Misiune dificila. Jurnal (39)

C.V.R. Schuyler

Doctorul Lupu demisionează din Partidul Naţional Ţărănesc şi înfiinţează „Partidul Ţărănesc Democrat“

In viaţa politică locală, două evenimente recente merită în mod deosebit să fie menţionate. Unul dintre ele este demisia doctorului Lupu din Partidul Naţional Ţărănesc. Când Lupu a aflat că naţional-ţărăniştii s-au decis asupra lui Mihalache şi nu asupra lui personal, drept candidatul lor iniţial pentru guvern a ieşit ca o furtună din şedinţa comitetului, dezgustat, declarându-şi dezacordul faţă de politica naţional-ţărănistă şi a înaintat Misiunii, Guvernului, Regelui şi presei locale declaraţii scrise, în care anunţa că formase un nou partid, numit „Partidul Ţărănesc Democrat". De fapt, în prezent avem indicii că acesta este un partid doar cu numele. Lupu nu are decât o mână de aderenţi, iar aceştia îl urmează doar în speranţa unui câştig personal. Dacă situaţia în care se găsesc nu se va modifica în mare măsură, acest partid va fi o forţă politică neglijabilă. Comuniştii, însă, încearcă să-l scoată în evidenţă ca pe un indiciu al unei rupturi majore în rândurile naţional-ţărăniştilor.

Tătărescu urmează să preia conducerea Partidului Naţional Liberal

Cel de-al doilea eveniment politic important a fost apropierea aparentă dintre Tătărescu şi liberalii lui Brătianu. Deşi unirea acestor două elemente nu a avut loc, se vorbeşte peste tot că, de câteva săptămâni, se poartă convorbiri în această direcţie. Majoritatea observatorilor politici sunt încrezători că unirea acestor două grupuri se va încheia în jurul săptămânii viitoare. Acum se pare că Tătărescu însuşi ar putea deveni preşedintele noului Partid Liberal, cu dl Dinu Brătianu pe post de preşedinte de onoare şi cu „Bebe" Brătianu, în continuare, în funcţia de secretar general. Cum în organizaţiile politice româneşti, secretarul general este de fapt conducătorul executiv al partidului, acest aranjament ar fi o împărţire corectă a posturilor între cele două tabere. Acest lucru le va oferi, desigur, liberalilor, o puternică reprezentare în actualul guvern.

Miercuri, 16 ianuarie 1946

Şedinţa Comisiei Aliate de Control de joi, 10 ianuarie 1946

Şedinţa noastră de joi s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte amicală. Generalul Susaikov era din nou suferind cu ficatul, iar generalul Vinogradov a prezidat şedinţa. Am discutat mai multe puncte minore şi, doar vreo două subiecte de importanţă majoră. Unul se referea la protestul meu scris, înaintat cu câteva zile înainte, în care se vorbea despre cinci-şase cazuri precise în care Reprezentanţei americane nu i s-au acordat drepturile şi privilegiile stipulate în procedurile Comisiei Aliate de Control. conform Acordului de la Potsdam. In scrisoare, am scos în evidenţă faptul că nu am primit nici o copie după vreo instrucţiune transmisă guvernului român, de către Comisia Aliată de Control că, în decursul a şase luni de zile, am fost consultaţi o singură dată în legătură cu directive pe care şi le-a propus Comisia Aliată de Control şi că, în general, părea că nu participăm deloc la activităţile Comisiei Aliate de Control. Când Vinogradov a adus în discuţie subiectul în şedinţă, am arătat că, decât să parcurgem punct cu punct scrisoarea mea, aş prefera să fac eu nişte remarci cu caracter general în care să expun dificultăţile pe care le întâmpinăm. Am afirmat apoi că, dacă am fi aşteptat de la ruşi informaţii despre problemele ce privesc Comisia Aliată de Control pe întreaga durată a funcţionării noastre, nu am fi avut nici măcar idee despre modul de funcţionare a Comisiei Aliate de Control. In schimb, am petrecut majoritatea timpului obţinând de la români informaţii despre ordinele emise de Comisia Aliată de Control, infirmând zvonuri şi, în sfârşit, ducându-ne la generalul Susaikov pentru verificări. Pentru acest lucru a trebuit să ne împrietenim cu românii, în detrimentul ruşilor, creând, pe plan local, impresia că noi şi Aliaţii noştri ruşi nu colaborăm şi, în general, nu contribuim cu nimic la sentimente mai bune între ţările noastre. Am mai spus apoi că avem nevoie de copii după practic toate directivele şi instrucţiunile emise de Comisia Aliată de Control, ca să ne putem ţine la curent ţara asupra întregii situaţii din România. Vinogradov a înţeles ce vreau să spun şi a propus ca, în cazul în care britanicii şi americanii ar pregăti liste precise cu subiectele care ne interesează, ar putea să ne furnizeze copii după toate scrisorile şi instrucţiunile legate de aceste subiecte. De la acea şedinţă lucrăm la listă, iar acum se găseşte în forma în care i-o putem trimite lui Vinogradov.


Se pare că prin scrisoarea mea de protest am realizat totuşi ceva, căci, la întâlnirea noastră, Vinogradov ne-a citit un proiect de directivă pentru guvernul român în legătură cu înlăturarea cenzurii din toate serviciile poştale şi telegrafice. Vinogradov ne-a întrebat dacă avem comentarii asupra acestor instrucţiuni, iar noi ne-am declarat, în general, de acord. Sper că acest lucru marchează o oarecare îmbunătăţire în activitatea Comisiei Aliate de Control.


Am mai discutat ce anume intenţionează Comisia Aliată de Control să facă în privinţa scrisorii mele de acum o lună şi mai bine, în care arătam că, din cauza preţului scăzut pe care îl primeşte pentru petrolul său, Societatea petrolieră Româno-Americana pierde zilnic bani şi, în acest fel, contribuie practic cu capital american la achitarea despăgubirilor datorate Rusiei de România. Vinogradov a spus că atât el cât şi Susaikov înţeleg gravitatea acestei situaţii, că şi întreprinderile petroliere britanice se găsesc în aceeaşi situaţie şi că din cauza preţurilor actuale ale petrolului, întreprinderile petroliere româneşti şi ruseşti pierd şi ele bani. El a spus că se află la conducerea unui comitet ce studiază întreaga problemă şi că va putea curând să facă demersurile necesare. Comitetul crede că principala problemă este cea care afectează întreaga economie românească şi că, cel mai bun mod de a îmbunătăţi starea de lucruri din întreprinderile petroliere americane şi britanice este să se facă în aşa fel încât întreaga industrie petrolieră să-şi poată susţine cheltuielile proprii de producţie prin preţurile primite. Este necesară o echilibrare a întregii economii româneşti, deoarece nu va servi la nimic ca guvernul român să tipărească noi bancnote, fără a lua măsuri pentru a-şi creşte veniturile în mod corespunzător.

Din cauza timpului nefavorabil se amână plecarea la Washington D.C.

Dl Harriman şi însoţitorii săi au plecat cu avionul meu spre Londra joia trecută, de dimineaţă, după cum fusese stabilit. Au ajuns la Londra vineri dimineaţă, dar de atunci avionul meu s-a împotmolit din cauza timpului nefavorabil. După o întârziere de vreo patru-cinci zile, a reuşit să ajungă până la Bari, dar se pare că va rămâne blocat acolo un timp. Cum mi-a parvenit deja ordinul de a mă întoarce la Washington, cred că nu-mi voi putea înfăptui proiectul iniţial de a-1 lua pe dl Berry cu avionul meu pe ruta Sofia, Atena, Italia, ci voi pleca acum cu primul avion ATC [Serviciul de Control şi Dirijare a Traficului Aerian] via Viena şi Frankfurt, lăsându-1 pe dl Berry să plece în Italia, când se va întoarce Emmens cu avionul meu. Aceste noi planuri sunt oricum mai bune, căci am primit vorbă că atât generalul Clark din Viena, cât şi generalul McNamey din Frankfurt, doresc să vorbească cu mine, înainte de plecarea mea către Statele Unite. în prezent, ninge masiv şi se pare că nu prea sunt şanse să pot pleca mai devreme de vineri sau sâmbătă dimineaţă. Avem un avion ATC care a aterizat ieri şi voi pleca la bordul acestuia de îndată ce va putea decola. Mă va însoţi căpitanul Marchman.

Discuţii de ultim moment cu Auschnitt, Stoicescu, Rădulescu, Ghelmegeanu, Oeriu şi Vişoianu, înainte de plecare

In ultimele zile rn-am întâlnit cu un număr considerabil de persoane pentru a duce cu mine în Statele Unite impresii de ultim moment ale diverselor persoane, în legătură cu actuala situaţie din România. Printre alţii, am stat de vorbă cu Auschnitt, Stoicescu, Rădulescu, Ghelmegeanu, Oeriu şi Vişoianu. Oeriu nu mi-a spus aproape nimic în afară de părerea sa că reacţionarii şi „fasciştii", nu au fost încă puşi să plătească pentru tot răul pe care l-au făcut ţării în timpul războiului. El spune că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că, pe viitor, aceştia vor suporta consecinţele răspunderii ce le revine pentru halul în care au adus ţara şi că, de acum încolo, nu vor mai avea puterea să exploateze din nou oamenii simpli.


Celelalte persoane cu care am stat de vorbă păreau să fie în general pesimiste în privinţa viitorului României. Se îndoiesc, îndeosebi că s-ar putea organiza alegeri libere în România. Consideră că, fără îndoială, guvernul va încerca să amâne alegerile cât mai mult cu putinţă şi, în acelaşi timp, va avea grijă ca alegerile să fie atent controlate pentru a evita posibilitatea unei înfrângeri a forţelor guvernamentale. Spun că acest lucru s-a mai făcut în trecut şi că poate fi făcut din nou cu uşurinţă în România, că singura lor speranţă este ca britanicii şi americanii să fie atât de vigilenţi şi să exercite presiuni atât de mari asupra guvernului, încât acestuia să-i fie imposibil să-şi ducă la îndeplinire planurile mârşave. Vişoianu a stăruit cu deosebire asupra acestui aspect. El a spus că situaţia actuală din România se datorează în întregime acordurilor semnate la Moscova între cele trei Puteri, că poporul român este neputincios în încercările sale de a ieşi din impas şi că trebuie să caute sfaturi şi sprijin la cele trei Puteri pentru traducerea în viaţă a acordurilor de la Moscova.

Regele organizează o partidă de vânătoare

Luni, Regele a organizat o partidă de vânătoare la care i-a invitat pe reprezentanţii britanici, americani şi ruşi din Comisia Aliată de Control. A fost asemănătoare cu vânătoarea la care am participat anul trecut, la scurt timp după sosirea mea în România. Ca şi anul trecut, ne-am întâlnit cu toţii la terenul de vânătoare al Regelui de la Gherghiţa, aflat foarte aproape de Ploieşti. Grupul de vânători a fost format din Rege şi multe persoane din anturajul său, Susaikov, Vinogradov şi Bogdenko, vicemareşalul Stevenson,Le Rougetel,eu şi colonelul Wilcox. Vânatul s-a dovedit a fi foarte puţin, ceea ce l-a supărat foarte mult pe Rege. Era propriul său teren-rezervaţie, iar partida noastră de vânătoare era prima ocazie când Regele revenea aici de iarna trecută. Totuşi, se pare că trupele ruseşti staţionate în regiune au vizitat rezervaţia aproape zilnic, împuşcând iepuri, vulpi şi fazani cu puşti de vânătoare, puşti automate şi chiar cu mitraliere. Vânatul împuşcat de noi (cu 11 arme) s-a ridicat doar la circa 40 iepuri, 10 fazani şi două vulpi. Regele mai era supărat şi pentru că translatorul lui Susaikov l-a luat deoparte pe Mareşalul Curţii şi l-a informat că, Susaikov era iritat de faptul că în grupul de vânători se aflau atât de mulţi ne-ruşi. Translatorul a spus că, de acum încolo, Susaikov doreşte să cunoască numele celorlalţi invitaţi înainte de a mai accepta vreo invitaţie a Regelui. Se pare că Susaikov crezuse că la această vânătoare va avea ocazia să aibă o lungă discuţie confidenţială cu Regele şi era nemulţumit de faptul că nu i se oferise o astfel de posibilitate.

Vizită de rămas-bun la Rege

Azi după-amiază, dl Berry şi cu mine am fost la Palat ca să bem pe îndelete o ceaşcă de ceai cu Regele şi Regina, ca un fel de gest de rămas-bun înaintea plecării mele. Am putut observa că amândoi erau foarte nefericiţi din cauza perspectivelor de viitor şi că aveau mari îndoieli în privinţa sincerităţii actualului guvern. Regina ne-a rugat în mod special ca, dacă vreodată, în viitor, vom decide că guvernul nu respectă spiritul acordului de la Moscova şi, ca atare, îi vom retrage sau refuza recunoaşterea oficială, să nu mai punem din nou monarhia în situaţia în care s-a aflat în ultimele câteva luni. Dl Berry i-a oferit Reginei asigurări în această privinţă, spunând că şi el era de părere că nu ar servi la nimic să-l implice pe Rege în orice alt conflict cu guvernul român.

Luni, 25 februarie 1946

Plecarea la Washington, 18 ianuarie; discuţii la Viena, Frankfurt şi Paris

Am plecat din Bucureşti către Washington, cu avionul, la 18 ianuarie, pe ruta Viena, Frankfurt, Paris. întrucât colonelul Emmens nu s-a întors încă din călătoria sa la Londra cu ambasadorul Harriman, am plecat cu un avion ATC. La Viena, am avut o convorbire cu generalul Clark, care mi-a spus câte ceva despre propriile sale probleme în relaţiile cu ruşii. Mi-a spus că este convins că aceştia reprezintă o ameninţare serioasă pentru pacea lumii, că nu se poate avea încredere în ei în nici o situaţie şi că singurele argumente pe care le înţeleg sunt cele care pot fi susţinute prin forţă sau prin ameninţarea cu forţa. A menţionat mai multe situaţii în care s-a simţit obligat să „devină dur“ şi, în fiecare din aceste cazuri, a reuşit să-şi impună punctul de vedere. De fiecare dată a avut însă în spate, fie competenţa de a negocia, fie posibilitatea de a apela la alte acţiuni represive de care ruşii ştiau că poate face uz şi că va face dacă ei nu cedează. In confruntările noastre de la Bucureşti suntem complet lipsiţi de astfel de argumente de forţă şi, prin urmare, nici nu este de mirare că se pare că batem pasul pe loc. Generalul Clark a fost deosebit de elogios la adresa muncii depuse de noi şi a afirmat că este de părere că facem tot ce ne stă în puteri în situaţia dată.


La Frankfurt, generalul McNamey, fiind plecat din oraş, am avut o scurtă întrevedere cu generalul Bull şi i-am prezentat acestuia situaţia în linii generale. El nu părea prea interesat de România, dar mi-a garantat tot sprijinul posibil în privinţa detaliilor administrative. La Frankfurt, vremea era atât de proastă, încât am fost nevoit să plec la Paris cu un tren de noapte. Armata are acum o garnitură de tren care circulă zilnic, foarte confortabil, cu vagon-restaurant şi vagoane de dormit.


Şi la Paris vremea era proastă şi am întârziat încă trei sau patru zile. In cea de-a doua zi, însoţitorul meu, căpitanul Marchman s-a îmbolnăvit de pneumonie. A fost internat în spitalul nostru militar şi i s-a administrat penicilină. Aceasta i-a oprit imediat boala, dar a trebuit să-l las acolo. El a ajuns în Statele Unite abia zece zile după sosirea mea. Şi la Paris am petrecut câteva ore interesante alături de doamna Mallet, o prietenă apropiată de-a prinţesei Suţu. Soţul său a fost bancher, a murit cu câţiva ani în urmă, se pare că de inimă rea, ca urmare a experienţelor trăite în timpul ocupaţiei germane a Parisului. A fost absolut zdrobit când şi-a văzut concetăţenii colaborând cu germanii. Madame Mallet mi-a oferit o excelentă prezentare a situaţiei din Parisul de astăzi. Este departe de a fi încurajatoare. Numirea unui nou preşedinte în urma demisiei lui de Gaulle nu pare să fi îmbunătăţit cu nimic situaţia. Cele trei sau patru partide din Camera Deputaţilor nu par să poată ajunge la consens şi, cum nici unul din partide nu deţine majoritatea, adoptarea unor măsuri constructive este practic imposibilă. Asemenea condiţii sunt aproape ideale pentru răspândirea comunismului şi se pare că exact asta se întâmplă pe întreg teritoriul ţării. Dacă nu se va găsi un om puternic, care să se bucure de un sprijin larg, este foarte probabil că la anul toată Franţa va aluneca mult spre stânga. Acest lucru mi-a fost confirmat de discuţia cu generalul Lewis şi alţi ofiţeri, care mi-au spus că francezii fac foarte puţin în direcţia reconstrucţiei. Majoritatea oraşelor şi orăşelelor din Normandia arată exact la fel ca a doua zi după ce armatele noastre au trecut pe acolo. In ciuda faptului că au la dispoziţie multă forţă de muncă reprezentată de prizonierii de război germani, francezii nu par să se înţeleagă cum să o folosească. Preferă să vorbească despre politică, în loc să se apuce de lucru şi să meargă la muncă.

Sosirea în Statele Unite, 27 ianuarie, discuţii la Washington

Am prins în sfârşit, la 25 ianuarie, un avion de la Paris, am întârziat puţin, din cauza condiţiilor meteorologice, în insulele Azore şi am ajuns în cele din urmă la Washington, duminică 27 ianuarie, dimineaţa devreme. Mi-am petrecut ziua cu familia la Maplewood, New Jersey şi am plecat la Washington cu maşina mea, însoţit de dna Schuyler, luni dis-de-dimineaţă. M-am prezentat imediat la generalul Huli din Secţia Operaţii, pe care l-a interesat foarte mult prezentarea pe care i-am făcut-o cu privire la situaţia din România, îndeosebi în privinţa concentrărilor de trupe ruseşti. După ce m-am întâlnit cu generalul Huli, cu sprijinul unor ofiţeri din Secţia Operaţii, am aranjat o serie de întrevederi şi întâlniri cu diverşi factori din Departamentul de Stat şi Departamentul de Război. O scurtă prezentare a celor mai importante întâlniri apare în paginile următoare.



va urma