am luat masa la restaurant. După aia am aruncat o privire în sala de biliard. Vo­iam să văd jocul.
Nimic de zis, e un joc interesant. E un joc cap­ti-vant şi care-l sustrage pe om de la mai ştiu eu ce nenorociri. Unii găsesc chiar că biliardul dez­voltă curajul, capacitatea de a aprecia distanţa din ochi şi perseverenţa. Medicii sînt de părere că jocul acesta este extrem de folositor pentru bărbaţii dezechilibraţi.
Nu ştiu. Nu-mi vine să cred. Cîte unul din ăştia dezechilibraţii, jucînd biliard, atîta se în­doapă cu bere, că după joc abia mai nimereşte drumul acasă. Aşa că mă îndoiesc că treaba asta le-ar prii celor suferinzi de depresiune nervoasă.
Cît despre exersarea ochiului, mde... Unuia de la noi din casă, partenerul, tot ţintind bila, era cît pe ce să-i scoată un ochi cu tacul. Şi măcar că omul n-a chiorît, dar a rămas strîmb. Poftim exer-sare a ochiului! Dacă îl mai pocnesc şi-n celălalt ochi, adio cu aprecierea distanţei!
Aşa că în ce priveşte foloasele, astea-s poveşti.
Jocul e totuşi amuzant. Mai ales cînd se joacă „cu miză”, e tare interesant să-l urmăreşti.
Desigur, acuma se joacă rar pe bani. În schimb, jucătorii găsesc şi cîte ceva original. Unii îl pun pe cel care a pierdut să treacă pe sub masa de bili-ard. Alţii îl pun să dea două halbe de bere. Ori îl pun să plătească caniota.
Cînd am intrat de data asta în sala de biliard, am văzut o privelişte foarte hazlie.
Unul care a cîştigat i-a cerut partenerului său, un mustăcios, să treacă pe sub masă cu toate bi­lele. Îi umpluse buzunarele cu bile, îi pusese cîte una în fiecare mînă, ba îi mai vîrîse una şi sub bărbie. Şi uite-aşa a trecut păgubaşul, tîrîş-grăpiş, pe sub masă, în rîsetele tuturor celor de faţă.
După o nouă partidă, cîştigătorul l-a încărcat iar pe mustăcios cu bile şi în plus i-a poruncit să ia tacul în dinţi.
Ăla, bietul de el, s-a băgat iar pe sub masă în rîsetele homerice ale asistenţei.
Pentru partida următoare nu ştiau ce să mai scornească.
Mustăciosul zice:
— Căutaţi ceva mai uşor, ca şi aşa m-aţi dai gata.
Într-adevăr, de istovit ce era, i se pleoştiseră şi mustăţile.
Cîştigătorul zice:
— În schimb, prostule, pedepsindu-te în fe­lul ăsta, am să te învăţ să joci biliard ca lumea.
Cîştigătorul era însoţit de un amic. Amicul ăsta zice:
— Am găsit! Dacă pierde, facem aşa: trece pe sub masă încărcat de bile şi-i mai legăm şi o ladă de bere de picior.
Cîştigătorul rîde:
— Brava! Fain!
Mustăciosul zice ofensat:
— Dacă lada e plină, nu joc. Mie mi-e greu să mă bag şi cu lada goală!
Ce mai — a pierdut şi de data asta. În rîsetele celor de faţă, l-au încărcat de bile, i-au vîrît tacul în dinţi şi i-au legat o ladă de picior. Pe deasupra, amicul cîştigătorului îl mai împingea pe mustă-cios cu tacul, ca să străbată mai repede traseul de sub masă.
Atîta a rîs cîştigătorul, că s-a prăbuşit pe scaun, gîfîind ca vai de el.
Mustăciosul a ieşit de sub masă într-un hal fără de hal. S-a uitat buimac la cei din jur şi un răstimp a stat neclintit. Pe urmă şi-a deşertat buzunarele de bile şi s-a apucat să-şi dezlege lada de bere de la picior, zicînd că el nu mai joacă.
Cîştigătorul se tăvălea de rîs. Zise:
— Hai, Egorov, scumpule, mai facem o par­tidă. Am o idee grozavă!
Alălalt zice:
— Ce idee v-a mai venit?
Înecîndu-se de rîs, cîştigătorul îl lămureşte:
— Hai să jucăm pe mustăţile tale. De mult mi-e scîrbă mie de mustăţile astea stufoase. Dacă cîş-tig, ţi le tai. Vrei?
Mustăciosul zice:
— Nu, pe mustăţi nu joc, ori îmi daţi patru­zeci de puncte înainte.
Ce mai vorbă — iar a pierdut. Şi pînă să zică cineva ceva, cîştigătorul a luat un cuţit şi s-a apucat să taie mustaţa partenerului ghinionist.
Ăi din jur se prăpădeau de rîs.
Deodată, unul din cei de faţă vine lîngă cîştigător şi-i zice:
— Îmi închipui că partenerul dumitale e un tont, dacă acceptă astfel de pedepse. Şi dum­neata profiţi şi batjocoreşti un om într-un local public.
Prietenul cîştigătorului zice:
— Da' dumneata ce te bagi? Doar acceptă de bună voie!
Cîştigătorul îi zice partenerului său cu o voce languroasă:
— Egorov, ia vino-ncoa'. Spune asistenţei că ai acceptat de bună voie toate pedepsele.
Cu mîna pe mustaţa ciopîrţită, partenerul zice:
— Sigur că de bună voie, Ivan Borisovici.
Cîştigătorul se adresează celor de faţă:
— E cîte unul care-şi lasă şoferul să aştepte trei ore pe ger. Eu mă port omeneşte. Dînsul e şofer la noi la instituţie şi eu îl protejez întot­deauna. Nu-l privesc de sus, jucăm biliard ca doi prieteni, îl învăţ şi-l mai şi pedepsesc cîte-un pic. Aşa că nu pot să-nţeleg de ce vă legaţi de mine?
Şoferul întreabă:
— E vreun frizer pe-aici? Rog să-mi potri­veas-că mustaţa.
Din mulţime iese unul şi, scoţînd o foarfecă din buzunar, zice:
— Sînt bucuros să-ţi potrivesc mustaţa. Dacă doreşti, ţi-o fac a la Charlie Chaplin.
În vreme ce frizerul se moşmondea cu şoferul, eu m-am dus la ăl de-a cîştigat şi i-am zis:
— Nu ştiam că e şoferul dumitale. Credeam că ţi-e prieten. Altfel n-aş fi permis să faci o figură ca asta.
Cîştigătorul, puţin intimidat, zice:
— Da' dumneata cine eşti?
— Eu am să scriu un articol despre dum­neata — zic.
Ălălalt o cam băgă pe mînecă:
— Şi eu n-am să-ţi spun cum mă cheamă!
— Am să descriu numai faptul şi am să adaug că era un bărbat roşcovan, destul de voinic, pe nume Ivan Borisovici. Mă rog, poate că n-ai să păţeşti nimic, dar chiar şi aşa, tot o să te rîcîie la inimă cînd vei vedea cazul încredinţat tipa­rului.
Auzind de articol, amicul cîştigătorului a   şters-o.
Cîştigătorul s-a mai răţoit o vreme, făcînd pe grozavul şi bînd bere, şi ţipînd în gura mare că lui puţin îi pasă.
Cu mustaţa potrivită, şoferul parcă a mai înti­ne-rit şi s-a făcut mai frumos. Văzînd una ca asta, mi-am propus să scriu foiletonul mai puţin tăios.
Şi cînd m-am întors acasă, după cum vedeţi,    l-am scris. Acuma dumneavoastră îl citiţi şi de bună seamă că vă prinde mirarea că există ase­me-nea jucători înfierbîntaţi şi că se mai întîlnesc astfel de bărbaţi roşcovani şi antipatici.


va urma