joi, 26 noiembrie 2015

Dialoguri (15)


Corneliu Coposu cu Vartan Arachelian




Vartan Arachelian: 
Afirmaţie pe care a şi făcut-o la Cluj în 1945, cînd s-a sărbătorit revenirea Ardealului de nord sub administraţie românească.

Corneliu Coposu: 
Cred că a fost victima, pe de o parte, a acestei concepţii despre primatul etnic asupra apartenenţei politice pe care URSS, respectiv Kremlinul, nu o putea tolera, pe de altă parte a fost victima geloziei, sau a fricii de concurenţă, din partea tovarăşilor lui de idei.
Revenind la Gheorghe Gheorghiu-Dej trebuie să subliniez că la început dovedea nişte trăsături foarte modeste în apariţiile lui publice, avea un limbaj destul de restrîns. Era stîngaci în gesturi şi în comportare şi dădea impresia unui om handicapat de timiditate, în special în epoca în care rolul lui era pur figurativ şi adevăratele puteri de decizie erau în mîinile Anei Pauker şi ale lui Vasile Luca.
In pauzele dintre şedinţele consiliului de miniştri, mă refer la a doua guvernare a lui Sănătescu, am avut de multe ori prilejul să stau de vorbă cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. La ora aceea era foarte receptiv, foarte dornic să cunoască, îmi amintesc şi acum noianul de întrebări, din răspunsurile cărora vroia să se informeze şi să se orienteze asupra unor lucruri, pe care era normal să nu le cunoască, neavînd de unde. Nu m-am îndoit nici un moment asupra devotamentului lui faţă de cauza comunistă, n-am avut impresia, la ora aceea, că ar fi un expert în dogmele marxist-leniniste. Dimpotrivă, chiar din unele întrebări ale lui, se vedea că avea o serie de nedumeriri, care erau comune tuturor activiştilor comunişti. Foarte puţini dintre ei erau oameni bine informaţi asupra doctrinei la care aderaseră.
Printre cei mai bine informaţi comunişti pe care i-am cunoscut era Ana Pauker, care avea, repet, o impresionantă cultură livrescă şi, în acelaşi timp, o dorinţă de a se informa care o îndemnase să consulte multe cărţi şi să se documenteze. Aşa cum spuneam, ea avea, în acelaşi timp, unele nedumeriri la care intervenea cu eternul adagiu comunist: "aceasta-i o problemă pe care o va soluţiona viitorul".
Incepînd cu Marx, toţi dogmaticii comunişti au utilizat acest refugiu lăsînd pe seama viitorului răspunsuri la probleme pe care Marx şi Engels le-au lăsat nesoluţionate, nesoluţionate au fost ele şi de către toţi apologeţii comunismului.

Vartan Arachelian: 
Dar revenind în epocă l-aţi cunoscut pe Silviu Brucan?

Corneliu Coposu: 
L-am cunoscut superficial, am cunoscut-o mai bine pe soţia lui, pe Alexandra Sidorovici, care, fiind lipsită de condiţii de viaţă, a fost ajutată de un prieten politic al nostru, de Ilie Lazăr.

Vartan Arachelian: 
Desigur, cunoscut. A fost chestor în Parlament.

Corneliu Coposu: 
Da, care a angajat-o ca profesoară a fiicei lui: trăieşte şi astăzi, se numeşte Lia Gherasim. A fost eleva de limbă engleză a d-nei Alexandra Sidorovici. Am stat de vorbă cu ea, întîlnindu-mă la mesele la care eram invitat de către Ilie Lazăr. Mi-a făcut impresia unei femei bine pregătite, unei bune profesoare, care avea şi talent
pedagogic, însă am sesizat o răutate deosebită şi o duritate absolut antifemină, ca să spun aşa pe care, chiar dacă nu o etala, se întrezărea în toată atitudinea ei. Pe ea am cunoscut-o mult mai înainte, iar pe Brucan l-am cunoscut după 23 august '44, cu ocazia şedinţelor făcute de comisia de epurare a ziariştilor şi scriitorilor. Brucan era mai puţin simpatic decît soţia lui şi ca aspect şi comportamental. Nu-i păstrez nici o ranchiună, deşi, în calitate de redactor şef adjunct la "Scînteia" a cerut condamnarea mea la moarte, cînd am ajuns în faţa tribunalului militar.

Vartan Arachelian: 
Asta o vom discuta cînd ...

Corneliu Coposu: 
In sfîrşit, acesta era punctul lui de vedere.

Vartan Arachelian: 
Să ne întoarcem la Dej. Domnule preşedinte, este foarte interesant că el a ieşit din istorie ca un bun român, după reuşita scoaterii ocupanţilor din ţară. Poate că la sfîrşitul vieţii devenise chiar un bun român. Credeţi că exagerez?

Corneliu Coposu: 
Din informaţiile pe care le aveam, eu fiind în puşcărie pe vremea aceea, din informaţiile ulterioare ale oamenilor care cunoşteau problema, se pare că a fost vorba de păcălirea lui Hruşciov.

Vartan Arachelian: 
Exact.

Corneliu Coposu: 
A fost o acţiune de strategie, să-i zic aşa, de vicleşug asiatic, care a reuşit să smulgă de la Hruşciov promisiunea de retragere, după 14 ani, a trupelor de ocupaţie, ocupaţie care, de fapt, după preambulul convenţiei de armistiţiu, era limitat chiar la 60 de zile de la terminarea războiului. E vorba de clauza acceptată de Novikov la Cairo, condiţie de care nu s-a mai ţinut seama la Moscova, la semnarea armistiţiului, presupunîndu-se, ni s-a zis, că trupele sovietice nu vor putea staţiona în România mai mult de 60 de zile.
Pretextul de menţinere a trupelor era nevoia lor de a păstra legături cu celelalte trupe staţionate în celelalte ţări din sud-estul şi centrul Europei, pînă la Berlin. Asta era o justificare.

Vartan Arachelian:  
Mai am un argument în favoarea acestei teze, nu spun că este o teză care se susţine în întregime, dar cred că ar merita s-o discutăm cu detaşarea necesară, şi pe care o avem la atîţia ani, sînt peste 25 de ani ...

Corneliu Coposu: 
Nu, 35 ani, nu ne referim la 65 care a fost epoca culminantă a încercării de independenţă ...

Vartan Arachelian: 
Exact, vroiam să vă aduc aminte de aprilie '64 cînd Dej a întors, pur şi simplu, spatele Rusiei sovietice.

Corneliu Coposu: 
Da.

Vartan Arachelian: 
Adică a fost un gest de mare cutezanţă politică pentru epoca respectivă.

Corneliu Coposu: 
Cred că avea informaţii certe că la ora aceea Moscova nu putea să reacţioneze. Asta este motivul care l-a determinat să sfideze Moscova, lucru care, fără îndoială, merită să fie considerat ca un gest remarcabil, în favoarea lui Gheorghiu-Dej.

Vartan Arachelian: 
Avea deja o statură impunătoare, nu mai era omul acela timid, simţind nevoia unei tutele.

Corneliu Coposu: 
Avea şi o poziţie bună, îşi lichidase toţi adversarii, îl asasinase pe Pătrăşcanu, o lichidase pe Ana Pauker, profitînd de momentul antisemit de la Kremlin, îl lichidase, prin proces, pe Vasile Luca, care era lîngă mine în celulă. Vasile Luca mi-a fost vecin de celulă şi conversam prin bătăi morse în limba maghiară.

Vartan Arachelian: 
Era evreu ungur?

Corneliu Coposu: 
Nu, era secui. Un om de o violenţă deosebită, care avea şi un limbaj de mahala extrem de trivial. Ori de cîte ori conversam prin perete, nu scăpa prilejul să înjure ordinar pe foştii lui tovarăşi care-l înfundaseră în puşcărie. Mai e un amănunt interesant (fiindcă tot facem paranteze) privind reacţia lui la aplicarea regulamentului de disciplină care însemna o bătaie administrată deţinuţilor de către gealaţii puşcăriei. Noi eram singuri în celulă, iar ei intrau şi ne izbeau cu bastoanele, pînă cînd cădeam jos. Asta era o metodă de menţinere a disciplinei, în vreme ce noi suportam în tăcere
aceste exerciţii de asigurare a disciplinei, Vasile Luca protesta în numele concepţiilor leniniste, în faţa unor oameni care nu pricepeau româneşte. Paznicii erau nişte troglodiţi asiatici, pentru care noi nu existam decît în cifre, n-aveau idee ce reprezentam acolo. Credeau că-şi fac datoria, cînd băteau pe deţinuţi, nu numai pe deţinuţii care aveau capacitatea de a suporta lovituri, dar şi pe un om infirm, cum era Rădulescu-Pogoneanu, semiparalizat la pat, sau Mihalache, care atinsese vîrsta de 82-83 de ani.
Nu scăpa nimeni de acesta bătaie, dar în vreme ce noi o suportam în tăcere, ştiindu-ne la discreţia totală a puterii comuniste, Vasile Luca protesta în numele ideologiei comuniste, invocîndu-l pe Lenin. Mi s-a atras atenţia asupra unei atitudini cinice a preşedintelui tribunalului militar Alexandru Petrescu, colonel, făcut general, membru al PCR, care judecase jumătate dintre procesele comuniste din epoca anterioară războiului şi care, bineînţeles, a fost trecut pe lista vinovaţilor de dezastrul ţării, dar a fost scos de pe această listă ca urmare a insistenţelor ministrului de justiţie de pe vremea aceea, Pătrăşcanu. Era în epoca celui de-al doilea guvern Sănătescu.
Fără nici un fel de justificare, bineînţeles că nu s-a făcut auzit nici un fel de protest. Era o chestiune care interesa prea puţin dacă un ofiţer de justiţie militară e sau nu trecut pe lista vinovaţilor. Am aflat ulterior că preţul salvării lui Petrescu de la condamnare a fost obligaţia lui de a judeca conform ordinelor primite toate procesele politice care urmau să se desfăşoare. El avea o serie de legături, era un om de societate, frecventa high-life-ul Bucureştiului şi i s-a atras atenţia de către oameni binevoitori cam în aceşti termeni: "Nu vezi la ce te-ai înhămat, ce-o să se întîmple dacă se schimbă lucrurile şi vin americanii?!" El a răspuns cinic "Prefer să stau zece ani în puşcării americane, decît zece zile în puşcării comuniste". Şi a executat, fără să clipească, în toate procesele pe care le-a judecat, ordinele primite. El l-a condamnat pe Maniu, pe Titel Petrescu - fără să mă prevalez de o situaţie echivalentă - pe mine. Era numitorul comun al proceselor politice. Despre acest Petrescu, pe care-l cunoşteam şi eu, mi-a vorbit şi Belu Zilber, cu care am stat vreo două luni împreună în aceeaşi celulă. Belu Zilber era un fruntaş comunist destinat să fie primul nostru  ministru la Washington. Era un tip inteligent, se bucura de aprecierea lui Madgearu, care l-a pus şef al unui birou de conjunctură – pe vremea aceea o inovaţie în administraţia românească - şi care din devotament faţă de ideologia comunistă, comunica Moscovei date din economia românească despre resursele noastre, perspectivele etc.

Vartan Arachelian: 
Să nu-mi spuneţi că a fost şi el membru al PNŢ?

Corneliu Coposu:  
Nu, el nu a fost.

Vartan Arachelian: 
Pentru că atunci aş fi înţeles înverşunarea cu care FSN-ul vă atacă; v-ar putea acuza că aţi fost un izvor de cadre pentru P.C.R.

Corneliu Coposu:  
Da, ca să ne amuzăm puţin, putem spune că foarte multe cadre selecţionate de PCR erau din pepiniera noastră.
Belu Zilber a fost descoperit ca spion în timp de pace, căci a transmis anumite date secrete, unei puteri străine URSS.
El o făcea din fidelitate şi devotament faţă de crezul comunist. Pot să spun că l-am întrebat în puşcăria comunistă: "Belule, care au fost violenţele pe care le-ai suportat în calitate de victimă a burghezo-moşierimii din trecut?". "Trebuie să mărturisesc, a spus el, că am suportat o singură violenţă şi aia verbală, şi anume, în timp ce eram anchetat de şeful brigăzii a opta, dr. Ionescu, care s-a purtat ca un adevărat intelectual cult şi cu care discutam în contradictoriu politică (bineînţeles că am recunoscut de la început, mi-am asumat răspunderea pentru tot ceea ce făcusem), în timpul anchetei a intrat un domn, despre care am aflat ulterior că era faimosul şef al serviciului secret, Moruzov. Acesta s-a adresat anchetatorului meu, întrebîndu-l cum merge instrucţia. Anchetatorul a răspuns că domnul Zilber a fost fair play, a recunoscut toate învinuirile ce i se aduc şi şi-a asumat răspunderea.
La care, mai puţin politicos, Moruzov, mi s-a adresat cu o voce răstită: "ludă, ai vîndut ţara ruşilor", la care lonescu, anchetatorul meu, a replicat: "Vă înşelaţi, domnule colonel - Moruzov era îmbrăcat atunci într-o uniformă de colonel - domnul Zilber este un idealist, nu a vrut să vîndă ţara ruşilor ci a vrut s-o facă cadou". Aceasta a fost singura violenţă cu care am fost confruntat în timpul arestării şi detenţiunii, în care timp am avut dreptul să-mi aduc haine de acasă, aşternuturi de acasă şi primeam zilnic toate ziarele şi mîncam mîncare adusă de familie."

Vartan Arachelian: 
Iar în timpul închisorilor comuniste a avut foarte mult de pătimit, după cum am citit în amintirile lui.

Corneliu Coposu: 
El mi-a spus că datorită faptului că făcea parte dintr-o familie evreiască foarte bogată, a rugat pe membrii familiei să cotizeze, pentru uşurarea situaţiei lui în detenţie. S-a strîns un milion de lei, cu care a fost şperţuit colonelul Petrescu.
Datorită acestui şperţ, Belu Zilber, la sfîrşitul procesului de spionaj, a fost condamnat la 2 ani închisoare, în timp ce colaboratorii lui au luat 3 ani, 4 ani. Lucru care a determinat suspiciuni la adresa lui Zilber.
Atunci cînd, arestat fiind, în urma unei acţiuni violente întreprinsă de Elisabeta Luca, care l-a acuzat direct de colaborare cu Siguranţa burghezo-moşierească, el s-a apărat spunînd: "Da, am avut anumite avantaje, am fost condamnat mai puţin şi în timpul detenţiunii am fost folosit sub titlul de grefier la tribunalul militar. Acest fapt se datoreşte  împrejurării că familia mea l-a şperţuit pe tovarăşul colonel Petrescu, care fiind membru al PCR, probabil că în autobiografia lui a vorbit şi despre această împrejurare. Rog să fie chemat." Petrescu n-a recunoscut treaba aceasta şi pe Belu Zilber l-au ţinut ani de zile în puşcărie bănuit că a fost unealtă a Siguranţei. A intervenit, între timp, procesul Pătrăşcanu, cînd a fost şi el condamnat.

Vartan Arachelian: 
Şi ca să punem capăt acestui capitol, înainte de a-l deschide pe următorul, probabil că trebuie să ne amintim încă o dată, spusele generalului Petrescu: "Prefer 10 ani de puşcărie la americani, decît 10 zile la comunişti". Cîţi ani de închisoare comunistă aţi făcut domnule Coposu?

Corneliu Coposu: 
17 şi jumătate. Belu Zilber era protestatar. Nu recunoştea învinuirile ce i se aduceau şi făcea foarte frecvente  greve ale foamei, iar în timpul grevei nu mînca nimic, îşi  respecta greva. Se-ntoarcea cu faţa la perete şi cînta ieremiade, care puteau fi suportate un ceas, două dar pe urmă te scoteau din nervi. Eu care sînt o fire foarte calmă şi pot  suporta mai mult decît alţii, la un moment dat nu mai puteam şi strigam la el: "Belule, încetează!"
Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată ieremiadele, aşa cum se cîntă în templu, sînt melodioase un timp dar repetate la nesfîrşit te fac să-nebuneşti...



va urma



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu