Samuil Marusca
Rezultatele referendumului
Regatul Unit: ieșire: 52 %; rămânere: 48%
Anglia: ieșire: 54%; rămânere: 45%
Scoția: ieșire: 38%; rămânere: 62%
Țara Galilor: ieșire: 52%; rămânere: 48%
Irlanda de Nord: ieșire: 45%; rămânere: 55%
Grad de participare la referendum: 72%
Decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană este regretabilă și neașteptată. Rezultatul Brexit-ului a stârnit și va stârni în continuare numeroase pasiuni, disensiuni, ipoteze, scenarii. Nu cred că aceasta este calea cea mai bună pentru Regatul Unit, dar nu am o viziune fatalistă asupra situației. Câștigătorii, cei din tabăra „leave” (ieșire), nu au un proiect politic pe care să îl pună în aplicare (cum s-a întâmplat după alegerile anterioare), nu știu care sunt riscurile economice ale acestui rezultat și nu pot anticipa implicațiile istorice ori impactul social pe care îl presupune o asemenea ruptură. Singurul lucru sigur este că nimic nu este sigur.
Orașele industriale, partea de nord a Angliei, zone extinse din West Country, Midlands și persoanele peste 50 de ani au votat masiv pentru ieșirea din UE, în timp ce orașele mai bogate ale Angliei (Londra, 40% ieșire; 60% rămânere) și populația între 18-50 de ani au votat masiv pentru a rămâne în UE.
1. Liderul de facto al taberei „exit” și, totodată, personajul politic care iese cel mai câștigat din această afacere este Boris Johnson, nu Nigel Farage, cum s-ar putea crede la prima vedere. Ar fi o greșeală să credem că 52% dintre cei care au votat rezonează cu ideile extremiste și rasiste ale lui Farage. Argumentele taberei „pro-ieșire” au fost legate de: (1) suveranitate („deficit democratic”) și noile reglementări venite de la Bruxelles; (2) faptul că Regatul Unit contribuie mai mult la bugetul UE decât primește; (3) imigrația necontrolată. Boris Johnson, un om pe care nu-l putem suspecta de ignoranță (este absolvent de „studii clasice” al Universității din Oxford și a publicat câteva lucrări de istorie importante, între care și bestseller-ul The Churchill Factor), a dat dovadă de cavalerism în declarația de ieri, în care își felicita îndelung adversarul (pe David Cameron, premierul care a anunțat că va demisiona peste cateva luni) pentru contribuția pozitivă pe care a avut-o la cârma țării în timpul mandatelor sale. Totuși, Johnson rămâne un personaj foarte controversat, sculptând demult la propria-i statuie. Cele mai multe măsuri menite să-l facă popular datează din timpul celui de-al doilea mandat de primar al Londrei (2012-2016), când s-a reinventat ca lider conservator anti-establishment. Victoria obținută recent la referendum i-a deschis lui Johnson un culoar politic larg care probabil va duce la 10 Downing Street.
Boris Johnson
2. Brexit-ul rezolvă foarte puține lucruri, dar complică viitorul UE și al Regatului Unit, fiindcă introduce în ecuația europeană multe necunoscute. Ziua rezultatelor referendumului a fost una tristă pentru liderii celor 27 state din Uniunea Europeană, care începe să-și arate slăbiciunile, eroziunea. Brexit-ul cu siguranță nu va crea noi locuri de muncă în Marea Britanie și nu va îmbunătăți relațiile diplomatice și economice cu celelalte țări membre ale UE. De fapt, lira și FTSE au atins un minim istoric („the biggest drop in history to a level from 30 years ago”), cei cu venituri mici fiind puternic afectați pe termen scurt și mediu. Se preconizează atât o recesiune de scurtă durată, cât și o oarecare stagnare și relaxare pe piața imobiliară (foarte mult așteptată de cei care doresc să achiziționeze o locuință în Regatul Unit).
3. Viitorul Regatului Unit. Când va ieși efectiv acest stat din UE? Care va fi noua relație cu UE și ce atitudine va adopta UE în relația cu fostul membru și celelalte state membre? Va rămâne engleza între limbile oficiale ale UE? Surprinzător, premierul sugerează că Regatul Unit nu trebuie să facă apel imediat la articolul 50 din Tratatul de la Lisabona (deși acest lucru trebuie să se întâmple în următoarele 3 luni), în virtutea căruia UE trebuie să fie notificată cu privire la intenția britanicilor de a ieși din Uniune. Odată trimisă notificarea, se declanșează un proces de negocieri întins pe doi ani, între o echipă desemnată de guvernul britanic aflat acum la putere și o echipă de la Bruxelles formată din membri ai Comisiei Europene. Regatul Unit va intra în negocieri cu mai puține atuuri și se prea poate ca acordul final să nu satisfacă guvernul de la Londra. În această situație se poate ajunge la un „mixed arrangement” care implică ratificări suplimentare adoptate de fiecare parlament național din statele UE, o majoritate în Parlamentul European și în rândul liderilor statelor europene. Conform art. 50 mai sus pomenit, până la încheierea negocierilor, Regatul Unit rămâne membru deplin al UE. După acest certificat de divorț, regulile și tratatele UE nu se mai aplică în Regatul Unit (cu excepția în care Consiliul Europei stabilește împreună cu Regatul Unit o prelungire a perioadei de negocieri), dar va fi nevoie de timp suplimentar pentru înlocuirea legislației europene care a fost în vigoare și stabilirea detaliilor cu privire la noua relație între UE și fostul său membru (de ex. libera circulație a persoanelor, piața europeană unică etc.).
4. Întrebări pentru România. Vom avea nevoie de viză pentru a călători și locui în Regatul Unit? Se vor mări taxele pentru studenți? Vom avea nevoie de permis de lucru („yellow/blue card”) pentru a avea dreptul legal de a munci în Regatul Unit, ca înainte de 2014? Viitorul este incert. Răspunsul la aceste întrebări depinde de aranjamentul pe care îl va avea Regatul Unit cu UE la sfârșitul celor 2 ani de negocieri, dar este puțin probabil ca românii, în calitate de membri ai UE, să aibă nevoie de vize și premise de lucru, pentru simplul fapt că perioada de 7 ani de restricții pe piața muncii pentru România și Bulgaria a fost negociată și stabilită înainte de 2007, iar din 2014, chiar dacă nu este în Schengen, România se bucură de aceleași privilegii pe piața muncii în Regatul Unit ca Italia, Austria sau Spania. În schimb, tot în funcție de aceste negocieri, s-ar putea ca peste 2 ani să existe o majorare a taxelor de școlarizare pentru studenții europeni din Regatul Unit (care momentan plătesc aceleași taxe ca britanicii), restricții suplimentare pentru împrumuturile studențești oferite de guvern, burse și granturi de cercetare mai puține, etc. E de amintit faptul că Regatul Unit a plătit contribuțiile la bugetul UE până în 2020 și se presupune că proiectele și granturile europene deja agreate vor rămâne valabile până în 2020.
5. Scoția. Dat fiind că Scoția a votat covârșitor în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană (au și ei regretele lor), iar Anglia a votat ieșirea, acest Brexit deschide calea pentru un nou referendum de independență în Scoția (vezi Section 30 of the Scotland Act 1998). Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a spus răspicat acest lucru, afirmând că intenționează să exploreze toate opțiunile pentru a pune în aplicare dorințele scoțienilor de a rămâne în UE: „a second referendum must be on the table, and it is on the table”. Scoția va începe să pregătească legislația pentru susținerea referendumului de independență în următorii doi ani.
6. Acest referendum reprezintă o lecție de democrație pentru România. Ca români care am fost obișnuiți doar de vreo 2 decenii să respirăm aerul proaspăt al democrației (cum spunea C. Coposu) înțelegem destul de greu cum funcționează politica britanică. Etichete de tipul „ignoranți, rasiști, dictatură, prostia maselor” sunt, în opinia mea, nefondate. Eventual, se poate discuta despre legimitatea organizării acestui referendum și despre factorii politici care au dus la hotărârea de a pune poporul să se pronunțe asupra unei probleme atât de complicate. Chiar dacă nu vedem logica prin care apartenența la UE se decide prin referendum, mi-ar fi greu să demonstrez că totul a fost o cacealma. Teza mea nu susține categoric legimititatea referendumului, ci faptul că parlamentul britanic funcționează democratic. Cetățenii britanicii consideră că au hotărât viitorul țării lor. Ei nu cred că au făcut jocul politic meschin de scurtă durată al unor grupuri de interese. Chiar dacă aceste jocuri vor exista inevitabil, faptul că Parlamentul înțelege a priori suveranitatea poporului întărește un adevăr incontestabil: sentimentul general al britanicilor este că soarta țării stă în mâinile lor. De aceea s-au prezentat la urne peste 72% dintre cetățenii cu drept de vot, adică peste 33.000.000. În contrast, referendumul din 2009 din România (când populația a decis restrângerea numărului de parlamentari la 300) nu a fost niciodată respectat, iar Parlamentul României s-a obișnuit să își acorde beneficii nemeritate și să blocheze anchetele justiției, funcționând uneori ca un stat în stat împotriva dorințelor cetățenilor de rând.
În ce privește referendumul britanic, nu există suspiciuni de fraudare de nicio parte, nu au fost raportate incidente sau nereguli cu privire la organizarea scrutinului, nu există plângeri penale, deși s-a putut vota și prin poștă. Ați avea curajul să vă trimiteți votul prin poștă în România? Românii care sunt cetățeni britanici au putut vota fără să stea la coadă. Nu s-a stat la coadă nici la secțiile de votare din Gibraltar și nimeni nu a sugerat vreun moment că acele voturi ar fi mai puțin valide.
Pe de altă parte, modul în care presa centrală din România a abordat subiectul Brexit este lăutăresc, cum ar zice Noica. Ce-i drept, nici nu avem mulți experți în materie de politică externă în afară deV. Naumescu, T. Baconschi, A. Goșu, B. Aurescu și ceilalți. Puținele contribuții excelente pe subiect scrise de R. Orășanu, V. Mixich, etc, reprezintă mai degrabă excepția, nu regula. În afara unor paragrafe copiate din presa străină și a câtorva articole superficiale despre implicațiile acestui referendum (ca să nu pomenim articolele care citau părerile lui David Beckham cu privire la Brexit), presa din România nu a acordat atenția cuvenită acestui moment de importanță istorică, decât după rezultat.
7. Pe plan politic, România nu a avut niciodată o relație foarte apropiată cu Regatul Unit. Încă din 1940 Churchill spunea „I had never felt that our relations with Romania and Bulgaria in the past called for any special sacrifice from us”. Deși un susținător al „Statelor Unite ale Europei” – o idee îmbrățișată de mulți intelectuali – Churchill a fost acuzat că a „vândut” România lui Stalin în Octombrie 1944 și apoi la Yalta în 1945. Mihaela Sitariu (2013) a demonstrat că nici sub comuniști nu am fost în cele mai bune relații cu Marea Britanie, disidenții și intelectualii români preferând Franța. Dar România a fost mereu atentă să trimită cei mai capabili diplomați în Regatul Unit și SUA. Este limpede că relațiile bilaterale româno-britanice s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere economic după 1990, mai ales în timpul mandatului ambasadorului Jinga. România rămâne un aliat strategic important pentru Regatul Unit pe flancul Europei de est dată fiind situația incertă din Ucraina și Crimeea. În tot cazul, e greu de calculat cum se vor schimba relațiile între România și Regatul Unit, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Imigranții nu se vor mai simți bineveniți în Regatul Unit, dar o întoarcere în masă a românilor acasă este puțin probabilă. Indiferent de măsurile pe care le va lua Comisia Europeană și Parlamentul European pentru a stabiliza relațiile cu statele membre, cert este că discursul anti-Bruxelles se va înteți. Cu toate acestea, în lipsa unor lideri naționaliști precum Corneliu Vadim Tudor, care să poată da glas nemulțumirilor românilor cu privire la UE, un referendum Ro-exit este deocamdată o utopie. Sper, totuși, să nu ne vină vreo idee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu