Din aventurile lui Luke Skywalker (3)

George Lucas

Atît de puternică, de penetrantă era strălucirea luminii reflectate pe suprafaţa întinderilor nemărginite ale lui Tatooine, încît o veche zicală a coloniştilor spunea că mai repede orbeşti uitîndu-te fix la cîmpiile arse de soare ale planetei, decît la cei doi sori uriaşi. În ciuda acestei străluciri, viaţa putea exista şi chiar se impusese în cîm­piile joase, formate pe fundul unor foste mări, care se evaporaseră cu mult timp în urmă. Un singur lucru o făcuse posibilă: reintroducerea apei.

Şi totuşi, oamenii de pe Tatooine îşi procurau cu mare greutate apa vitală. Atmosfera îşi ceda în silă umezeala. Apa trebuie smulsă din înaltul cerului de un albastru intens - trebuia smulsă, înduplecată, forţată să coboare pe suprafeţele cultivate.
Pe o movilă a uneia dintre acele cîmpii neprimitoare, se puteau observa două siluete; treaba lor era aceea de a obţine atît de necesara umezeală. Una dintre forme, rigidă şi metalică, nu era altceva decît un vaporizator ancorat temeinic în rocile din adîncime şi în stratul de nisip de la suprafaţă. Cea de lîngă ea, tot atît de expusă căldurii, era însufleţită.

Luke Skywalker avea de două ori vîrsta vaporizatorului - vechi de zece ani - şi de aceea nu te puteai bizui prea mult pe scula aceea. În acel moment el înjura în­cetişor reglajul recalcitrant al unei valve de la aparatul climatic. Din cînd în cînd recurgea, în mod cu totul neprincipial, la pumni, în loc să folosească unealta po­trivită. Nici una dintre metode nu era însă cea mai bună. Luke era sigur că lubrifianţii folosiţi la vaporizare îşi neglijau menirea, făcînd ochi dulci, cu o licărire uleioasă, minusculelor particule abrazive de nisip. Îşi şterse trans­piraţia de pe frunte şi se dezmorţi întinzîndu-şi spatele. Cel mai plăcut amănunt la tînărul nostru era numele. O adiere uşoară îi răvăşi părul lăţos şi-i fîlfîi tunica largă, de lucru, în timp ce supraveghea aparatul. "N-are nici un rost să mă supăr pe el", gîndi Luke. "E doar o maşinărie lipsită de inteligenţă."

Pe cînd tînărul medita asupra încurcăturii în care se afla, o a treia siluetă sosi în viteză pentru a trebălui neîndemînatic, la una dintre secţiunile ce tocmai se de­fectaseră. Numai trei dintre roboţii cu şase braţe, model Treadwell, funcţionau, şi aceştia erau chiar mai uzaţi decît cizmele lui Luke. Cel de aici se deplasa instabil, cu poticniri şi opinteli.

Luke îl privi trist. Apoi îşi ridică ochii spre cer. Era senin. Şi ştia că nici nu avea să vadă urmă de nori dacă nu reuşea să repare vaporizatorul. Era cît pe ce să încerce încă o dată, cînd îi atrase atenţia o licărire scurtă, dar intensă.

Îşi extrase cu repeziciune din centura port-unelte un binoclu bine îngrijit şi focaliză spre cer.

Privi prin el o bună bucată de vreme, regretând că nu avea un telescop veritabil. Vaporizatoarele, canicula şi neplăcutele sarcini zilnice pe care le mai avea de înde­plinit fură date uitării. Îşi strînse cu grijă binoclul şi îl puse la loc, în centură, se întoarse şi o zbughi spre spider, vehiculul său de teren. La jumătatea drumului, îşi aduse aminte să strige în urma sa:

- Grăbeşte-te, strigă nerăbdător. Ce mai aştepţi? Pune-te odată în mişcare!

Robotul Treadwell o porni spre el, şovăitor, dar curînd începu să se rotească pe loc, scoţînd fum din fiecare încheietură. Luke îi mai dădu nişte instrucţiuni, dar în cele din urmă, înţelegînd că vorbele nu mai erau de nici un folos pentru a repune robotul în mişcare, renunţă dezgustat.

Luke stătu în cumpănă o clipă dacă să lase maşinăria în mijlocul cîmpului sau nu - dar tot el îşi spuse că, în mod sigur, componentele vitale ale robotului nu mai funcţionau. Aşa că sări în spider, provocînd recent repa­ratului flotor antigravitaţional o înclinare primejdioasă, pînă cînd echilibră distribuţia greutăţii, aşezîndu-se în dreptul comenzilor. Menţinîndu-şi altitudinea puţin dea­supra solului nisipos, vehiculul, conceput să transporte încărcături uşoare, reveni la o poziţie stabilă, balansîndu-se ca o barcă pe o mare furioasă. Porni motorul care scheună în semn de protest şi, spulberînd nisipul, demară spre îndepărtatul oraş Anchorhead.

În urma lui, fumul negru, provenind de la robotul care ardea, continua să se înalţe ca o coloană jalnică spre cerul limpede şi senin. La întoarcere, Luke nu avea să-l mai găsească acolo. În sălbaticele pustietăţi de pe Tatooine existau un fel de hiene în premanentă căutare de resturi de metal sau carne.


Construcţii din piatră şi metal, de un alb incandescent în lumina turbată a celor doi sori gemeni, se îngrămădeau strîns unele într-altele, atît pentru a-şi ţine tovărăşie cît şi pentru a se proteja reciproc. Acestea alcătuiau inima vastei comunităţii agricole din regiunea Anchor­head.

În acel moment al zilei, străzile prăfuite şi nepavate erau pustii. Muşte veninoase de deşert bîzîiau leneş în crăpăturile streşinilor clădirilor din piatră masivă. Un cîine lătra în depărtare - singurul semn de viaţă pînă la apariţia unei bătrîne care se pregătea să traverseze strada. Aceasta era bine înfăşurată într-un şal parasolar metalic.
Ceva o făcu să privească în sus. Ochii ei obosiţi scrutară în depărtare. Un sunet slab la început, ce crescu brusc în intensitate: o formă rectangulară strălucitoare apăru furtunos de după un colţ îndepărtat. Vehiculul se îndrepta spre ea şi nu dădea vreun semn că intenţiona să-şi schimbe direcţia. Cu ochii bulbucaţi de groază, bătrîna se împletici, căutînd să se dea la o parte din faţa lui.

Gîfîind şi gesticulînd furioasă, cu pumnul ridicat în urma spiderului, strigă, încercînd să acopere zgomotul:

- Nu vă mai învăţaţi odată să conduceţi mai potolit, copii afurisiţi ce sînteţi!

S-ar putea ca Luke s-o fi văzut, dar cu siguranţă n-a auzit ce spunea. În orice caz, atenţia îi era îndreptată în cu totul altă parte. Opri în faţa unei clădiri lungi şi scunde, din beton, aparţinînd centralei electrice. Din platforma superioară şi din pereţii ei ieşeau în afară o mulţime de bobine şi de tije. Valurile nemiloase de nisip ale planetei loveau zidurile centralei spărgîndu-se într-o spumă galbenă. Nimeni nu se obosea să le cureţe. N-avea nici un rost. A doua zi ar fi arătat la fel ca înainte.
Luke izbi uşa deschizînd-o larg şi strigă:

- Hei!

Un tînăr solid, în salopetă, stătea relaxat pe un scaun din spatele jegoasei mese de control a centralei. Se dă­duse cu o loţiune de protecţie şi pielea nu-i era arsă de soare. Şi fata care stătea pe genunchii lui făcuse acelaşi lucru, dar la ea, suprafaţa de piele lăsată la vedere fiind mai mare, se putea observa mai bine efectul benefic al loţiunii. Într-un fel, ei îi stătea bine chiar şi aşa, transpi­rată cum era.

- Alo, puţină atenţie! strigă Luke din nou, încercînd să le smulgă un răspuns.

Se grăbi spre camera de control aflată în partea din spate a centralei. Mecanicul, pe jumătate adormit, îşi trecu mîna peste faţă şi mormăi:

- Mi se pare mie sau am auzit un tînăr gălăgios dînd buzna aici?

Fata de pe genunchii lui se întinse senzual, şi îmbră­cămintea uzată se mulă pe formele-i apetisante. Vocea ei suna gutural.

- Era Wormie, l-au apucat năbădăile, zise ea căscînd.

Deak şi Windy ridicară privirea de pe jocul electronic de biliard cînd Luke năvăli în cameră. Toţi erau îmbră­caţi cam la fel, numai că hainele acestuia din urmă erau lălîi şi mult mai ponosite.

Cei trei tineri contrastau în mod izbitor cu jucătorul masiv, cu trăsături plăcute, aflat în capătul celălalt al mesei. Totul, de la tunsoarea regulamentară şi impecabilă pînă la uniforma ce-i venea ca turnată, îl scotea în evi­denţă faţă de ceilalţi, ca un fir de mac într-un lan de ovăz.

Din spatele celor trei, se auzea o zumzăială uşoară de la robotul depanator care trebăluia răbdător la una dintre componentele defecte ale echipamentului centralei.

- Ia puneţi-vă în mişcare, măi băieţi! le strigă el în plină vervă.

Apoi îl observă pe bărbatul mai în vîrstă, în uniformă, şi tresări uimit. Se recunoscură reciproc, imediat.

- Biggs!

Un zîmbet larg lumină faţa celui în uniformă.

- Bună, Luke.

Se îmbrăţişară cu căldură.
Apoi Luke se îndepărtă puţin ca să-i poată admira uniforma.

- Nu ştiam că te-ai întors. Cînd ai venit?

- De puţin timp. Am vrut să te iau prin surprindere, şmecherule.

Siguranţa din vocea lui trăda mulţumire de sine, păstrîndu-se însă în limitele decenţei. Arătă spre cameră.

- Credeam c-am să te găsesc aici, împreună cu trîntorii ăştia doi.

Deak şi Windy zîmbiră.

- În orice caz, nu mă aşteptam să fii pe cîmp, la muncă, replică Biggs şi chipul i se lumină iarăşi de acel zîmbet căruia puţini îi puteau rezista.

- Nu te-a schimbat prea mult Academia, comentă Luke. Totuşi te-ai întors cam repede...

Expresia feţei lui arătă brusc îngrijorare.

- Auzi, ce s-a întîmplat...? Nu ţi-ai luat brevetul?

Ceva îi scăpa în legătură cu Biggs. Acesta îi răspundea, ocolindu-i uşor privirea.

- Bineînţeles că l-am luat. Săptămîna trecută chiar am fost desemnat într-un post la bordul cargoului Rand Eliptic. Secund Biggs Darklighter, la ordinele dumneavoasră, spuse el, executînd un salut cu înflorituri, pe jumătate serios, pe jumătate în glumă, apoi zîmbi iar în felul acela al lui, arogant, dar irezistibil. M-am întors doar să-mi iau rămas bun de la voi, prostovani nefericiţi ce sînteţi!

Izbucniră cu toţii în rîs şi o ţinură aşa, pînă cînd Luke îşi aminti deodată pentru ce venise acolo.

- Aproape că uitasem, spuse el şi tulburarea de la început se înstăpîni din nou pe chipul său. Se dă o bătălie chiar aici, în sistemul nostru. Haideţi să vedeţi.
Deak păru dezamăgit.

- Nu începe iar cu poveştile tale despre bătălii, Luke. Nu te-ai săturat să le tot visezi? Las-o baltă.

- La dracu cu balta ta... Vorbesc serios. De data asta chiar se dă o bătălie.

Ba trăgînd de ei, ba îmboldindu-i cu vorba, reuşi să-i înduplece pe cei din centrală să iasă afară, în lumina orbitoare.
Camie era pur şi simplu dezgustată.

- Sper să merite efortul ăsta, îl avertiză ea pe Luke, ferindu-şi ochii de lumină.
Acesta îşi scosese deja binoclul şi acum cerceta înăl­ţimile. Îi luă numai o clipă să prindă în cadru o anumită imagine.

- V-am spus eu. insistă el. Uite, acolo sînt.

Biggs veni lîngă Luke şi-i ceru binoclul, în timp ce ceilalţi se chinuiau să vadă cu ochiul liber. Cu un uşor reglaj al transfocatorului, Biggs reuşi să vadă două puncte argintii pe fondul de un albastru întunecat al cerului.

- Nu e nici o bătălie, şmechere, spuse el cu convin­gere, luîndu-şi binoclul de la ochi şi privindu-şi prietenul cu afecţiune. E adevărat, sînt două nave, dar staţionează. De vreme ce Tatooline n-are o staţie orbitală, s-ar putea să fie un şlep care încarcă un cargou, şi-atîta tot.

- Dar mai devreme a fost, s-a dat o adevărată bătălie, adăugă Luke.

Entuziasmul său de mai înainte începea să pălească în faţa siguranţei dispreţuitoare a prietenului său mai în vîrstă.
Camie smulse binoclul din mîna lui Biggs, lovindu-l din greşeală de un stîlp de susţinere. Luke i-l luă la rîndul lui repede şi începu să-i inspecteze carcasa, în căutarea vreunei stricăciuni.

- Umblă mai atentă cu chestia asta, spuse el.

- Lasă, nu-ţi mai face atîtea griji, Wormie, rînji ea dispreţuitoare.

Luke făcu un pas către fată, apoi se opri, căci meca­nicul solid se interpuse uşor între ei, zîmbindu-i băiatului cu subînţeles. Luke chibzui o clipă, apoi dădu din umeri, răzgîndindu-se.

- Îţi repet, Luke, vorbi mecanicul cu aerul unui om care-a obosit să spună de-a surda acelaşi lucru, rebeliunea este departe de-aici. Mă îndoiesc că imperiul ar lupta ca să păstreze acest sistem. Crede-mă, Tatooine nu reprezintă absolut nimic.
Înainte ca Luke să apuce să mormăie un răspuns, amicii lui se şi făcură nevăzuţi, înapoi, în centrală. Fixer o ţinea de mijloc pe Camie şi amîndoi comentau chico­tind inepţiile lui Luke. Chiar şi Deak şi Windy murmurau ceva... despre el, de-asta era sigur Luke.

Îi urmă numai după ce aruncă o ultimă privire în sus, către acele pete îndepărtate. Era sigur de un singur lucru: fulgerele de lumină pe care le văzuse între cele două nave nu fuseseră provocate de reflexia luminii celor doi sori pe suprafeţele metalice.


Legăturile care strîngeau la spate mîinile fetei erau rudimentare şi sigure. Grupa de soldaţi bine înarmaţi o supraveghea cu multă atenţie, ceea ce ar fi părut deplasat avînd în vedere că arestata nu era decît o fiinţă fragilă, şi ar fi fost şi mai duri dacă vieţile lor n-ar fi depins de faptul că trebuia predată în bună stare.

Totuşi, cînd fata îşi încetini paşii intenţionat, cei ce o ţineau captivă nu ezitară să o bruscheze. Unul din escortă o înghionti brutal în şale şi fata fu cît pe ce să cadă. Cînd se redresă, se întoarse şi-i aruncă o privire plină de ură soldatului cu pricina, dar nu-şi putu da seama dacă are sau nu vreun efect asupra lui, căci faţa acestuia era pe de-a întregul acoperită de casca blindată.

În cele din urmă, ieşiră într-un culoar unde se afla spărtura în carcasa navei. Marginile acesteia fumegau încă mocnit în urma exploziei devastatoare. Aici fusese ataşat un coridor mobil care făcea legătura între nava rebelă şi crucişător; în capătul îndepărtat al acestuia strălucea un cerculeţ de lumină. Fata cercetă cu privirea culoarul, apoi, întorcîndu-se, dădu cu ochii de o umbră ce se îndrepta spre ea şi tresări înspăimîntată, dezminţind obişnuitul ei sînge rece. Lîngă ea se înălţa statuar, ame­ninţător, Darth Vader. Ochii săi roşi străluceau în spatele măştii hidoase. Un muşchi tresări scurt pe faţa ei fină; altfel, fata rămase imperturbabilă. Vorbi fără nici o urmă de tremur în glas:

- Darth Vader... ar fi trebuit să-mi dau seama. Nu­mai tu puteai fi atît de insolent şi de tîmpit. Ei bine. Senatul Imperial nu va trece cu vederea fapta asta. Cînd vor auzi că ai atacat o misiune diploma...

- Senator Leia Organa, hîrîi uşor Vader, destul de tare însă pentru a-i acoperi protestele.

Satisfacţia de a o fi găsit se vădea în savoarea cu care rostea fiecare silabă a numelui ei.

- Nu încerca să mă tragi pe sfoară, înălţimea Voastră, continuă el ameninţător. De data asta n-ai plecat într-o misiune de caritate. Aţi trecut printr-un sistem interzis, ignorînd numeroasele avertismente şi încălcînd ordinele de-a vă întoarce... pînă n-a mai avut nici o importanţă.
Imensul cap metalic se aplecă spre ea.

- Ştiu că spioni aflaţi în acel sistem au transmis un număr de mesaje spre această navă. După ce am stabilit provenienţa transmisiilor, acelor indivizi nu li s-a mai acordat decît sărmana favoare de a-şi pune capăt zilelor înainte de a fi interogaţi. Vreau să ştiu ce-aţi făcut cu informaţiile pe care le-aţi primit.

Nici cuvintele lui Vader, nici prezenţa sa duşmănoasă nu părură să aibă vreun efect asupra fetei.

- Nu ştiu nimic despre prostiile pe care le îndrugi acolo, îi replică ea scurt, privind într-o parte. Sînt membru al Senatului în misiune diplomatică spre...

- Spre partea destinată ţie în Alianţa Rebelilor, declară Vader, întrerupînd-o acuzator. De asemenea, eşti o trădătoare.

Îşi întoarse privirea spre un ofiţer din apropierea sa.

- Luaţi-o!

Reuşi să-l ajungă cu un scuipat şi saliva ei sfîrîi pe armura încă fierbinte. Vader îndepărtă jignitoarea materie în tăcere, în timp ce o urmărea cu interes, aşa cum se îndepărta sub escortă, pe culoarul de acces spre crucişător.

Un soldat mic şi subţirel, purtînd însemnul de coman­dant imperial se apropie de Vader.

- Este periculos s-o reţinem, îndrăzni ofiţerul, pri­vind şi el în urma fetei. Dacă se află despre asta va fi multă rumoare în Senat. Afacerea va stîrni simpatie pentru rebeli.

Comandantul privi în sus, spre faţa inexpresivă de metal, apoi adăugă:

- Ar trebui eliminată imediat.

- Nu. Îndatorirea mea este să localizez acea fortă­reaţă ascunsă a lor, replică liniştit Vader. Toţi spionii lor au fost eliminaţi - de noi sau de ei înşişi. Prin urmare, ea este singura mea cheie care să mă conducă la ascunză­toare. Şi intenţionez să mă folosesc din plin de ea. Am s-o storc pînă la ultima picătură, dacă va fi nevoie - voi afla cu orice preţ poziţia bazei rebelilor.

Comandantul îşi ţuguie buzele şi clătină uşor din cap, poate cu puţină compătimire, gîndindu-se la femeie.

- Va muri înainte să dea vreo informaţie.

- Las' pe mine, răspunse Vader cu o indiferenţă gla­cială.

Se gîndi un moment, apoi continuă:

- Emiteţi un semnal de avarie în bandă largă. Transmiteţi că nava senatorului a întîlnit o grupare neaşteptată de meteoriţi pe care n-a putut să-i evite. Înregistrările arată că scuturile de protecţie au fost zdrobite şi carena navei perforată, producînd prin decompresie pierderea a pînă la nouăzeci şi cinci la sută din atmosfera internă. Informaţi Senatul şi pe tatăl ei că toţi membrii echipa­jului au pierit.

Un pluton de soldaţi obosiţi se îndreptă ţintă spre co­mandant şi Lordul Întunericului. Vader îi privi aşteptînd.

- Benzile de date nu sînt la bordul navei. Nu există vreo informaţie de valoare în băncile de date ale navei şi nici vreo urmă de ştergere, recită mecanic un ofiţer. Nu s-au efectuat transmisii în spaţiul cosmic după ce am intrat în contact cu ei. O capsulă de salvare defectă a fost ejectată în timpul luptelor, dar s-a confirmat imediat că la bordul ei nu se afla nici o formă de viaţă.

Vader căzu pe gînduri.

- Se poate să fi fost o capsulă defectă, medită el, dar care să conţină şi înregistrările. Benzile nu sînt forme de viaţă. După toate probabilităţile, persoana care le va găsi le va ignora importanţa şi le va şterge pentru a le folosi în scopuri proprii. Şi totuşi...
- Trimiteţi un detaşament să le recupereze sau să se asigure că nu sînt în capsulă, ordonă el în sfîrşit comandantului şi ofiţerului care asculta atent. Fiţi cît mai discreţi cu putinţă. Nu este nevoie să atragem atenţia, nici chiar aici, în această lume mizerabilă, aflată printre avanposturi.

Pe cînd ofiţerul şi soldaţii se îndepărtau, Vader îşi în­toarse privirea spre comandant.
- Vaporizează nava asta. Nu trebuie să lăsăm nici o urmă. Cît despre capsulă, nu pot risca să cred că a fost o simplă defecţiune. Datele pe care le-ar putea conţine, s-ar putea dovedi prea periculoase. Urmăreşte acţiunea personal, comandante. Dacă benzile acelea există, trebuie recuperate şi distruse cu orice preţ.

Apoi adăugă cu satisfacţie:

- Cu misiunea încheiată şi cu senatorul în mîinile noastre, vom asista la spectacolul ultimelor clipe de viaţă ale acestei absurde Rebeliuni.

- Totul va decurge conform ordinelor tale, Lord Vader, încuviinţă comandantul.

Cei doi intrară pe culoarul de acces, îndreptîndu-se spre crucişător.



va urma