Arsenalele din Isher (7)

A. E. Van Vogt

PRIMA SEARĂ petrecută de Cayle în Oraşul imperial fusese îngrozitoare. După o masă costisitoare, la un bufet automat, se în­toarse în camera pe care o închinase. Simţindu-se teribil de stânjenit, dormi doar pe furate şi a doua zi dimineaţă se trezi obosit şi nefericit.
Ieşi în oraş şi se plimbă fără ţintă pe străzi. Când se trezi în faţa "Palatului Gologanilor", un celebru local de jocuri de noroc de pe celebrul "Bulevardul Şansei", văzu în asta posibilitatea de a-şi mai alunga deprimarea. Cedă deci atracţiei zgomotoase şi intră în localul viu colorat.
Conform unei clauze care viza exclusiv acest bulevard şi jocurile oferite, proprietarii "Palatului Gologanilor" aprinseseră firmele luminoase, care înştiinţau modest că "oricine are posibilitatea să intre cu un gologan şi să iasă cu un milion, adică, bineînţeles, cu un milion de unităţi monetare".
Dar firmele nu arătau dacă această sumă extraordinară a fost câştigată vreodată.
Ghidul conchidea cu o notă generoasă: " «Palatul Gologanilor», conform rangului său, oferă peste cincizeci şi cinci de jocuri diferite la fiecare dintre numeroasele maşini ce funcţionează — mai multe decât orice alt stabiliment de pe «Bulevardul Şansei»".
Pe Cayle îl interesa şi faptul că miza era foarte mică. Planurile lui imediate nu includeau neapărat şi pe acela de a ieşi "cu un milion în buzunar". El ar fi vrut cinci sute de unităţi monetare la început. După aceea... , mă rog, îşi putea permite să-şi lărgească orizontul.
Făcu primul pariu la un automat care pompa cuvintele "par" sau "impar" într-un bazin de lumină. După ce erau pompate zece numere din fiecare în acest bazin, lichidul suferea o modificare chimică, după care susţinea la suprafaţă doar unul dintre cuvintele "par" sau "impar". Toate celelalte se scurgeau printr-o sită şi dispăreau.
Cuvintele câştigătoare pluteau uşor cu faţa în sus şt, într-un fel, declanşau mecanismul de plată sau pe cel de strângere a banilor. Cei care pariau îşi vedeau fie sumele jucate dispărând, cu un zgomot de închidere, fie gologanii scurgându-se automat pe pătratul în faţa căruia se aflau ei. Cayle auzi zgomotul înfrângerii.
Dublă miza şi de data asta câştigă. Îşi retrase suma mizată iniţial şi jucă din nou moneda pe care o câştigase. Luminile complicate se aprinseră, pompa aruncă lichid şi pe urmă pluti deasupra cuvântul "par". Sunetul agreabil al banilor, curgând uşor către el, îi încântă lui Cayle urechile. Era un sunet pe care avea să-l audă deseori în cursul ceasului şi jumătate care urmă şi, în ciuda faptului că juca foarte prudent şi numai cu monede mici, totuşi câştigă ceva peste cinci unităţi monetare.
Obosit şi plictisit, în cele din urmă, se retrase la un restaurant legat de clădirea Palatului. Când reveni în "camera comorilor", cum era denumită, observă un joc care se desfăşura de o manieră încă şi mai intimă, acţionat fiind de jucătorul însuşi. Banii intrau printr-o deschizătură, declanşau o pârghie şi când trăgeai de aceasta apărea o secvenţă luminoasă, care se prefăcea imediat în roşu sau negru. Aşadar, jocul nu era decât o nouă variaţie pe tema secvenţei "par" - "impar", deoarece jucătorul avea aceeaşi şansă de câştig, jumătate-jumătate.
Cayle strecură o monedă de o jumătate de unitate în orificiul corespunzător, trase maneta şi pierdu. Greşi o dată şi încă o dată. Dar a patra oară, culoarea lui începu să strălucească la locul respectiv şi aşa îi veni şi primul câştig. Câştigă de zece ori la rând, pierdu de patru ori, şi apoi mai câştigă şapte jocuri dintr-o serie de zece. Jucând cu multă prudenţă, în două ore — curtându-şi mai degrabă norocul decât încercând să-l forţeze — câştigă şaptezeci şi opt de unităţi.
Se retrase la unul dintre barurile alăturate să bea ceva şi-şi cântări bine mişcarea următoare. Avea atâtea şi atâtea lucruri de făcut: să-şi cumpere un costum nou, să-şi protejeze câştigurile, să se pregătească pentru încă o noapte şi să-i returneze lui Lucy Rall banii împru­mutaţi.
Mintea îi era acum stârnită şi căută s-o echilibreze. Se simţea la largul lui şi foarte sigur pe sine. Peste o clipă intră în legătură prin teleecran cu fata de la magazin.
Îşi putea oare permite să mai aştepte până făcea alţi bani?
Fata apăru imediat pe ecran. La rugămintea lui, răspunsul ei veni prompt:
— Păi, pe stradă chiar şi sunt.
Cayle înţelese curând ce vrea să spună. Faţa ei aproape că umplea ecranul. Era vorba de nişte ecrane extensive care măreau o imagine minusculă. Oamenii le foloseau pe stradă, păstrând astfel legătura cu teleecranul de acasă. Avea şi un tip din Glay un asemenea aparat, înainte să poată vorbi Cayle mai departe, fata îi spuse:
— Tocmai eram în drum spre apartamentul meu. Nu vrei să mă întâlneşti acolo?
Oho, şi încă cum! Apartamentul ei se dovedi a fi o locuinţă spaţioasă, cu patru camere, unică numai prin abundenţa de aparatură automată. După ce aruncă repede o privire în jur, Cayle înţelese bine că Lucy Rall nu face nici cea mai mică treabă în gospodărie. Dar îl nedumeri faptul că locuinţa părea neprotejată. Fata ieşi din dormitor în toaletă de stradă şi dădu din umeri când află părerea acestuia.
— Noi, oamenii de la Arsenale, trăim ca toţi ceilalţi, dar, de obicei, în cartierele de locuit cele mai frumoase. Numai magazinele, atelierele noastre ... câteva fabrici şi, bineînţeles, Centrul de informaţii sunt protejate împotriva amestecului din afară, spuse ea cu oarecare şovăială. Parcă ziceai ceva de cumpărarea unui costum? Dacă vrei, te ajut să ţi-l alegi. Dar n-am decât două ore la dispoziţie.
Încântat, Cayle ţinu uşa deschisă până ce ieşi fata. Probabil că invitaţia avusese o semnificaţie personală. Oricare vor fi fost îndatoririle faţă de Arsenal, ele nu puteau să cuprindă şi invitarea în apartamentul ei a obscurului Cayle Clark, chiar şi pentru câteva minute. Ajunse deci la concluzia că o interesa el ca individ.
Se urcară într-un autoavion şi Lucy apăsă pe butonul care făcu maşina să aterizeze pentru a-i lua cu ei.
— Unde mergem? întrebă Cayle.
Fata zâmbi şi clătină din cap:
— Lasă c-ai să vezi.
De îndată ce se instalară în avion, arătă în sus.
— Uite, zise ea.
Deasupra, pe cer, un nor artificial se destramă, îşi schimbă de mai multe ori culoarea şi apoi se iviră strălucind aprins literele care formau inscripţia: PARADISUL GALANTERIEI.
Cayle spuse:
— Phii, am văzut aseară reclama lor.
Uitase, dar acum îşi aminti fâşiile de lumină care se înălţau spre cer în seara trecută, când pleca de la bufetul automat către camera închiriată de el. PARADISUL RECLAMELOR îi informa pe bărbaţii de toate vârstele ca aici era locul ideal pentru cumpărături, aici era magazinul de vânzare cu amănuntul care-i putea oferi oricărui bărbat orice articol de îmbrăcăminte, la orice oră din zi sau din noapte, oriunde pe Pământ, pe Marte, pe Venus şi, pentru o infimă sumă suplimentară, oriunde în întregul sistem solar locuit.
Dar reclama aceasta fusese doar una dintre sute şi sute de altele similare, aşa că, în ciuda nevoii de a-şi cumpăra haine, nu reţinuse numele întreprinderii comerciale.
— E un magazin care merită vizitat, îi spuse Lucy.
Lui Cayle i se păru că fata se bucură împreună cu el. Asta-l făcea să se simtă puţin cam naiv, dar nu cine ştie ce. Acum conta doar faptul că fata se oferise să vină cu el. Se aventură să spună:
— Eşti tare drăguţă că mă ajuţi.
PARADISUL GALANTERIEI se dovedi a fi încă şi mai impre­sionant decât reclamele sale! Era o clădire care ocupa aproximativ spaţiul a trei străzi şi era înalt de optzeci de etaje. Aşa îi spuse Lucy, care adăugă:
— Trecem repede prin raioanele principale şi apoi cumpărăm costumul.
Intrarea în "Paradis" avea o sută de metri înălţime, cât treizeci de etaje. Un ecran energetic oprea vântul şi ploaia, dar, altfel, în tot acel spaţiu vast, fără uşi, nu întâlneai nici un fel de oprelişti. Era uşor să treci prin ecranul inofensiv în anticamera cu acoperişul în forma unei .cupole. Nu numai că "Paradisul" îţi oferea îmbrăcăminte de plajă, dar îţi punea la dispoziţie şi o plajă de patru sute metri lungime, cu valuri care se înălţau şi se prăbuşeau pe câteva hectare de nisip, cu orizontul aburit, cu stridii, cu însuşi mirosul pătrunzător şi pregnant al mării. "Paradisul" nu-ţi oferea numai costume de schimb, îţi furniza şi munţi, uluitor de asemănători cu cei adevăraţi, şi o pantă înzăpezită, cu o pistă întortocheată de aproape un kilometru.
PARADISUL ESTE UN MAGAZIN COMPLET suna una dintre reclamele scânteietoare asupra căreia îi atrase atenţia Lucy. "Dacă doriţi un obiect care nu este expus, dar se potriveşte lozincii noastre totul pentru om, cereţi-l. Vi-l oferim cu un preţ puţin mai ridicat".
— Printre aceste "obiecte" se numără şi femeile, spuse Lucy, pe un ton neutru. Pentru femei se plăteşte acelaşi preţ ca şi pentru costume, de la cinci unităţi monetare până la cincizeci de mii. O să fii surprins văzând câte femei de familie bună se înscriu în competiţia aceasta când au nevoie de bani. Bineînţeles, totul este foarte discret.
Cayle observă că fata îl studiază cu un aer gânditor şi el înţelese că aşteaptă un comentariu. Îl făcu atât de direct, încât el însuşi rămase surprins:
— N-am să plătesc niciodată bani pentru o femeie.
Acest refuz păru s-o satisfacă pentru că de acolo merseră după costumul de haine. Erau treizeci de etaje cu costume expuse, dar fiecare avea nivelul său de preţuri. Lucy îl duse la etajul cu preţuri între douăzeci şi treizeci de unităţi şi-i arătă diferenţa de ţesătură dintre stofele "de oraş" şi cea a propriului costum. Pe un ton practic îi spuse:
— Nu cred că, deocamdată, ar trebui să mergem la un nivel mai ridicat.
ÎI refuză când el se oferi să-i înapoieze banii pe care îi datora:
— Poţi să mi-i dai şi mai târziu. Pentru moment te-aş sfătui să-i depui la bancă să ai şi tu o rezervă.
Asta însemna că o s-o mai revadă. Părea chiar că ea ţine să-l refuze.
— Grăbeşte-te să te schimbi, spuse Lucy. Te aştept.
Tocmai aceasta îl hotărî s-p sărute înainte de a se despărţi. Dar când ieşi, primele ei cuvinte îi zdruncinară hotărârea:
— Nu mi-am dat seama cât e de târziu, spuse ea. E ora trei — făcu o pauză, se uită la el şi zâmbi. O, dar eşti un bărbat mare şi voinic, şi chipeş. Ai ştiut? Acum hai să ne grăbim.
Se despărţiră la intrarea aceea şargantuescă. Lucy se grăbi să meargă la o staţie de autoavioane şi îl lăsă baltă în urma ei. Dar senzaţia de goliciune îl părăsi încetul cu încetul. Porni pe străzi cu pas din ce în ce mai rapid.
Ajunse la locul unde A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARĂ se înălţa greoaie de pe baza de la care porneau turnuleţele eterice, ca de biserică gotică, până la înălţimea de şaizeci şi patru de etaje. Aceasta era o bancă mare în care părea absurd să depui sume infime, de cincisprezece unităţi, dar funcţionarul de la casă acceptă, fără nici un comentariu, suma depusă de Cayle, luându-i însă şi amprentele.
Părăsi banca mult mai relaxat decât fusese de la jefuirea lui şi până atunci. Avea deci un cont de economii. Era îmbrăcat cum trebuie, mai rămânea un singur lucru pentru a putea purcede la cea de-a treia fază a carierei lui de jucător de jocuri de noroc.
Dintr-un autoavion de transport public observase firma multi-direcţională a unui magazin de arme cuibărit într-un parc particular, în preajma băncii. Merse cu paşi iuţi pe poteca mărginită cu straturi de flori şi era aproape de uşă când observă firma micuţă pe care n-o mai văzuse până atunci:

MAGAZINUL METROPOLITAN DE ARME ÎNCHIS TEMPORAR
MAGAZINELE RURALE NOI ŞI VECHI SUNT DESCHISE CA DE OBICEI

Cayle se retrase neplăcut surprins. Era o posibilitate la care Lucy nu se gândise, aceea a închiderii fabuloaselor magazine de arme. Dar când se răsuci pe călcâie, îi veni un gând. Nu era nici o indicaţie cu privire la ora deschiderii magazinelor. Nici un fel de dată. Nimic altceva decât acest anunţ. Rămase încruntat, cu un sentiment de pierdere, şocat de tăcerea înconjurătoare. Dar îşi dădu seama că nu tăcerea îl necăjea. La Glay era întotdeauna linişte în jurul magazinului de arme.
Acum, senzaţia de pierdere personală, de nedumerire, de dezorientare îi spori. Ceva îl îndemna să mai încerce, totuşi, o dată uşa. Era solidă şi imposibil de mişcat. Începu a doua Iui retragere şi de data aceasta ajunse până în stradă. Se opri pe un refugiu pentru pietoni, nehotărât pe ce buton să apese. Îi veniră în minte cele două ore şi jumătate petrecute cu Lucy şi asta i se păru un fel de eveniment curios din spaţiu-timp. Se simţi îngrozit amintindu-şi cât de banală fusese conversaţia lui. Şi, totuşi, nici conversaţia ei nu-i lăsase amintiri uluitoare, deşi era la obiect şi mai fermă.
"Deci asta este, gândi el, când o fată acceptă să petreacă o după-amiază întreagă cu un individ plicticos înseamnă că simte ceva pentru el".
Presiunile lui interioare se accentuară, dorinţa de a acţiona rapid îi telescopă gândurile, îndemnându-l să-şi contureze un plan concret: magazinul de arme, noi jocuri de noroc, apoi Comandamentul districtual al armatei, unde era şef colonelul Medlon — toate acestea într-o săptămână. Magazinul fusese primul, întrucât asemenea magazine nu se deschideau agenţilor imperiali, indiferent dacă erau soldaţi sau simpli funcţionari guvernamentali.
Dar acum nu mai putea aştepta. Apăsă butonul care avea să-i aducă la picioare primul autoavion cu destinaţia Districtul 19.


SEDIUL DISTRICTULUI 19 era o clădire demodată, în stil cascadă. Dar acest tipar era folosit în mod exagerat şi se repeta la intervale frecvente. Şuvoaie peste şuvoaie de marmură curgeau din crăpături ascunse şi se îmbinau treptat.
Nu era o clădire foarte mare, dar era suficient de amplă pentru a-i da lui Cayle o senzaţie odihnitoare. Cele cincisprezece etaje şi birourile generale, pline de maşini de calculat, de îndosariat, şi de funcţionari, erau impresionante. Nu-şi putuse închipui că îndărătul beţivanului aceluia de pe navă se afla un câmp atât de larg de autoritate.
În registrul clădirii găsi lista tuturor funcţiilor civile şi militare. Presupuse că-l va găsi pe colonelul Medlon la rubrica OFIŢER DE STAT-MAJOR — ULTIMUL ETAJ.
O notă pusă între paranteze sub listă sublinia: "Permisul pentru liftul care duce la ultimul etaj poate fi obţinut de la ghişeul aflat la etajul 15".
Omul de la ghişeu îi notă numele, dar se consultă cu glas scăzut, printr-un releu, cu o persoană nevăzută, şi apoi mai supuse cererea cercetării unei autorităţi dintr-un birou interior. Pe uşa acestuia ieşi un bărbat între două vârste în uniformă de căpitan. Se uită urât la Cayle:
— Colonelului nu-i plac tinerii, zise el, şi apoi adăugă destul de ţâfnos: "Cine eşti?"
Începutul nu părea deloc promiţător şi Cayle simţi până în gâtlej cum îi creşte încăpăţânarea. Dar lunga experienţă pe care o acumulase sfidându-şi tatăl îl ajută să se adreseze cu un glas calm:
— L-am întâlnit ieri pe domnul colonel Medlon în avionul care venea înspre Oraşul imperial şi a insistat să merg la el. Vă rog frumos să-l informaţi că mă aflu aici.
Căpitanul îl cercetă atent preţ de jumătate de minut. Apoi, fără o vorbă, reintră în biroul lui. Când ieşi, clătină din cap, cu un aer mai prietenos.
— Domnul colonel spune că nu-şi aminteşte de dumneata, dar îţi va acorda cu plăcere un minut.
Coborându-şi glasul până la nivelul unei şoapte, îl întrebă:
— Era cumva... ăă... sub influenţa...
Cayle aprobă cu un semn din cap, temându-se să vorbească. Căpitanul spuse cu o voce joasă, pe un ton repezit:
— Du-te înăuntru şi fă-l să dea tot ce poate. Un personaj foarte important l-a căutat azi de două ori şi el nu era aici. Acum e nervos. E înspăimântat de ceea ce spune când e beat. Ştii, nu îndrăzneşte să se atingă nici măcar de o picătură când iese din oraş.
Cayle îl urmă pe perfidul căpitan, în vreme ce în mintea lui căpăta contur un alt tablou al Imperiului Isher. Iată un ofiţer inferior care părea să uneltească pentru a obţine postul superiorului său.
Uitase acest gând când ieşi afară din lift. Va fi oare capabil să stăpânească situaţia? Sentimentul sumbru al nereuşitei îi dădu o stare de maximă încordare. Aruncă o privire spre bărbatul care stătea în spatele biroului masiv, aflat în colţul încăperii mari, şi teama că va fi aruncat afară din Comandamentul Districtului 19 i se risipi.
Era, într-adevăr, acelaşi om de pe navă, dar parcă ceva mai scofâlcit. Faţa lui, buhăită atunci când era beat, părea acum mai mică. Cu privirea gânditoare, bătea nervos tactul pe birou.
— Lasă-ne singuri, căpitane. Glasul îi era liniştit şi autoritar. Căpitanul plecă, privind ţintă înaintea sa. Cayle se aşeză.
— Mi se pare că-mi amintesc figura dumitale, spuse Medlon. Îmi pare rău, atunci am băut puţintel, adăugă cu un râs dogit.
Cayle se gândi că ceea ce spusese-celălalt despre Împărăteasă putea fi periculos pentru un om aflat în poziţia lui. Zise cu voce tare:
— N-am avut impresia că s-ar fi întâmplat ceva neobişnuit, domnule colonel... Totuşi, dacă stau şi mă gândesc, cred că aţi mers cam departe cu confidenţele, spuse după o ezitare. Am crezut că puteţi vorbi atât de tare şi de liber datorită funcţiei dumneavoastră.
Urmă o tăcere. Cayle avu o oarecare satisfacţie, dar, prudent, nu se amăgi. Omul n-ar fi ajuns în poziţia pe care o deţinea acum dacă ar fi fost laş sau lipsit de inteligenţă.
— Hm... făcu, în cele din urmă, colonelul Medlon, în ce privinţă... ă... am căzut de acord?
— Printre altele, domnule colonel, aţi afirmat că guvernul are nevoie de ofiţeri şi mi-aţi oferit un grad.
— Nu-mi amintesc să-ţi fi oferit ceva, zise colonelul Medlon, părând că-şi face curaj. Oricum, dacă am ajuns să nu mă mai pot stăpâni încât să-ţi fac o asemenea ofertă, trebuie să-ţi aduc la cunoştinţă, cu un mare regret, că nu am autoritatea de a te numi ofiţer. Există o procedură bine stabilită privitoare la funcţii care depăşeşte total posibilităţile mele. Şi câtă vreme funcţiile acestea sunt atât de mult apreciate, guvernul le priveşte ca pe o sursă de venituri. De exemplu, gradul de locotenent te-ar costa cinci mii de unităţi monetare chiar dacă te-aş ajuta eu. Epoleţii de căpitan te-ar costa cincisprezece mii de unităţi, ceea ce reprezintă o sumă însemnată pentru un tânăr.
Cayle îl ascultase cu o încordare crescândă. Amintindu-şi ceea ce spusese până atunci, i se păru că făcuse tot posibilul, chiar dacă nu era în postura de a se folosi de indiscreţiile lui Medlon. Zâmbind strâmb, îndrăzni:
— Cât costă gradul de colonel?
Ofiţerul izbucni în râs.
— Flăcăule, spuse el jovial, nu se poate plăti cu bani. Preţul e tras din sufletul tău, fotul dintr-o dată (deveni grav). Acum ascultă. Regret dacă ieri am dovedit prea mare largheţe privind brevetele de ofiţer acordate de Maiestatea sa, dar cred că înţelegi cum vine asta. Şi ca să-ţi arăt că nu rămân dator, chiar şi atunci când nu sunt prea conştient de actele mele, iată ce voi face. Îmi aduci mie cinci mii de unităţi, când îţi vine la îndemână, să zicem în două săptămâni, şi îţi garantez o funcţie. Ce părere ai?
Pentru cineva care avea mai puţin de patruzeci de unităţi în buzunar era o propunere fără sorţi de izbândă. Dacă Împărăteasa ordonase ca brevetele de ofiţer să nu mai fie vândute, această ordonanţă nu fusese luată în seamă de politicienii corupţi. Cayle avu o a doua revelaţie privitoare la situaţia împărătesei Innelda.
Ea şi consilierii săi nu erau atotputernici, cum crezuse Cayle. Nu numai Arsenalele îi limitau puterea, ci fusese prinsă într-o plasă mult mai puternică. Indivizii care trebuiau să-i îndeplinească poruncile aveau şi ei dorinţele lor, modurile lor de comportament, pe care le respectau cu mai multă ardoare decât cea depusă pentru a o sluji pe femeia căreia îi juraseră supunere.
Colonelul începu să-şi aranjeze hârtiile de pe birou, deci întrevederea luase sfârşit. Cayle era tocmai pe punctul de a rosti o formulă de despărţire când teleecranul de pe peretele din spatele lui Medlon începu să clipească. Pe ecran apăru faţa unei femei tinere.
— Colonele, zise ea tăios, unde naiba ai fost?
Ofiţerul înlemni, apoi se întoarse încet. Dar Cayle nu avea nevoie să observe reacţia de nelinişte a ofiţerului pentru a înţelege cine era femeia.
O privea pe Împărăteasa Isherului.



va urma