Corneliu Coposu cu Vartan Arachelian
Vartan Arachelian:
Dar nu numai atît, dumneavoastră aţi făcut şi
demersuri la filiala Internaţională creştin-democrată.
Corneliu Coposu:
Da, în 1987. Tot clandestin, în noaptea de 22
decembrie 1989 am procedat la imprimarea primului apel
către ţară, de o manieră foarte puţin democratică,
ameninţîndu-i pe tipografii care refuzau să ne tipărească
manifestul.
Vartan Arachelian:
Unde se întîmpla?
Corneliu Coposu:
La tipografia din strada Mitropolitul Nifon. Am
intrat cinci inşi şi i-am obligat, pur şi simplu, pe muncitorii
din schimbul de noapte să tipărească manifestul, care a apărut
în noaptea de 22 decembrie. Adică în timpul revoluţiei, în care
proclamam intrarea în legalitate a PNŢ, căruia îi adăugasem
definiţia lui doctrinară de creştin-democrat, în urma adeziunii
noastre la Internaţionala creştin-democratică.
Vartan Arachelian:
Cînd s-a făcut această afiliere?
Corneliu Coposu:
In 1987, 2 februarie, cu ocazia vizitei în ţara noastră,
determinată de o misiune culturală, a vicepreşedintelui
Internaţionalei, întîmplător el avea o prietenă din studenţie,
româncă, şi printre alte obiective a anunţat că vrea să-şi viziteze vechea cunoştinţă. Vechea cunoştinţă m-a sesizat şi
mi-a asigurat o întîlnire clandestină cu vicepreşedintele
Internaţionalei.
Cu prilejul acesta, reuşind să pătrund în apartamentul
ei, după discuţii prelungite cu vicepreşedintele, oaspete din
Franţa, m-am interesat dacă partidul nostru, care era desfiinţat
oficial, dar activa în clandestinitate, se poate afilia la
Internaţionala creştin-democrată, întrucît statutul lui este
întemeiat pe principiul moralei creştine, care de altfel, este
unul dintre cele patru principii fundamentale ale partidului.
El s-a arătat foarte dispus să accepte afilierea noastră şi mi-a
luat un angajament scris de adeziune. La rugămintea mea a
acceptat ca această adeziune să nu o facă publică, pentru a
nu mă expune la o arestare imediată. A respectat cererea şi-
a făcut publică adeziunea noastră, trei ani mai tîrziu, în 4
februarie 1990, cu ocazia Congresului din 3-5 februarie '90, pe
care l-a avut Internaţionala la Bruxelles.
Vartan Arachelian:
Domnule preşedinte, înainte de căderea lui Ceauşescu, la un moment dat, Securitatea română a intrat în mare alertă, pentru că posturile străine de radio anunţaseră existenţa PNŢ.
Corneliu Coposu:
Nu numai în 1987. Acţiunile de hăituire asupra vieţuitorilor din puşcărie, ai partidului nostru, au fost aproape permanente, în 1974 au fost descoperite unele întîlniri clandestine, care nu adunaseră mai mult de 20-25 de persoane, dintre vechii aderenţi ai partidului nostru şi s-a făcut o anchetă interminabilă care a durat doi ani, timp în care, fiecare dintre noi, am fost chemaţi aproape zilnic, la Securitate. Intenţia era de a ni se face un proces de complot împotriva siguranţei statului. Pînă la urmă, dîndu-şi seama
că nu dispun de elemente suficiente au renunţat, dar şi datorită faptului că unul dintre prietenii noştri, din păcate, a acceptat, sub presiune, rolul de informator şi Securitatea l-a înzestrat cu microfoane pe care aveau să fie înregistrate discuţiile noastre.
Vartan Arachelian:
Şi de ce nu s-au folosit de ele?
Corneliu Coposu:
Cred că n-aveau interes să facă un proces, care să demonstreze străinătăţii că există o acţiune masivă de contestare a puterii politice.
Vartan Arachelian:
Din interior.
Corneliu Coposu:
Pe de altă parte, din punct de vedere strict juridic, nu aveau elemente componente pentru încadrarea în complot.
Vartan Arachelian:
Poate mai aveau şi un alt motiv, şi anume că existenţa partidului dumneavoastră ar fi putut fi scînteia care să declanşeze o anumită mişcare de opoziţie din interior.
Corneliu Coposu:
Ancheta aceasta m-a costat 50-60 de chemări la
Securitate. Uneori anchetele durau o zi întreagă. Eu eram
atunci în slujbă şi îmi venea invitaţia de la organele de
Securitate şi pentru a justifica lipsa mea de la serviciu - lucram
în construcţii - invitaţia era ştampilată şi se menţiona pe e a
că am fost reţinut la Securitate pînă la ora cutare. A doua zi
se repeta figura. Aveam un vraf întreg de invitaţii din acestea.
Vartan Arachelian:
Unde eraţi angajat în timpul acela?
Corneliu Coposu:
La o antrepriză de construcţii, la Centrala de
construcţii-montaj a municipiului Bucureşti. Am o serie
întreagă de documente de natura aceasta, pe care le păstrez
ca amintire. De pildă am 27 de procese-verbale de percheziţie
domiciliară cu specificarea amănunţită a materialului
confiscat. Material care nu mi-a fost restituit niciodată, deşi
am făcut demersuri pînă la nivelul Comitetului Central,
solicitînd să mi se restituie măcar materialul care nu avea nici
o contingenţă cu Securitatea statului.
Vartan Arachelian:
Aţi făcut demersurile acestea inclusiv în 1990?
Corneliu Coposu:
Nu. Pînă în 1988, ultima mea arestare a fost în
1988, cînd am fost reţinut vreo 2-3 zile pentru o chestie legată
de plecarea unuia în străinătate. A lui Horvath Guşti. De multe
ori am fost reţinut cîte o zi, două.
Vartan Arachelian:
Aceste anchete erau cuplate cu cercetările făcute
împotriva domnului Carandino pentru memoriile sale, pentru
volumul al II-lea?
Corneliu Coposu:
Nu.
Vartan Arachelian:
Era o treabă separată...
Corneliu Coposu:
Pentru aceasta nu am fost plictisit; mi s-a cerut o
simplă declaraţie...
Vartan Arachelian:
Dacă aţi citit sau nu memoriile?
Corneliu Coposu:
Fiindcă Carandino mi le dăduse ca să fac observaţii.
Şi am făcut observaţii pe vreo trei coli, în care-i solicitam
insistent ca să elimine din memorii nişte pasaje inadmisibile,
cum erau consideraţiile privind sinuciderea dubioasă,
contestabilă a lui Gheorghe Brătianu. Carandino a privit aceste
memorii exclusiv din punct de vedere literar şi nu a acceptat,
cu toate insistenţele mele, să rectifice anumite erori, pe care
nu s-ar fi cuvenit să le conţină jurnalul lui. De ce? Fiindcă el
avea o anumită situaţie în partid. Chiar şi situaţia mea era
prezentată eronat ca şi o serie întreagă de prieteni din partid.
El, superficial, nu ştia exact fiecare ce reprezintă...
Vartan Arachelian:
Totdeauna a fost un boem, un artist. Unii prieteni
îl acuzau de lipsă de memorie, deşi a trecut prin ani de puşcărie.
Corneliu Coposu:
Nu. Nu cred că era lipsit de memorie, ci o
superficialitate care era împletită cu lirism. Zicea că
importantă este impresia pe care o produce cartea asupra
lectorului şi nu are importanţă adevărul istoric. "Bine, îi
reproşam, dar nu ai voie să comiţi nişte erori, chiar dacă ele
ar produce impact asupra cititorului". "Nu, zicea, important
este să impresionez pe lectorul cărţii, restul nu mai are
importanţă, eu nu scriu carte de istorie, nici nu urmăresc
corectitudinea datelor, adevărul istoric..."
Vartan Arachelian:
Acurateţea...
Corneliu Coposu:
Greşeli de datare, greşeli de persoane, greşeli de
funcţii, şi, în plus, evaluări cu totul eronate şi nişte concluzii
pe care el le-a tras recoltînd informaţii pe căi ocolite, care nu
puteau fi prezentate ca veridice, înainte de a fi confirmate
Vartan Arachelian:
Aveţi dreptate. Aşa este. Intrebarea pe care vreau
să v-o pun acum e dacă în 1989 sau mai înainte, cineva din
aripa să zicem, reformatoare a PCR, a contactat partidul
dumneavoastră în perspectiva schimbărilor de regim politic
în România?
Corneliu Coposu:
Nu.
Vartan Arachelian:
Niciodată?
Corneliu Coposu:
Niciodată. De altfel eu contest intenţia de
răsturnare a regimului lui Ceauşescu din partea aşa-zişilor
reformatori comunişti. Sînt absolut sigur, că nimeni n-a avut
nici cel mai mic curaj să facă cel mai mic demers care să poată
fi considerat complotist sau conspirativ.
Vartan Arachelian:
Dar "scrisoarea celor şase" semnată de Silviu
Brucan şi ceilalţi?
Corneliu Coposu:
Această scrisoare era redactată în numele unor
apărători ai doctrinei comuniste, nu împotriva comunismului
ci pentru apărarea liniei ortodoxe a PCR, linie încălcată de
către Ceauşescu. Este o diferenţă esenţială, în realitate,
acţiunea pomenită urmărea reabilitarea comunismului, nu
răsturnarea lui Ceauşescu. Era somat Ceauşescu să revină la
linia ortodoxă a partidului, de la care se îndepărtase. Aceşti
şase semnatari acţionau în numele comunismului pe care,
pretindeau ei, nu-l respectau cei de la conducerea ţării.
Vartan Arachelian:
Nu era respectat de Ceauşescu şi fusese chipurile
respectat de Gheorghiu-Dej.
Corneliu Coposu:
Contest cu toată fermitatea că ar fi existat măcar
o intenţie de răsturnare a lui Ceauşescu. Erau toţi nişte laşi
Ceea ce se pretinde acum că au făcut ei, unii generali
comunişti sînt pur şi simplu nişte găselniţe ulterioare. De maniera de care pretind ei c-au acţionat, am acţionat şi noi.
Ne-am întîlnit de atîtea ori dar, spre deosebire de aceşti
pretinşi revoluţionari, noi am fost arestaţi şi anchetaţi de
Securitatea comunistă, cu învinuiri concrete că am urmărit
răsturnarea ordinii în stat. Ei nici măcar nu au fost arestaţi.
Cine îşi poate închipui că Ceauşescu ar fi tolerat măcar
existenţa unui început de complot?! Il lichida fără nici un fel
de reticenţă.
Dacă pe noi ne-au arestat şi ne-au anchetat luni de zile
pentru nişte întîlniri în care, într-adevăr, s-a discutat politică,
s-au discutat perspective, pe ei, care ar fi încercat să pună la
cale o lovitură împotriva lui Ceauşescu, îi lichida fără nici un
fel de milă. Eu afirm categoric că n-a existat niciodată, nici
cea mai mică tentativă de complot din partea aşa-zişilor
comunişti reformatori. Ei au fost doar cei care au exploatat
victoria revoluţiei tineretului român, care, într-adevăr, împins
de o indignare şi de o pornire care n-a putut fi stăvilită a
determinat prăbuşirea lui Ceauşescu. Apoi s-a făcut
înscenarea criminală dintre 22 şi 29 decembrie care avea
obiectivul de a timora opinia publică, de a timora populaţia
Bucureştiului ca la adăpostul acestei temeri ei să poată
manevra, cu ajutorul Securităţii, şi să-şi consolideze puterea
pe care o confiscaseră de la tineretul revoluţionar. A fost o
înscenare. Ei au operat în numele revoluţiei, fără să fi
participat la ea. Eu am fost la mişcările de stradă şi-n 21 şi-n
22, nu numai eu, a ieşit toată familia mea şi au ieşit toţi
prietenii mei de vîrstă înaintată. Am fost prezenţi în Piaţa
Palatului, ca şi între Universitate şi Intercontinental. Am văzut
cu ochii mei şapte tineri care au căzut răpuşi de gloanţe. Nu
ştiu dacă erau morţi sau vii, cînd au trecut cu tancurile peste
ei în aripa dreaptă a Universităţii. Am văzut şi am asistat - nu
pot să zic că am participat - la această revoltă populară care
era aşa de pornită, încît cred că ar fi reuşit chiar dacă
mitralierele ar fi secerat 50 000 de oameni. Revoluţia ar fi
reuşit oricum, pentru că în faţa pornirii, plină de indignare, a
opiniei publice, nici chiar mitralierele nu pot să reziste. S-a lansat lozinca că de cînd s-a inventat mitraliera, au dispărut
revoluţiile. Nu-i adevărat. Dacă există o pornire nestăvilită
împotirva unei nedreptăţi strigătoare la cer, chiar dacă 50 de
rînduri cad secerate de mitralieră, pînă la urmă se termină
încărcătura mitralierei şi valul de oameni protestatari
copleşeşte pe asasini. De aceea am convingerea certă că a
existat aici o revoluţie, care a fost confiscată apoi printr-o
înscenare. Vreau să mai adaug ceva. Acum lumea din Apus afirmă că nici n-a existat o revoluţie, că a existat o lovitură de
palat susţinută de ruşi. Lucru neadevărat. A existat o revoluţie.
Această revoluţie a fost cîştigată de generaţia tînără, care a
determinat fuga dictatorului şi prăbuşirea comunismului. Ce
a urmat este o altă secvenţă. Ea a aparţinut grupului de
veleitari care, pentru a-şi asigura şi consolida puterea, a
montat această oribilă înscenare, adică pretinsa luptă cu
teroriştii, care a costat atîtea vieţi. Povestea cu teroriştii este
o invenţie, în realitate, oamenii aceştia au avut cinismul să
pună armata să se împuşte reciproc pentru a crea impresia
unei rezistenţe ceauşiste pe care ei, neocomuniştii, au
lichidat-o. Prin această înscenare sîngeroasă au vrut să fie
legitimaţi ca salvatori ai revoluţiei. O minciună comunistă,
ca multe altele. O minciună criminală.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu