sâmbătă, 23 iulie 2016

Ei sunt aici (27)


Timothy Good








Născut în 1931, Bobby Ray Inman a absolvit University of Texas în 1950 (cu BA) şi a intrat în US Navy (Naval Reserve) în 1952 unde a lucrat timp de doi ani pe portavioane şi a executat uneori misiuni la Londra şi Paris. Din 1965 până în 1967 a fost asistent la Naval Attache, Stockholm. Tot în această perioadă a devenit specialist în analiza pentru NSA’s Navy Field Operaţional Intelligence Office. In 1972 a fost numit asistent al şefului de cadre al serviciilor de informaţii, Office of the Commander of the Pacific Fleet. Doi ani mai târziu, Inman a devenit director al Naval Intelligence, funcţie pe care a  deţinut-o până în 1976, când a fost avansat viceamiral. După un an, timp în care a fost director adjunct al DIA, a fost numit director al NSA până în anul 1981, când a fost avansat la gradul de amiral şi numit director adjunct la CIA.

Inman s-a retras din serviciul guvernului în 1982 şi este în prezent preşedinte şi şef executiv al unei companii specializată în microelectronică cu sediul în Texas. În iulie 1990 a fost numit în Comisia prezidenţială Foreign Intelligence Advisory Board.

Bob Oechsler, fiul unui pilot din Air Force, şi-a întrerupt cursurile la University of Maryland pentru a se înrola în Air Force în 1968, servind mai ales în American Force Radio and Television Service, în zona continentală a Statelor Unite. În timpul războiului din Vietnam Bob s-a aflat şi în Cambodgia, Tailanda şi Laos. O parte a activităţii sale din această perioadă necesita o verificare Top Secret întrucât lunar un elicopter îl ducea într-o zonă demilitarizată (DMZ) pentru a filma prototipurile unor arme secrete. La întoarcerea în Statele Unite a lucrat un an şi jumătate la baza Wright-Patterspn AFB. După ce a părăsit Air Force în 1972, s-a reîntors la University of Maryland şi apoi s-a angajat la NASA, la Goddard Space Flight Center din Greenbelt, Maryland, specializându-se în analiza tehnică a misiunilor. Printre proiectele la care a lucrat se afla şi International Ultraviolet Explorer şi Apolo-Soyuz Test Project.

Bob a părăsit NASA. şi este în prezent preşedinte al Robots Internationale, Inc., unde este un deschizător de drum în domeniul controlului siguranţei deplasării, pentru care a primit laude de la Camera de Comerţ a Statelor Unite. Ca expert în robotică în domeniul aplicaţiilor tehnologice a ţinut conferinţe la Franklin Institut din Philadelphia. Este de asemenea Assistant State Director la Mutual UFO NetWork (MUFON) din Maryland, precum şi director la Anriapolis Research and Study Group. Din 1968 Bob este crainic, iar în 1987 a început un program difuzat în toată ţara, UFOs Today. În cadrul acestei emisiuni, organizată de „2Ist, Century Radio“, al cărui director este dr. Robert Hieronimus, şi American Radio Networks, sunt invitaţi martori şi cercetători ai fenomenului OZN.

La sugestia mea, Bob a restabilit legătura cu amiralul Inman telefonându-i în iulie 1989. După ce i-a reamintit întâlnirea avută cu un an înainte, i-a solicitat o îndrumare în efortul nostru comun de cercetare. Obicctivul final: accesul într-o navă pentru un studiu tehnic şi, poate, prezentarea rezultatelor acestuia publicului. I-am solicitat ajutor şi amiralului lord Hill-Norton, fost şef al Defence Staff, care încercase, fără rezultat, să străpungă scutul de secret de stat care înconjoară fenomenul OZN.

„Am pierdut mult timp cercetând fenomenul", a început Bob. „Şi, din punct dc vedere tehnologic, consider că aş putea avea lucruri foarte interesante de oferit. Desigur, m-ar bucura să obţin o îndrumare în anumite domenii... din partea amiralului lord Hill-Norton şi a domnului Good...într-o oarecare măsură cci doi colaborează, Timothy Good în calitate de consultant. Amiralul lord Hill-Norton este de-a dreptul furios că nu poate căpăta nici o informaţie despre aceste materiale... l-am sugerat lui Timothy că singura persoană pe care o cunosc, în măsură să-l ajute - dacă ar fi posibil să cauţi informaţii dincolo de graniţele ţării - sunteţi dv.“

„Ce domeniu vă interesează în general?“ a întrebat Inman.

"Două lucruri", a răspuns Bob. „în primul rând, în urma cercetărilor făcute, am rămas cu impresia că se manifestă să zicem o dihotomie, se pare că există un program de îndoctrinare a opiniei publice cu scopul de instruire în legătură cu realităţile implicate aici. În al doilea rând, este vorba de o problemă referitoare la măsurile dc securitate şi la nivelul celor în măsură să cunoască acestc lucruri. Am posibilitatea să influenţez o mare masă de public. Am o emisiune difuzată cu regularitate în toată ţara pe această temă... Sunt în legătură cu toate organizaţiile importante. Am petrecut optsprezece luni investigând situaţia din Gulf Breczc... M-am concentrat asupra resturilor tehnice şi am studiat o mare parte din lucrurile care nu mergeau bine pe coasta Chesapeake Bay, colaborând cu Electromagnetic Continuity Analysis Center şi cu proiectele EMP [Electromagnetic Puise]."

„Acestea reprezintă domenii în care eu sunt total depăşit", a răspuns Inman. „Când am luat hotărârea de a mă retrage, acum’şapte ani, a fost o decizie conştientă de a rupe relaţiile cu US Intelligence Community. În calitate de consultant al Defense Science Board, în ultimii şapte ani, am realizat câteva expuneri ocazionale în legătură cu Embassy Security Survey. Dar marea majoritate a eforturilor mele din aceşti ani s-au axat pe competivitatea industrială în aplicarea ştiinţei şi tehnologiei în lumea comercială. Deci, în privinţa multor lucruri - cel puţin aşa am înţeles eu din discuţie că i-ar interesa pe dl. Good şi Peter Hill-Norton - pot spune că acestea aparţin unor domenii în care am avut o oarecare specializare, dar asta se întâmpla acum şapte ani. Ţinând cont de rapiditatea cu care evoluează lucrurile, şansele ca puterea mea de înţelegere să pătrundă sensul lor, scad continuu.“

„Să înţeleg că există un dialog între civilizaţii... în ziua de azi?“, a întrebat Bob.

„Păi, bănuiesc că ar trebui să întreb cu cine are loc dialogul. Între care părţi?“

„Păi, între părţile care se presupune că se află în spatele tehnologiei acestor aparate de zbor, nu-i aşa?“

„Sincer, nu ştiu. Nu am nici o poziţie. Nu am indicii care să-mi sugereze existenţa unor dialoguri în derulare, încerc să mă gândesc cine ar putea fi în Washington mai aproape de aceste informaţii, care ar putea să îţi ofere măcar o îndrumare... Directorul adjunct pentru ştiinţă şi tehnologie de la CIA se numeşte Everett Hineman. Este pe cale să iasă la pensie chiar anul viitor. Asta l-ar putea face cumva mai dispus să vorbească... Când am colaborat cu el în ultimii trei ani ai activităţii mele, mi s-a părut o persoană foarte integră şi un om plin de bun simţ. Ca punct de plecare este clar că ar putea fi primul de pe listă. În comunitatea restrânsă a celor care au lucrat în serviciile de informaţii şi, după pensionare, au păstrat contactul cu acestea se află un amiral în retragere, fost director al Navei Intelligence, pe nume Sumner Shapiro... Gradul său de competenţă este iarăşi foarte înalt, integritatea sa deosebită. Dacă are vreo informaţie din domeniile care vă interesează, asta nu mai ştiu, întrucât nu mai păstrez legătura cu el. Acestea sunt două persoane care cel puţin se află în zona pc care o studiaţi şi care au o viziune asupra mersului lucrurilor în prezent. Nu ştiu exact. In cazul meu nu am nici o părere“.

„Anticipaţi că vreunul din vehicolele recuperate ar putea deveni vreodată accesibil cercetării tehnologice? În afara cercurilor armatei?", a întrebat Bob.

„Încă o dată, sincer, nu ştiu“ a replicat amiralul Inman. „ Acum zece ani răspunsul ar fi fost nu. Dar cum cu trecerea timpului au devenit mai deschişi, ar fi o posibilitate. Încă o dată, dl. Hineman este probabil persoana cea mai indicată căreia să i se pună această întrebare...“



CARTIERUL GENERAL CIA


Bob Oechsler a aranjat să-l întâlnească pe Everett Hineman la sediul CIA din Langley, Virginia în ziua de 10 august 1989. În octombrie 1989, în timpul şederii mele în casa lui Bob, din Annapolis, Maryland, acesta mi-a relatat amănunte referitoare la întâlnirea sa cu Hineman.

„După ce am pătruns în clădire am fost condus într-o cameră de pază de la etajul întâi“, a început el. „Au cerut un însoţitor de la Office of Science and Technology, care m-a condus la etajul şase, unde, nu după mult timp, mă aflam în biroul directorului adjunct pentru ştiinţă şi tehnologie."

Întâlnirea cu Hineman s-a dovedit a fi o decepţie. Bob adusese cu el o mapă plină cu extraordinare fotografii color, făcute de Ed şi France Walters în Golful Breeze, Florida. A început prin a discuta despre tehnica uneia dintre nave aleasă din colecţia amplă de fotografii, urmărindu-1 cu atenţie pe Hineman pentru a-i observa reacţiile.

„Nu numai că a spus că nu avea cunoştinţă despre evenimentele din Golful Breezc“, a spus Bob, „dar nici nu ştia unde se află golful. Evident, nu părea să fi văzut aceste fotografii înainte, deşi nu ştiu cum ar fi fost posibil acest lucru. Ar fi trebuit să ştie, după părerea mea, că Joint Chiefs of Staff s-a întrunit la Pensacola în august 1988.“

Bob a adus apoi in discuţie povestea lui Lazar despre S-4, comentând presupusul reactor cu antimaterie şi generatoarele gravitaţionale. Din nou, însă, părea să nu ştie nimic despre S-4 sau Area 51. „N-a fost impresionat câtuşi de puţin când am rostit cuvintele Area 51 de la baza Nellis Test Range, dar a părut mai interesat de S-4 şi a fost intrigat de insinuarea mea că guvernul ar deţine farfurii zburătoare - farfurii zburătoare funcţionale. De fapt, în acest moment al discuţiei, s-a dus către birou, a ridicat telefonul şi a avut o scurtă conversaţie cu secretara; ceva despre rezervarea unui bilet către Las Vegas. A făcut chiar comentariul că va verifica personal aceste afirmaţii.“

Pc parcursul întâlnirii, Hineman a părut destul de nervos, din câte îşi aminteşte Bob. „Am avut senzaţia că tema discuţiei îl punea în încurcătură.“

S-ar putea să fi fost chiar aşa. Presupunând că ar fi avut cunoştinţă despre aceste chestiuni, este puţin probabil că Hineman ar fi dezvăluit o cât de mică informaţie faţă de cineva care nu deţinea o autorizaţie corespunzătoare.

Bob sperase să fie îndrumat către alte materiale legate de acest fenomen. Unul dintre obiectivele sale, care fusese propus de regretatul dr. Dan Overlade, era de a încerca să stabilească o conduită pentru psihologii şi oamenii de ştiinţă preocupaţi de cazurile de răpire, astfel încât să poată câştiga o privire dc ansamblu asupra naturii fenomenului. „Problema este că ei habar nu au care este cauza acestui fenomen", explica Bob. „Avem de a face doar cu un fenomen pur psihologic, un fenomen fizic sau cu ceva totalmente în afara domeniului practicii psihiatrice?"

Bob şi-a exprimat speranţa că cercetătorilor li se vor putea oferi informaţii verbale sau scrisc sau că li s-ar da un număr de telefon unde ar putea contacta cele mai bine informate persoane din CIA în legătură cu accst fenomen. Hineman a răspuns că va demara o anchetă în acest sens.

O altă propunere făcută dc Bob se referea la necesitatea redactării unui raport independent cronologic, despre implicarea guvernului în controversata problemă OZN; subliniind că, după părerea lui, deciziile luate şi acţiunile întreprinse de către guvern au fost întru-totul justificate.

„M-am oferit să conduc întocmirea unui astfel de raport“, mi-a spus Bob, „arătând că aş fi avut nevoie de o autorizaţie pentru accesul la toate activităţile legate de OZN şi că aş fi colaborat îndeaproape cu ei, în vederea păstrării exactităţii în relatarea evenimentelor.“

Aceste propuneri ar putea părea naive, dar nu trebuie să uităm că întâlnirea cu Hineman a fost sugerată de amiralul Inman, unul dintre cei mai bine informaţi oameni din Intelligence Community, mai ales pentru îndrumările pe care le putea oferi Hineman. În cazul lui însă, se pare că a fost zadarnic.

„In final, după o discuţie de aproape patruzeci şi cinci de minute, a încercat să-mi demonstreze că nu ştia absolut nimic despre farfuriile zburătoare", a spus Bob. „S-a angajat că fie el, fie altcineva, va lua legătura cu mine în cursul săptămânii următoare."

Hineman a sunat în ziua de 1 septembrie, după primirea unui memento, ziua în care trebuia să se pensioneze. „Nu întrevăd nici o şansă pentru afacerea pe care aţi sugerat-o când aţi fost aici", a început el. „Am făcut nişte verificări împreună cu câţiva oameni şi nu este nevoie să întreprindem nimic în această direcţie; cel puţin pentru moment. Vă mulţumesc pentru interes şi apreciez vizita făcută.“

„Ati fost în Las Vegas?“ a întrebat Bob.

„Eu personal, nu.“

„Sunteţi în măsură să confirmaţi documentele pe care vi le-am prezentat, bănuiesc, nu?“

„Nu. Concluzia mea diferă de a dv.“

„Într-adevăr?“

„Da. Aşa că vă mulţumesc pentru interes.“

Bob s-a simţit frustrat de răspunsul primit la propunerile sale. „M-a mirat că nu s-a referit mai ales la propunerea în legătură cu psihologii", a spus el, „deoarece după părerea mea era cea mai importantă chestiune pe care o ridicasem acolo şi care mi se părea că impunea o acţiune din partea lor. Am fost oarecum dezamăgit văzând că nu aveau de gând să facă nimic în acest sens. Am fost de asemenea surprins de remarca sa referitoare la S-4, întrucât nu ţin minte să-i fi oferit nici o concluzie. N-am făcut decât să-i prezint nişte date pe care le primisem, aşa că nu ştiu la ce se referea..."



NAVAL INTELLIGENCE


Cele două întâlniri cu amiralul în retragere Sumner Shapiro, fostul director al Naval Intelligence, s-au dovedit mult mai fructuoase pentru Bob.

Cariera lui Shapiro include doi ani ca Assistant Naval Attache la Ambasada SUA din Moscova (1963-1965) şi doi ani ca Deputy Assistant Chief of Staff Intelligence (Office of Naval Intelligence) din Londra (1967-1969). După ce a funcţionat ca Assistant Chief of Staff, Intelligence pentru US Atlantic Fleet, a fost numit director adjunct al NI în 1977. Din 1978 până în 1982, Shapiro a fost director al NI, iar la retragerea din marină a lucrat ca director comercial la BDM Corporation.

După părerea lui Bob, Shapiro a sugerat că Statele Unite deţineau vehicule spaţiale extraterestre. Mai mult chiar, se pare că a insinuat eă el însuşi a studiat de aproape o astfel de navă.

„Are diplomă de inginer“, îmi explica Bob, „şi pot spune că era de-a dreptul fascinat de anumite aspecte tehnice, a pipăit obiectul acela, fără îndoială. Mi-a povestit cum a fost desfăcut bucăţi, împachetat şi expediat în camioane la diferite laboratoare. Nu mi-a precizat unde se aflau aceste laboratoare: era atent să nu încalce prea evident consemnul de apărare a informaţiilor secrete."

L-am întrebat pe Bob dacă fostul şef al spionajului a confirmat existenţa unui reactor cu antimaterie, precum cel descris de Lazar.

„Ei bine, eu zic că a fost o confirmare, părea realmente fascinat de reactorul cu antimaterie, mi-a descris destul de bine cum arăta, mărimea, greutatea. A spus că era foarte greu pentru dimensiunile sale. N-am auzit nimic până acum din partea cuiva din Intelligence Community care să se potrivească celor spuse de Lazar, cu excepţia referirii la reactorul cu antimaterie.


va urma























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu