Băgău (35)

IOANA BRADEA

Ţ'ţţ, ţţţ, ţţţi-am zis din start că-s un caz complicat

Dac-o să-mi asculţi sfaturile, dacă o să fii o fată silitoare, atunci o să ne-nţelegem de minune, iarna mergem la munte, vara la mare, fac eu un program din ăla straşnic

Aha... da’ fizic vorbind, cum arăţi, măi Daniel? că deştept, văd că eşti, nu glumă

Măi... arăt ca un om care a făcut sport grămadă, am un metru şi 12 sau 13, fac karate de doi ani, ce mai, sînt foarte dur

Sper că nu şi cu fetele!...

Ah, nu, cum poţi să-ţi imaginezi aşa ceva?! ştiu să cînt şi la pian!

Vai de mine... ce anume cînţi?

Rapsodii de toamnă, de primăvară

De vaaară... da’ cine scrie rapsodiile astea mă Daniel?

Mozart, bineînţeles

Ah, Mozart...

Da, ştiu şi să gătesc, dacă chiar vrei să ştii

Ei, nu mă zăpăci! ştii şi să găteşti? m-ai spart cu faza asta...

Serios! ce zici? ţi-ar place? îţi garantez că-n două luni cel mult te dau pe brazdă

Mă dai pe brazdă? ia mai du-te-n pizda mă-tii, glumeşti, nu?

Nu! şi te rog să nu mai vorbeşti atît de vulgar, că nu-ţi stă bine! Ah, scuze, o să mă obişnuiesc cam greu cu atîtea schimbări pozitive, ce dracu’...

Îhî. Şi la-nceputul verii, nu ştiu dacă ţi-am spus, editez o carte de poezii, vreo trei sute...

Dumnezeule, aşa de multe?!

Da, normal...

Fantastic! ia spune-mi şi mie una, te rog...

Cu multă plăcere, dragă: Nimic nu mai e cum am sperat / mi-e dor de tine, ştii bine ştii se scrie cu doi de i?

Da! Cu doi de i bine-nţeles, stai că-ţi citesc de la-nceput - ştii bine că mi-e dor de tine / şi spune cine-a pus tăcerea între noi? aş vrea să te opresc să-ţi spun că te iubesc / oare de ce nu mai e nici o zi cum a fost / simt că te pierd...

Păi... Daniel! aici la sfîrşit n-are rimă poezia!

Cum n-are rimă?!

N-are rimă! E un vers alb aici!

Aha... păi vezi că te-ai prins?...

Vai de mine, da’ cum ai reuşit să scrii aşa ceva, Daniel?! versurile albe sînt foarte complicat de scris, adică nici nu le vezi bine

Da, cam aşa e... din Grecia am început să scriu poezii, de cînd am vizitat Ierusalimul, m-a inspirat enorm

Ierusalimul? în Grecia?

Da, da... e foarte frumos, nu ştiu dac-ai ajuns pînă acolo

Ai, nu... n-am ajuns, din nefericire

Ei, lasă că te duc eu la vară, am un unchi, e decanul facultăţii de-acolo

Olalaaa

Păi da, eu sînt barca ce s-a-mpotmolit în golul din ochii tăi Şi nu mai am mare să bat în retragere Nici valuri înspăimântătoare ca să-ţi arăt curajul meu Nici orizonturi n-am, nici suflet Acum sînt doar o haimana Bodega lacrimilor tale Un mus umil sînt, o monedă pe cont şi-n călătoriile mele Nu mai găsesc pericole Ci doar comoara din privirea ta

Daniel, ce-nseamnă „golul din ochii tăi“? acolo în primul vers...

Ah, golul înseamnă cînd m-a părăsit iubita, adică mi-a lăsat un gol în inimă... aşa...

Tu vorbeşti serios? Nesimţita dracului! Păi eu dacă eram în locul ei... ohohoo, nu te mai lăsam să pleci nicăieri, pe cuvînt!

Da, era cam nemernică şi barca are semnificaţia că alunecă de fapt pe lacrimi pe care le plîngi pentru pierderea pentru moartea cuiva şi scrie acolo-n paranteză semnificaţia că inima plînge cu lacrimi, auzi, Andreea, da’ ţie ce muzică îţi place?

Rockul şi jazzul

Ooo! Lasă-te de muzica asta că exprimă satanism şi moarte, să te apuci de muzică disco, te rog, sau tehno sau sentimentală sau chiar şi clasica e mai bună decît rockul sau apucă-te de bluzuri, eu arunc orice casetă cu muzică rock, să ştii, îmi place foarte mult muzica uşoară românească, de Crăciun, de exemplu am fost la operetă, mi-am luat bilet şi mi-am ascultat acolo melodia preferată, Bărbierul din Sevilla şi anotimpurile de primăvară, vară, toamnă, toate îmi plac şi îmi mai place Ceaskoski, rusul ăsta e deosebit, să ştii

Cum ziceai că îl cheamă? N-am auzit de tipul ăsta

Ceaskoski, cum naiba n-ai auzit, e foarte faimos!

Măi să fie...

Sau încă o poezie mai nouă dacă vrei Seara asta toată e şipnotizată, adică asta înseamnă că nu vine să le creadă, că le spune la lume o veste, te surprinde adică şi mai departe sună aşa: Calea ţi-e deschisă, uşa ţi-e închisă

Lasă fată vrăjile, că îţi rup picioarele
Eşti o fată minunată eşti o fată-adevărată
Eşti parfumul dimineţii după care mor băieţii
Iarna trece, iarna vine, mă gîndesc numai la tine 
De ce oare mă gîndesc? Pentru că eu te iubesc!

Şpune-mi acum toată poezia de la capăt să văd ce-ai greşit ... aha... da, ai scris bine... mie nu-mi place coca cola fiindcă conţine prea multă heroină, ar trebui să te laşi şi tu de cola, hai că-ţi mai dedic o poezie „melancolia nopţii mele“ începe aşa: cum valurile mării bat, uşa şi vîntul adie în tăcerea nopţii, cînd toată lumea a adormit şi numai acest pix nevinovat se mai aude scîrţîind, cum mă gîndesc ce să-ţi mai scriu... începe aici cu literă mare de strofa a doua Foarte sincer îţi vorbesc, alta-n lume nu iubesc şi acum spune-mi şi tu dacă mă iubeşti sau nu.... Ai pantofi cu toc?

Da, de ce-ntrebi?!

Bănuiam eu, uite că ţi-am scris o poezie cu pantofi Cînd te strîng pantofii de nu poţi să mergi, să-ţi aduci aminte că eu te iubesc!

Daniel, ce vrăjeală ai în cap...

Nu! nu e vrăjeală, vorbesc foarte serios

Ştii, de obicei pe mine nu mă strîng pantofii

Sînt militar şi-mi amintesc că am o fată pe care-o iubesc şi nu mai am răbdare să mă liberez să văd fata pe care eu sincer o iubesc şi pentru asta dragă la tine dezertez - ţi-ar place să te stimeze cineva?

Ce să-mi facă?

Să te stimeze, să-ţi spună adică „stimata doamnă" sau „stimată domnişoară" sau „stimată copilă"

Sau stimată pulă-n beci!

Andreea, îs tulburat foarte grav cînd te aud cum vorbeşti, zău, nu prea îmi vine a crede ce aud! am rămas flatat... O să-ţi scriu o scrisoare despre asta, începe cu Dragă Andreea, nu i-am pus încă titlu, da’ oricum e cu multă stimă şi conţine şi o poezie: Stau la masa de stejar şi mă gîndesc ca un păznicel cîte zile au trecut de cînd noi nu ne-am văzut... - văd şi eu într-un tîrziu becu’ roşu clipind, pizda mamii lor de poezii, cine ştie de cînd mă aşteaptă şi Valeriu ăsta pe fir, a trecut Everestul în pulă, mă informează cu o voce sictirită, da’ tot n-a găsit extazul ăla de care vorbesc unii - adică nu fizic tre’ să ajungi la orgasm şi nici dacă te fuţi cu o singură femeie, mi-am tras mai nou o gagică interesantă, ne tot întîlnim în scara blocului, ne pupăm, ne frecăm unu’ de celălalt, ne futem aşa la rece, da’ practic nu scoatem nimic din noi, abia noaptea începem să visăm că ne futem propriu-zis şi în realitate nu ştiu dacă-ţi dai seama, da’ sîntem singuri, Andreea, sîntem amîndoi oameni fără faţă

tu stai acuma întins pe pat, Valeriu?

mda

gol?

nu, dezbrăcat

ah ... nu-i acelaşi lucru?

nu prea, dezbrăcat eşti pe dinafară, gol eşti pe dinăuntru

mda... şi eşti excitat?

nu, sînt mai mult zburlit psihic

păi în condiţiile astea nu putem să ne futem măi Valeriu!

mie-mi spui!?

Valeriu, stai aşa, că mai e cineva cu noi pe fir şi după zgomotul de fond numa’ Ionaş poa’ să fie, ţi-am povestit că lucrează cu schizofrenicii? în Timişoara, într-o secţie de boli nervoase cum ar fi melancolia, depresia, deşi, mă rog, schizofrenici sîntem toţi, unii în proporţie de 70%, alţii de 80%, mă întrebam zilele trecute dacă există oare ceva între adevăr şi minciună, în fantezia noastră zburătoare, noi credem că da ... Eu sînt şaten, am ochi verzi, am făcut canotaj de la 12 la 24 de ani şi m-am trezit acum, la 40 de ani cu o problemă de sex cît mine de mare, adică-s nebun, ce mai, aş fute tot, pe tine prima, numai că-s cam timid, mi-e greu să-mi găsesc o curvă, o singură tristeţe am - viaţa m-a înnebunit pe mine, nu eu pe ea

o singură mîndrie-avu, gospodărind cenuşile

poftim?

o poezie mai veche...

cum arăţi tu, Andreea? Nu-i aşa că eşti şatenă şi ai ochi căprui? Măi, eu le-am sunat şi pe fetele alea eroticele, da’ m-au plictisit, dacă te-am supărat vreodată cu ceva...

nu m-ai supărat, Ionaaaş



va urma