PǍRINŢII

Octavian Petrescu

Foşneşte pădurea de fag,

Mă umple de dor înserarea,

Acasă mi-e bine, acasă mi-e drag

Să stau lîngă tata şi mama.

Cu tata ciocnesc un pahar

De vin stors din viţa grădinii,

Dansează în mine prezentul fugar,

Dansează în vînt trandafirii.

Comoară îmi este momentul de-acum,

Mai presus decît multe în lume,

Căci timpul se duce. Din ce ne e drag,

Doar ea, amintirea rămîne.

O, timpul se duce, miros de lămîi

Purtat de o boare amară,

Şi singur deodată la masă rămîi,

Şi vinul îţi curge pe rană.

Se crapă în palme paharul ciobit,

Degeaba dai cu pumnul în masă.

Demult ai plecat, de mult n-ai venit,

Şi nu mai e nimeni acasă.

De-aceea-i iubesc şi de-aceea îi cînt

Mai mult, într-o lume de piatră.

Decît să regret, prefer să-i sărut

Ca şi cum n-ar mai fi niciodată…