Din aventurile lui Luke Skywalker (5)

George Lucas

Fenomenele deosebite, specifice planetei Tatooine, erau puţine la număr. Printre acestea, remarcabile erau ceţurile misterioase ce se ridicau cu regularitate de la sol, în locurile unde nisipurile deşerturilor se spărgeau, asemeni valurilor unei mări, de neclintitele stînci şi platouri.

În deşertul arzător, ceaţa părea la fel de nefirească ca şi prezenţa unui cactus pe un gheţar. Cu toate acestea însă, ea exista. Meteorologii şi geologii îi dezbăteau ori­ginea, murmurînd teorii greu de crezut despre apa sus­pendată în cavităţile din interiorul stîncilor de gresie din adîncurile planetei şi despre reacţii chimice impo­sibil de înţeles care făceau ca apa să se ridice la supra­faţă cînd pămîntul se răcorea şi apoi să se strecoare înapoi, în pămînt, la îndoitul răsărit de soare. Cu fiecare nouă ipoteză se trezeau cu un pas înapoi şi, totuşi, feno­menul era real.
Nici ceaţa, nici gemetele stranii ale locuitorilor noc­turni ai deşertului nu-l îngrijorau însă pe R2, pe cînd îşi croia drum în sus, prin făgaşul săpat în piatră al unui torent străvechi, căutînd cea mai uşoară potecă spre vîrful podişului. În lumina înserării, tălpile lui late şi pătrăţoase scoteau un clincănit tot mai puternic pe măsură ce nisipul pe care călca lăsa loc, încet-încet, pietrişului.

Se opri preţ de o clipă. I se păru că aude din faţă un zgomot, ca de metal hîrşîit pe piatră. Zgomotul nu se re­petă, şi el îşi reîncepu ascensiunea.
În sus, pe făgaş, prea departe pentru a putea fi vă­zută de jos, o piatră se desprinse din peretele de stîncă. Silueta minusculă care dislocase întîmplător piatra, se retrase, ca un şoarece, în umbră. Două puncte luminoase străluceau sub cutele unei glugi maronii, la un metru de peretele canionului care se îngusta. Numai reacţia im­prudentului robot indica faptul că unda ţiuitoare îl lo­vise: pentru o clipă, R2-D2 fu învăluit într-o lumină fluorescentă, stranie. Se auzi un scurt chiţăit electronic. Apoi suportul tripodal se dezechilibră şi micul robot se răsturna pe spate, cu luminile de pe panoul frontal pîlpîind haotic, datorită efectului fascicolului paralizant.

Trei caricaturi de oameni se grăbiră să apară din spatele bolovanilor ce-i ascunseseră vederii. Mişcările lor semănau însă mai degrabă cu cele ale unor rozătoare, şi nu erau decît cu puţin mai înalţi decît R2-D2. Cînd vă­zură că un singur fascicul de energie paralizantă imo­bilizase robotul, îşi puseră armele ciudate la loc, în to­curile lor. Cu toate acestea, se apropiară cu prudenţă de maşinăria nemişcată, cu un tremur de laşitate devenită ereditară.

Mantiile lor erau bătucite de praf şi nisip. Pupile de un roş-gălbui nesănătos luceau pisiceşte din adîncul glugilor lor, pe cînd îşi studiau captivul. Piticii ciudaţi, numiţi jawa, conversau în orăcăieli prelungi, guturale şi distorsionate, asemănătoare vorbirii omeneşti.

Dacă fuseseră cîndva oameni, aşa cum susţineau ipo­tezele antropologilor, atunci trecuse multă vreme de cînd degeneraseră, pierzîndu-şi orice aparenţă umană.
Apărură şi alţi jawa. Împreună reuşiră tîrîş-grăpiş să coboare robotul în jos pe făgaş.
La baza canionului se afla un transportor blindat, ase­mănător unei monstruoase sălbăticiuni preistorice. Ve­hiculul se înălţa cîteva zeci de metri deasupra solului, ea un turn în trepte, mai înalte decît un om înalt. Car­casa sa metalică era lovită şi ciupită, semn al nenumă­ratelor furtuni de nisip pe care le îndurase.

O dată ajunşi la transportor, jawa îşi reluară pălă­vrăgeala. R2-D2 îi auzea fără să înţeleagă nimic. Nu tre­buia să se necăjească din pricina acestui insucces: jawa nu puteau fi înţeleşi decît de alţi jawa, căci foloseau un limbaj cu variaţii aleatorii care-i scotea din minţi pe lingvişti.

Una din acele creaturi scoase dintr-un buzunar al centurii un disc mic şi-l aplică pe o laterală a carcasei lui R2. Dintr-o parte a vehiculului gargantuesc, se ivi un tub gros. Îl rostogoliră pe R2 pînă la el apoi se îndepăr­tară. Se auzi un geamăt scurt, un sunet straniu produs de vidarea puternică a tubului şi robotul fu absorbit cu precizie în măruntaiele transportorului, precum un bob de mazăre într-un pai. Odată încheiată această acţiune, jawa fură cuprinşi de un nou acces de pălăvrăgeală, după care se precipitară, prin tuburi şi pe scări, spre inima transportorului, un adevărat cuib de şoareci ce-şi primea prin găuri locatarii.

Prin tubul de absorbţie, R2 fu depus, într-un mod nu tocmai plăcut, într-o încăpere strîmtă şi cubică. Alături de nenumărate mormane de piese şi rămăşiţe ale unor aparate defecte, aproximativ o duzină de roboţi de toate formele şi mărimile populau acea încăpere. Cîţiva se blocaseră într-o conversaţie electronică. Alţii se fîţîiau fără scop printre ei. Dar cînd R2 se rostogoli în încăpere, o voce izbucni în culmea surprizei:

- R2!... tu eşti, tu eşti! strigă emoţionat 3PO, prin întuneric, din imediata apropiere.
Îşi croi drum spre încă imobolizatul robot depanator şi-l îmbrăţişă aproape omeneşte. Observînd micul disc fixat pe corpul lui R2, îşi întoarse privirea gînditor spre propriul piept, unde îi fusese şi lui ataşat un aparat si­milar.
Mecanisme masive, prost unse, se puseră în mişcare. Scrîşnind şi gemînd, monstrul-transportor se răsuci şi, tîrîndu-se greoi, dar tenace, dispăru în noaptea pustie.


Masa şlefuită din sala de conferinţe era la fel de ne­clintită şi de lipsită de suflet, ca şi starea de spirit a celor opt ofiţeri şi senatori imperiali, aşezaţi în jurul ei. Soldaţi imperiali făceau de gardă la intrarea în încă­perea inundată de o lumină rece, ce venea de la sursele de pe masă şi din pereţi.

Unul dintre cei mai tineri membri ai octetului tocmai vorbea. Afişa atitudinea unuia care ajunsese repede în­tr-un post important, prin metode pe care nu este bine să le pomeneşti. Generalul Tagge poseda un anumit ge­niu pervers, dar nu datora acestuia decît parţial ascen­siunea în actuala poziţie. Anumite însuşiri negative se dovediseră la fel de eficiente.

Cu toate că trupul şi uniforma sa erau mai curate şi mai îngrijite decît ale celorlalţi şapte din cameră, nici unul dintre aceştia nu şi-ar fi dorit să-l atingă. Era îm­bibat pînă la refuz de o anume murdărie pe care mai mult o bănuiai decît o simţeai. Cu toate acestea, multă lume îl respecta. Sau se temea de el.
- Vă spun, de data aceasta a mers prea departe, insistă generalul cu vehemenţă. Acest Lord al Sithului care ne-a fost băgat pe gît la ordinul împărtului, va fi pieirea noastră. Cît timp staţia spaţială de luptă nu va fi în întregime operaţională, noi sîntem vulnerabili. Unii dintre voi încă nu-şi dau seama cît de bună este organi­zarea şi ce echipamente posedă Alianţa Rebelă. Navele sînt excelente, piloţii, mai buni decît ai noştri. Şi sînt puşi în mişcare de ceva mai puternic decît orice motor: perversul lor fanatism reacţionar. Sînt mai periculoşi decît îşi închipuie majoritatea dintre voi.

Un ofiţer mai în vîrstă, cu faţa acoperită de nişte ci­catrice atît de adînci, încît nici cea mai reuşită operaţie estetică nu le-ar fi putut remedia complet, se foi nervos în scaun.

- Periculoşi pentru flota ta spaţială, generale Tagge, nu pentru această staţie de luptă.
Ochii lui uscaţi îi cercetară pe toţi cei de la masă, trecînd de la unul la altul, în cerc.

- Mă gîndesc că Lord Vader ştie ce face. Rebeliunea va continua numai atîta timp cît laşii aceia vor avea un adăpost, un loc unde piloţii lor să se poată odihni, iar ma­şinile să fie reparate.

- Îmi permiţi să nu fiu de acord cu tine, Romodi? obiectă Tagge. Consider că iniţiativa construirii acestei staţii este legată mai mult de dorinţa personală a guver­natorului Tarkin de a dobîndi putere şi recunoaştere decît de o anume strategie militară justificată. Rebelii vor găsi din ce în ce mai mult sprijin în cadrul Senatului, atîta timp cît...

Fu întrerupt de zgomotul uşii care se deschise. Găr­zile luaseră poziţia de drepţi. Toţi îşi întoarseră capetele într-acolo.

În cameră intraseră doi oameni, pe cît de diferiţi ca înfăţişare, pe atît de uniţi în scop. Cel din imediata apro­piere a lui Tagge era slab, cu o faţă ascuţită, cu părul ca o mătură şi cu o expresie a feţei de piranha la pîndă. Marele Moff Tarkin, guvernator al numeroaselor teritorii de la graniţa Imperiului, era eclipsat de statura uriaşă a împlătoşatului Lord Vader.

Lipsit de timiditate, dar potolit, Tagge se aşeză uşurel pe scaun, în timp ce Tarkin îşi ocupă locul din capătul mesei de conferinţă. Vader stătea lîngă el, o prezenţă dominatoare în spatele scaunului guvernatorului. Tarkin îl fulgeră cu privirea pe Tagge, apoi privi în altă parte, de parcă n-ar fi observat nimic. Deşi spumega, Tagge rămase tăcut.
Un zîmbet subţire de satisfacţie stărui împietrit pe buzele lui Tarkin cît timp îşi roti privirea pătrunzătoare de jur împrejurul mesei.

- Domnilor, Senatul Imperial nu va mai constitui de azi înainte o problemă pentru noi. Tocmai am primit un mesaj în care mi se anunţa că Împăratul a dizolvat pe timp nelimitat acest organism corupt.
Un val de uimire străbătu adunarea.

- Ultimele rămăşiţe ale Vechii Republici, continuă Tarkin, au fost în cele din urmă înlăturate.

- Imposibil! interveni Tagge. Cum va menţine Împăratul controlul asupra aparatului birocratic imperial?

- Nu trebuie să înţelegi, prin asta că funcţia senato­rială a fost abolită, explică Tarkin. A fost doar întreruptă pe durata stării de urgenţă, şi zicînd acestea Tarkin zîmbi şi mai tăios. Guvernatorii regionali deţin acum controlul direct şi au mînă liberă în a-şi administra teri­toriile. Asta înseamnă că puterea Imperiului poate, în sfîrşit, să-şi facă simţită prezenţa, aşa cum se cuvine, în rîndul lumilor sale şovăitoare. De acum înainte, teama va pune frîu acelor guverne locale care ar dori să trădeze. Teama de flota imperială... şi de această staţie spaţială de luptă.

- Şi cum rămîne cu revolta de-acum? vru să ştie Tagge.

- Dacă rebelii ar reuşi cumva să obţină accesul la schema tehnică completă a acestei staţii spaţiale, este foarte puţin probabil că vor izbuti să depisteze un punct slab de care să profite pentru un succes de altfel minor, în caz de atac.
Surîsul lui Tarkin se preschimbă într-un rînjet su­perior.

- Desigur, ştim cu toţii cît de bine păzite, cît de atent protejate sînt aceste informaţii vitale. Este practic im­posibil ca ele să fi căzut în mîinile rebelilor.

- Datele tehnice la care, indirect, te referi se vor întoarce curînd în mîinile noastre, mormăi furios Vader. Dacă...

Tarkin îl întrerupse pe Lordul Întunericului, aşa cum nici unul dintre cei de la masă n-ar fi îndrăznit să facă:
- N-are nici o importanţă. Orice atac al rebelilor asupra acestei staţii ar fi un gest sinucigaş, sinucigaş şi lipsit de noimă - indiferent de informaţiile pe care au reuşit să le obţină. După ani îndelungaţi de muncă în secret pentru construirea ei, declară Tarkin cu evidentă plăcere, staţia a devenit forţa hotărîtoare în această parte a universului. Evenimentele de aici nu vor mai fi deter­minate de soartă, de legi, sau de orice alt factor de in­fluenţă... Ele vor fi hotărîte de această staţie.

O mînă masivă în mănuşă metalică făcu un semn uşor, şi unul din paharele pline de pe masă se îndreptă ascul­tător spre ea. Lordul Întunericului continuă pe un ton uşor mustrător:

- Nu fi prea mîndru de teroarea tehnologizată pe care ai semănat-o, Tarkin. Puterea de a distruge un oraş, o lume, un întreg sistem este încă insignifiantă în com­paraţie cu Forţa.

- Forţa, rînji dispreţuitor Tagge. Nu încerca să ne sperii pe noi cu vrăjitoriile tale, Lord Vader. Deplorabilul tău devotament faţă de această mitologie perimată nu te-a ajutat să recuperezi înregistrările şi nici nu te-a dăruit cu destulă clarviziune ca să poţi localiza fortă­reaţa ascunsă a rebelilor. Păi, e suficient să faci pe cineva să rîdă de...
Ochii lui Tagge se bulbucară dintr-o dată. Îşi duse mîinile la git pe cînd faţa începu să-i capete o îngrijo­rătoare nuanţă vineţie.

- Găsesc supărătoare lipsa ta de credinţă, zise Vader cu indulgenţă.

- Ajunge, se răsti Tarkin, dezolat. Vader, lasă-!! N-are nici un rost să ne certăm între  
noi.

Vader ridică din umeri, ca şi cînd toate acestea n-ar fi avut nici o importanţă pentru el. Tagge se prăbuşi în scaun şi începu să-şi maseze gîtul, nedezlipindu-şi privirea circumspectă de pe uriaşul întunecat.

- Lordul Vader ne va dezvălui localizarea fortăreţei rebelilor atunci cînd această staţie va fi atestată ca opera­ţională, declară Tarkin. O dată cunoscută ascunzătoarea, ne vom îndrepta spre ea şi-o vom distruge în totalitate, zdrobind dintr-o singură lovitură această revoltă patetică.

- Să fie precum doreşte împăratul! adăugă Vader cu o undă de sarcasm.
Dacă vreunul dintre potentaţii de la masă a consi­derat inadmisibil tonul ireverenţios al lui Vader, o sin­gură privire aruncată lui Tagge i-ar fi fost suficientă pentru a renunţa să menţioneze acest lucru.


Închisoarea întunecoasă duhnea a ulei rînced şi a lubrifianţi învechiţi ca un adevărat cimitir de maşini. 3PO îndura şi el cum putea atmosfera imposibilă. Trebuia să se chinuie încontinuu pentru a nu se lăsa proiectat în pereţi sau a nu se izbi de vreun tovarăş de călătorie, la fiecare nouă şi neaşteptată zgîlţîitură. Pentru a-şi con­serva energia - dar şi pentru a scăpa de torentul ne­curmat de văicăreli pe care-l revărsa asupra lui prietenul său mai înalt - R2 îşi decuplase toate funcţiile exterioare. Zăcea inert pe o grămadă de componente secundare, în­tr-o sublimă nepăsare faţă de soarta lor.

- Oare nu se va sfîrşi niciodată? gemu 3PO cînd o nouă zdruncinătură îi zgîlţîi pe ocupanţii închisorii.
Formulase deja şi apoi repetase din memorie peste cincizeci de finaluri oribile. Era sigur doar că sfîrşitul ce-i aştepta urma să fie mai rău decît orice şi-ar fi putut imagina.

Apoi, fără veste, se petrecu ceva mai neliniştitor chiar şi decît o izbitură, fie ea foarte puternică. Tînguiala tran­sportului încetă brusc şi o dată cu ea se opri şi vehiculul, ca un fel de răspuns la frămîntările lui 3PO. Un bîzîit nervos se înălţă din rîndul roboţilor care mai păstrau încă o aparenţă de receptivitate senzorială în timp ce făceau speculaţii cu privire la locul în care se aflau şi la soarta ce-i aştepta.

Cel puţin 3PO aflase cine erau cei ce-l înrobiseră şi scopurile pentru care o făcuseră. Alţi roboţi captivi îi explicaseră natura cvasi umană a poporului nomad jawa. Călătorind în enormele lor zigurate mobile, cutreierau prin cele mai neospitaliere regiuni în căutare de minerale valoroase... şi de maşinării recuperabile. Nu fuseseră văzuţi niciodată altfel decît purtînd pelerinele lor de protecţie şi măştile împotriva nisipului, aşa că nimeni nu ştia prea bine cum arătau de fapt. Aveau însă reputaţia de a fi foarte urîţi. 3PO nu aveau nevoie de dovezi mai convingătoare.

Se aplecă peste prietenul său încă imobil şi începu să-i scuture cu fermitate trupul atît de asemănător unui butoi. Senzorii epidermici ai lui R2 se activară şi luminile de pe panoul frontal al micului robot începură să se aprindă una cîte una.

- Trezeşte-te, trezeşte-te! îl îmboldi 3PO. Ne-am oprit undeva.
Asemenea altor cîtorva roboţi dotaţi cu imaginaţie, ochii săi cercetau îngrijoraţi pereţii metalici, aşteptîndu-se să vadă cum se deschide un chepeng mascat, şi cum pătrunde înăuntru un braţ mecanic uriaş, ce începe să-l caute bîjbîind.

- Nu mai e nici o îndoială, s-a zis cu noi! declama el jelindu-se, în timp ce R2 se ridică în picioare, revenindu-şi încetul cu încetul la starea de funcţionare.

- Crezi că ne vor topi?
Tăcu cîteva clipe, apoi adăugă:

- De fapt, ceea ce mă înnebuneşte este aşteptarea asta.
Deodată, peretele mai îndepărtat al încăperii culisă într-o parte şi peste ei năvăli lumina de un alb orbitor a unei dimineţi de pe Tatooine. Sensibilii fotoreceptori ai lui 3PO se forţară din greu să se autoregleze în timp util, pentru a putea evita o avarie serioasă.

Cîţiva jawa respingători se căţărară cu agilitate în cameră; erau înveşmîntaţi în aceleaşi pelerine jegoase pe care 3PO le observase înainte. Folosindu-se de arme portabile de o construcţie necunoscută, începură să în­ghiontească roboţii. Înghiţind metalic în sec, 3PO putu vedea că unii dintre aceştia nu mai mişcau.

Lăsîndu-i în pace pe aceştia din urmă. jawa îi mînară afară pe cei capabili să se mişte. 3PO şi R2 se aflau printre ei. Amîndoi se treziră făcînd parte dintr-o linie ne­regulată.
Apărîndu-şi ochii de lumina strălucitoare, 3PO văzu că erau cinci roboţi în total, aliniaţi de-a lungul uriaşului transportor. Nici nu-i trecea prin gînd să evadeze. Un astfel de concept era cu totul străin unei inteligenţe artificiale. Cu cît robotul era mai inteligent, cu atît conceptul, mai greu de imaginat şi mai oribil. În plus, dacă ar fi încercat să evadeze, senzorii interni ar fi depistat această defecţiune de logică critică şi i-ar fi topit toate circuitele din creier.

El se ocupa acum de studiul vaporizatoarelor şi al do­murilor de mici dimensiuni care indicau prezenţa în subteran a unui habitat uman mai mare. Cu toate că nu mai văzuse un astfel de tip de construcţie, 3PO îşi dădu seama după semnele exterioare că aşezarea era modestă, şi izolată.

Gîndurile negre ce şi le făcuse, bănuind că urma să fie demontat sau că avea să robească în vreo mină la temperaturi înalte, păliră încet. Moralul îi creştea im­plicit.

- Poate că n-o să fie chiar aşa de rău, pînă la urmă, murmură el plin de speranţă. Dacă i-am putea convinge pe aceşti paraziţi pe două picioare să ne dea drumul de aici, am putea intra din nou în serviciul unor oameni rezonabili şi-ar fi mai bine decît să ne topească şi să nu rămînă din nou decît o baie de zgură.
Singurul răspuns pe care-l scoase de la R2 fu un ci­ripit neangajat. Amîndoi tăcură cînd cîţiva jawa începură să se agite în jurul lor, străduindu-se să îndrepte un biet robot cu şira spinării îndoită grav şi să mascheze o crestătură sau o zgîrietură cu lichid şi praf.

Cum doi dintre ei se repeziseră şi începuseră să-şi facă de lucru la epiderma lui bătucită cu nisip, 3PO se chinui să-şi înăbuşe expresia unui dezgust. Una dintre multi­plele funcţii analoge celor umane era şi aceea de a re­acţiona prompt la mirosurile dezagreabile. După toate apa­renţele, jawa nu cunoştea igiena. Dar era sigur că nu s-ar alege cu nimic bun, dacă le-ar atrage atenţia asupra acestui fapt.

Insecte mici roiau în jurul capetelor lor, dar jawa le ignorau. Se părea că aceste năpaste minuscule erau con­siderate fireşti ca un braţ sau un picior suplimentar.
3PO era atît de captivat de propria-i remarcă, încît nu observă cele două siluete ce se îndreptau spre ei, venind din direcţia domului cel mai mare. R2 trebui să-l facă atent, înghiontindu-l uşurel.

Primul bărbat degaja un aer de oboseală aspră şi aproape cronică întipărită pe faţa lui de atîţia ani de cînd se lupta cu vitregiile mediului. Părul lui încărunţit, ca dat cu ipsos, se vedea într-o încurcătură de şuviţe ră­sucite. Praful îi tăbăcise chipul, mîinile, hainele şi gân­durile. Dar trupul, dacă nu spiritul, îi era încă puternic.

Micşorat proporţional faţă de trupul atletic al unchiu­lui său, Luke păşea în umbra acestuia, cu umerii căzuţi, mai degrabă deprimat, decît istovit. Se gîndea la o mulţime de lucruri care nu aveau prea multe puncte comune cu agricultura, dar în schimb aveau legătură cu viitorul lui şi cu angajamentul luat de prietenul său care plecase de curînd pentru a începe o carieră mai aspră, dar şi mai bine recompensată, undeva departe, dincolo de văzduhul albastru de deasupra.

Cel cu trup atletic se opri în faţa adunării şi începu un dialog ciudat, chiţăit, cu şeful jawa. Cînd doreau, piticii se puteau face înţeleşi.
Luke stătea în apropiere, ascultînd cu indiferentă. Apoi îşi tîrî picioarele în urma unchiului său, care începuse să inspecteze cei cinci roboţi, oprindu-se doar din cînd în cînd ca să-i şoptească un cuvînt, două, nepotului său. Îi era greu să-i dea atenţie, cu toate că ştia că ar fi trebuit să înveţe.

- Luke! Luke! strigă o voce.
Părăsind conversaţia, în care liderul jawa ridica în slăvi virtuţile fără seamăn ale celor cinci roboţi, iar unchiul îi replica în batjocură, Luke se îndreptă către marginea apropiată a unei curţi subterane şi privi scru­tător în jos.

O femeie voincă, cu o expresie de vrabie zăpăcită, trebăluia aferată printre plante decorative. Se uită în sus, la el.

- Luke, dacă Owen cumpără un translator, să-i spui neapărat să se asigure că vorbeşte bocce.
Se întoarse şi privi înapoi, peste umăr, studiind colec­ţia pestriţă de maşini obosite.

- Se pare că nu prea avem ce alege, dar oricum o să-i amintesc unchiului, îi strigă în jos, femeii.
Ea dădu din cap spre el, apoi Luke se depărtă, re­venind lîngă Owen.

După toate aparenţele, acesta luase deja o decizie, oprindu-se la un mic robot semi-agricol, similar ca formă cu R2-D2, cu excepţia faptului că multiplele braţe auxi­liare ale acestuia erau dotate cu dispozitive pentru funcţii variate. Ieşise din linie la un ordin şi acum se bîţîia prin spatele lui Owen Lars şi al şefului jawa, care se potolise temporar.

Apropiindu-se de capătul liniei, privirea fermierului se opri cercetătoare asupra finisajului de bronz acoperit cu nisip, dar încă strălucitor, al robotului înalt de tip 3PO.

- Presupun că funcţionezi, mormăi Owen către robot. Cunoşti obiceiurile şi protocolul?

- Dacă cunosc protoeolul? se auzi vocea lui 3PO, ca un ecou, pe cînd fermierul îl inspecta din cap pînă-n picioare.
Robotul era hotărît să-l umilească pe jawa cînd acesta veni să-i scoată în evidenţă talentele.

- Dacă cunosc porotocolul?! Păi este prima mea funcţie. De asemenea, sînt bun...

- N-am nevoie de un android de protocol, îi aruncă sec fermierul.

- Nu vă condamn, domnule încuviinţă repede 3PO. Sînt absolut de acord cu dumneavoastră. Este un lux lipsit de utilitate, într-un astfel de climat. Şi pentru cineva cu preocupările dumneavoastră, un android de protocol n-ar fi decît o risipă de bani. Nu, domnule, ver­satilitatea este al treilea nume al meu. 3PO - V de la versatilitate - la ordinele dumneavoastră. Am fost pro­gramat pentru mai mult de treizeci de activităţi secundare care necesită doar...

- Eu am nevoie, îl întrerupse fermierul, arătînd o desconsideraţie arogantă pentru încă neenumeratele func­ţii secundare ale lui 3PO, de un android care cunoaşte ceva din limbajul binar al vaporizatoarelor de umezeală cu program independent.
- Vaporizatoare! Amîndoi avem noroc, replică 3PO. Prima mea atribuţie de seamă a fost aceea de programa­tor al ridicătoarelor de sarcină în sistem binar. Foarte asemănătoare în construcţie şi ca memorie funcţională cu vaporizatoarele dumneavoastră. Mai c-ai putea să spui...
Luke îl bătu pe umăr pe unchiul său şi îi şopti ceva la. ureche. Owen încuviinţă din cap, apoi îşi întoarse din nou privirea la atentul C-3PO.

- Vorbeşti bocce?

- Desigur, domnule, răspunse 3PO încrezător în şansa pe care i-o oferea un răspuns absolut sincer. Este ca o a doua limbă pentru mine. Vorbesc bocce la fel de fluent ca...
Fermierul părea hotărît să nu-l lase deloc să termine o propoziţie.

- Taci din gură.
Owen Lars se uită în jos, la jawa.

- Am să-l iau şi pe-ăsta.

- Am tăcut din gură, răspunse repede 3PO, reuşind cu greu să-şi ascundă bucuria de a fi fost ales.

- Du-i jos în garaj, îl instrui pe Luke. Vreau să mi-i cureţi pe amîndoi pînă la cină.
Luke se uită chiorîş la Owen.

- Dar trebuie să mă duc pînă la centrala Tosche să iau nişte convertori electrici noi, şi...

- Nu mă minţi, Luke, îl avertiză unchiul cu seve­ritate. Nu mă supăr dacă îţi pierzi timpul cu prietenii tăi tîrîie-brîu, dar asta numai după ce îţi termini tre­burile. Şi-acum, pe cai. Şi nu uita, pînă la cină.

Descurajat, Luke îşi îndreptă iritarea spre 3PO şi micul robot agricol. Mai bine decît să polemizeze cu unchiul său.

- Voi doi, urmaţi-mă!



va urma