luni, 11 iulie 2016

Spargatorul de gheata (26)


Victor Suvorov









Consfătuirea a durat puţin. Totul era clar. Şi deşi generalul Gherasimenko a făcut o aluzie precum că mer­gem la exerciţii, toţi au înţeles că treaba este mult mai serioasă. Niciodată la exerciţii nu luam întreg echipa­mentul de luptă din dotare. Niciodată nu erau chemaţi rezerviştii..." (.Sub bubuitul canonadei, pag.125). Să vedem ce s-a întîmplat în Primul eşalon strategic în momentul în care s-au transmis la radio declaraţii, se părea, naive.


„La 14 iunie, Sovietul Militar al Regiunii militare Odesa a primit dispoziţie de înfiinţare a unei direcţii de armată la Tiraspol" (VIJ, 1978, Nr. 4, pag.86). Este vorba de armata 9- „La 14 iunie, Sovietul Militar al Regiunii militare speciale Pribaltica a aprobat planul de redislocare a o serie de divizii şi regimente independente în zona de frontieră" (.Enciclopedia militară sovietică, vol.6, pag.517).
„În acelaşi timp cu aducerea trupelor din adîncul ţării, a început o regrupare secretă a marilor unităţi în interiorul regiunilor de frontieră, sub forma schimbării dislocării taberelor de vară. Marile unităţi s-au tras mai aproape de frontieră... Majoritatea formaţiunilor se deplasau noap­tea..." (Generalul de armată S.P. Ivanov, Perioada iniţială a războiului, pag. 211).

Iată cîteva mărturii absolut tipice ale acelor zile:
Generalul-maior S. lovlev (pe atunci comandant al diviziei 64 infanterie din corpul 44 infanterie al armatei 13): „La 15 iunie 1941, comandantul Regiunii militare speciale de Vest, generalul de armată D.G. Pavlov, a ordonat diviziilor corpului nostru de armată să se pregă­tească de redislocare în efectiv complet... Nu mi s-a comunicat staţia de destinaţie..." (VIJ, 1960, Nr.9, pag.56). Generalul-colonel L.M. Sandalov (pe atunci colonel, şef de stat-major al armatei 4 din Regiunea militară specială de Vest): „La aripa sudică a armatei 4 a apărut o nouă divizie: 75 infanterie. Ea venise din Mozîri şi a fost camuflată cu grijă în pădure", (încercări ale vieţii, pag. 71).
Istoria oficială a Regiunii militare Kiev: „divizia 87 infanterie a general-maiorului F.F. Aliabuşev a fost mutată la 14 iunie, sub motivul unor exerciţii, la frontiera de stat" (Steagul Roşu kievean. Istoria Regiunii militare Kiev, decorată cu Ordinul „Steagul Roşu", 1919-1972, pag.162). Metoda deplasării trupelor la frontieră sub motivul unor exerciţii, nu e o invenţie locală.

Mareşalul Uniunii Sovietice, G.K. Jukov, (pe atunci general de armată, şeful Marelui Stat-Major): „Narkom-ul de apărare S.K. Timoşenko a recomandat comandanţilor trupelor regiunilor să desfăşoare exerciţii tactice la marile unităţi din zona frontierei de stat, cu scopul de a împinge trupele mai aproape de raioanele de desfăşurare conform planurilor de acoperire. Această recomandare a Narkom-ului de apărare a fost transpusă în viaţă de regiuni, totuşi cu o rezervă esenţială: la deplasare nu a participat O mare parte din artilerie" (Amintiri şi cugetări, pag. 242).

Mareşalul Uniunii, Sovietice K.A. Mereţkov, (pe atunci general de armată, locţiitorul Narkom-ului de apărare): „La indicaţia mea s-a desfăşurat un exerciţiu al corpului de armată mecanizat. Corpul de armată a fost mutat pentru antrenament în zona de graniţă şi acolo a şi rămas. Apoi am spus lui Zaharov că în regiune este corpul de armată al general-maiorului R.I. Malinovski, care în timpul exerciţiilor trebuie de asemenea să se deplaseze în raionul de frontieră" (în slujba poporului, pag.204).

Mareşalul Uniunii Sovietice, R.I. Malinovski, (pe atunci general-maior, comandantul corpului de armată 48 infan­terie al'Regiunii militare Odesa) confirmă că acest ordin a fost îndeplinit: încă de la 7 iunie, corpul de armată a fost trimis din raionul Kirovograd la Bălţi şi pe 14 iunie se afla acolo. Această mutare s-a petrecut sub forma necesităţii unor exerciţii" (VIJ, 1961, Nr. 6, pag.6).

Mareşalul Uniunii Sovietice, Zaharov, (pe atunci gene­ral-maior, şeful de stat-major al Regiunii militare Odesa): „La 15 iunie, direcţia corpului 48 infanterie, diviziile 74 şi 30 infanterie s-au concentrat pentru exerciţii în pădurile situate la cîţiva kilometri est de Bălţi" (Vbprosf istorii, 1970, Nr. 5, pag.45). El face următoarea remarcă: direcţia corpurilor de armată, unităţile corpurilor şi divizia 74 infanterie au fost mobilizate cu alarma de război; afirmă că în acest moment la exerciţii lua parte şi divizia 16 tancuri. 

Mareşalul Uniunii Sovietice, I.H. Bagramian, (pe atunci colonel, şeful secţiei operative a Regiunii militare speciale Kiev): „A fost nevoie să pregătim întreaga docu­mentaţie operativă privind deplasarea a cinci corpuri de armată de infanterie şi patru mecanizate din raioanele dislocării permanente în zona de frontieră" (Aşa. a început războiul, pag.64); „La 15 iunie am primit ordin să înce­pem deplasarea tuturor celor cinci corpuri de infanterie spre graniţă. Acestea au luat cu sine toate cele necesare pentru acţiuni de luptă. Pentru a păstra secretul, deplasa­rea s-a făcut numai noaptea" (idem, pag. 77).

Generalul-colonel I.I. Liudnikov (pe atunci colonel, comandantul diviziei 200 infanterie din corpul 31 infan­terie) a fost unul dintre cei care a executat ordinul.
„În directiva regiunii, primită la statul-major al diviziei la 16 iunie 1941, se prevedea să se pornească în campa­nie... în efectiv complet... să aibă loc concentrarea în păduri, la 10-15 km nord-est de oraşul de frontieră Kovel. Deplasarea se prevedea să se facă în secret, numai noap­tea, prin pădure" (Prin furtună, pag. 24).

Mareşalul Uniunii Sovietice, K.S. Moskalenko (atunci general-maior de artilerie, comandantul brigăzii l anti­tanc): „Veneau noi şi noi eşaloane cu oameni şi tehnică de luptă" (Pe direcţia sud-vest. Amintirile unui comandant de armată, pag.19).
Mareşalul Uniunii Sovietice, A.I. Eremenko (atunci ge-neral-locotenent, comandant al armatei 1): „La 20 iunie, statul-major al armatei 13 a primit dispoziţie de la coman­damentul Regiunii militare de Vest să se redisloce din Moghilev în Novgorod" (La începutul războiului, pag.109).

La frontiera de stat nu erau transferate numai armate, corpuri de armată, divizii. Găsim sute de mărturii ale trasferării unor subunităţi mult mai mici. Un exemplu:
Generalul-locotenent V.F. Zotov (pe atunci general--maior, şeful trupelor de geniu ale S.Z.F.33): Batalioanele de genişti au fost mobilizate după normele din timp de război: ...zece batalioane sosite din Extremul Orient au fost înarmate în totalitate" (Pe Frontul de Nord-Vest (1941--1943). Culegere de articole ale participanţilor la acţiunile de luptă, pag. 172).

În colecţia mea nu sunt numai amintirile generalilor şi mareşalilor. Şi ofiţerii de rang mai mic afirmă acelaşi lucru. Lista poate continua la infinit, în biblioteca perso­nală am atît de multe documente despre deplasarea tru­pelor la graniţă, încît mi-ar ajunge să scriu cîteva volume pe această temă. Dar nu-1 vom mai ameţi pe cititor cu nume de generali şi mareşali, cu numele armatelor, cor­purilor de armată şi diviziilor. Mai bine să încercăm să conturăm tabloul în întregul său. În Primul eşalon strategic se află în total 170 divizii de tancuri, motorizate, de cavalerie şi infanterie. Cincizeci şi şase dintre ele se află lipite de frontiera de stat. Deocamdată nu au unde să se mai deplaseze, însă tot ce se putea deplasa spre graniţă s-a deplasat şi s-a ascuns în pădurile de frontieră.

Generalul de armată I.I. Fediuninski (pe atunci colo­nel, comandantul corpului de armată 15 infanterie din armata 5) mărturiseşte că a scos patru regimente din componenţa diviziilor 45 şi 62 infanterie „în păduri, mai aproape de graniţă" (S-au ridicat la alarmă, pag. 12).

Celelalte 114 divizii ale Primului eşalon strategic se aflau în adîncimea teritoriului regiunilor de la frontiera vestică şi puteau să avanseze spre graniţă. Ne interesează un lucru: cîte din cele 114 divizii au început deplasarea spre graniţă sub acoperirea liniştitorului comunicat TASS? Răspuns: TOATE! La 12-15 iunie, Regiunea militară de Vest a primit un ordin: toate diviziile situate în adîncime să înainteze mai aproape de frontiera de stat". (A. Grîlev, V. Hvostov, Kommunist, 1968, Nr.12, pag.68). La aceste 114 divizii ale Primului eşalon strategic, adăugăm 77 divizii din Al doilea eşalon strategic, care, după cum ştim deja, au început şi acestea să se deplaseze spre vest sau se pregăteau s-o facă.

Aşadar, 13 iunie 1941 înseamnă începerea celei mai mari deplasări de trupe din întreaga civilizaţie. Să luăm din nou comunicatul TASS din 13 iunie şi să-l recitim cu atenţie. Comunicatul TASS nu vorbeşte numai despre intenţiile Germaniei (istoricii îşi concentrează atenţia asu­pra acestei părţi introductive a comunicatului), dar şi despre acţiunile Uniunii Sovietice (istoricii nu socotesc interesantă această parte a comunicatului).

„Zvonurile precum că URSS se pregăteşte de războiul cu Germania sunt mincinoase şi provocatoare... concentrările de vară ale rezervelor Armatei Roşii desfăşurate acum şi manevrele actuale nu au alt scop decît instruirea rezerviştilor şi verificarea muncii aparatului feroviar, desfă­şurate, după cum se ştie, în fiecare an, iar ca să-ţi închipui că aceste măsuri sunt duşmănoase Germaniei este ab­surd." Comparînd această declaraţie cu ceea ce s-a petre­cut în realitate, vom descoperi o oarecare neconcordanţă între vorbe şi fapte.

În comunicatul TASS se spune: „verificarea muncii aparatului feroviar". Ne permitem să punem la îndoială afirmaţia. Transferul trupelor sovietice a început în februa­rie, în martie s-a înteţit, în aprilie-mai a atins dimensiuni grandioase, iar în iunie a căpătat un caracter cu adevărat general. La deplasare n-au participat diviziile care se aflau deja în apropierea graniţei, cele care se pregăteau pentru incursiunea în Iran şi cele care au rămas în Extremul Orient. Concentrarea maximă a trupelor sovietice la grani­ţa germană se planifica pentru zece iulie (Generalul de armată S.P. Ivanov, Perioada iniţială a războiului, pag. 211). Aproape jumătate de an traficul feroviar a fost paralizat de transportul în secret al trupelor, în prima jumătate a anului 1941, planul de stat a fost dat peste cap la toţi indicatorii, în afară de cei militari. Principala cauză a fost transportul, a doua-mobilizarea secretă a populaţiei masculine în armatele nou formate. 

A denumi căderea planului de stat „verificare" nu e chiar corect. Desigur, nu este vorba de verificare, în comunicatul TASS se vorbeşte despre „exerciţii obişnuite", însă mareşalii, generalii şi amiralii sovietici infirmă acest lucru:
Generalul-maior S. lovlev: „Caracterul neobişnuit al concentrărilor, neprevăzute de planurile pregătirii de lup­tă, îngrijora pe oameni" (V7/, 1960, Nr. 9, pag.56).
Vice-amiralul LI. Azarov: „De obicei, exerciţiile se desfăşurau mai către toamnă, dar acum începuseră în mijlocul verii" (V7/, 1962, Nr. 6, pag.77).

Generalul-colonel LI. Liudnikov: „De obicei, rezerviştii sînt chemaţi după strîngerea recoltei... În 1941 această regulă a fost încălcată" (V7/, 1966, Nr. 9, pag. 66).
Generalul de armată M.I. Kazakov se afla în acel moment la Marele Stat-Major şi l-a întîlnit personal pe general-locotenentul M.F. Lukin şi pe alţi comandanţi de armate, care se îndreptau către graniţa vestică. Generalul Kazakov este categoric: „clar că nu mergeau la manevre" (Deasupra hărţii luptelor de demult, pag 64).

Să observăm că toţi mareşalii şi generalii folosesc expresia „sub motivul unor exerciţii". Exerciţiile sunt doar un pretext ca să se ascundă adevăratul scop al regrupării şi concentrării trupelor sovietice. Nimeni însă nu spune care este adevărata cauză. La patru decenii de la termina­rea războiului, scopul acestui transfer uriaş de trupe rămîne la fel: secret de stat.

Trupele sovietice n-au ocupat cîmpuri largi, favorabile pentru înaintarea inamicului, ci s-au ascuns în păduri, exact ca şi trupele germane, care se pregăteau de ofen­sivă.
Poate că toate aceste măsuri constituie doar o demon­straţie de forţă. Nu. O asemenea demonstraţie trebuie văzută de inamic. Armata Roşie, dimpotrivă, nu şi-a de­monstrat, ci a încercat să-şi ascundă pregătirile. Chiar comunicatul TASS n-a fost dat ca să sperie inamicul, ci ca să-l liniştească.

Este uimitor cum în aceleaşi zile armata germană a făcut acelaşi lucru: s-a deplasat spre graniţă, s-a ascuns în păduri, însă deplasarea era greu de ascuns. Avioanele de cercetare sovietice zburau, „din greşeală", deasupra teritoriului german. Nimeni nu le dobora. Deasupra terito­riului german nu zburau numai piloţi obişnuiţi, ci şi comandanţi de rang înalt. Comandantul diviziei 43 aviaţie de vînătoare din Regiunea militară specială de Vest, generalul-maior de aviaţie G.N. Zaharov, se uită la trupele germafle de sus: „Aveai impresia că în adîncimea unui teritoriu uriaş, a luat naştere o mişcare care era frînată chiar la graniţă, sprijinindu-se pe aceasta ca pe o barieră nevăzută, şi fiind gata-gata să ţâşnească înainte". (Povestiri despre avioanele de vînătoare, pag. 43).

Este interesant că şi aviatorii germani zburau deasupra teritoriului sovietic, tot „din greşeală", nici aceştia nu erau doborîţi şi vedeau cam acelaşi tablou! în vechile arhive captură de război am găsit impresiile unui pilot german, care descrie trupele sovietice exact cu aceleaşi cuvinte! Istoricii germani au făcut mai mult ca să înţeleagă sensul celor petrecute în iunie 1941. Nu citez intenţionat documentele germane, ca să nu repet ceea ce s-a spus în Germania. Subliniez numai că vorbele ofiţerilor, generaIilor şi mareşalilor sovietici se potrivesc în totalitate cu ceea ce spunea spionajul german înainte de 22 iunie 1941: Fluxul gigantic al Armatei Roşii se îndrepta spre frontiera vestică.

Există multe alte surse independente şi toate spun acelaşi lucru. Unul din locţiitorii constructorului de avioa­ne A.N. Tupolev, G. Ozerov, se afla împreună cu Tupolev şi cu tot grupul de proiectanţi în închisoare. Cartea lui Ozerov a fost scrisă în Uniunea Sovietică şi răspîndită în Samizdat, adică ocolind cenzura. De aici a ajuns în Occi­dent şi a fost publicată în Germania Federală. Chiar şi în închisorile sovietice se simţea sinistrul ritm al giganticei deplasări a Armatei Roşii spre frontiera vestică. „Cei care trăiesc în vile, pe marginea şoselelor Bielorusiei se plîng că noaptea nu pot să doarmă; trec în goană eşaloane cu tancuri şi tunuri" (Hangarul lui Tupolev, pag.90).
După publicarea primelor mele articole pe această temă, am primit multe scrisori. Cîndva le voi tipări într-o carte separată. 

Chiar şi fără nici un comentariu acestea redau tabloul colorat al deplasării trupelor sovietice spre vest. îmi scriu oameni de diferite naţionalităţi, cu diferite destine. Sunt printre ei: estonieni, evrei, polonezi, moldo­veni, ruşi, lituanieni, germani, unguri, letoni, ucrainieni, români, în acel moment toţi aceştia se aflau în teritoriile „eliberate". Apoi războiul i-a împrăştiat în toate colţurile lumii. 

Vin scrisori din Australia, Statele Unite, Franţa, Germania, Argentina, din Germania Federală şi chiar... din Uniunea Sovietică. Am primit o scrisoare din Canada, de la un fost soldat al Armatei eliberatoare, în 1941 era în Armata Roşie, s-a deplasat la graniţă, s-a ascuns cu regimentul său în pădurile din preajma frontierei, acolo l-a prins războiul. A urmat prizonieratul, mişcarea rusă de eliberare, iarăşi prizonieratul, fuga şi ani lungi sub nume străine în ţări străine. Soldatul mi-a arătat cîteva cărţi ale foştilor combatanţi ai Mişcării ruse de eliberare care, printr-o minune, au scăpat teferi din război. Este interesant că toţi aceşti autori îşi încep cărţile din mo­mentul pornirii deplasărilor secrete spre frontieră.

În afară de arhivele secrete, există un număr suficient de mare de publicaţii oficiale, printre care istorii ale regiunilor militare sovietice, ale armatelor, corpurilor de armată şi diviziilor.
Oricine este interesat de această problemă poate găsi în scurt timp sute şi mii de informaţii de tipul: „înaintea războiului, în conformitate cu indicaţiile Marelui Stat-Major al Armatei Roşii, unele mari unităţi ale Regiunii militare speciale de Vest au început să se deplaseze la frontiera de stat" (Regiunea militară bielorusă decorată cu ordinul „Steagul Roşu", pag.88).

Dar dacă cineva consideră că aceste surse nu sunt de încredere, există o confirmare care nu poate fi pusă la îndoială: însăşi istoria războiului. Distrugînd Primul eşalon strategic şi rupînd apărarea, unităţile germane avansate s-au lovit prin surprindere de noi divizii, corpuri de armată şi armate (de exemplu, armata 16 la Şepetovka, la sfîrşitul lui iunie), despre existenţa cărora comandanţii germani nici nu bănuiau, întreg planul blitz-krieg-ului s-a construit pe baza ideii distrugerii fulgerătoare a trupelor sovietice care se află pe graniţă; însă executând acest plan, armata germană a descoperit în faţa sa un nou zid de armate, care se deplasează de pe Volga, din Caucazul de Nord, din Ural, Siberia, Zabaikal şi Extremul Orient. Numai pentru o singură armată este nevoie de mii de vagoane. Aceasta trebuia îmbarcată, trebuia să se încarce armament, utilaj greu şi de transport, provizii şi duse peste mii de kilometri. Dacă armatele germane au întîm-pinat armatele siberiene din Ural, din Zabaikal la înce­putul lui iunie, înseamnă că transmutarea lor la vest n-a început la 22 iunie, ci mai devreme.

Odată cu masarea trupelor sovietice la frontieră a început şi mutarea flotei. „Flota baltică a ieşit din partea răsăriteană a Golfului Finic în ajunul războiului" (Poporul estonian în Marele Război pentru Apărarea Patriei 1941--1945, vol.l, pag.43). Să ne uităm pe hartă. Dacă flota a ieşit din partea răsăriteană a Golfului Finic, există o singură cale de deplasare—spre apus. Sigur, flota nu mergea la exerciţii: „Flota avea sarcina să acţioneze activ asupra comunicaţiilor maritime ale inamicului" (idem). Lucru de mirare: încă nu este război, Stalin nu ştie încă de faptul că Hitler îl atacă, însă flota sovietică a ieşit din baze, avînd o sarcină de luptă: acţiuni ofensive active! Concomitent cu transferul trupelor, s-a desfăşurat o intensă rebazare a aviaţiei. 


va urma























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu