Spargatorul de gheata (2)

Victor Suvorov

CALEA SPRE  FERICIRE

Noi suntem partidul clasei, care duce la cucerirea lumii.
Frunze


Marx şi Engels au prezis declanşarea războiului mon­dial şi conflictele internaţionale de lungă durată, „de 15, 20, 50 de ani". Această perspectivă nu-i speria. Autorii Manifestului comunist nu chemau proletariatul să preîntîmpine războiul, dimpotrivă, pentru Marx şi Engels viito­rul război mondial era de dorit. Războiul este mama revoluţiei, războiul mondial este mama revoluţiei mon­diale. Engels considera că rezultatele războiului mondial vor fi „epuizarea generală şi crearea condiţiilor pentru victoria finală a clasei muncitoare".

Marx şi Engels n-au trăit pînă la războiul mondial, dar au avut un continuator- pe Lenin. Chiar la începutul primului război mondial, partidul lui Lenin s-a pronunţat pentru înfrîngerea propriei sale ţări. Lasă duşmanii să distrugă şi să pustiască ţara, sa fie răsturnat guvernul, să fie distruse relicvele sfinte ale patriei: proletarii, după cum se ştie, n-au patrie, într-o ţară devastată şi înfrîntă va fi mai lesne „de transformat războiul imperialist în război civil". Aşadar, fie furtuna cît de tare!

Lenin spera că şi în alte ţări se vor găsi adevăraţi marxişti, capabili să se ridice „deasupra intereselor îngust naţionale" la lupta împotriva propriilor guverne, pentru transformarea războiului mondial într-un război civil mon­dial, însă aceşti marxişti nu s-au găsit în alte ţări şi, de aceea, perspectiva revoluţiei mondiale s-a deplasat într-un viitor incert. Nu-i nimic! Dacă nu este revoluţie mondială, barem să se facă un prim pas către ea. Încă din toamna anului 1914, Lenin adoptă un original program minimal: dacă revoluţia mondială nu va avea loc ca urmare a primului război mondial, măcar să se rupă o bucăţică; nu în toată lumea, măcar într-o ţară. Indiferent care. La început, să cuprindă o ţară, apoi aceasta să fie folosită ca bază pentru pregătirea unui nou război mondial şi pentru răspîndirea revoluţiei în alte ţări. „Proletariatul biruitor din acea ţară se va ridica împotriva întregii lumi", provocînd dezordini şi revolte în alte ţări „sau pornind direct asupra lor cu forţa armată" („Despre lozinca Statelor Unite ale Europei"). Punînd problema unui program minimal de luare a puterii într-o ţară, Lenin nu pierde din vedere perspectiva. Pentru el, ca şi pentru Marx, revoluţia mon­dială rămîne steaua călăuzitoare. Dar conform programu­lui minimal, ca rezultat al primului război mondial, revo­luţia este posibilă doar într-o singură ţară. Cum se va petrece mai apoi revoluţia mondială? Ca urmare la ce? în 1916 Lenin dă un răspuns precis la această întrebare: ca rezultat al CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI IMPERIALIST („Programul de război al revoluţiei proletare").

Poate că greşesc, dar citind multe din cele scrise de Hitler, n-am găsit nici un fel de indicii că în 1916 Adolf Schicklgruber visa al doilea război mondial. Lenin însă visa. Mai mult, Lenin a fundamentat teoretic în această perioadă necesitatea unui astfel de război pentru edifica­rea socialismului în întreaga lume. Evenimentele au evo­luat tumultuos, în anul următor a avut loc revoluţia din Rusia. Lenin se duce în grabă în Rusia. Aici, în viitoarea confuziei şi arbitrarităţii, el şi partidul său mic, dar orga­nizat pe principii militare, pun mîna pe putere printr-o revoluţie. Paşii lui Lenin sunt simpli, dar perfizi, în primul moment al formării statului comunist Lenin emite „Decre­tul asupra păcii". Nu era deloc rău pentru propagandă, însă Lenin voia pace nu pentru pacea în sine, ci pentru a-şi consolida puterea. După decret, milioane de soldaţi înarmaţi s-au năpustit de pe front spre casă. Prin decretul asupra „păcii", Lenin a transformat războiul imperialist în război civil, a cufundat ţara în haos, consolidînd puterea comuniştilor şi recucerind puţin cîte puţin teritorii pe care le-a supus. Soldaţii care au dat buzna de pe front au jucat rolul de spărgător de gheaţă ce despică Rusia.

Rezultatul războiului civil a fost acea „epuizare generală", dorită încă de Marx, care i-a permis lui Lenin să-şi susţină şi să-şi consolideze puterea.

În politica externă paşii lui Lenin sunt la fel de perfizi; şi aici el foloseşte acelaşi principiu: voi încăieraţi-vă, iar eu deocamdată mă uit de pe margine, iar cînd voi vă veţi slăbi unul pe altul...

În martie 1918, Lenin încheie cu Germania şi aliaţii ei pacea de la Brest. În acest timp, situaţia Germaniei era deja disperată. Sesizează acest lucru Lenin? Fireşte. De aceea şi semnează actul de pace care:
- dă mînă liberă lui Lenin în lupta pentru întărirea dictaturii comuniste în interiorul ţării;
- oferă Germaniei importante resurse şi rezerve pen­tru continuarea războiului în Apus, epuizînd atît Germa­nia, cît şi pe aliaţii occidentali.

Încheind un document separat cu inamicul, Lenin a trădat aliaţii Rusiei. Dar Lenin a trădat însăşi Rusia. La începutul lui 1918, victoria Franţei, Marii Britanii, Rusiei, SUA şi a altor ţări asupra Germaniei şi aliaţilor acesteia era aproape şi inevitabilă. Rusia a pierdut în război milioane de soldaţi şi avea dreptul deplin să se numere printre învingători, alături de aliaţii occidentali. Lui Lenin nu-i mai trebuia însă o astfel de victorie; lui îi trebuia revoluţia mondială. Lenin recunoaşte că „pacea" de la Brest n-a fost încheiată în interesele Rusiei, ci în interesul revoluţiei mondiale, în interesul instaurării comunismului în Rusia şi în alte ţări. Lenin recunoaşte că a pus dictatura mondială a proletariatului şi revoluţia mondială deasupra oricăror interese naţionale" (Dare se seamă a CC la Congresul al VIII-lea al RKP(b)1).

Înfrîngerea Germaniei era deja iminentă, dar Lenin încheie o „pace" prin care Rusia renunţă la drepturile sale de învingător. Mai mult, Lenin dă fără luptă Germa­niei un milion de kilometri pătraţi, cele mai fertile pămînturi şi cele mai industrializate zone ale ţării; mai mult, plăteşte şi o contribuţie în aur. De ce?!

Iată de ce: „Pacea" de la Brest disponibiliza milioane de soldaţi ruşi, iar aceste milioane, neconduse de nimeni, au plecat spre casă, distrugînd în cale bazele statalităţii şi democraţia abia născută, „pacea" de la Brest a constituit începutul unui crunt război civil, mult mai sîngeros şi mai crud decît primul război mondial, în timp ce fiecare lupta cu fiecare, comuniştii îşi întăreau şi îşi extindeau puterea; iar mai apoi, după cîţiva ani, au supus întreaga ţară.

„Pacea" de la Brest nu este îndreptată numai îm­potriva intereselor naţionale ale Rusiei; ea este îndreptată şi împotriva Germaniei, în sensul şi în spiritul ei, „pacea" de la Brest este o prefigurare a pactului Molotov-Ribbentrop. Calculul lui Lenin din 1918 şi calculul lui Stalin din 1939 sunt aceleaşi: lasă Germania să năvălească asupra Apusului, las-o să se epuizeze, căci cu această ocazie se vor epuiza şi aliaţii occidentali, pînă la ultima suflare. Cu orice preţ vom ajuta Germania să se epuizeze, apoi...

În momentul cînd din ordinul lui Lenin se semnează la Brest „pacea" cu Germania, la Petrograd se desfăşoară o activitate intensă de pregătire a răsturnării guvernului german, în acest timp, la Petrograd se tipăreşte într-un tiraj de jumătate de milion ziarul comunist în limba germa­nă Die Fackel. Încă înainte de semnarea „păcii" de la Brest, în ianuarie 1918, la Petrograd a fost creat grupul comunist german „Spartak". De asemenea, ziarele Die Weltrevolution şi Die Rote Fahne n-au apărut în Germa­nia, ci în Rusia comunistă, din ordinul lui Lenin, care tocmai semnase „pacea" cu Germania, în Germania anilor '20, comunismul a prins rădăcini adînci. Să nu uităm că Lenin a pus umărul la aceasta chiar în momentul cînd Germania ducea un război istovitor şi fără speranţă în Occident, iar Lenin semnase cu guvernul german un acord „de pace".

Calculul lui Lenin este limpede: epuizat de război, Imperiul german nu va mai rezista. Războiul se termină prin distrugerea imperiului şi prin revoluţie. Lenin anulează imediat acordul de pace. În Europa ruinată de război, pe ruinele imperiilor, apar state comuniste uimitor de asemănătoare cu regimul leninist al bolşevicilor. Lenin jubilează: „Suntem în pragul revoluţiei mondiale!" Aban­donează programul minimal. Nu mai vorbeşte de necesitatea celui de-al doilea război mondial, crezînd că revoluţia mondială se poate înfăptui ca rezultat al primului război mondial.

Lenin creează Cominternul, care se defineşte pe sine ca Partidul comunist mondial şi îşi propune drept ţel crearea Republicii sovietice socialiste mondiale.

Însă n-a urmat revoluţia mondială. Regimurile comuniste din Bavaria, Bremen, Slovacia şi Ungaria s-au dovedit a fi slabe şi neviabile, partidele de stînga din ţările occidentale au manifestat slăbiciune şi nehotărîre în luarea şi menţinerea puterii, în acel moment Lenin putîndu-le susţine doar moral: toate forţele bolşevicilor erau împînzite pe fronturile interne, în lupta împotriva popoarelor Rusiei, care nu doreau comunismul.

De abia în 1920 şi-a întărit Lenin suficient poziţia în interiorul Rusiei, aruncînd în luptă imediat forţe uriaşe în Europa ca să urnească din loc revoluţia.

În Germania momentul propice trecuse deja, totuşi Germania anului 1920 constituia un cîmp favorabil pentru luptele de clasă. Germania era ruinată şi umilită. Toate idealurile ei erau profanate, în ţară se instalase o cruntă criză economică: în martie 1920, Germania a fost zguduită de greva generală la care, conform unor surse, au participat peste 12 milioane de oameni. Germania era un butoi cu pulbere, mai trebuia o scînteie... Marşul oficial al Armatei Roşii (marşul lui Budionnîi) cuprinde cuvintele: „Dă Varşovia! Dă Berlinul!" Teoreticianul comuniştilor sovietici, Nikolai Buharin, proclama în ziarul Pravda o lozincă şi mai fermă: „înainte, către zidurile Parisului şi ale Londrei!" însă în calea legiunilor roşii se afla Polonia, între Rusia sovietică şi Germania nu există graniţă comună. Ca să aprindă flacăra revoluţiei, trebuie distrusă bariera despărţitoare, Polonia liberă şi independentă. Spre nenorocirea comuniştilor, în fruntea armatelor sovietice se afla un comandant care nu ştia nici o boabă de strate­gie, M.N. Tuhacevski... Armatele lui Tuhacevscki au fost înfrînte lîngă Varşovia şi au scăpat cu o fugă ruşinoasă, în momentul critic, s-a dovedit că Tuhacevski n-are rezerve strategice, acest fapt hotărînd rezultatul luptei, înfrîn-gerea lui Tuhacevski n-a fost întîmplătoare: cu o jumătate de an înaintea „campaniei eliberatoare sovietice asupra Varşoviei şi Berlinului", Tuhacevski „fundamentase teoretic" ideea inutilităţii rezervelor strategice în război.

Strategia are legi simple, dar neîndurătoare. Unul din principii este concentrarea. Principalul „secret" al strategiei este ca în momentul hotărîtor să concentrezi o putere zdrobitoare împotriva punctului cel mai vulnerabil al inamicului. Ca să concentrezi puterea, trebuie s-o ai în rezervă. Tuhacevski n-a înţeles acest lucru şi a plătit, pentru nepriceperea sa, iar revoluţia din Germania a trebuit să fie amînată pentru 1923...

Înfrîngerea hoardelor lui Tuhacevski în Polonia a avut consecinţe nefaste pentru bolşevici. Rusia, care păruse bolşevicilor complet înecată în sînge şi supusă controlului lor, s-a deşteptat brusc, într-o încercare disperată de a arunca  povara  dictaturii  comuniste.  A  intrat în  grevă Piterul muncitoresc,  leagănul revoluţiei.  Muncitorii cer pîine  şi libertate.  Bolşevicii înăbuşă acţiunile  lor dar, deodată, escadra Flotei baltice trece de partea muncitori­lor. Marinarii Kronstadtului, aceiaşi care dăruiseră puterea lui Lenin şi lui Troţki,  cer  să  se  cureţe  Sovietele  de comunişti, în ţară se ridică valul manifestaţiilor ţărăneşti, în pădurile din Tambov, ţăranii au organizat o armată anticomunistă bine  organizată,  dar prost înarmată.  Ei, Tuhacevski, descurc-o! Şi Tuhacevski, cu sînge rece, şi-a spălat ruşinea eşecului său strategic. Cruzimea lui Tuha­cevski la Kronstadt a devenit legendară. Nimicirea ţăra­nilor din gubernia Tambov a rămas una dintre cele mai înfricoşătoare pagini din toată istoria omenirii, iar autorul acestei pagini este Tuhacevski. Secolul XX cunoaşte destui mari criminali sîngeroşi: Ejov, Himmler, Pol Pot. După sîngele vărsat,  Tuhacevski  ocupă  unul  dintre  primele locuri; în timp, însă, le-a fost precursor.

În 1921, Lenin introduce Noua Politică Economică (Novaia Economiceskaia Politika-NEP).- Această politică n-avea nimic nou, era vechiul şi bunul capitalism. Comu­niştii trebuiau să păstreze puterea şi în acest scop făceau orice compromis, chiar şi adoptarea unor elemente ale pieţei libere. Se consideră că Kronstadt şi Tambov sunt cauzele principale care l-au forţat pe Lenin să introducă unele elemente ale pieţei libere şi să slăbească presiunea ideologică asupra societăţii! Eu cred că motivele trebuie căutate mai în adîncime: în 1921 Lenin a înţeles că primul război mondial nu a provocat revoluţia mondială. Trebuia, la sfatul lui Troţki, să se treacă la revoluţia permanentă, dînd lovitură după lovitură verigilor slabe ale societăţii libere, şi, în acelaşi timp, să se pregătească al doilea război mondial, cel care va aduce „eliberarea" definitivă. Chiar înaintea adoptării NEP-ului, în decembrie 1920, Lenin vorbea despre războiul mondial: „...un astfel de război este inevitabil".

Şi iarăşi îl amintesc pe Hiller. Nu-1 apăr, ci pur şi simplu remarc că în 1920 el n-a afirmat public nimic privind inevitabilitatea şi dorinţa unui al doilea război mondial. Iată însă ce declara Lenin în acea vreme: „Am încheiat o primă perioadă a războaielor, trebuie să ne pregătim pentru o a doua". Pentru asta a luat fiinţă NEP-ul. Pacea este o pauză pentru război. Astfel spune Lenin, astfel spune Stalin, astfel spune Pravda. NEP-ul este o scurtă pauză pentru viitoarele războaie. Comuniştii trebuie să-şi pună ordine în ţară, să-şi consolideze pute­rea, să dezvolte o industrie de armament puternică, să pregătească populaţia pentru viitoarele războaie, pentru lupte şi „campanii eliberatoare".

Implementarea elementelor pieţei libere nu a însem­nat renunţarea la pregătirea revoluţiei mondiale şi a celui de-al doilea război mondial, cel care trebuia să o gene­reze, în anul următor a fost creată Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste-URSS. Declaraţia de constituire infor­ma că acesta este doar primul pas în crearea Republicii Sovietice Socialiste Mondiale? se prevedea ca numărul de republici să se extindă pînă cînd întreaga lume va intra în componenţa URSS.

Declaraţia de constituire a URSS a fost o DECLARAŢIE DESCHISĂ ŞI DIRECTĂ DE RĂZBOI FĂCUTĂ RESTULUI LUMII. Ea este valabilă şi astăzi. Nimeni n-a modificat-o. Între cartea lui Hitler, Mein Kampf, şi declaraţie există o deosebire. Hitler şi-a scris cartea mai tîrziu, ea fiind punctul de vedere al unei singure persoane: lupta MEA. Declaraţia de constituire a URSS este un document oficial privind ţelul fundamental al unui stat imens: a nimici şi a supune toate celelalte state ale lumii.


va urma