miercuri, 13 iulie 2016

Omerta (18)


Mario Puzo







Pe terenul de tenis, Franky nu avu nici o şansă — nu-i fură de folos nici serviciul lui furtunos, nici întoarcerile acrobatice, nici avantajul de trei puncte. Roşie folosi un efect pe care nu îl mai utilizase pînâ atunci şi care îl anihila complet pe Franky. îl bătu net cu 6-0. La sfîrşitul setului, Roşie îl sărută pe obraz pe Franky şi îi şopti: 
— O să mă revanşez mîine noapte. 
Aşa cum promisese, se culcă cu Stace după ce luară cina în trei. În tot restul săptămînii, Rosie îşi petrecu nopţile cînd cu unul, cînd cu celălalt. 
În ziua plecării, gemenii o conduseră pe Rosie la aeroport. 
— Să nu uitaţi să mă sunaţi dacă ajungeţi vreodată la New York, le spuse ea 
Ei îi făcuseră deja o invitaţie permanentă să stea la ei oricînd venea la L.A. Apoi le făcu o surpriza. Le întinse două cutiuţe împachetate frumos. 
— Cadouri, explica ea şi le zîmbi încîntata. 
Gemenii deschiseră cutiuţele şi găsiră cîte un inel Navajo cu piatra albastră. 
— Ca să vâ amintiţi mereu de mine. 
După cîtva timp, cînd se duseră la cumpărături în oraş, văzură că inelele costau trei sute de dolari. 
— Putea sâ ne cumpere cîte o cravata sau nişte centuri caraghioase de cow-boy de cincizeci de dolari. 
Erau peste măsură de încîntaţi. 

Le mai rămăsese o sâptămînă de petrecut la fermă, dar nu mai jucară tenis decît foarte puţin. Preferară golful şi călătoriile la Las Vegas seara. Dar stabiliră să nu-şi petreacă nopţile acolo. Aşa se pierdeau averile — aveai toate şansele sâ iei o bâtaie zdravănă la primele ore ale dimineţii, cînd nu mai aveai energie şi nu mai judecai cum trebuie. 

In timpul cinei vorbiră despre Roşie. Nici unul nu avea sâ-i reproşeze nimic, deşi în adîncul sufletului o respectau mai puţin pentru că se culcase cu amîndoi. 
—  I-a plăcut cu adevărat, spuse Franky. Niciodată nu a fost răutăcioasă sau supărată dupâ aceea. 
—  Aşa-i, aproba Stace. A fost excepţionala. Cred că am găsit femeia perfecta. 
— Dar toate femeile se schimba, spuse Franky. 
— O s-o sunăm cînd ajungem la New York? întrebă Stace. 
— Eu o s-o sun, spuse Franky. 

La o sâptămînă dupâ ce părăsiră Scottsdale, cei doi se cazară la hotelul Sherry-Netherlands din Manhattan. In dimineaţa următoare închiriarâ o maşină şi plecarâ spre casa lui John Heskow din Long Island. Cînd întoarseră pe alee, îl văzură pe Heskow mâturînd stratul subţire de zăpadă care se adunase pe terenul de baschet. Le făcu cu mîna. Apoi le făcu semn să ducă maşina în garajul lipit de casă. 

Maşina lui era parcata afara. Franky sări din maşină înainte ca Stace sâ intre în garaj ca sâ-i strîngâ mîna lui Heskow şi sâ fie aproape de el dacă se întîmpla ceva. 
Heskow descuie uşa şi îi conduse înăuntru. 
— Totul este pregătit, spuse el. 
Ii conduse sus, unde descuie uriaşa ladă din dormitor. In ea se găseau grămezi de bancnote, în teancuri de cîte cincisprezece centimetri, legate cu elastic, şi o sacoşă de piele pliata, aproape la fel de mare ca o valiză. Stace aruncă teancurile de bancnote pe pat. Apoi gemenii verificară fiecare teanc ca să se asigure că erau doar hîrtii de o sută, fără falsuri intercalate. Numârară bancnotele dintr-un singur teanc şi înmulţiră cu o sută. Pe urmă introduseră banii în sacoşa de piele. După ce terminară, îşi îndreptară privirile către Heskow. 
Acesta zîmbea. 
— Haideţi sâ beţi o cafea înainte sâ plecaţi, spuse el. Puteţi sâ mergeţi la baie dacă vreţi. 
—  Mulţumesc, spuse Stace. Mai trebuie sâ ştim ceva? Sînt probleme? 
— Absolut nici una, zise Heskow. Totul a mers perfect. Numai aveţi grijă să nu daţi de bănuit cu gologanii. 
— Sînt bani strînşi pentru anii bătrîneţii, spuse Franky şi amîndoi izbucniră în rîs. 
— Ce se aude cu prietenii lui? întreba Stace. 
— Morţii n-au prieteni, spuse Heskow. 
— Dar copiii? întreba Franky. N-au făcut gălăgie? 
— Au fost crescuţi corect, spuse Heskow. Nu sînt sicilieni. Sînt oameni cu cariere de succes. Respectă legile. Şi au noroc că nu sînt suspecţi. 
Gemenii rîserâ şi Heskow zîmbi. Era o gluma buna. 
— Ei bine, sînt uimit, spuse Stace. Un om atît de important şi nu se agita nimeni. 
— Da, a trecut un an şi nici o mişcare, spuse Heskow. 
Gemenii îşi terminară cafeaua şi dădură mîna cu Heskow. 
— Să nu vă ieşiţi din formă, le spuse acesta. S-ar putea să vă solicit din nou. — Aşa să faci, spuse Franky. 
Revenind în oraş, cei doi fraţi depozitară banii într-un seif. De fapt, în două. Nu-şi opriră nimic nici măcar pentru cheltuieli curente. Apoi se întoarseră la hotel şi o sunară pe Roşie. 
Ea fu surprinsă şi încîntată sâ-i audă atît de curînd după ce se despărţiserâ. Imediat îi invită nerăbdătoare în apartamentul ei. Avea să le arate New York-ul, pe banii ei. Aşa că seara se duseră la ea, unde le servi băuturi înainte să plece toţi trei la cină şi apoi la teatru. 

Roşie îi duse la Le Cirque, despre care le spuse că era cel mai bun restaurant din New York. Mîncarea era excelenta şi, deşi nu erau în meniu, la cererea lui Franky, li se gătiră spaghete, care fură cele mai bune din cîte gustaseră pînâ atunci. Gemenii nu putură să nu remarce faptul că un restaurant sofisticat ca acela le servise felul de mîncare favorit. Observară, de asemenea, că şeful restaurantului o trata pe Roşie într-un mod deosebit şi asta îi impresiona. Se simţiră excelent, ca de obicei, în timp ce Roşie îi îndemna să povestească întîmplări din viaţa lor. Arăta mai frumoasă ca niciodată. Era pentru prima oară cînd o vedeau îmbrăcată elegant. 

La cafea, gemenii îi oferiră lui Roşie cadoul. II cumpăraseră de la Tiffany în după-amiaza aceea şi ceruseră să fie ambalat într-o cutie de catifea maro. Costase cinci sute de dolari şi era un lanţ de aur simplu, cu un diamant bătut în platină. 
— De la mine şi Stace, spuse Franky. L-am gravat. 
Roşie era copleşita. In ochi începură sâ-i joace lacrimile. Işi puse lanţul, trecîndu-l peste cap, astfel încît pandantivul îi rămase între sîni. Apoi se aplecă şi îi sărută pe amîndoi. Era un sărut pe buze simplu şi tandru, cu gust de miere. 

Gemenii îi spuseseră odată lui Roşie că nu văzuseră niciodată un spectacol pe Broadway, aşa că în seara următoare ea îi duse să vadă Les Miserables. Le promise că avea sâ le placă la nebunie. Aşa se întîmplâ, dar cu unele rezerve. Mai tîrziu, cînd erau în apartament, Franky spuse: 
— Nu-mi vine să cred că nu l-a ucis pe Javert cînd a avut ocazia sâ o facâ. 
— E un musical, zise Stace. Musicalurile n-au nici o logică, nici în filme. Nu ăsta e rostul lor. 
Dar Roşie nu era de acord. 
— Este vorba despre Jean Valjean, care a devenit un om cu adevărat bun, spuse ea. Şi-a răscumpărat greşelile. Un om care păcătuieşte şi fură, dar apoi se reabilitează în ochii societăţii. 
Acum pînâ şi Stace era iritat. 
— Stai puţin, spuse el. Tipul a fost hoţ la început. Şi cine este hoţ o dată, rămîne hoţ pentru totdeauna. Aşa-i, Franky? 
Fu rîndul lui Roşie sâ-şi piardă calmul. 
— Ce ştiţi voi despre un om ca Jean Valjean? 
Asta le închise gura gemenilor. Roşie le aruncă zîmbetul ei plăcut. 
— Care dintre voi rămîne la mine în seara asta? întrebă ea. 
Aştepta un răspuns, dar, cum nu-l primi, spuse: 
— Nu o fac în grup. Fiecare trebuie sâ-şi aştepte rîndul. 
— Tu cu cine vrei sa râmîi? întreba Franky. 
— Nu mă luaţi aşa, îi avertiză Roşie. Sau poate vreţi o relaţie frumoasa ca-n filme. Fârâ sex. Ceea ce mie uneia mi-ar displăcea, spuse ea, zîmbind ca să risipească tensiunea. Vă iubesc pe amîndoi. 
— Eu plec acasă în seara asta, spuse Franky. 
Voia ca ea să ştie că nu avea nici o putere asupra lui. 
Roşie îl săruta pe Franky şi îi urâ noapte bună, însoţindu-l pînă la uşa. Acolo îi şopti: 
— Mîine seară îţi pregătesc ceva special. 
Petrecurâ şase zile împreună. Roşie trebuia sâ lucreze la teza ei în timpul zilei, dar seara era libera. 

Intr-o seara, gemenii o duserâ la un meci al lui Knicks la Garden, cînd Lakers erau în oraş, şi fură încîntaţi să remarce că ea aprecia toate momentele frumoase ale jocului. După meci mîncarâ delicatese la un restaurant elegant şi Roşie le spuse că în ziua următoare, care preceda ajunul Crăciunului, trebuia sâ plece din oraş pentru o 
săptămînă. Gemenii îşi închipuiserâ că va petrece Crăciunul cu familia. Dar acum observară că, pentru prima oară de cînd o cunoşteau, părea puţin deprimată. 
— Nu, o să petrec Crăciunul singură într-o casă pe care o au părinţii mei în nordul statului. Am vrut să scap de toate prostiile astea de Crăciun, să învăţ şi să-mi pun ordine în viaţă. 
— Poţi să renunţi şi să-ţi petreci Crăciunul cu noi, spuse Franky. 
Amînâm plecarea la L.A. 
— Nu pot, spuse Roşie. Trebuie să învăţ, şi acolo pot cel mai bine. 
— Singură? întrebă Stace. 
Roşie îşi plecă încet capul. 
— Sînt o fraieră, spuse ea. 
— Ce-ar fi să venim şi noi cîteva zile? întreba Franky. Plecam în prima zi după Crăciun. 
— Da, spuse Stace, ne-ar face bine şi nouă puţină linişte şi pace. Faţa lui Roşie se lumină. 
— Aţi face voi asta? spuse fericită. Ar fi nemaipomenit. Putem să mergem să schiem de Crăciun. E o staţiune la doar treizeci de minute depărtare de casă. Şi o să pregătesc masa festivă. Făcu o pauză, apoi spuse fără prea multă convingere: 
Dar promiteţi că o să plecaţi după Crăciun; chiar trebuie să lucrez. 
— Şi noi trebuie să ne întoarcem la L.A, spuse Stace. Trebuie să ne ocupăm de afaceri. 
— Doamne, cît vă iubesc, băieţi, spuse Roşie. 
Stace aruncă în treacăt: 
— Auzi, eu şi Franky ne gîndeam că n-am fost niciodată în Europa şi poate că în vara asta, după ce termini cu şcoala, mergem împreună. 
Tu o să fii ghidul nostru. Alegem tot ce-i mai bun. Doar vreo două săptârnîni. Ne-am distra de minune dacă ai veni şi tu. 
— Da, spuse Franky. Nu putem să plecăm singuri. Rîseră toţi trei. 
— E o idee excelentă, spuse Roşie. O să vă arăt Londra, Parisul şi 
Roma. Şi o să adoraţi pur şi simplu Veneţia. N-o să mai vreţi să plecaţi. Dar, fir-ar să fie, mai este foarte mult pînă la vara, băieţi. Dupâ cum vă ştiu, pînâ atunci o să alergaţi după alte femei. 
— Noi pe tine te vrem, spuse Franky aproape supărat. 
— O să fiu gata cînd o să mă anunţaţi, spuse Roşie. 

In dimineaţa zilei de 23 decembrie, Roşie trase în faţa hotelului ca sâ-i ia pe gemeni. Conducea un Cadillac imens, în al cărui portbagaj se aflau valizele ei mari şi cîteva cadouri ambalate în hîrtie vesel colorată, dar tot mai era loc pentru bagajele lor ceva mai modeste. 
Stace îşi alese bancheta din spate, iar Franky urcă în faţă, lingă Roşie. Radioul mergea şi nici unul nu scoase o vorbă timp de o orâ. 

In timp ce o aşteptau să vină sâ-i ia, gemenii avuseseră o discuţie la micul dejun. Stace avea impresia că Franky se simţea stînjenit faţă de el, ceea ce se întîmpla rareori între ei. 
— Ia spune, ce-i cu tine? întrebă Stace. 
— Nu mă înţelege greşit, începu Franky. Nu sînt gelos sau altceva de genul ăsta. Dar ai putea să nu te culci cu Roşie cît stăm acolo? 
— Sigur, spuse Stace. O sâ-i spun că am luat sifilis la Vegas. 
Franky zîmbi. 
— Nici chiar aşa. Dar mi-ar plăcea pur şi simplu să încerc să o am numai pentru mine. Daca nu vrei, nu mă culc eu cu ea şi o păstrezi tu. 
— Ce ticălos eşti, spuse Stace. O să strici totul. Ascultă, n-am forţat-o, n-am minţit-o. Ea vrea să fie aşa. Şi cred că ne aranjează de minune şi pe noi. 
—  Dar eu vreau să încerc singur, repeta Franky. Doar pentru puţin timp. 
— Sigur, spuse Stace. în fond, sînt fratele mai mare, trebuie să veghez asupra ta. 
Era gluma lor preferată, şi într-adevăr, Stace părea cu cîţiva ani mai mare decît Franky, nu cu zece minute. 
— Dar sa ştii câ o să te ghicească în două secunde, spuse Stace. Roşie e fată deşteaptă. O să-şi dea seama că eşti îndrăgostit de ea. Franky îl privi pe fratele lui uimit. 
— Sînt îndrăgostit de ea? Asta era? Fir-ar să fie de treabă. 
Şi izbucniră amîndoi în rîs. 

Ieşiseră din oraş şi maşina rula printre terenurile agricole din Westchester. Franky rupse tăcerea. 
— în viaţa mea n-am văzut atîta zăpadă. Cum naiba pot trăi oamenii aici? 
— E ieftină viaţa, explică Roşie. 
Stace întrebă: 
— Cît mai avem? 
— Cam o oră şi jumătate, spuse Rosie. Vreţi să opresc, băieţi? 
— Nu, spuse Franky. Hai să ajungem mai repede. 
— Poate că ai tu nevoie să opreşti, i se adresă Stace lui Rosie. 
Rosie clătină din cap. Părea foarte hotărîtă, cu mîinile strînse pe volan, forţîndu-şi privirea să vadă printre fulgii care cădeau neîncetat. 

Cam după o oră, pe cînd treceau printr-un orăşel, Roşie le spuse: 
— Mai avem cincisprezece minute. 
Maşina urcă o pantă abruptă şi în vîrful unei coline apăru o casă cenuşie ca un elefant, în mijlocul unei întinderi acoperite de o zăpadă de o puritate absolută, albă şi neatinsă, fără urme de paşi sau de cauciucuri de maşină. 
Roşie opri în faţa intrării principale cu verandă şi coborîră. Apoi îi încarcă pe cei doi cu bagajele şi cutiile cu cadouri de Crăciun. 
— Intraţi, le spuse ea. Uşa e deschisă. Nu încuiem niciodată. Franky şi Stace se opintiră pe treptele verandei şi deschiseră uşa. 
Intrară într-o sufragerie imensă decorata cu capete de animale împăiate pe toţi pereţii. In căminul mare ca o cavernă ardea un foc uriaş. 

Deodată, de afară se auzi motorul unui Cadillac şi în acelaşi moment din cele două părţi laterale ale casei apărură şase bărbaţi. 
Aveau arme în mîini, iar conducătorul lor, un om masiv cu o mustaţa bogată, vorbi cu un accent uşor: 
Nu mişcaţi. Nu lăsaţi bagajele din mînă. 
Apoi gemenii simţiră cum armele li se lipesc de corpuri. 

Stace înţelese pe loc, dar Franky se gîndi cu îngrijorare la Roşie. 

Nu-i trebuiră decît treizeci de secunde ca să facă legătura - zgomotul motorului şi absenţa lui Roşie. Atunci, cu sentimentul cel mai amar pe care îl simţise vreodată, înţelese adevărul. Roşie fusese momeala. 


va urma





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu