„Scrisul este esenţa căutării”

Irina Budeanu

Dialog cu dramaturgul american Arthur Kopit

La ora actuala, Arthur Kopit este considerat una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii americane. Dramaturg, romancier şi profesor, Arthur Kopit este un newyorkez pur sânge, care a văzut lumina soarelui în 1937. A absolvit Colegiul Harvard cu magna cum laudae. A predat arta scrierii dramatice la Columbia University, Harvard şi Prince-ton. Dintre piesele sale, cea mai jucată şi montată şi în România, la Teatrul de Comedie, este Tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap, iar eu sunt foarte trist, pentru care a primit, în 1962, Premiul Vernon. O altă piesă celebră a lui Kopit este Nine. Ea a fost creată în 1982, ca un musical, fiind inspirată de filmul de referinţă al lui Fellini.

Pentru acest musical a fost recompensat cu Premiul Tony. Un alt text celebru al lui Kopit este Wings, care a fost montat şi în România, având un succes răsunător atât în America, cât şi în Europa. Este autorul a peste 20 de volume de teatru, dar şi realizatorul a numeroase filme de televiziune. Deşi a călătorit în lumea întreagă, întotdeauna se întoarce acasă, la New York, unde locuieşte împreună cu soţia sa, scriitoare, şi cei trei copii, în România a venit pentru prima oară cu ocazia Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, în octombrie anul trecut.


Irina Budeanu:
  - Este foarte greu pentru un reporter să înceapă un dialog cu dvs. Pentru că atunci când ai în faţă pe unul dintre cei mai mari dramaturgi americani contemporani, nu şti exact cu ce să începi.

Arthur Kopit:
  - Eu nu cred că este aşa de dificil. Eu aş începe acest interviu cu un vin bun. Numai că am observat că la dvs. este o problemă. Atunci când vrei un pahar ţi se dă o sticlă. Nu ştiu care e misterul. Nu am reuşit până acum să obţin doar un pahar de vin. Nu înţeleg raţionamentul. Pentru că o sticlă conţine cel puţin zece pahare de vin. Deci ei sunt în pierdere. Or, eu le propun să facă economie. E ceva ilogic. O fi legat de reflexul Ceauşescu? Oare vine din teama lui Ceauşescu de a nu fi otrăvit? Deja am un scenariu. Cred ca ar fi un subiect amuzant.


Irina Budeanu:
  - Ei bine, eu v-am oferit un pahar de vin roşu veritabil din Bănie. Aşa că putem începe dialogul nostru, fără umbra lui Ceauşescu. Am văzut în urmă cu mai mulţi ani un spectacol impresionant, după una dintre cele mai faimoase piese ale dvs. Este vorba despre Wings. Aveţi anumite teme predilecte pe care le urmăriţi în opera dvs. sau hazardul este cel care hotărăşte?

Arthur Kopit
  - Nu am teme predilecte, dar întotdeauna pornesc de la un fapt real. Ele se nasc din întâmplare, dar au un sîmbure de adevăr. Una dintre temele cele mai frecvente este tema identităţii. Identitatea din toate punctele de vedere, politic, social, existenţial, psihologic, în piesa Wings, femeia care era afazică îşi pierduse identitatea, întrebarea este când suntem la fel şi când suntem diferiţi, în ce fel rămâne aceeaşi persoană şi în ce fel se schimbă. Cred că această întrebare este în toate piesele mele. Sunt multe întrebări. Ce vrem să facem cu viaţa noastră? Cât control avem? în ce măsură avem un rol, un rol pe care societatea îl cere de la noi?.


Irina Budeanu:
  - Dar nu suntem oare manipulaţi şi nu suntem decât nişte marionete în mâna destinului?

Arthur Kopit
  - De cele mai multe ori, da. Câteodată conştient, alteori nu. O tânără care apare prima oară în societate îşi pune tot felul de întrebări: cum să mă îmbrac, ce atitudine să adopt, cum să port dialogul etc. Da, eşti manipulat de reclame. Dar există şi o manipulare pozitivă, pentru că părinţii îi spun ce este bine şi ce nu. Totul ne influenţează. Ştim ce este bine, dar uneori se face şi propagandă. De fapt, totul este o formă de manipulare. Totdeauna căutăm ceva în viaţă. Dorim căldură, haine, bani, dorim să facem rost de un vin bun ş.a.m.d.


Irina Budeanu:
  - Cred că purtaţi cu dvs. câteva obsesii. De-a lungul anilor ele v-au urmărit. Fiecare etapă a vieţii are o anumită energie. Obsesiile revin, se transformă, unele sunt creatoare, altele doar parazitare. Cu toate acestea, atenţia dvs. de scriitor rămâne în permanenţă trează. Spre ce se îndreaptă acum atenţia dramaturgului Kopit?

Arthur Kopit
  - În general, scriu despre ce nu înţeleg în totalitate, cu speranţa că, scriind, voi înţelege mai bine ce este un mister, încerc astfel să clarific acest mister. Nu este interesant să scrii despre lucruri pe care le ştii. Piesa este o explorare, ceva care m-a atras şi nu înţeleg de ce mă intrigă acest subiect. Vreau să ştiu care este esenţa, în viaţa ta au fost schimbări şi atunci vii cu o piesă diferită. Procesul este acelaşi, dar mereu ai alte bagaje. Esenţa este căutarea, în mod inevitabil, ai un anumit timp alocat acestei scrieri, te afectează. Unii scriitori tratează direct subiecte politice, subiecte de propagandă. Eu, dacă scriu, atunci scriu pentru că am un anume punct de vedere. Dar nu scriu politic, militant, ci emoţional sau, dacă scriu despre o situaţie politică, atunci mai bine aduc ceva original şi proaspăt. Ceva care să justifice un război, o situaţie absurdă. Nu fac morală în piesele mele. Nu dau lecţii. Trebuie să-i iubeşti pe toţi, arată-le umanitatea ta, chiar dacă sunt nişte monştri.


Irina Budeanu:
  - Oare, există umanitate şi în situaţii extreme?

Arthur Kopit
  - Da. Răul este făcut de oameni. Este o parte a noastră. Nu este un accident.

Irina Budeanu:
  - Înţeleg că faceţi un teatru psihologic.

Arthur Kopit
  - Nu este vorba despre psihologie. Trebuie să simt, să ating adevărul. Scena este artificială, nu este viata reală, este abstractă. Actorii pretind că sunt cineva, deci deja avem o minciună dacă scriem bine. Dacă joacă bine acea minciună trece o rampă. Trebuie să ni se pară adevărat. E cel mai greu lucru pe scenă. Actorul, dacă declară că este Hamlet, noi trebuie să-1 credem, este o problemă de imaginaţie. E ceva foarte personal. Un spectator crede, altul nu. Adevărul poate fi psihologic, dar el este etern uman. Eu trebuie să tratez publicul cu respect, eu caut adevărul.


Irina Budeanu:
  - Când scrieţi o piesă vă gândiţi la public sau scrieţi pentru că aveţi o nevoie acută de exprimare?

Arthur Kopit
  - Îmi imaginez că eu sunt publicul, întotdeauna mă întreb dacă îmi pasă de piesa mea şi încerc să nu-mi pun întrebarea dacă e bună sau nu, pentru că atunci devii propria ta cenzură şi eşti tentat să ştergi mereu, să
cosmetizezi, să intervii politically correct. De fapt, tu ştii exact când scrii foarte bune şi când nu. Cel puţin aşa se întâmplă în cazul meu. Este foarte important să simţi atunci când eşti sincer şi când te prefaci.


Irina Budeanu:
  - Ce fel de dramaturg sunteţi? Genul de dramaturg izolat sau genul de dramaturg căruia îi place să fie în jurul actorilor, regizorilor, în mijlocul teatrului, pe scenă?

Arthur Kopit
  - Legătura mea cu teatrul este foarte specială. Nu pot spune ce gen de dramaturg sunt. La New York, unde trăiesc de-o viaţă, am un singur teatru cu care colaborez. Nu aş putea spune neapărat că acest lucru este alegerea mea. Eu cred că este mai mult o chestiune de temperament. Unii preferă la discotecă, vor să iasă cât mai mult în societate, alţii nu. Nu există reţete. Important este ca munca pe care o faci să-ţi iasă cât mai bine. Cum obţii lucrul acesta nu are importanţă. Un singur lucru este important: să crezi în ceea ce faci. Da, există dramaturgi care colaborează foarte bine cu teatrele, în America sunt teatre care joacă numai anumiţi dramaturgi. Pur şi simplu te duci la un teatru pentru că ştii că acolo se joacă doar piesele dramaturgului x sau y. Cam aşa funcţionează pe aici relaţia dintre dramaturg şi teatru. Consider că este foarte important să-ţi cunoşti actorii.


Irina Budeanu:
  - Aţi călătorit foarte mult. Experienţa vine şi din afara Americii sau este cantonată în acest continent?

Arthur Kopit
  - Experienţa mea artistică şi umană se leagă foarte mult de călătoriile mele. Am nevoie de diferite perspective asupra lumii, cât mai multe şi cât mai diverse, îmi place să călătoresc, să mă confrunt cu situaţii intre cele mai diverse. Nu cred că există loc pe planeta asta pe care să nu-1 fi vizitat, fizic sau imaginar. M-au impresionat foarte mult Japonia, Finlanda, Lituania, Mexicul. Nu demult am fost în Rusia. Este fabulos. Iată, acum mă aflu pentru prima oară în România, îmi place foarte mult teatrul de aici. Vă mărturisesc că sunt foarte interesat de Europa de Est. Mă atrage cultura din aceste ţări şi sunt interesat de mentalităţile oamenilor. Universul lingvistic este seducător, pentru că, deşi nu ştiu limba, simt dincolo de ea oamenii, situaţiile,
întâmplările. Se spune că atunci când eşti tradus într-o limbă nouă se pierde ceva din sensul original, într-un fel aşa este. Dar, pe de altă parte, textul tău capătă noi valenţe.


Irina Budeanu:
  - În general, dramaturgii sunt foarte greu de mulţumit. Arareori le place ceea ce văd pe scenă. Nu sunt deloc încântaţi de ceea ce văd pe scenă: de viziunea regizorală. De modul cum acesta a interpretat textul.Dvs. din ce categorie faceţi parte?

Arthur Kopit
  - Câteodată sunt mulţumit. E foarte dificilă această relaţie. De cele mai multe ori, dramaturgul găseşte un regizor cu care se înţelege şi lucrează în cea mai mare parte a timpului cu el. Cu alte cuvinte, mergi la sigur. Eu nu vreau ca textul meu, care este copilul meu, să fie crescut oricum. Am avut cele mai variate experienţe. Au existat regizori a căror imaginaţie m-a impresionat, într-o piesă foarte bună există aspecte pe care însuşi dramaturgul nu le-a anticipat. Dar le descoperă regizorul. Este fascinant să vezi cum se naşte sub ochii tăi piesa pe care ai trudit-o. Este şi nu este piesa pe care tu ai aşezat-o pe hârtie. Dar vreau să fiu bine înţeles. Asta nu înseamnă că regizorul poate interveni pe text. Nici nu se discută acest aspect. Pur şi simplu regizorul nu are voie să se atingă de nici o replică, de nici un rând. Numai dacă are permisiunea mea o poate face. Dar, practic, acest lucru nu se întâmplă. Dacă cumva a făcut-o, îl dau imediat în judecată. Iar sumele pe care trebuie să mi le plătească sunt foarte mari.

 Arthur Kopit cu Polly Pen

Irina Budeanu:
  - Să înţeleg că dramaturgul american este un rege?

Arthur Kopit
  - În America despre asta vorbim. Dramaturgul este foarte respectat. Atât de comunitate, cât şi de oamenii din teatru. Eu pot trăi doar din scrisul meu. Nu sunt plătit cu sume exorbitante, dar sunt plătit în aşa fel, încât să nu îmi lipsească nimic. Depinde foarte mult şi de câţi bani produce teatrul, cât de important este în comunitatea respectivă, câţi sponsori are, cât de bine ştie managerul să obţină bani. Ştiu că în Europa lucrurile nu stau deloc aşa. în Rusia, dramaturgii sunt foarte prost plătiţi. Am avut câteva experienţe nefericite. Am văzut piese de-ale mele pe care s-a intervenit. Vă daţi seama, ce a urmat. Constat că în Europa nu există nici un respect, nici o consideraţie pentru dramaturg. Nu ştiu exact cum stau lucrurile în România, dar eu nu permit nimănui, chiar dacă îmi găseşte nu ştiu ce justificare, să-mi umble pe text. Da, accept cu mare plăcere orice intervenţie a imaginaţiei şi creativităţii regizorului. Poate face un spectacol fantastic, dar fărăsă se atingă de text. în călătoriile pe care le-am avut, a trebuit să mă răfuiesc cu câţiva regizori şi cu directorii teatrelor. Rezultatul? Au fost nevoiţi să-mi plătească nişte sume considerabile. Singurii care pot lua doar fragmente din piesele mele sunt studenţii. Pentru mine textul este ca o simfonie. Eşti obligat să respecţi partitura, oricât de genial ai fi ca interpret.


Irina Budeanu:
  - Există un sindicat al dramaturgilor americani?

Arthur Kopit
  - Da, în America este un sindicat foarte puternic al dramaturgilor. Şi în Rusia există o agenţie de impresariat care face foarte mulţi bani. Revin la exemplul Rusiei, pentru că am fost acolo de curând. Este absolut extraordinar teatrul rusesc. Din păcate, însă, am avut şi experienţe care m-au înfuriat. Multe dintre textele mele erau masacrate. O situaţie intolerabilă. Aşa că am intervenit. Am fost foarte nervos. Mi-au furat copilul.


Irina Budeanu:
  - La noi, se naşte un nou val al tinerilor dramaturgi, care-şiface destul de greu loc. Există un conflict artificial între vechea şi noua generaţie. Cum e în America? Cei consacraţi îi acuză pe cei tineri de un limbaj violent, trivial, prea direct, iar cei tineri îi etichetează pe seniori, ca depăşiţi, expiraţi?

Arthur Kopit
  - Nu, nicidecum. La noi, în permanenţă sunt voci noi care împrospătează dramaturgia. Există dramaturgi care scriu în stil vechi, aşa cum există dramaturgi care scriu foarte realist. Alţii au un limbaj extrem de violent, agresiv. Toate aceste piese sunt puse în scenă. Care este problema? Cu cât sunt mai variate stilurile, modalităţile de interpretare a lumii, cu atât mai bine. Din cinci, şase dramaturgi noi, cu siguranţă se va alege unul foarte bun. De aceea, existenţa unui conflict mi se pare o prostie. Aşa cum ar spune Treplev, este destul loc sub soare pentru toţi. întotdeauna vor fi unii care vor spune: îmi place numai ce este nou sau îmi place numai ce este vechi. Eu nu am încredere în acest soi de filosofic, în dramaturgie nu există reţete.


Irina Budeanu:
  - Sunteţi şi un pasionat spectator de teatru şi film?

Arthur Kopit
  - Aşa cum v-am mai spus, am fost foarte impresionat de teatrul rusesc. Dar descopăr aici, în România, un teatru excepţional. Mi-a plăcut enorm Visul regizoarei Cătălina Bu-zoianu, este superb. Cum să nu iubeşti aşa o performanţă, aşa un joc uimitor. Un mare spectacol. Actorii sunt minunaţi, chiar dacă vorbesc o limbă pe care eu nu o înţeleg. Din punctul meu de vedere, limba nu constituie o barieră. Are atâta poezie această limbă, atâta muzicalitate, e încântătoare. Când totul este profesionist, când spectacolul curge ca o apă lină, limba nu mai este o barieră. Orice barieră cade. Simţi această limbă ca făcând parte din tine, din fiinţa ta. De aceea iubesc atât de mult şi teatrul kabuki.


Irina Budeanu:
  - Să înţeleg că vă doriţi ca regizoarea Cătălina Buzoianu să vă pună în scenă piesa Descoperirea Americii?

Arthur Kopit
  - Da, mi-ar plăcea. Este o regizoare uimitoare. Este o comoară. Pentru mine este o onoare că a realizat acest spectacol-lectură cu actorii de la Naţionalul timişorean. Auzisem că teatrul românesc este foarte bun. Dar acum m-am convins. Când nu cunosc limba, mă uit la public. Am văzut cum reacţionează spectatorii. Au fost entuziasmaţi. Sunt foarte atent la limbajul trupului, la atitudinea lor. Pentru că iubesc atât de mult muzica, mereu fac comparaţie cu o seară în sala de concert. Descoperirea teatrului românesc, descoperirea actorilor, a regizorilor, a publicului sunt experienţe de neuitat.

Arthur Kopit acasa

Irina Budeanu:
  - Descoperirea Americii este ultima dvs. piesă, tradusă excelent de dramaturgul Horia Gârbea pentru Editura Brumar. Este o piesă istorică sau este o parabolă a conflictului dintre civilizaţii, când America profundă a fost confiscată?

Arthur Kopit:
  - Da, din toate e câte ceva. Nu este o piesă istorică în sensul tradiţional, dar păstrează un fir narativ din istorie. Este vorba despre conflictul dintre civilizaţii şi despre ce se întâmplă atunci când faci presupuneri despre alţi oameni, un conflict esenţial între valorile materiale şi spirituale.