Ninsori în primăvară

Daniel Luca

Au înverzit păduri

şi gândul de copil,

Mă duce peste dealuri

să mă strecor tiptil!

Alerg de dor vrăjit

spre codru-ntunecat

Să-i spun căt mi-ai lipsit

în iarna ce-a plecat...

Magnolii speriate

au înflorit zâmbind,

Din vise alintate

eu mă trezesc şoptind...

Afară-i primăvară,

iar tu vorbeşti cu mine...

Plâng macii dintr-o vară

căci au crezut în tine!

Ninsori cu alb de flori

se-aştern peste răzoare,

Un vânt de-atâtea ori

a strâns culori din soare!

Prin iarbă te ascund

să rătăceşti prin rouă!

Ca firul cel plăpând

udat de stropi când plouă.

O lacrimă ascultă

vioara-n astă seară,

Dar inima mi-e mută,

e- atât de frig afară!

M-aş înveli c-o rază

uitată la fereastră,

Dar ea se furişează

în noaptea mea sihastră!

Pe câmp rămân salcâmii,

de dor macii suspină!

Îţi simt căldura mâinii,

căci tu mi-ai fost grădina!

De-am înflorit o dată,

ca un cireş în zori,

Petală mea curată

te va-nvaţa să zbori

Departe printre aştri

înconjuraţi de vise,

De mări cu ochi albaştri

şi de iubiri promise!