Lanţul dezamăgirilor

Angelina Nădejde

De nu plecai,

aş fi stat de veghe

tristeţilor tale nărăvaşe

ca o herghelie de cai

lăsaţi slobozi pe un câmp de maci

în plină floare.

Doar că la mine, hălăduiau prin

suflet.

Bolnavă de o sinceritate nevindecabilă,

aş fi îndurat rătăcirile inimii tale

prin mărăcinii micilor trădări,

supravieţuind.

Confuz chemărilor mele

ai decis să pleci spre o casă a iluziilor

de tot felul.

Cu ferestrele sparte,

luminată ca un brad de Crăciun

te-a ademenit cu beteala multicoloră

a promisiunilor.

Universul meu

prea strâmt pentru

deşertăciunile tale...

Tu, călător clandestin,

ai trecut doar să tulburi poezia inimii mele,

transformând-o în urlet.

Am crezut,

că undeva se va rupe veriga slabă

din acest lanţ al dezamăgirilor.

Uscată de aşteptări, creanga speranţei a cedat

lăsând iubirea suspendată între două lumi nemărginite,

a mea şi a ta!