Salcia, antecamera iadului, abuzuri, bătăi, crime

Alexandru Mihalcea

Motto: 
"Eu care am fost in lagarul de la Auschwitz, apreciez ca tratamentul de la «Salcia» nu era departe" 
(Stefan Weiss , fost detinut, martor in declaratia data in instanta, la 18 martie 1955, la Tribunalul Militar Bucuresti, in procesul celor 21 de ofiteri si subofiteri ai Directiei Lagarelor si Coloniilor de Munca (DLCM) din Mai, judecati impreuna cu 11 detinuti fosti sefi de brigada – toti pentru comiterea de "acte de teroare" – proces desfasurat pe baza dosarului "Lotul Salcia"

Alexandru Mihalcea

Se implinesc 55 de ani de cand, in primavara lui 1952, a fost infiintat lagarul de exterminare de la Salcia, in Insula Mare a Brailei, intr-un teritoriu aproape nelocuit (cu exceptia catorva sate ca Agana sau Cistia, presarate de-a lungul bratului Macin zis si Dunarea Veche). Denumirea oficiala – colonie de munca – folosita in documentele D.L.C.M. – MAI este inselatoare. Inca de la inceputuri Salcia a fost un perimetru al distrugerii omului, al chinurilor, al mortii. Iadul pe pamant. 

Tot lagare de exterminare au fost si coloniile penitenciare insirate intre Cernavoda si Poarta Alba, pe traseul lucrarilor Canalului, incepute in 1949 sub acelasi regim bolsevic al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ca urmare a unui ordin dat de Stalin. Cine priveste harta puscariilor Romaniei comunizate nu se poate sa nu remarce densitatea acelor zone ale nimicirii fiintei umane in spatiul Dobrogei, pamant paradoxal supus vara vipiei, covarsit de arsita soarelui de plumb, batut iarna, de crivat. O zona ideala pentru reducerea la neant a "dusmanului de clasa". 

Nu noi folosim primii termenul "exterminare". Oricat ar parea de ciudat, el apare, de zeci de ori, in documente ale Consiliului Securitatii Statului redactate in 1968, anul rafuielii lui Ceausescu cu Alexandru Draghici, "cel mai longeviv si mai puternic ministru de interne comunist (1952-1965) si, in acelasi timp, principalul contracandidat al lui Ceausescu la succesiunea lui Dej" (cf. Doina Jela, Lexiconul Negru, ed. Humanitas, Buc. 2001, p.103). Toate acele acte au fost clasificate ca avand caracter "strict secret" sau "strict secret de importanta deosebita"; din capul locului nu au fost destinate aducerii faradelegilor constatate la cunostinta marelui public, imitandu-se, in acest sens, secretomania care a inconjurat celebrul discurs al lui Hrusciov privind crimele lui Stalin rostit la Congresul XX al comunistilor sovietici.

Ipocrizia este o norma imuabila a "moralei" comuniste insa nu acest aspect al lucrurilor ne intereseaza aici, nici faptul ca succesorul lui Dej fusese, din capul locului, la curent cu crimele. Colectivele de ofiteri ai C.S.S. si de procurori au redactat, in temeiul unei cercetari exhaustive a dosarelor lotului "Salcia", adaugandu-le marturii post-factum, care, astazi, sunt adevarate rechizitorii privindu-i pe autorii atrocitatilor savarsite in Insula Mare a Brailei. (Tot ei au cercetat "reeducarea" de la Pitesti, Gherla si Suceava, stabilind clar faptul ca Turcanu si ceilalti tortionari sunt executantii unor planuri diabolice, puse la punct de "sus", sub conducerea agentului sovietic Pantelimon Bodnarenco-Pantiusa, devenit, din spion NKVD, seful Directiei Generale a Securitatii Poporului si controlate de Marin Jianu, ministru adjunct de Interne, coloneii Tudor Sepeanu, Czeller etc.). In cele ce urmeaza, vom prezenta genocidul savarsit la Salcia acum 55 de ani bazandu-ne pe documentele invocate si pe marturii ale unor detinuti si cadre MAI date in fata procurorilor si judecatorilor militari incepand cu luna februarie 1953.

De la 200 la 4000 de detinuti

Un "Documentar privind procesul intentat unor cadre si detinuti de la fosta colonie de munca Salcia" (Vol. D54/3, fond Salcia-CNSAS) arata ca lagarul a fost infiintat in 1952 "pentru a functiona cu detinuti de drept comun si persoane internate administrativ (fara proces – n.n.). Capacitatea de cazare a fost initial de 200 persoane iar ulterior a fost extinsa la aprox. 2000. Din datele existente rezulta ca in 3-4 luni efectivele de detinuti din aceasta colonie au ajuns la circa 4000 persoane". (In economia documentarului nostru, vom nota actul respectiv cu D-1). 

Cum de s-a ajuns, intr-un termen extrem de scurt, la inmultirea DE PATRUZECI DE ORI a numarului initial? Reproducem din declaratia data de fostul adjunct al Directorului Directiei Penitenciare, Lagare si Colonii, col (r) Ilie Badica: 
"Arestarile acestor detinuti se faceau dupa nevoi si in special dupa nevoile necesare constructiei canalului Dunare-Marea Neagra. Daca la Canal trebuiau 5000 de oameni, tov. Hosu, directorul general al Canalului, dadea telefon tov. Teohari si apoi intra in functiune aparatul col. Dulgheru (Misu Dulbergher, fost spion NKVD - n.n.) de la directia Anchete, care impartea sarcinile, stabilind ce numar de detinuti sa aduca fiecare regiune (...) Mentionez ca in nenumarate randuri am raportat tov. Pintilie, ministru adjunct, aspecte diferite in sensul ca erau adusi oameni, unii in locul altora, prin confuzie sau asemanare de nume, fie ca consideram pe cate unul ca e prea batran sau ca e nevinovat, ni se spunea ca nu e treaba noastra si sa nu ne amestecam. Treaba noastra e de a face numai administratie". La Salcia (si anexele ei ca Bandoiu, de ex. simple saivane de oi ingradite cu sarma ghimpata, care nici nu exista pe harta), la inceput au fost adusi detinuti de la Canal, retinuti administrativ, fara sentinta dar internati in lagar pana la 5 ani, prin hotararea unei comisii a MAI, precum si condamnati cu sentinta judecatoreasca. Grosul l-au format oameni peste 40 de ani (unul avea 78 de ani!), adusi din inchisori fara examen medical sau in urma unei examinari sumare. 

Medicul detinut Nicolae Rizeanu a declarat la Procuratura Militara: 
"Au sosit din Penitenciarul Caransebes toti inaptii, carora nu li s-a facut nici o vizita medicala inainte de a fi trimisi la Salcia". Audiat in 1956, col Ioan Baciu, directorul general al Directiei Penitenciare si Lagare pana in octombrie 1952, a recunoscut ca posibilitatile de cazare nu au fost asigurate. 

La 18.03.1955, lt. col. (r) Dumitru Maxim, fostul sef al Serviciului productie din D.G.L.C.M., declara in fata Tribunalului Militar: 
"Se trimiteau un numar mare de detinuti care trebuiau sa ajunga la 4 mii, desi loc de cazare era pentru 2 mii (...) Detinutii care ni se trimiteau erau in mare parte istoviti si bolnavi. In urma convoaielor erau cate unii adusi pe paturi sau sprijiniti pentru ca abia se puteau tine (...) La primirea unui lot de 700 detinuti am selectionat si oprit pentru munca cca 300". 

La 21.04.1953, lt. col Stefan Coler (Koller? un criminal odios - n.n.), loctiitor al sefului Directiei productie din DLCM, afirma: 
"Au fost trimisi oameni in varsta/sau, cum au fost cazuri, cu picior de lemn sau anchilozati la brat" (cf. notei strict secrete a CSS din 17.03.1968 privind regimul de detentie din fostele colonii de munca Salcia, Cernavoda si Capul Midia in perioada anilor 1952-1953"). 

Aceste "explicatii" si "justificari" nu pot insa lamuri schingiuirile in masa, infometarea cronica, cruzimile infioratoare, grozaviile care pot fi sintetizate intr-un singur cuvant: GENOCID.

"Crime prin torturi, profanare de cadavre, exterminare"

Primele indicii despre o stare anormala de lucruri in centrul Salcia si in lagarele satelit (Bandoiu, Stramba, Stoienesti) s-au produs la 24 sept. 1952 cand Procuratura raionului Macin a fost sesizata in legatura cu faptul ca "sunt prea multe decese in randul detinutilor" (ca si cand ar fi existat un "normativ" al deceselor!) Procurorii de la nivelul raional "au efectuat cercetari la fata locului dar nu au stabilit probleme deosebite in afara faptului ca detinutii nu primeau tigari si carti postale". 

Putem citi printre randurile "Documentarului" pe care l-am notat conventional D-1" ca procurorilor le-a fost frica sa dea curs primelor constatari. A trebuit ca ecoul faptelor sa ajunga la Procuratura Generala si sefii acesteia sa ordone – desi de sus in jos – Procuraturii regiunii Galati sa intreprinda cercetari. (In opinia noastra este vorba de un veritabil razboi intre Procuratura Generala si Securitate; din pacate, spatiul tipografic nu ne permite sa dezvoltam acest subiect deosebit de interesant pentru istoria perioadei in discutie). 

Cert este ca investigatiile au fost preluate de Procuratura militara pentru unitatile MAI care, prin rechizitoriul nr. 7/27.02/1954, a trimis in fata Tribunalului Militar un grup de 21 cadre ale DGLCM-MAI impreuna cu 14 detinuti sefi de brigada. Cei 35 sunt componentii lotului SALCIA. (Cf. D-1, redactat de col. Filomon Ardeleanu, membru al CSS, seful Directiei de Anchete Penale, fost procuror militar cu o contributie deosebita in stabilirea vinovitiei inculpatilor, anchetator penal de Securitate mr. Mircea Onea, asistent de specialitate mr. Gheorghe Bratu si contrasemnat de Ion Stanescu, presedintele CSS). 

Lotul a fost compus din: lt. maj. Ion Pavel, fost comandant al lagarului, Ion Popa, Petre Manciulea, Ioan Carliga, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu, Gusoiu Nicolae – ofiteri, si subofiteri Aurel Bojoaga, Limbau Gheorghe, Marin Dobre, Costica Simionescu, Gheorghe Morosanu, Constantin Visan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordos, Dimitru Enache, Nicolae Ghetau, Ion V. Popa. Moise Vasile; acuzatii brigadieri au fost: Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoras, Popovici Valerian, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu si Gheorghe Radulescu. In sarcina lor au fost retinute gravele infraciuni de "instigare la omor prin torturi urmate de executare, crima de omor prin torturi, abuz in serviciu, profanare de cadavre, vatamare grava a integritatii corporale" (cf. D-1).

Documentul sintetizeaza astfel crimele comise de acuzati: "fara nici o justificare, multi detinuti au fost loviti cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravasa, unii dintre ei murind in urma traumatismelor, altii ramanand schilozi pentru toata viata; asasinarea prin impuscare; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea fortata la munca impotriva prescriptiilor medicale, fapt soldat cu moartea unora; introducerea detinutilor in carcere descoperite iarna, dezbracati sau chiar in pielea goala, obligarea detinutilor iarna de a intra in apa pana la brau ca sa taie stuf si papura; alergarea detinutilor calare si calcarea lor in copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, iarna, pe digul in constructie si pedepsirea unora de a sta pana la pranz in apa inghetata; legarea unor detinuti de maini si tinerea lor in pielea goala vara, zi si noapte pentru a fi muscati de tantari; profanarea cadavrelor detinutilor; ingroparea unor detinuti de vii in pamant.

Ca urmare a unor asemenea cruzimi, in perioada iunie 1952 – martie 1953, un numar de 63 detinuti au decedat iar altii s-au ales cu invaliditati corporale pentru intreaga viata"/

Dintre cei 63, noua aveau 22-30 de ani, iar 19 – intre 50-60 ani. Cea mai mare condamnare – 8 ani ("sabotaj"); cea mai mica – 30 (treizeci) de zile – Dache Nicolae , 56 ani, inchis pentru "nepredarea cotelor". Majoritatea condamnatilor se inscriu intre 6 luni si 3 ani, iar 7 (sapte) dintre decedati erau depusi preventiv, nefiind condamnati.

"Brigadierul i-a pus carbuni aprinsi pe talpa"

Dintre sutele de pagini de marturii, reproducem, in primul rand, cateva dintre cele apartinand inculpatilor (care, in fata procurorilor militari, s-au "turnat" copios reciproc, sperand, fiecare, sa-si diminueze vinovatia). 

"In ianuarie 1953, a venit la sectia Stramba col. Coler Stefan, impreuna cu loctiitorul politic Szabo si cpt. Dumitrescu – seara, dupa orele 9, a dat alarma scotand 300 detinuti in camasa, izmene, desculti si in capul gol, tinandu-i in curtea coloniei o ora si ceva, culcati pe burta, inconjurati de securitate. Dupa acest «exercitiu», a doua zi am avut 50 de detinuti bolnavi, care nu au putut iesi la lucru" (slt. Ioan Catliga, aprilie 1953). 

"Lt. Manciulea Petre a ales in fata mea cca 30-40 de detinuti si a inceput sa-i bata cu pumnii si picioarele aratandu-mi ca asa trebuie sa fac si eu pentru a face treaba cu ei. L-a batut asa de rau pe unul, lovindu-l in inima cu pumnul de a inceput sa se zbata la pamant, facand spume la gura si tremurand." (idem, 6.04.’53).

"Eu am gasit in carcera 4 detinuti bagati de slt. Carliga: doi in picioare si doi cu capul in jos. Toti detinutii aveau fiare pe picioare. Barladeanu a fost introdus in carcera cu capul in jos. L-au scos afara si peste doua ore a murit" (sergent Ghetan Nicolae, 17.06.1953). 

Alte marturii: 
"Lt. maj. Pavel I. a luat in primire doi detinuti in biroul grefa si cand au fost scosi s-a observat ca erau batuti grav. Din biroul grefa au fost introdusi intr-o camera alaturi de grajd, unde au fost luati din nou la bataie in mod barbar cu o curea de ventilator pana si-au facut nevoile pe ei" (militian Fetea Florian, 21.04.1955). 

"In timpul cand conduceam brigada a 8-a, multi detinuti erau scosi la munca in picioarele goale, fara bocanci, fiindca bocancii de la magazie erau mici si nu le incapea, datorita carui faptu multi detinuti au degerat la picioare. In calitatea mea de brigadier, in mai multe randuri am dezbracat pe unii detinuti care nu indeplineau norma si ii lasam o zi, doua, chiar mai mult, aceasta la sfarsitul lunii decembrie-ianuarie din care cauza unii detinuti au degerat. Am facut acest lucru din ordinul administratiei, d-lui comandant" (brigadier Constantinescu Valerian, 5.02.’53).

"Prin luna ianuarie 1953, am fost batut cu parul de dl. lt. Popa pentru faptul ca nu puteam munci si nu puteam merge in pas alergator cu targa. Cumnatul meu Lunca Dionisie, intr-o seara din luna ianuarie 1953 a fost batut de lt. Pop cu parul si apoi a ordonat brigadierului Popovici (detinut) sa-l bata pana il va omori. Dupa ce l-a batut, l-a bagat in carcera in pielea goala iar a doua zi dimineata
l-a scos mort din carcera" (detinut Radulescu Andrei; Dionisie Lunca, in varsta de 21 ani, muncitor, era condamnat la 1 an inchisoare corectionala). 

"Dupa ce a venit la Spirea Jean (subofiter – n.n.), acesta a inceput sa-l bata. Detinutul Campeanu atunci s-a ferit dar nu l-a nimerit. Campeanu de frica s-a oprit si Spirea Jean a continuat sa-l bata. Detinutul a pornit din nou indepartandu-se si Spirea a tras un cartus care l-a lovit pe detinut in gat. Lt. maj. Pavel mi-a interzis sa mai continui tratamentul detinutului Campeanu cu penicilina. Daca i se facea tratament si era transportat la Braila pentru interventie chirurgicala, cred ca putea fi salvat" (medic detinut Rizeanu Nicolae; Campeanu Ion, depus cu mandat preventiv, avea 24 ani).

"Am vazut cadavre de detinuti aduse de la Bandoiu si Stramba, aruncate in curte sau, tinute in carute cate doua-trei zile, cu nasurile si urechile mancate de sobolani" (detinut Dinca Jean, 24.01.1955). 

"Intrucat in acea zi au fost mai multi morti, (brigadierul) Prunescu, pentru a-i putea identifica le-a pus cartonase in gura pe care le scria numele. Detinutul Lazar a fost adus la Salcia cu un asemenea carton pus in gura, care i-a fost deschisa cu un topor, dintii din maxilarul superior fiindu-i complet rupti. Brigadierul Grigoras l-a batut, si l-a pus pe o targa in care batuse piroane de fier. Cand l-a adus la infirmerie mort, de la sectia Bandoiu, corpul lui Georgescu Sotir era in intregime perforat" (detinut Leoveanu Vasile, 10.06.’53). 

"In zilele de 21-22 ianuarie, am lucrat la punctul numit «Gasca». Aici detinutul Aron a fost batut in continuare de detinutul brigadier Scripcaru care impreuna cu militianul Covrig l-au bagat in apa spargand gheata. De asemenea Scripcaru l-a batut cu ciomagul incat detinutul Aron a cazut in nesimtire. A doua zi, detinutul Aron nu a mai putut vorbi si a ramas in colonie. Fiind internat in infirmerie, detinutul Aron a decedat in urma celor aratate mai sus" (detinut Petre Ivan, 22.02.1953).

"In decembrie 1952 am fost de fata la scena care a cauzat moartea detinutului Stroescu (...). Dl.sef de escorta Visan a ordonat brigadierului Iliescu (detinut) sa-l lege cu mainile la spate si sa-l aseze pe zapada, dupa cum dl.sef Visan practica aceasta cu mai multi detinuti ca Sterea Ioan, Samoila Samoilescu, Coner Achim si altii la care nu le retin numele (...). Circa dupa o jumatate de ora brigadierul Iliescu s-a dus si a dezlegat pe Stroescu care deja nu se mai putea scula, i-a pus cativa carbuni aprinsi pe talpa nedandu-i-se voie sa intre in baraca (...) La luarea in primire a noului sef de escorta, detinutul Stroescu era inca in viata dar numai dupa cateva minute el a si murit" (detinut Fieraru Teodor, 11.02.53).

"Mentionez ca am vazut personal un detinut, adus de la Bandoiu la Salcia, fara nas si urechi. Mi s-a spus ca a fost introdus in carcera de catre locot. Popa chiar mort pe considerentul ca, atat cat a trait nu a fost in carcera" (marturia medicului detinut Rizeanu Nicolae). Au existat cazuri de detinuti ingropati pana la brau si lasati asa cate o jumatate de zi, in soare.

"Noi nu ne-am pierdut increderea in partid"

Prin sentinta nr.1082/1955, Tribunalul Militar i-a condamnat pe membrii "lotului Salcia" astfel: pe ofiterii Pavel Ion, Popa Ion, Manciulea Petre si subofiterul Spirea Jean – la munca silnica pe viata; aceeasi pedeapsa au primit-o si brigadierii Olaru Constantin, Prunescu Tudor si Grigoras Gheorghe. Ceilalti ofiteri, subofiteri si brigadieri (25 in total) au fost condamnati la pedepse variind intre 25 ani m.s. si 5 ani m.s. Sentinta a fost validata prin Decizia nr.180/1955 a Tribunalului Suprem. Pentru executarea pedepselor, condamnatii au fost trimisi la penitenciarele Jilava, Craiova, Ocnele Mari si Gherla. Ministru de Interne in perioada cand au fost comise atrocitatile, Pavel Stefan (care "a dovedit fata de cele petrecute in colonia Salcia, precum si in alte colonii de munca fermitate si exigenta, dispunand masuri corespunzatoare" –cf.D-1), intra in conflict cu seful Securitatii, Alexandru Draghici. 

Dupa reunirea celor doua institutii sub comanda lui Draghici, MAI adreseaza Presedintelui Consiliului de Ministri nota nr.0147233/5.06.1957 in care se arata, intre altele, ca fostii ofiteri si subofiteri "cand au savarsit faptele ce li se imputa nu au facut acest lucru cu intentia de a primejdui securitatea statului (...) In ce priveste situatia de fapt, condamnatii recunosc in memoriile lor ca au lovit uneori pe detinutii ce-i aveau sub paza insa nu recunosc ca aceste lovituri au avut ca urmare moartea sau vatamarea integritatii corporale a celor in cauza". 

Cum lagarele erau subordonate Securitatii, Draghici a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i elibera pe criminalii condamnati. Intai au fost stransi toti la Ocnele Mari, de unde au trimis peste tot memorii (intr-unul se spune ca detinutul semnatar nu s-a gandit ca ar face ceva rau ci ca doar a aplicat glorioasa invatatura a lui Lenin si Stalin!). Tortionarul Liviu Borcea, criminal infiorator, fost comandant al lagarului de la Capul Midia, scria: "Noi nu ne-am pierdut increderea in partid, desi suntem in situatia aceasta". "Acest lucru a frapat foarte mult si tov.Draghici a dat ordin sa luam un memoriu si sa-l ducem la minister, lucru care s-a intamplat (...) S-a mers pe o cale de proiect de decret. Decretul a mers la semnat si dupa aceea astia au iesit din inchisoare ca eroi, ca au suferit degeaba, si au fost repusi in drepturi, li s-au dat grade si unii chiar incadrati in MAI. A fost un decret care nu s-a publicat niciodata. Nu s-a facut revizuirea procesului cu militienii pentru ca se arata realitatea (din stenograma declaratiei col.(r) Ilie Badica data la 18.03.1968, in fata comisiei de partid), Draghici "a recurs la rezolvarea cazului prin clementa si aceasta prin eludarea legii. 

Astfel s-a propus si s-a obtinut decretul de gratiere nr.403/22.08.1957 (...) care, in fond, a avut efectele unei amnistii intrucat s-a dispus nu numai gratierea pedepsei ci si stingerea incriminarii, ceea ce este fara precedent atat ca procedura cat si ca rezolvare a altor cazuri. Dupa absolvirea de pedeapsa si stergerea incriminarii, prin ordin al Ministrului, toti cei 21 de ofiteri si subofiteri fosti condamnati au fost reincadrati in MAI in unitati ale DGLCM. Prin decret al Prezidiului MAN din 30.04.1959 acestor cadre li s-a acordat vechime neintrerupta in MAI pe toata durata detentiei, li s-a dat dreptul la sporul de vechime MAI iar conducerea ministerului la reincadrare le-a acordat cate o suma de bani echivalenta cu salariul pe trei luni (si) cate o luna concediu la casele de odihna MAI »pentru refacerea starii fizice« (...). Ulterior, la propunerea ministrului au fost gratiati si cei 10 (de fapt 11) brigadieri detinuti condamnati in procesul Salcia pe motivul ca, din moment ce ofiterii au fost gratiati, se impune aceeasi clementa si pentru ei" (cf.D-1).

Et in "Arcadia" ego...

Cum de au fost posibile atrocitatile de la Salcia, din lagarele canalului, din inchisori? Asa cum au fost posibile si grozaviile de la Auschwitz, Treblinka Vorkuta, Oranki... Ele tin de esenta statului totalitar in care viata individului-sclav al regimului, un cetatean nu inseamna nimic. "Cadrele MAI" au fost indoctrinate in "scoli" in care instinctele primare ale unor insi primitivi, aproape analfabeti, culesi din drojdia oraselor si puturosii satelor (adica "elemente cu origine sociala sanatoasa"), aproape fara exceptie alcoolici au fost atatate paroxistic. La Salcia, in 1952-1953, nu erau detinuti politici ca la Aiud sau Sighet, de pilda, dar taranii care nu si-au achitat cotele fiindca nu mai aveau de unde da grane au fost asimilati "dusmanului de clasa". 

Inca de la instaurarea ciumei bolsevice in tara, vechile norme ale regimului de detentie au fost abolite, bataia fiind generalizata, fapt cunoscut si tolerat inclusiv de "conducerea superioara de partid". Brigadierii au fost alesi, de preferinta, dintre cei veniti de la Canal; comandantii le-au dat mana libera, spunandu-le ca "pot sa vina cu morti pe targa dar nu cu norma nefacuta" de la munca. Procesul "Salcia" nu a dus la interzicerea maltratarilor. Dimpotriva, invatarea tehnicilor de a bate a devenit obiect principal in "programa" scolii de la Jilava, fapt pe care semnatarul acestor randuri l-a simtit pe pielea lui: 
"...Intr-o zi ne-am dus pe terenul scolii de caralii, unde am dat peste flacai cu ochi rai, indoctrinati, animalizati, asezati pe doua randuri printre care au fost pusi sa trecem, intr-o ploaie de pumni, lovituri cu muchia palmei dupa ceafa – era un soi de snobism, ajunsesera la »karate« – si suturi cu cizme in cur si la turloaie, dupa ce fuseseram perchezitionati. Din satele din jurul Jilavei si din pegra mahalalei bucurestene au fost recrutati si scoliti sute de tineri fara pamant dar si dispretuitori de lucrul gliei, zurbagii si puturosi, ori muncitori utecisti, slab calificati, latrai ai organizatiei.

Dintre caralii de atunci multi au ajuns in Insula Mare a Brailei, la Periprava, la Poarta Alba, la Peninsula. Sunt o specie aparte de oameni, mai hoti decat hotii, cel putin furtul este meseria astora din urma. si mai cinici decat ei..." (Al. Mihalcea – "Uranus-Gherla, via Salcia", Constanta, ed.Ex Ponto 2005). In luna august a anului de gratie 1959 plecam la Salcia, unde in crunta iarna 59/60 aveam sa cunosc ce inseamna iadul pe pamant.