Arthur Rimbaud
E-o
groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De
ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar
soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi
: e o vaiugă de raze vii mustind.
Cu
capul gol, cu gura deschisă doarme-oşteanul,
Un
tînăr stînd cu ceafa în fragede lăptuci;
El,
palid, zace-n iarbă întins sub nor, sărmanul,
Lumina-l
plouă-n patul acestei verzi văiugi.
Pricioarele
ţinîndu-şi în gladiole, doarme
Zîmbind,
precum copilul în timpul bolii calme :
Cald
leagănă-l, Natură, căci frigul l-a pătruns !
În
nări nici nu mai simte mireasma-ncîntătoare;
Cu
mina pe piept pusă, el doarme în plin soare.
De
două roşii găuri în dreapta e străpuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu