Interviu Daniela Raţiu cu Florin IEPAN
Florin Iepan - Daniela Raţiu
Daniela Raţiu:
Anul trecut, în premieră, ai realizat un film documentar despre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale rămași în cursă în al doilea tur, Klaus Iohannis și Victor Ponta.
Florin Iepan:
Doi pentru România, un film documentar în două părți pe care l-a difuzat Digi24 Tv cu câteva zile înainte de ziua votului.
Daniela Raţiu:
Crezi că filmul respectiv a influenţat opţiunea de vot?
Florin Iepan:
Greu de spus, dar ar fi exagerat să gândesc în termenii aceștia. Cred totuși că, într-o dezbatere generală – doar talk-show-uri, care mie mi-a părut foarte sterilă, fals tensionată, filmul a avut o calitate. A adus o cantitate de informație care lipsea, ți-a arătat o parte din biografia celor doi la care nu ai fi avut acces altfel.
Daniela Raţiu:
Acel gen de informaţie care lipsea. Jurnaliștii au mers mai degrabă pe foc încrucișat, acest gen de documentar lipsind cu desăvârșire.
Florin Iepan:
Lipsea o biografie a celor doi. Eu fiind oarecum specializat și în biografii, făcusem documentar istoric despre Johnny Weissmuller, despre actorul Bela Lugosi, cred că am un anumit exercițiu. Digi24 a difuzat în primăvară trecută filmul meu documentar ”Decrețeii”, cu audiență foarte bună, și așa am găsit o ușa deschisă. Ideea acestui film al candidaților li s-a părut un proiect interesant. Filmul s-a realizat într-o lună și jumătate, pentru mine a fost o premieră, nu am mai realizat un documentar într-un interval atât de scurt de timp.
Daniela Raţiu:
Proiectul a fost propus în buza alegerilor?
Florin Iepan:
Recunosc că atunci mi-a venit ideea l-am cunoscut intr-un anumit context pe Radu Ioniță (director de producțieDigi 24), iar Digi24 era singura instituție de media care dădea semnale că vine cu altă ofertă., altă viziune pe zona de publicistică de televiziune. Erau singurii la care aș fi putut să mă duc cu o idee de genul asta la acel moment. Nu e însă doar proiectul meu, am lucrat cu două echipe, coordonate de doi regizori secunzi, Cătălin Deacu și Sergiu Voicu. Cei doi erau la baza reporteri, Sergiu Voicu este reporter pe Guvern, iar Deacu, specializat in reportaje de investigație. Echipe serioase cu documentariști, monteuri, practic două echipe de producție complete. Era pentru prima dată când am lucrat în regim mixt între o producție in house și autor independent, dar fără schema asta de lucru nu am fi putut face acest documentar în două părți într-un interval de timp așa scurt.
Daniela Raţiu:
Ai satisfacţia ”lucrului bine făcut”?
Florin Iepan:
Nu în totalitate.
Daniela Raţiu:
E un documentar pe care l-ai mai fi lucrat?
Florin Iepan:
Dacă aș fi avut mai mult timp aș mai fi lucrat pe el. Cert este că ne-am achitat onorabil, sper. Noi practic am folosit resursele Digi 24 care nu fuseseră din timp antamate pentru acest proiect. E ca și cum m-am urcat într-un autobuz din mers, i-am mai convins să mai oprească într-o stație poate să mai luăm și alți călători, dar important este ca am ajuns la destinație Probabil că, dacă l-aș fi făcut într-un regim de producție independent, mi-ar fi trebuit cel puțin șase luni și exista riscul să nu am acces la arhiva personajelor în cauză, pe de altă parte nu aș fi avut puterea unei televiziuni de a convinge oamenii , instituții etc…..
Daniela Raţiu:
Ai avut feedback de la personajele principale, nemulţumiri din zona politică? Mama lui Victor Ponta a fost mulţumită, întrebarea mea având legătură cu o declaraţie pe care ai făcut-o cum că doamna Naum ar fi avut un rol determinant?
Florin Iepan:
Trebuie să înțelegem contextul. Miza era uriașă. Victor Ponta se detașase la o distanță apreciabilă de Klaus Iohannis. A fost dificilă obținerea acordului lor. Cred că interesul electoral a lui Iohannis era mai mare deoarece el avea de recuperat o distanță considerabilă. Discuția pentru a-l determina să accepte colaborarea cu noi a durat preț de o oră și jumătate cred, cândva seara târziu, când i-am explicat ideea proiectului, cei de la Digi au explicat/mediat și ei la rândul lor, pledând pentru proiect.
Daniela Raţiu:
A fost reticent președintele Iohannis în a accepta ideea proiectului?
Florin Iepan:
Nu. Dorea să știe cât mai multe detalii. Ambii candidați aveau o problemă cu timpul, știau că este un proiect mai complex, nu doar un simplu interviu. În ceea ce îl privește pe Victor Ponta, a fost un eșec. Cred că a fost și un calcul politic, să rămână în zona controlată, friendly. Cred că a greșit și spun asta pentru că Digi24 mi-a cerut echilibru . Îmi aduc aminte de Cosmin Prelipceanu care mi-a și spus că ei nu desființează dar nici nu ridică pe nimeni. Ce a fost interesant în ceea ce îl privește pe Ponta este soarta, ca să zic așa. De multe ori realizarea unui film are o soartă care îi poate fi potrivnică, dar la un moment dat, mai apoi, cunoaște un twist. Noi am încercat până în ultimul timp să obținem un interviu. Aveam un set de vreo 30 de întrebări, date biografice care sunt publice, informații care circulă în spațiul public. Cred că m-am întâlnit de două ori cu el, scurt, odată cred după o conferință de presă, dar nu a dorit interviul și chiar mi-a spus că după alegeri mai degrabă. Regizorul secund Sergiu Voicu pe care l-am rugat să intre în posesia unor fotografii de copilărie a luat legătură cu mama lui, cu soția acestuia. La acel moment, familia lui nu dorea să apară în film. Aveam deja la acel moment un script iar Sergiu Voicu i l-a dat doamnei Naum. Am înțeles că a citit acel script și atunci a decis să apară în documentar. Eram deja în montaj. Am pregătit totul, mama premierului a venit însoțită de sora acestuia. A fost un interviu interesant. Mie mi se pare că ziarele au speculat abuziv declarații precum cea cu ”mamă, ăștia sunt singurii care mi-au dat o șansă” și au indus cumva ideea că era un om naiv, că ar fi spus o prostie. Doamna Naum este un om inteligent, iar dacă Victor Ponta are ceva calități o parte i se datorează cu siguranță și doamnei Naum. Ea a știut că într-un fel îl ajută. După acest interviu, filmul a devenit mai interesant pentru că personajul a devenit mai nuanțat.
Daniela Raţiu:
Intervenţia doamnei a introdus cumva ”dubiul” în ceea ce îl privește?
Florin Iepan:
Componenta umană a intervenit cumva, orice autor se atașează de personaj, încercând să îl înțeleagă, chiar dacă faci un film despre un dictator sau un bucătar celebru, trebuie să înțelegi cum a devenit un personaj într-un anumit fel. Doamna Naum a avut o experiență de viață interesantă, un om care mie mi s-a părut foarte deschis. După interviul cu ea, eu mi-am rezumat cine e de fapt Victor Ponta. Unul care a fost de-al nostru, dar care a ales să devină unul de-al lor., al lor în sensul de politic , servicii etc., pe partea opusă a străzii în raport cu părerea progresistă a societății civile. Dacă el va face drumul invers să devină al nostru cândva, sau acest lucru este deja imposibil, asta ne-o va dovedi istoria. În măsura în care ne va preocupa soarta lui Victor Ponta, pentru că mai avem și noi viețile noastre. Filmul nu cred că a dezavantajat pe niciunul dintre cei doi candidați.
În ceea ce îl privește pe domnul Iohannis, eu venind dintr-o zonă având contact cu etnici germani, ca autor credeam că voi înota foarte bine în background-ul de familie al domnului Iohannis și că voi obține informații nu atât de la el cât de la familia sa. Însă domnul Iohannis a fost categoric în ceea ce privește faptul că nu dorea ca familia lui să apară în documentar, însă și-a declarat sprijinul. De altfel, am fost singura echipă de filmare care a avut acces în autocarul de campanie, am avut parte de mai mult de două ore din timpul președintelui foarte drămuit în acel moment, dar nu am avut acces la familie. Regret asta. Eu cred că și familia acestuia ar fi avut de completat în tabloul filmului. Acum dacă e să tragem linie dramaturgic, din punctul de vedere al calității filmului, al celor două povești, povestea lui Ponta e mai interesantă pentru că are mai multe contradicții, răsturnări de situație și a fost, paradoxal, mai ușor de montat. Pe de altă parte, domnul Iohannis fiind un personaj ”recent” pe agenda publică, materialele de arhivă sunt puține, chiar și de la Sibiu. A fost mai dificilă povestea lui, mai greu de construit ”cinematografic”.
Daniela Raţiu:
Este mai liniar. Se simte asta în povestea lui.
Florin Iepan:
Nu am o preferință pentru un personaj sau altul, însă pentru mine, ca autor, filmul cu Ponta a fost mai ușor de construit, e mai captivant. În filmul cu Iohannis am încercat să compensez prin faptul că am avut acces în zona de campanie, în vecinătatea personajului, ceea ce nu am obținut de la Victor Ponta. Am compensat cumva. Reacția după difuzarea filmelor a fost bună. Cele două povești au atras atenția, jurnaliștii le-au analizat, au făcut si o audiență foarte bună.
Daniela Raţiu:
Ai avut reacţii din partea staff-urilor de campanie, din partea personajelor principale?
Florin Iepan:
Nu am primit reproșuri. Am vorbit, spre exemplu, cu doamna Naum care mi-a spus că ei i-a plăcut, că a fost precum e viața, cu bune, cu rele. Am avut o reacție pozitivă și de la domnul Iohannis la momentul acela. Nu cred că filmele au schimbat ceva legat se soarta alegerilor . Cred că elementul definitoriu care a schimbat ceva a fost ce s-a întâmplat în Diaspora, reacția pe care a reușit să o provoace în țară. Acela a fost un moment care a răsturnat situația, trend-ul, altfel, senzația mea e că, la acel moment, într-o proporție mare, era foarte posibil ca domnul Iohannis să piardă. Mă gândeam la acel moment că cele două filme erau cumva binevenite, ele rămân ca istorie. Sunt ore și ore de filmare.
Daniela Raţiu:
A rămas mult material care nu a intrat în cele două documentare?
Florin Iepan:
Da. Eu de regulă filmez mult.
Daniela Raţiu:
Ceea ce a rămas pe dinafară și cu ceea ce deja este filmul în două părți și ceea ce s-a întâmplat ulterior ar putea constitui o continuare?
Florin Iepan:
Dacă ar fi după mine, eu i-aș urmări în continuare și aș încerca să valorific ce am avut și până în acel moment. Momentul pierderii alegerilor de către Victor Ponta și câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis nu este reflectat în film. Filmele acestea ar fi fost împlinite dacă ar fi conținut și momentele de victorie/eșec.
Daniela Raţiu:
Te tentează să continui povestea? Mai ales că ai deschis drumul documentarelor de acest gen, inexistente până acum la noi.
Florin Iepan:
Pe mine m-ar interesa să fac un astfel de film în care ambele personaje să se întâlnească și în care să văd cum a pierdut Ponta și a câștigat Iohannis și ce a urmat. Acesta ar fi un film împlinit, în care amândoi ar fi într-un montaj paralel, ei să devină chalangerii. În cele două filme știm că ei sunt candidați, dar practic personajul-contracandidat este inexistent. Ar fi interesant pentru că ei după alegeri au început să relaționeze, și, din acest punct de vedere, este interesant. Simbioza între ei, conflictele mocnite, ce se întâmplă în jurul lor, așteptările oamenilor, evoluția lor. S-ar putea să se întâmple lucruri cu adevărat dramatice în viitorul apropiat. Pe de altă parte, proiectul acesta poate să termine acolo unde s-a și terminat.
Daniela Raţiu:
Recent, scena politică a explodat. Premierul a ieșit de la DNA cu calitatea de ”suspect” într-un dosar legat de Șova, în comunicatul de presă al instituţiei se vorbește despre evaziune, spălare de bani, fals. În acest context, indiferent de finalitatea juridică a poveștii premierului, continuarea documentarului tău mi se pare absolut necesară. Cum ai monta acest documentar? Care ar fi continuarea montată a poveștii din noiembrie?
Florin Iepan:
Să vedem ce se întâmplă. Cât de dramatică o să fie încleștarea. Cât de solidar va fi partidul cu Victor Ponta etc. Cum o să reacționeze societatea civilă la un alt personaj care o să se cramponeze de putere până în ultima clipă. There will be blood, cum spune un titlu de film. Există în materialul brut nefolosit de mine o întrebare pentru doamna Naum. Dacă Victor nu a avansat prea sus, prea repede, prea periculos. Ce îi spune instinctul ei de mamă? Mi-a răspuns că Victor e pregătit și pentru această variantă. Că nu este musai să rămână președinte (credea că o să câștige alegerile) sau șeful guvernului, că el o să renunțe singur la putere și că Victor i-a spus că o să-și găsească foarte repede un post bun în domeniul privat. Atunci a fost singura dată pe toată durata interviului când am suspectat-o pe doamna Naum de naivitate. Că nu realizează cât de mult s-a schimbat fiul ei într-un timp foarte scurt și că instinctul ei de mamă inteligentă, protectoare și atentă a părăsit-o pentru o fracțiune de secundă.
Daniela Raţiu:
Un alt important proiect al tău a fost și este documentarul ”Odessa”. Există un fel de blocaj în a se vorbi despre ”problema evreiască”, dacă o putem denumi astfel. Și spun asta pentru că povestind despre scenariul de lungmetraj pe care l-am scris cu Tinu Pârvulescu, un proiect la care am muncit amândoi mai mult de 8 luni de zile, găsești în documentările făcute și legate de acele perioade istorice că problema evreiască este un subiect sensibil. Noi am coborât și mai mult în istorie de anul 1942, și am descoperit tot acest context despre care nu se vorbește. Analogia nu e deplasată, spun doar că descoperi felul în care românii se raportau la evrei, și nu este unul, în termenii de azi am spune, ”corect politic”?
Florin Iepan:
Nu doar că nu se discută în România, dar nu se discută în general în spațiul est-european. Dacă ne uităm în istoria secolelor XVIII ȘI XIX, început de secol XX, în Europa Centrală și de Est exista o civilizația evreiască. Dacă aș rezuma rolul în istorie, în perioada despre care vorbesc, ei au avut un rol determinant în modul în care s-a format această parte a Europei. Faptul că noi i-am exclus din istoriile noastre naționale, și noi și maghiari și ucrainienii, este rău, brutal, pentru că noi nu am fi fost ceea ce suntem astăzi fără acest mix cu populația evreiască. Europa de Est din punctul meu de vedere a trecut dintr-un feudalism destul de primitiv într-o epocă modernă asistată de rolul și influența comunității evreiești. Acolo erau oamenii care făceau comerț, puneau in circulație idei, au legat partea asta de lume cu lumea în general. Dar antisemitismul are baze vechi.
Daniela Raţiu:
Ruptura s-a mai petrecut cumva și odată cu Marea Teroare a lui Stalin când antisemitismul a redevenit cumva politică de stat, pregătind și contextul pentru Holocaust.
Florin Iepan:
Nu știu dacă l-a pregătit, dar este clar că antisemitismul a fost ridicat la un alt palier, iar ceea ce s-a petrecut în Rusia a căpătat o dimensiune politică, naționalistă, iar lupta împotriva evreilor a devenit o luptă națională pentru că evreul a fost perceput drept un agent antinațional, al Rusiei bolșevice, comuniste, ceea ce era fundamental greșit pentru că în același timp evreii dețineau afaceri erau stâlpii capitalismului în Europa Centrală si de Est. Instrumentalizarea Holocaustului din rațiuni politice de către media controlată de la Kremlin este la fel de gravă ca negarea Holocaustului.
Daniela Raţiu:
Da, asta dacă vorbim despre elita evreiască, cea deţinătoare de resurse; cei însă mulţi și săraci erau marginalizaţi. Pentru aceștia era atractivă noua ideologie a acelor ani care promova egalitatea, ideologia care înfierbânta Europa: socialismul/comunismul.
Florin Iepan:
Pentru ei, visul era ca etnia să nu mai fie o frână, să nu mai reprezinte un element de judecată al omului. Este exact lucrul pe care ni-l dorim și noi astăzi în Europa, mă rog, cei care suntem cumva europeni prin vocație. Considerăm că e absurd să judeci un om după locul unde s-a născut sau după etnia lui. Eu cred că oamenii nu vroiau altceva. Faptul că românii, ucrainienii, maghiarii, se băteau în piept că în țara lor în primul rând populația majoritară trebuie servită, iar evreii să stea la coadă, iar dacă ne-am transpune în situația lor ne-am fi gândit că nu avem viitor, poate în Rusia principiul acesta al egalității popoarelor părea mai ușor de implementat. În timp, însă, s-a dovedit că și în Rusia a fost complicat, au trecut din epoca țaristă în epoca comunistă și au eșuat în anii 50 cu celebrele procese împotriva medicilor evrei.
Ceea ce aș dori însă să reliefez este acest delir anticomunist care a cuprins societatea românească din 90 încoace. Delir care a cuprins elita intelectuală care a dezvoltat un discurs care preia o bună parte din temele naționalismului din perioada antonesciană, perioada ceaușistă. E foarte periculos și sugerează că comunismul a fost răul suprem, dar în felul acesta se pune o perdea de ceață peste perioada care a precedat comunismul și care, din punctul meu de vedere, a fost comparabil sau chiar mai rea, dacă ar fi să ne referim spre exemplu la perioada fascistă a României. De la venirea la putere a legionarilor, chiar după înlăturarea lor, vorbim despre regimul Antonescu care a fost de extremă dreaptă, vorbim și de deportări, de crime, de politici antisemite. Dacă războiul ar fi luat altă turnură, eu sunt convins că și evreii din Romania , care au scăpat în ultimul moment, ar fi avut o soartă destul de crudă, iar România ar fi avut o vină și mai mare la scara istoriei. Cred că se greșește foarte mult. Ori discutăm critic despre toate regimurile extremiste și nu ne luptăm doar cu comuniștii. Nu cred în pericolul comunist și asta pentru că, spre exemplu, proprietatea privată este unul dintre bunurile câștigate pentru multă vreme de acum încolo. Spun doar că acest curent anticomunist a generat un efect foarte pervers. Personaje ale istoriei care au avut un conflict cu ideologia comunistă, cu Rusia sovietică, cu comuniștii, personaje de tipul Antonescu, au câștigat, datorită obsesiei discursului anticomunist, o aură de ”model” pentru societatea de astăzi. De aceea spun că ar trebui să existe un discurs critic si față de perioada extremei drepte, despre poziția elitei românești în interbelic față de felul în care s-a comportat România cu minoritățile, nu doar cu cea evreiască. Să nu uităm că România mare era o țară în care pentru unul din trei români limba română nu era cea maternă și că cea ce s-a promis la Marea Unire și ce s-a făcut e o mare prăpastie – cazul șvabilor și al sașilor care au cam fost trași pe sfoară de abilii politicieni din Regat. Promisiunile că vor putea să își păstreze învățământul confesional și alte promisiuni care nu au fost onorate pentru ca apoi să fie deportați selectiv în URSS și până la urmă vânduți ca niște vite de către Ceaușescu. Ar trebui să avem un discurs critic si față de Biserica Ortodoxă, față de Casa Regală. Infernul nu a început cu primul tanc sovietic care a intrat în țară. Văd la intelectuali importanți că tratează cu superficialitate cam tot ce s-a întâmplat înainte de 1944 – 1945, când de fapt vorbim despre o perioada foarte confuză din punctul de vedere al valorilor și toate astea au făcut posibil comunismul. Dacă am putea vorbi despre o societate de atunci, principială și care nu ar fi făcut greșeli majore, rezistența la comunism ar fi fost mult mai dârză și comunismul românesc nu ar fi avut aspectul ”asiatic” din perioada Ceaușescu pentru că, probabil, noi am fi fost mai integri, mai solidari, mai diverși. În interbelic, proiectul de țară mare și generos de fapt a aruncat la coș o mare parte a sistemului de valori democratice. Asta este ceea ce cred eu că ne-a costat enorm mai târziu. E grav și pentru că eu văd în continuare și în media, în elite, că se dezbate doar despre torționari. Este bine, trebuie să aflăm adevărul, dar ar trebui să mergem mai jos în istorie. Observi însă, fie că te uiți pe internet sau în media, dar chiar și la oamenii care citesc, se informează, că au dezvoltat un fel de isterie vizavi de oricine nu a aderat la proiectul acesta național, doar anticomunist, ca și cum ar fi fost un panaceu universal. Uită-te cum arată România astăzi, o țară aproape ”pură” din punct de vedere etnic, mai avem o rezervație de secui în Centru, mai avem acești rromi pe care mare majoritatea românilor i-ar trimite în Siberia de s-ar putea, și în rest suntem noi de noi.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu