Octavian Manea
Octavian Manea:
Cum vedeți preferința franceză pentru clauza UE de apărare colectivă, și nu pentru NATO? Există un simbolism aici sau este doar o modalitate de a forța unele puteri europene, în special Germania, să se implice într-un conflict pe care l-au evitat până acum?
John Hulsman:
Pentru francezi contează simbolurile, pentru că nu au putere reală. Asta faci în momentul în care ești gaullist - îți joci bine cărțile, dar mâna este slabă. De câțiva ani, Franța înregistrează o creștere economică aproape de zero. Este o societate în declin, o societate ale cărei șanse de a fi o mare putere se erodează în fiecare an. Singuri, francezii nu capacitatea de a lupta eficient împotriva ISIS.
John Hulsman
De aceea au nevoie de o coaliție. Dar se schimbă cumva strategia SUA, acum, că Franța este interesată să lupte împotriva ISIS? Nu. Îi ajută rușii împotriva Statului Islamic? Nu, pentru că interesul primar este să îl mențină pe Assad la putere și să controleze litoralul Siriei. În ciuda efervescenței diplomatice din ultima vreme a lui Hollande, nimic semnificativ nu se întâmplă. Franța este o putere slabă.
Octavian Manea:
Puțini își mai amintesc de faptul că, prin sprijinul lui T.E. Lawrence, Faisal, un prinț sunnit, a domnit odată peste Damasc și a avut un vis pentru o Sirie Mare. Dar la Versailles francezii au avut alte planuri. Credeți că deciziile luate atunci încă joacă un rol important în criza pe care o vedem astăzi în Orient?
John Hulsman:
Prin colonelul T.E. Lawrence britanicii l-au sprijinit pe Faisal, care avea o legitimitate politică organică, un prinț care provenea din triburi sunnite siriene. Avea legitimitate și întregul proiect ar fi putut funcționa. Reimpunând sistemul colonial francez, au ajuns să ruineze atât Siria, cât și Irakul. Siria a fost ruinată pentru că a fost guvernată de un sistem colonial lipsit de orice legitimitate locală, transformându-se într-un permanent viespar dominat de revolte. Este realitatea din care s-a născut și regimul Assad, atât tatăl, cât și fiul. Este păcatul originar al Orientului Mijlociu, prin faptul că britanicii și francezii nu au lăsat un prinț sunnit să conducă într-o Sirie dominată de sunniți. Dacă am fi avut asta, am fi avut o Sirie stabilă. Este foarte probabil să fi avut și un Irak stabil. Cu o putere care s-ar fi bucurat de legitimitate organică în inima Orientului Mijlociu, am fi putut trăi într-o lume cu totul diferită. Decizia înlăturării lui Faisal din Siria i-a determinat pe britanici să îi propună tronul Irakului, o țară șiită, unde nu cunoștea dialectul, nu îi știa istoria, nu era familiarizat cu structura ei tribală, transformându-se într-o marionetă a regimului colonial britanic. Această dublă tragedie generată de acordul Sykes-Picot este sursa dezastrului de astăzi. Iar prin faptul că ISIS a pulverizat pur și simplu granița dintre Siria și Irak demonstrează că mișcarea este profund conștientă de istorie, de injustiția creată de acordul Sykes-Picot, de faptul că reprezintă nedreptatea fondatoare.
Octavian Manea:
E puțin probabil ca bombardamentele disparate să rezolve în fond o problemă politică, resentimentele sunnite pe care ISIS le exploatează. Care e alternativa?
John Hulsman:
Trebuie să pornim de la constatarea că ambele state au încetat să existe. S-au dezintegrat din cauza păcatului originar despre care am discutat. Întotdeauna au fost construcții artificiale și singurul mod în care poți ține împreună un stat artificial este prin colonizare, să rămâi pentru 100 de ani și să te menții prin forță. Cam cum au procedat romanii. Au stat 100 de ani, s-au amestecat cu elitele locale și crucificau pe oricine îndrăznea să se revolte. Vestul nu este pregătit să facă asta și nici nu ar trebui. Cealaltă opțiune este să ai lideri represivi locali de tipul lui Assad sau Saddam, care se mențin prin forță brută. Iar când distrugi regimurile dictatoriale, forțele reprimate sunt brusc eliberate. Asta s-a întâmplat în Irak. S-a dezintegrat de-a lungul faliilor etno-religioase tradiționale. Pentru a ajunge la o formă de stabilitate, primul lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este că trebuie să recunoaștem realitățile organice. Este inutil să bombardezi ici-colo. Este vechea înțelepciune clausewitziană: până nu rezolvi problemele politice, soluțiile militare vor eșua. Așadar, trebuie să pornim de la realitățile politice organice. Avem trei provincii care nu mai pot sta împreună. Soluția ar putea fi o confederație laxă, bazată pe descentralizare extinsă, prin care sunniții sunt reintegrați în sistemul decizional central. Până atunci, nu va exista pace. Este ultima șansă pentru Irak. De facto, aproape vorbim de trei state separate. Și cred că trebuie să fim pregătiți să vorbim despre o națiune kurdă. Au un guvern regional, cu un sistem capitalist, corupția este relativ scăzută, iar democrația este funcțională pentru standardele regiunii. Mai bine nu se poate. Cred că trebuie să fim foarte deschiși la ideea schimbării frontierelor. Ideea că apărăm frontiere pe care le considerăm sacrosancte arată o profundă neînțelegere a lui T.E. Lawrence și a istoriei regiunii.
Al doilea pas ține de identificarea forțelor cu care putem să lucrăm la firul ierbii împotriva ISIS. Modul de a învinge ISIS este prin îndiguire. Iar dacă reuşim să facem acest lucru în mod eficient, se va întâmpla exact ceea ce s-a întâmplat cu Al Qaeda în Irak, când am avut Trezirea din Anbar, revolta triburilor sunnite împotriva Al Qaeda. Capacitatea lor de guvernare este limitată - au nevoie de ingineri, de profesori, de economiști care să stăpânească inflația și să administreze economia, de judecători. Dacă adunăm toate aceste lucruri, în timp va rezulta un stat eșuat. Astfel că ideea este aceea de a izola Statul Islamic, de a-i limita expansiunea până când se prăbușește pe fondul propriilor contradicții interne. Dar asta presupune să avem răbdare. Trebuie să fim pregătiți pentru o luptă care va dura între 5 și 10 ani.
Octavian Manea:
Assad este una dintre principalele rațiuni pentru existența ISIS. Rusia construiește o umbrelă protectivă în jurul regimului, în timp ce Occidentul, Turcia și statele din Golf presează la unison plecarea lui. În acest context, cu agende total contradictorii, care sunt șansele ca negocierile de la Viena să producă o strategie comună pentru a rezolva criza?
John Hulsman:
Interesele noastre și cele ale Rusiei nu se aliniază atât de rău în Siria. În cele din urmă, ei nu joacă o mână formidabilă, nu este un proiect expansionist, așa cum auzim în ultima vreme. Rusia are două baze în Orientul Mijlociu și vrea să le mențină. Nu avem nevoie de bazele lor, nu ne interesează cine controlează Coasta de Est a Siriei. În acest context, putem transmite Moscovei că, dacă poate scăpa de Assad printr-un proces de tranziție, în următoarele 12 luni, atunci putem ajunge la înțelegere privind interesele lor pe Coasta de Est a Siriei. Securizarea intereselor rusești este esențială. Dar, odată rezolvată problema Assad, Rusia și Vestul pot ataca împreună ISIS.
Octavian Manea:
Este modul în care a gestionat criza refugiaților începutul sfârșitului pentru cancelarul Merkel?
John Hulsman:
Doamna Merkel a fost cel mai popular politician din Germania în ultimii 10 ani, ceea ce este un record incredibil. Pe de altă parte, este și un politician care a reușit foarte puține lucruri. Pentru prima dată, însă, popularitatea sa a scăzut sub 50%. În jur de 49% dintre germani nu vor ca ea să mai candideze pentru încă un mandat. Motivul principal este acela că a decis în mod unilateral să îi primească pe refugiați, fără însă a cântări consecințele. Sigur, se poate argumenta că, având în vedere problema sa demografică, Germania are nevoie de imigranți, însă înainte de toate are nevoie de o politică de imigrație rațională, metodică, nu de o reacție emoțională, care se bazează pe un slogan: We can do this! Parcă am fi la un meci de fotbal. Aceasta nu este o politică publică, este o măsură impulsivă. Locuiesc în sudul Germaniei și este un haos de nedescris. Susțin imigrația în Europa, dar nu în absența unei planificări prudente, controlate. Iar modul în care Merkel a reacționat este o lovitură fatală pentru mitul competenței sale, pentru ideea că Germania conduce în vreun fel Europa. În cele din urmă, dacă eurocriza a dezvăluit tensiuni majore între Nordul și Sudul Europei, atunci criza refugiaților a revelat clivaje profunde între Est și Vest. A expus o prăpastie puțin conștientizată până acum.
Octavian Manea:
Se vorbește mult de retrasarea granițelor Orientului. Iar în prim-plan vedem din nou marile puteri. Dar ceva similar s-a întâmplat și după primul război mondial și iată unde am ajuns. De ce ar fi diferit acum?
John Hulsman:
Nu ar trebui să retrasăm noi granițele Orientului Mijlociu. Granițele sunt retrasate chiar acum de către localnici, de către oamenii regiunii. Nu noi, cei din afară, suntem actorii principali. Ar fi o reeditare a păcatului originar. Dar, fiind specializat în analiza riscurilor politice, nu pot să ignor faptul că avem trei provincii în Irak, care, în linii mari, respectă conturul tradiționalelor sandjak-uri ale Imperiului Otoman, unități politico-administrative care reflectau specificul etno-religios al fiecărui grup - sunniții, șiiții și kurzii. Irakul a fost mereu o ficțiune. Dacă îi întrebi pentru cine votează și pe ce criterii decid, opțiunile lor au întotdeauna un fundament covârșitor etno-religios. Așadar, locuitorii Irakului au decis propriile granițe. Nu este treaba Vestului să retraseze granițe. Ne-am întoarce la momentul Sykes-Picot și la capcana în care a căzut Lawrence al Arabiei. Iar dacă am scăpa de ISIS și ne-am uita la Irak cum ar arăta? Ar fi o realitate cu care am putea trăi: o regiune kurdă stabilă în Nord, proamericană și pro-occidentală, un sud care în linii mari este pro-Iran, păstrând conexiuni puternice și cu Statele Unite, și în centru o regiune unde sunniții se autoadministrează și au legitimitate locală. Nu arată deloc rău. Cheia este să eliminăm ISIS - prin containment, prin reînarmarea triburilor sunnite. Avem nevoie de o nouă revoltă tribală organică, similară celei reușite de generalul Petraeus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu