în caravanele paradisului

Gina Zaharia

dulcea mea depărtare

sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată

nu vezi că port boabele fericirii tale

cu un curaj demențial

fără să știu cât fără să știu până unde

gleznele mele palmele tale sângele nostru în toți macii

voi ține un discurs despre asta

acum îmi vin cuvintele mă imploră să le șoptesc

să nu uit nici iedera care ne ține captivi cât să te strig

deasupra munților

în șuierul vântului

în clocotul norilor

cu flori de păpădie din neamuri de alb

vâltoarea să-mi umple pieptul cu tine

să-mi strâng privirile stângace să le duc mai încolo

din ele copaci să se întâmple

sălbatici și roditori

în miezul deșertului în potcoavele ploilor în minunea din tăcerea a treia

când luna va coborî în adâncuri

să-mi spui ca-i a mea

în serile reci s-o îmbraci cu tine s-o urmez în caravanele paradisului

unde vulcanii cântă la pian

cu inima ta