marți, 17 noiembrie 2015

Misiune dificila. Jurnal (38)


C.V.R. Schuyler




Vineri, 4 ianuarie 1946
Misiunea de la Moscova a ajuns într-un punct mort în alegerea candidaţilor din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Liberal


Cea de-a doua întâlnire a Misiunii de la Moscova cu guvernul, programată iniţial pentru miercuri după-amiază, nu a avut de fapt loc până vineri seara. Intre timp, Harriman şi Clark-Kerr au avut discuţii cu Maniu, Brătianu, Mihalache şi alţi lideri ai partidelor istorice, în timp ce Vîşinski se pare că şi-a ocupat timpul discutând problemele cu guvernul. Joi după-amiază s-a răspândit vestea că ţărăniştii l-au desemnat pe Mihalache drept candidatul lor, iar liberalii pe „Bebe“ Brătianu, nepotul lui Dinu şi secretar general al Partidului Naţional Liberal. S-a mai aflat că guvernul, căruia îi revenise responsabilitatea obţinerii acestor nume de la partidele istorice, se pregătea să respingă cei doi candidaţi aleşi ca fiind nepotriviţi. Aflând de aceasta, Harriman şi Clark-Kerr au aranjat o întrevedere cu Groza. El i-a primit afabil şi, după schimburi de amabilităţi, l-au întrebat dacă era adevărat că fuseseră desemnaţi candidaţii şi ce curs îşi propune să adopte guvernul. Groza a confirmat alegerile menţionate mai sus şi, ca răspuns la o întrebare directă, a spus că guvernul va informa liderii partidelor istorice, că cele două alegeri erau inacceptabile. L-au întrebat atunci pe Groza care sunt motivele acestei respingeri, iar Groza a răspuns că mandatul primit de el de la liderii partidului său era atât de limitat încât nu i se permitea să dezvăluie aceste motive decât în faţa Misiunii de la Moscova, adunată în plen. Bineînţeles că atât Harriman cât şi Clark-Kerr au fost înfuriaţi de această atitudine. Harriman i-a spus lui Groza că este sigur, că guvernul Statelor Unite va fi foarte indignat de această atitudine necooperantă. Apoi ambii ambasadori au părăsit ostentativ reşedinţa lui Groza. Aseară la orele 20,00, întreaga Comisie de la Moscova s-a întâlnit cu purtătorii de cuvânt autodesemnaţi ai guvernului. Aceştia erau Groza, Tătărescu, Rădăceanu, Gheorghiu-Dej şi Alexandrescu. După o încercare nereuşită a lui Groza de a lămuri „neînţelegerile" ivite după-amiază, Misiunea s-a aplecat asupra ascultării motivelor care au stat la baza respingerii de către guvern a candidaţilor partidelor istorice. în cazul lui Mihalache, Groza a spus că este inacceptabil, atât pentru că fusese vicepreşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, în vremea când acest partid colaborase cu Carol şi cu consilierii fascişti ai acestuia, ca şi, mai ales, pentru că se angajase voluntar să lupte în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Mai exact, el se înrolase voluntar pentru serviciul activ şi luptase efectiv pe teritoriul rusesc în atacul fascist al României asupra bunei sale vecine, Rusia. Groza a prezentat dovezi, sub formă de copii autentificate ale unor rapoarte din arhivele armatei române, în care se afirma că oferirea propriilor servicii de către Mihalache fusese acceptată şi că fusese mobilizat în iulie 1941 şi trecut în rezervă în luna august a aceluiaşi an. Groza a fost susţinut de către Alexandrescu şi Gheorghiu-Dej în condamnarea tendinţelor fasciste ale Partidului Naţional Ţărănesc. Clark-Kerr a făcut o gafă când l-a întrebat pe Groza dacă nu era adevărat că, în 1941, în România era considerat un act de înalt patriotism să te înscri voluntar în lupta împotriva Rusiei Sovietice. Bineînţeles că Groza a profitat de ocazie pentru a replica că, dimpotrivă, printre românii cu adevărat democraţi, un astfel de gest era considerat o crimă şi că, de fapt, anumiţi democraţi de vază, precum el însuşi, fuseseră închişi pentru că nu au sprijinit guvernul fascist.

In cazul lui „Bebe" Brătianu, Groza şi-a justificat respingerea pe faptul că Brătianu era reacţionar şi că era vizat, în calitate de secretar general al partidului, să fie acuzat în legătură cu morţii şi tulburările din 8 noiembrie. Tătărescu l-a sprijinit pe Groza cu o lungă declaraţie referitoare la rezultatele glorioase ale guvernului în timpul celor zece luni de funcţionare. El s-a referit la necesitatea de a fi siguri că miniştrii non-aleşi vor lucra armonios cu guvernul şi nu-i vor sabota eforturile şi a arătat că, în cursul săptămânilor următoare, 75 la sută din susţinătorii lui Brătianu se vor alinia sub propria sa conducere. Plecând de la aceasta, el a subliniat necesitatea numirii cuiva care să fie favorabil acestei schimbări în conducerea partidului, anume altcineva decât un membru al familiei Brătianu. Harriman l-a întrerupt pe Tătărescu, spunând că nu a venit să asculte un tratat despre virtuţile guvernului român, dar, dacă tot a fost deschis subiectul, trebuie să precizeze că Statele Unite au exprimat în mod public faptul că ele condamnă modul în care acel guvern a funcţionat pe durata mandatului său de până acum. Harriman a mai adăugat că nu dorea să fie amestecat în nici o acţiune de susţinere sau obstrucţionare a încercărilor dlui Tătărescu de a câştiga controlul asupra partidului său şi că poziţia candidatului liberal în această privinţă era cu totul lipsită de legătură cu problema. El a amintit că Misiunea s-a întrunit pentru a îngropa trecutul şi pentru a trece la alegerea miniştrilor care, prin prezenţa lor, urmau să facă ca acest guvern să fie acceptabil pentru toţi cei trei Aliaţi. A spus că nu va mai asculta alte critici usturătoare la adresa partidelor Ţărănesc şi Liberal, deoarece acest lucru era în afara punctelor de vedere cuprinse în acordurile de la Moscova. A mai spus că va accepta numai acele remarci ale miniştrilor care vor cuprinde obiecţii precise la adresa lui Mihalache şi „Bebe“ Brătianu. A cerut apoi suspendarea şedinţei, astfel încât membrii Misiunii să poată discuta problemele între ei. Clark-Kerr l-a susţinut pe Harriman. Vîşinski a fost de acord cu suspendarea şedinţei, dar, înainte de a proceda în consecinţă, i-a pus lui Groza nişte întrebări foarte pertinente la adresa lui Brătianu, în aşa fel încât să reiasă faptul că Brătianu era considerat autor moral al morţilor din 8 noiembrie. Vîşinski a indicat apoi că, este de la sine înţeles că Uniunea Sovietică nu putea fi de acord să accepte în guvern „fascişti" precum Maniu, Mihalache sau alţii de teapa lor şi că, de altfel, guvernul sovietic consideră că „Bebe“ Brătianu este atât de compromis, încât nu poate fi acceptat. Şedinţa s-a suspendat la miezul nopţii. Harriman, Berry şi cu mine ne-am dus la mine acasă să mâncăm nişte sandvişuri şi am stat de vorbă mai multe ore. Toţi am fost de părere că Vîşinski sabotează de fapt deciziile luate la Moscova în încercarea de a-şi păstra propria reputaţie în problema României şi că, dacă era lăsat de capul lui, va insista să fie alese două personaje slabe şi şovăielnice, care să nu reprezinte în nici un caz cu adevărat partidele istorice. Harriman era foarte afectat de modul în care evoluau lucrurile şi a declarat că, dacă Vîşinski nu era dispus să discute problemele într-un spirit deschis compromisului, el va fi gata să declare în mod public că a fost imposibil să se ajungă la o înţelegere şi că se întoarce la Moscova fără să-şi fi îndeplinit misiunea.


Sâmbătă, 5 ianuarie 1946


Am petrecut dimineaţa strângând noi materiale despre Mihalache şi „Bebe“ Brătianu. Colonelul Tucker a avut o convorbire personală cu Mihalache, care a afirmat că, în realitate, nu se înrolase ca voluntar în războiul împotriva Rusiei întrucât, în calitate de maior de rezervă al armatei nu putea — în conformitate cu legile româneşti — să se înscrie „voluntar". Ceruse să fie reintegrat în serviciul militar activ doar pentru că era unica posibilitate de a evita să funcţioneze în calitate de consilier militar al lui Antonescu. Cu zece zile înainte de a-şi depune cererea, Antonescu îi ceruse să-şi asume funcţia de ministru în guvern şi i se oferise chiar postul de prim-ministru. El refuzase categoric aceste oferte şi ceruse să fie integrat în serviciu militar activ pentru a scăpa de orice alt contact cu protejaţii lui Antonescu. El a fost, de altfel, trimis pentru câteva zile pe frontul din Basarabia, dar, spre disperarea sa, a aflat că până şi acolo fusese încadrat în statul major militar personal al lui Antonescu. El a lucrat o zi cu generalul Antonescu, după care a refuzat postul de consilier militar, iar ca urmare a refuzului său, a fost imediat trecut din nou în rezervă.

In cazul lui „Bebe“ Brătianu, i-am furnizat domnului Harriman datele necesare pentru a demonstra că, în conformitate cu versiunea noastră asupra evenimentelor din 8 noiembrie, nu liberalii, nici ţărăniştii, ci guvernul însuşi era răspunzător pentru vărsarea de sânge. Am mai arătat că nici o acţiune penală nu fusese intentată împotriva lui „Bebe“ Brătianu şi că orice încercare de a-1 implica în evenimente era doar o tentativă de a discredita întregul Partid Naţional Liberal. Harriman a discutat aceste probleme cu Clark-Kerr, care a avut aceeaşi părere generală despre şedinţa de azi-noapte, cu aceea exprimată de dl Harriman în faţa mea. Cei doi ambasadori s-au întâlnit cu Vîşinski la orele 12,00, în încercarea de a ajunge la un compromis oarecare. Este interesant de consemnat că, Clark-Kerr deţine trei sau patru fotografii în care Tătărescu apare în ţinuta ţipătoare de premier fascist în timpul Regelui Carol. El mai are şi o copie după un discurs ţinut de Tătărescu cu ocazia eliberării Basarabiei de sub dominaţia rusă, în care Tătărescu face referire la „războiul sfânt“ al României împotriva duşmanului său dintotdeauna, Rusia.

La întrunirea de la amiază, cei doi ambasadori şi Vîşinski au discutat amănunţit despre cei doi candidaţi ai partidelor istorice. Vîşinski a explicat clar, încă de la început, că nu va accepta în nici un caz numirea acestor două persoane. De aceea, după o oră şi mai bine de discuţii, era absolut cert că nu se va obţine niciodată un acord deplin al Misiunii. Prin urmare, s-a luat hotărârea ca ambasadorii Kerr şi Harriman să-i abordeze din nou pe liderii partidelor de opoziţie şi să le ceară încă două sau trei nume din fiecare partid.


Miercuri, 9 ianuarie 1946
Misiunea ajunge la o înţelegere, îi desemneză pe Haţieganu şi pe Romniceanu


In aceeaşi zi, ambasadorii s-au întâlnit între ei mai târziu şi s-au înţeles să-i întâlnească împreună pe liderii din opoziţie. Şi-au dat însă seama că la început făcuseră o greşeală gravă permiţând guvernului să preia rolul de agent al Misiunii şi să obţină astfel numele candidaţilor de la partidele istorice. De aceea, ei s-au asigurat de consimţământul lui Vîşinski pentru noul lor plan de a obţine direct numele noilor candidaţi, discutându-i din toate punctele de vedere în cadrul Misiunii şi consultându-se cu guvernul numai după ce Misiunea va fi căzut de acord în unanimitate asupra celor două nume. Discuţiile cu conducătorii celor două partide s-au desfăşurat sâmbătă după-amiază şi în cea mai mare parte a zilei de duminică. Comitetul de conducere al Partidului Naţional Ţărănesc a avut o şedinţă ce a durat toată noaptea de sâmbătă, iar duminică dis-de-dimineaţă a hotărât să adopte propunerea lui Maniu de a înainta Misiunii numele tuturor membrilor Comitetului de conducere, căci Maniu era de părere că fiecare din aceşti oameni era la fel de reprezentativ pentru partid şi nici unul nu merita numirea mai mult decât altul. Astfel, duminică le-au fost prezentate ambasadorilor nouă sau zece nume. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Liberal i-a acordat puteri depline lui Dinu Brătianu de a recomanda orice persoană pc care o consideră corespunzătoare. De aceea, duminică dimineaţă, dl Brătianu a înaintat ambasadorilor numele a trei sau patru miniştri liberali, care deţinuseră portofolii fie în cabinetul Rădescu, fie în cel al lui Sănătescu. Misiunea a ţinut apoi mai multe şedinţe în care a discutat noile liste de candidaţi şi a hotărât în cele din urmă că, din punctul lor de vedere, dl Haţieganu — pentru naţional-ţărănişti — şi dl Romniceanu — pentru liberali — ar fi reprezentanţi acceptabili. Dl Vîşinski s-a angajat să convingă guvernul să-i accepte pe cei doi. Luni 7 ianuarie, la amiază, Misiunea a ţinut o ultimă şedinţă, în care dl Vîşinski a anunţat că a obţinut acordul guvernului şi că, în ceea ce priveşte numirea reprezentanţilor, mai rămân doar de încheiat formalităţile. Misiunea s-a prezentat la Rege luni la orele 19,00 şi i-a adus la cunoştinţă numele candidaţilor. Regele i-a acceptat fără comentarii, iar candidaţii propriu-zişi au depus jurământul în prezenţa Regelui ceva mai târziu, în aceeaşi seară.


Marţi, cei doi ambasadori şi dl Vîşinski au fost invitaţi de către Rege să-şi petreacă ziua la Sinaia. Puţin după prânz, dl Vîşinski s-a întors la Bucureşti, dar ambasadorii Kerr şi Harriman au rămas peste noapte şi au avut mai multe lungi discuţii confidenţiale atât cu Regele, cât şi cu Regina. Cei doi ambasadori s-au întors la Bucureşti miercuri la amiază, după care dl Harriman a avut o lungă convorbire cu dl Groza. Groza l-a informat despre declaraţia guvernului, conform căreia se vor organiza cât de curând posibil alegeri generale, în sistem de vot universal şi secret, cu participarea tuturor partidelor reprezentate în guvern. El l-a asigurat pe ambasador că guvernul va lua măsuri imediate pentru a asigura libertatea presei, a cuvântului, a religiei şi pe cea de asociere în România. I-a spus că punerea în aplicare a acestor declaraţii a fost încredinţată conducătorilor ministerelor de Interne, Justiţie, Cultelor şi Propagandei (fiecare din aceste ministere este condus de un ministru comunist).

Ambasadorul şi dl Berry au luat cina la mine acasă miercuri seara, iar mai târziu au sosit domnii Maniu şi Haţieganu, pentru o convorbire de două ore. Convorbirea s-a concentrat în jurul eforturilor pe care Partidul Naţional Ţărănesc le va depune în continuare pentru a asigura manifestarea deplină a libertăţilor în România.


Cu toate că iniţial intenţionase să se întoarcă la Moscova, ambasadorul şi-a schimbat miercuri intenţiile după ce a primit o telegramă de la dl Byrnes, în care, acesta din urmă, îi cerea să vină la Londra. Aşadar, el va părăsi Bucureştii joi dimineaţa la orele 6,00, la bordul avionului meu, plecând spre Londra, via Italia. Ar trebui să ajungă la Londra în cursul dimineţii de vineri.


Pe lângă îndatoririle sale pur oficiale, ambasadorul Harriman şi fiica sa şi-au făcut timp să ia parte la viaţa mondenă din Bucureşti. Sâmbăta trecută, seara, amândoi au participat la un dineu oferit de colonelul Farnsworth, la care au fost prezenţi mai mulţi ofiţeri din statul meu major, împreună cu prietenele lor. Ambasadorul s-a simţit extraordinar şi a rămas până după orele 3,00. Duminică seara, au participat la un mare cocktail dansant dat de dl şi dna Georgescu, directorul local al Societăţii petroliere Româno-Americana şi care a fost şi translatorul dlui Maniu. Dl Bolton de la Compania Standard Oil din New Jersey, care se află în România de mai multe luni, informându-se asupra situaţiei locale în domeniul petrolier, a fost şi el gazdă alături de soţii Georgescu. Luni dimineaţă, dl şi dra Harriman au fost la o petrecere dată de dl Max Auschnitt, cu ocazia zilei de naştere a uneia din domnişoarele de aici şi, în cursul serii, au vizitat vreo două din cele mai renumite localuri de noapte din oraş. Pe lângă acestea, dra Harriman a participat la mai multe evenimente mondene, la care ambasadorul nu a putut fi prezent din pricina obligaţiilor sale publice. Una peste alta, se pare că le-a plăcut enorm viaţa din Bucureşti, deşi mi-e teamă că ambasadorul a plecat cu o părere cu totul deformată despre voioşia, frivolitatea şi traiul luxos al înaltei societăţi româneşti. Desigur că toate aceste persoane au fost peste măsură de bucuroase să se ocupe de ambasadorul Harriman şi, de aceea, s-au întrecut pe sine în timpul vizitei acestuia, în încercarea de a organiza petreceri extravagante în cinstea domniei sale.



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu