miercuri, 6 iulie 2016

Omerta (17)


Mario Puzo








Franky şi Stace Sturzo aveau un mare magazin de articole sportive în Los Angeles şi o casă în Santa Monica, la numai cinci minute de plaja Malibu. Amîndoi fuseseră însuraţi, dar căsătoriile lor nu rezistaseră, aşa că acum trăiau împreună. 

Nu le spuseseră niciodată prietenilor că erau gemeni, şi ar fi fost greu de crezut chiar că erau fraţi dacă n-ar fi avut aceeaşi naturală încredere în sine şi aceeaşi supleţe atletică. Franky era cel mai încîntător şi mai temperamental dintre cei doi. Stace era mai cu picioarele pe pămînt, puţin mai greoi, dar amîndoi se remarcau prin firea lor plăcută. 

Erau membrii unuia dintre marile cluburi de gimnastică de întreţinere din Los Angeles, cu săli dotate cu aparate de body-building manevrate pe computer şi televizoare cu ecrane late amplasate pe pereţi, la care să te poţi uita în timp ce lucrezi. Exista un teren de baschet, o piscină şi chiar un ring de box. Personalul era format din bărbaţi bine făcuţi, cu staturi sculpturale, şi femei frumoase, cu trupuri excelent întreţinute. Cei doi fraţi veneau la sală ca să facă mişcare şi să le cunoască pe femeile care se ocupau de antrenamente. Era un minunat teren de vînătoare pentru bărbaţii ca ei; erau înconjuraţi de actriţe pline de iluzii, care încercau sâ-şi menţină în formă trupurile, plus nevestele plictisite şi neglijate ale unor personalităţi proeminente 
din lumea filmului. 

Dar cel mai mult le plăcea gemenilor să facă cîte o partidă de baschet. La sală veneau jucători buni — uneori chiar o rezervă de la L.A. Lakers. Franky şi Stace jucaseră împotriva lui şi simţiseră ca nu fuseseră un adversar comod. Le reveniseră în memorie amintiri dragi, din vremea cînd erau vedetele liceului pe toate planurile. Dar nu-şi făcuseră nici o iluzie că într-un joc adevărat ar fi avut acelaşi noroc. Ei dăduseră totul, în timp ce jucătorul de la Lakers nu făcuse decît sa se distreze. 

In restaurantul cu mîncare dietetica se împrieteniră rapid cu o antrenoare şi cu membri ai clubului, ba chiar şi cu unele celebrităţi. Se distrau de minune, dar aceasta nu era decît o mica parte a vieţii lor. 

Franky antrena echipa de baschet a şcolii locale, o slujbă pe care o lua foarte în serios. Spera întotdeauna să descopere un talent în formare şi comportarea lui binevoitoare, dar severă, îi făcea pe copii sâ-l iubească. 

Avea şi o tactică preferată la antrenamente. 
— O. K., spunea el, va conduc cu douăzeci de puncte şi sîntem în ultimul sfert. Ieşiţi la atac şi marcaţi primele zece puncte. Asta înseamnă câ i-aţi adus unde vreţi voi - puteţi cîştiga. E nevoie doar de calm şi încredere. Puteţi cîştiga. Vă vor conduce doar cu zece puncte, apoi cu cinci, apoi egalaţi- Şi atunci puteţi să-i depăşiţi. 

Bineînţeles ca nu ieşea aşa niciodată. Puştii nu erau suficient de dezvoltaţi fizic şi nici nu aveau destulă forţă psihică. Nu erau decît nişte copii. Dar Franky ştia că cei cu adevărat talentaţi nu vor uita niciodată lecţia care le va folosi mai tîrziu. 

Stace se ocupa în principal de conducerea magazinului şi lua decizia finala în privinţa loviturilor. Riscul trebuia să fie minim şi preţul maxim. Stace credea orbeşte în procente şi avea un temperament mohorît. Ceea ce îi avantaja cu adevărat pe cei doi gemeni era câ nu aveau aproape niciodată păreri opuse. Aveau aceleaşi gusturi şi aproape întotdeauna aceleaşi abilitaţi fizice. Cîteodată se înfruntau pe ringul de box sau jucau în doi partide de baschet. 

Acum aveau patruzeci şi trei de ani şi le convenea modul lor de viaţă, deşi adeseori discutau despre posibilitatea de a se căsători şi de a-şi întemeia propriile lor familii. 

Franky avea o amanta la San Francisco, iar Stace o prietenă care juca în spectacole la Las Vegas. Nici una dintre cele două femei nu se arătase dornică să se căsătorească, 
iar gemenii simţeau că bat pasul pe loc şi sperau sâ se ivească ceva mai bun. 

Cu firea lor plăcuta, legau cu uşurinţa prietenii şi aveau o viaţă socială bogată. Cu toate acestea, în anul care urmase uciderii lui Don Aprile manifestaseră o oarecare prudenţă. Uciderea unui asemenea om nu putea să nu implice pericole. 

Aproape de începutul lui noiembrie, Stace îl sună pe Heskow, conform planului, în legătură cu a doua tranşă de cinci sute de mii de dolari. Apelul fu concis şi oarecum ambiguu. 
— Salut, spuse Stace. Sosim cam peste o lună. E totul în regulă? Heskow păru încîntat să-l audă. 
— Totul e perfect, zise el. Am pregătit ce trebuie. Ai putea fi mai precis în legătură cu data? N-aş vrea să veniţi cînd nu sînt în oraş. Stace rîse şi spuse pe un ton degajat: 
— Te găsim noi, bine? Cam peste o lună. 
Apoi închise. 

Colectarea banilor într-o afacere ca aceasta implica întotdeauna un element-surpriză. Uneori oamenii nu mai voiau să plătească pentru ceva deja înfăptuit. Asta se întîmpla în toate afacerile. Apoi, unii aveau mania grandorii. Se credeau la fel de buni ca profesioniştii. Cu Heskow, aceste riscuri erau minime — fusese de fiecare dată un intermediar de încredere. Dar cazul Don Aprile era special, ca de altfel şi plata. Aşa că nu voiau ca Heskow să le ştie exact planurile. 

Gemenii se apucaseră de tenis cu un an în urmă, dar se dovedise singurul sport care le venise de hac. Erau atît de dotaţi ca atleţi, încît nu puteau accepta aceasta înfrîngere, deşi li se explicase că tenisul era un sport în care deprinderile se căpătau de timpuriu prin antrenament, că totul depindea de reflexe, la fel ca învăţarea unei limbi străine. Prin urmare, aranjaseră să urmeze un curs introductiv de trei săptâmîni într-un cantonament de tenis la o fermă din Scottsdale, Arizona. De acolo, aveau să plece la New York pentru înuTnirea cu Heskow. Desigur că, în acest răstimp de trei săptâmîni, intenţionau să-şi petreacă nişte seri la Las Vegas, care era la mai puţin de o oră de zbor de Scottsdale. 

Ferma la care se desfăşura cantonamentul era mai mult decît luxoasa. Franky şi Stace fură cazaţi într-o căsuţă cu doua dormitoare dotate cu aer condiţionat şi o sufragerie decorată în stil indian, un salon cu balcon şi o mică bucătărie. Munţii ofereau o panoramă superbă. 

Căsuţa mai avea un bar interior, un frigider mare şi un televizor imens. Dar sejurul de trei sâptămîni avu un început de rău augur. Unul dintre instructori îi fâcu zile amare lui Franky. Franky era în mod evident cel mai bun din grupa de începători şi se mîndrea mai ales cu serviciul sau complet neortodox şi energic. Dar instructorul, pe nume Leslie, se arăta în mod special iritat tocmai de asta. 

Intr-o dimineaţa, Franky îi arunca mingea adversarului, care nu reuşi nici măcar să se apropie de ea, şi îi spuse mîndru lui Leslie: 
— A fost as, nu-i aşa? 
— Nu, răspunse Leslie cu răceala. A fost greşeala de picior. Un deget 
de la piciorul tău a depăşit linia de serviciu. Serveşte încă o dată, de data asta corect. Serviciile tale nimeresc afară. 
Franky servi din nou, rapid şi exact. 
— As, nu-i aşa? întreba el. 
— Greşeală de picior, spuse Leslie răspicat. Iar serviciul a fost ca 
dracu'. De ce nu arunci mingea în teren? Eşti un jucător destul de bun pentru un amator. Joacă punctul. 
Franky se enervase, dar se controla. 
— Pune-mă să joc cu cineva care nu-i amator, spuse el. Să vedem cum mă descurc. 
Făcu o pauză. 
— Ce-ar fi să joc cu tine? 
Leslie îl privi cu dispreţ. 
— Nu joc meciuri cu amatorii, spuse el. 
îi arăta o femeie tînărâ în jur de treizeci de ani. 
— Roşie! o strigă el. Joacă un set cu domnul Sturzo. 
Fata tocmai sosise pe teren. Din şortul alb ieşeau nişte picioare frumos bronzate, iar în partea de sus avea un tricou roz cu sigla fermei. Avea o figură drăguţă de ştrengărită, iar parul îl purta strîns la spate într-o coadă de cal. 
— Trebuie sâ-mi laşi avantajul unui handicap, spuse Franky cu o expresie dezarmată. Arăţi prea bine. Eşti instructoare? 
— Nu, răspunse Roşie. Am venit aici să iau cîteva lecţii de serviciu. Leslie e specializat în asta. 
— Dă-i avans, spuse Leslie. E mult sub nivelul tău la lovituri. Franky spuse repede: 
— Două ghemuri la fiecare set? 
Ar fi acceptat şi un avantaj mai mic. 
Rosie îi aruncă un zîmbet scurt, cuceritor. 
— Nu, spuse ea, n-ar avea nici un rost. Pentru tine cel mai potrivit avantaj ar fi de două puncte la fiecare ghem. Abia atunci ai avea şanse să mă baţi. Şi dacă ajungem la egalitate, va trebui să cîştig cu patru 
puncte, nu cu două. 
Franky îi strînse mîna. 
— Să începem, spuse el. 
Stăteau aproape unul de celalalt, iar el îi simţi mirosul plăcut al corpului. Ea îi şopti: 
— Vrei să fac în aşa fel încît să pierd? 
Franky simţi că îl cuprind fiorii. 
— Nu, răspunse el. E imposibil să mă baţi cu avansul asta. 
Jucară, în timp ce Leslie îi urmărea fără să mai anunţe greşelile de 
picior. Franky cîştiga primele două game-uri, dar după aceea Roşie îl copleşi. 

Serviciile ei erau perfecte, iar ale lui nu-i făceau nici un fel de probleme. Se aşeza întotdeauna acolo unde Franky trebuia să trimită mingea şi, deşi de cîteva ori el reuşi să egaleze, ea îl învinse cu 6-2. — Ştii ca eşti foarte bun pentru un amator? îl lăudă Roşie. Dar te-ai apucat de tenis după douăzeci de ani, nu-i aşa? 
— Aşa-i, spuse Franky, pe care începuse să îl enerveze cuvîntul „amator". 
— Loviturile şi serviciile se învaţă în copilărie, spuse ea. 
— Ce vorbeşti? o tachina Franky. Ei, află că tot o să te bat pînă plec de aici. 
Roşie îi aruncă un zîmbet larg. Avea o gură mare, generoasă pentru o faţă atît de mică. 
— Da, sigur, spuse ea. Poate în cea mai bună zi din viaţa ta şi în cea mai proasta din a mea. 
Franky rîse. 
Apăru şi Stace, care se prezentă şi apoi spuse: 
— Ce-ar fi să luam masa toţi trei disearâ? Franky nu vrea să te invite pentru că l-ai bătut, dar o să vină şi el. 
— Nu-i adevărat, spuse Roşie. Tocmai voia să-mi propună. Ora opt vă convine? 
— Perfect, spuse Stace şi-l plesni pe Franky cu racheta. 
— O să fiu acolo, spuse Franky. 
Luară cina în restaurantul ranch-ului, o încăpere imensă, cu tavanul boltit şi pereţi de sticlă prin care se vedeau deşertul şi munţii. Roşie se dovedi o minune de femeie, după cum îi spuse mai tîrziu Franky lui Stace. Flirta cu amîndoi, vorbi mult despre sport, domeniu în care era o adevărată experta — ştia tot, şi din trecut, şi din prezent — mari campionate, mari jucători, momente importante. Dar ştia şi să asculte; reuşi 
sâ-i facă să vorbească. Franky îi povesti chiar şi despre faptul că antrena copii şi că magazinul lor le furniza acestora cel mai bun echipament, iar Roşie îl aprobă cu căldură: 
— Minunat, e pur şi simplu minunat. 
Apoi cei doi îi spuseră că fuseseră cei mai buni jucători de baschet din liceu. 

Roşie era pofticioasă, ceea ce, după părerea lor, era un lucru pozitiv la o femeie. Mînca tacticos şi delicat şi obişnuia să-şi încline capul într-o parte cu timiditate prefăcută atunci cînd vorbea despre ea însăşi. 

Era doctorand în psihologie la Universitatea din New York. Provenea dintr-o familie nu exagerat de avuta şi călătorise deja prin Europa. 
Fusese o speranţă a tenisului în liceu. în timp ce spunea toate acestea, cu un aer de dezaprobare care îi fermeca pe cei doi, le atinse mîinile tot timpul cît vorbi, ca şi cum n-ar fi vrut să piardă contactul cu ei. 
— încă nu ştiu ce voi face după absolvire, spuse ea. Cu toate cunoştinţele mele teoretice, nu cred câ-i pot cunoaşte pe oameni cu adevărat. Uite, de exemplu voi doi. îmi povestiţi viaţa voastră, sînteţi două pramatii încîntătoare, dar habar n-am care vă sînt punctele slabe. 
— Stai liniştită în privinţa asta, spuse Stace. Sîntem exact cum ne vezi. 
— Pe mine să nu mă întrebi, îi spuse Franky. în momentul de faţă singurul lucru care ma interesează este cum sa te bat la tenis. 
După cină gemenii o conduseră pe Roşie pe aleea acoperita cu zgură roşie care ducea la căsuţa ei. Ea îi sărută repede pe obraz, după care îi lasă singuri în aerul deşertului. Le ramase în minte ultima imagine a lui Roşie, cu figura ei de ştrengărită strălucind în lumina lunii. 
— Cred că este excepţională, spuse Stace. 
— Puţin zis, îl aprobă Franky. 
În ultimele două săptămîni pe care le mai petrecu la fermă, Rosie ajunse prietena nedespărţită a celor doi gemeni. 

Pe înserat, după tenis, jucau golf împreună. Era bună, dar nu ca ei. Ei trimiteau mingea departe cu lovituri puternice şi aveau nervi de oţel cînd aruncau de aproape în gaură. Un bărbat între două vîrste de la fermă îi însoţi la cursul de golf în intenţia de a juca în patru şi insistă să facă echipă cu Roşie şi să joace la zece dolari gaura, dar, deşi era bun, pierdu. Apoi încercă să li se alăture la cină în aceeaşi seară, dar Roşie îl refuza, spre încîntarea gemenilor. 
— încerc sâ-l fac pe unul dintre aceşti doi ţipi să mă ceară în căsătorie, justifică ea. 
Stace fu cel care se culcă primul cu Roşie la sfîrşitul primei săptămîni. Franky era plecat la Las Vegas să-şi încerce norocul la jocuri şi ca sâ-i lase cale liberă lui Stace. La miezul nopţii, cînd se întoarse, nu-l găsi pe Stace în cameră. în dimineaţa următoare, cînd acesta apăru, Franky îl întrebă: 
— Cum a fost? 
— Excepţional, spuse Stace. 
— Te superi dacă încerc şi eu? întrebă Franky. 
Se întîmpla ceva neobişnuit. Niciodată nu mai împărţiseră o femeie; era un domeniu în care gusturile lor difereau. Stace chibzui. Roşie se potrivea perfect cu amîndoi. Dar dacă Stace avea acest gen de relaţie cu Roşie şi Franky, nu mai puteau ieşi împreună toţi trei. Doar dacă Franky venea cu propria lui parteneră, dar asta ar fi stricat totul. 
— In regulă, spuse Stace. 
Prin urmare, în noaptea următoare Stace se duse la Las Vegas şi Franky îşi încercă norocul cu Roşie. Aceasta nu protestă deloc şi fu nemaipomenita la pat - fără artificii, doar plină de dorinţa de a se distra şi de a se juca. Nu părea stînjenită de situaţie. 
Dar în ziua următoare, cînd cei trei luară micul dejun, Franky şi Stace nu ştiau cum să se poarte. Erau puţin cam prea formali şi politicoşi. Plini de respect. Dispăruse armonia perfectă de pînâ atunci. Roşie îşi termină ouăle cu şuncă şi punea prăjită, după care se rezemă de spătarul scaunului şi spuse amuzată: 
— O să-mi faceţi necazuri, băieţi? Şi eu, care credeam că sîntem prieteni. 
Stace spuse cu sinceritate: 
— Pur şi simplu sîntem amîndoi nebuni după tine şi nu ştim foarte bine ce să facem. 
Roşie spuse rîzînd: 
— Lăsaţi, că ştiu eu. Imi sînteţi simpatici amîndoi. Ne distrăm de minune împreună. Nu avem de gînd să ne căsătorim şi, dupâ ce plecam de la fermă, probabil că nu ne vom mai vedea niciodată. Eu mă întorc la New York, iar voi la Los Angeles. Aşa că haideţi să nu stricăm totul. 
Sau poate că unul dintre voi e genul gelos. In cazul ăsta renunţăm la partea cu sexul. 
Gemenii se relaxară dintr-o dată. 
— Ce noroc chior, spuse Stace. 
Vorbi şi Franky: 
— Nu sîntem geloşi şi să ştii că tot te bat o dată la tenis înainte de a pleca de aici. 
— N-ai serviciu bun, spuse Roşie ferm, dar în acelaşi timp întinse munile ca să le apuce pe ale lor. 
— Hai să stabilim acum, spuse Franky. 
Roşie îşi înclină capul cu timiditate. 
— îţi dau trei puncte la fiecare ghem, spuse ea. Şi dacă pierzi, sâ nu-ţi mai văd aerele astea de mascul feroce. 
Stace spuse: 
— Pariez o sută de dolari pe Roşie. 
Franky le zîmbi cu o expresie hulpavă. Nu avea cum să piardă în faţa lui Roşie cu un avantaj de trei puncte. îi spuse lui Stace: — Mai bine pe cinci sute. 
Roşie zîmbea maliţios. 
— Dar dacă bat, Stace îşi petrece noaptea cu mine. 
Amîndoi rîseră cu poftă. Le plăcea că Roşie nu era chiar atît de perfectă, că avea şi micile ei răutăţi. 


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu