Va accepta Europa o viață de cârtiță?

Andrei Cornea

 

Barbaria ISIS nu face diferențe între creștini, musulmani, evrei sau hinduși și nici între democrații și pseudodemocrații, ci omoară indiscriminat: ceea ce avem nu este un război al civilizațiilor, ci un război împotriva Civilizației, în multiplele ei manifestări.

Pentru mulți dintre noi, Parisul nu-i un oraș ca oricare altul; el încarnează chintesența unui mod de viață pe care nu doar îl iubim, dar prin intermediul căruia descoperim savoarea vieții și valoarea libertății: bulevardele, parcurile, piețele, restaurantele, cafenelele, monumentele, spectacolele, muzeele sale sunt mult mai mult decât suma aritmetică a unor locuri agreabile - ne par la modul superlativ și laolaltă, mai mult decât individual fiecare, prezența sensibilă și, totuși, indescriptibilă, concretă și, totuși, insesizabilă a acelui parfum al divinității pe care îl numim Civilizație.

De aceea, resimțim atacurile teroriste din 13 noiembrie nu numai ca pe o durere ascuțită pricinuită de pierderea celor peste 130 de vieți, de suferința omenească concretă, ci și ca pe un suflu înghețat, doritor să alunge pentru totdeauna acest parfum, astfel încât oamenii, ascunzându-se de teroare, să nu mai rămână decât cu mirosurile fetide ale unei vieți subpământene.

Pe de altă parte, nu trebuie să fim nici uituci cu privire la alte locuri și alți oameni: cu două zile mai înainte, Beirutul era lovit de un atentat într-un cartier șiit. Zeci de morți și un autor: ISIS. Cu două săptămâni înainte, un Airbus rusesc se prăbu­șea în Sinai cu 224 de pasageri la bord. Aproape sigur, din cauza unei bombe strecurate la bord. Autor: un grup terorist afiliat la ISIS. În octombrie, peste 80 de morți la Ankara, în urma unei bombe detonate într-o manifestație. Autor probabil: ISIS. În iunie, atentat cu zeci de morți (deopotrivă, turiști și localnici) în Tunisia. Autor: ISIS. Și am putea continua, evocând războiul civil din Siria și Irak care a produs deja sute de mii de victime și a pus pe drumuri milioane de refugiați, marea majoritate musulmani, dar și creștini. Și să nu uităm, last but not least, nici de monumentele anticei Palmyre aruncate în aer de același ISIS. Care-i legătura, te poți întreba, între demolarea străvechiului oraș al reginei Zenobia și mitralierea civililor din Paris? Aceeași organizație criminală și barbară și aceeași înverșunată ură care vrea să stârpească de pe lume parfumul despre care vorbeam, chiar și atunci când acesta a plutit timp de 1.800 de ani numai peste ruinele deșertului.

Să privim, deci, lucrurile fără partipris: majoritatea victimelor Statului Islamic de anul acesta și din alți ani sunt musulmani suniți sau șiiți. Kurzii, care au obținut recent victorii semnificative împotriva ISIS, sunt musulmani suniți. Turcia, un stat musulman autoritar și din ce în ce mai puțin secular, se confruntă tot mai violent cu ISIS. Tunisia, și ea un stat musulman, este și singura poveste de succes a „primăverii arabe“. Egiptul, tot musulman, a revenit la regimul militar. Așadar, nu doar Franța, nu doar Europa Occidentală, nu doar civilizația noastră, nu doar creștinătatea, nici măcar nu doar democrația sunt atacate și în luptă cu islamo-fascismul ISIS. Barbaria acestei organizații nu face diferențe între creștini, musulmani, evrei sau hinduși și nici între democrații și pseudo-democrații, ci omoară indiscriminat: ceea ce avem nu este un război al civilizațiilor, ci un război împotriva Civilizației, în multiplele ei manifestări.

Iar dacă este așa, atunci numai un răspuns unitar al Civilizației în întregul ei va fi soluția: distrugerea Statului Islamic prin reocuparea, de către o armadă internațională terestră, a Irakului de nord și a Siriei de est. Din nefericire, SUA, sub Administrația Obama, au făcut greșeala strategică de a se retrage prea repede din Irak și de a nu interveni în Siria la timp. Acum vor trebui să trateze cu Rusia pentru o nouă coaliție, făcând desigur concesii în chestiunea Ucrainei și a sancțiunilor economice. Nu e plăcut deloc, mai ales pentru noi, cei din Estul Europei, care cunoaștem bine pofta insațiabilă a Rusiei după putere, teritorii și influență. Mă tem însă că, în prezent, nu există altă soluție de fond, pentru ca ISIS să fie șters de pe fața pământului.

Căci să ne fie clar: oricât de bine s-ar pregăti serviciile de securitate din țările UE, un nou atentat la Berlin, la Roma, la Bruxelles sau la Paris e numai o chestiune de timp. Poate că șapte tentative vor fi dejucate; a opta va reuși, atâta vreme cât există baza teritorială a ISIS cu locurile de antrenament, cu banii din petrol, cu un centru integrat de comandă. Dublata causa, tollitur effectus (odată eliminată cauza, se elimină efectul), spuneau romanii. Și e cazul să-i credem: nu s-au străduit și ei să extindă pax Romana în Siria, cu mândra Palmyră cu tot?

Bineînțeles, europenii mai au și cealaltă „soluție“: în loc să-și trimită armatele în Orientul Mijlociu (plătind un obol din bunăstarea lor pentru asta), să se lase stârniți de politicienii populiști, să-și reverse furia asupra imigranților (care fug de ISIS), să caute țapi ispășitori în interiorul societăților lor și mai ales să se obișnuiască cu lașitatea comodă de a trăi sub asediu, suspendând libera circulație între țările din Schengen, impunând tot mai multe restricții polițienești domestice, permițând serviciilor de informații o putere tot mai întinsă, în schimbul unor beneficii discutabile. Căci mă îndoiesc că vor evita în acest fel atacuri viitoare. (Turcia, care este un stat semi­polițienesc, nu le-a putut evita.)

Dar chiar dacă siguranța cetățeanului va spori întrucâtva în acest fel, la ce bun? Și cârtița e sigură. Doar că trăiește sub pământ.