Băgău (32)

IOANA BRADEA

freci în creier figura lui subţiată, o masturbezi cum ar veni
pînă cînd iese din ea toată seva aia fierbinte pînă cînd nu mai
rămîne din el decît o cîrpă, ne frecăm iubitule - tu pe mine-n
palme, eu pe tine-n gînduri, ne masturbăm de departe uniţi aşa
de un fel de cordon ombilical invizibil, ne traversăm bulevardele,
ne rătăcim trotuarele, ne uităm şi-n urmă din cînd în
cînd m-aş muşca de somn de lumină de umbră m-aş spînzura şi
aşa atîrnat în aer şi uşor cît un sunet să explodeze sufletu’ meu
într-un contrabas, într-o voce fantomă o voce roşiatică scheletică
înfiorătoare şi creatoare de ziduri sau riduri o voce în stare
să-l culeagă de pe drumuri şi să mi-1 aducă înapoi, să se anuleze
pierderea, să se desfiinţeze despărţirea, să nu mai existe decît
regăsire, oho, să treacă dracului ziua asta, să fie ştearsă din toate
calendarele lumii, să fie uitată sau pierdută într-un buzunar de
sacou, într-o linişte dintre fulgi, într-o stea care sclipeşte în aer
ca inima lui lipită cu sînge de viaţa mea ia spune, e poezie sau
nu e poezie?

Maaarius, tu ai rămas aşa complexat sau obsedat sau cu fruntea
alungită spre dreapta ca-n filme ca după o viziune sonor
oblică îl aud traversînd camera de-a-ndărătul de la sfîrşit spre început
Dragă Andreea,

Eu îţi scriu din Călimăneşti acum. Nu am mai mers în Franţa
şi m-am gîndit să mă duc la Călimăneşti, unde o să stau două
săptămîni. Te rog frumos să-mi dai un telefon la numărul
următor: 050 / 731.528 familia Rădescu. Dacă nu mă mai ţii minte
îţi aduc eu aminte cine sînt: Sînt Alex, cel cu care ai vorbit tu mult
la telefon, cel care ţi-a dat telefon din America. Cînd o să-mi dai
telefon la numărul pe care ţi l-am dat şi o să răspundă altcineva
în afară de mine, să mă ceri la telefon cu numele de Silviu pentru
că cei de aici s-au obişnuit să mă strige Silviu şi s-ar putea să
zică că e greşeală dacă mă ceri la telefon cu numele de Alex.
Trebuie să vorbesc cu tine la telefon urgent aşa că dă-mi telefon
dacă vrei să ne mai întîlnim. Telefoane poţi să-mi dai de luni
pînă vineri de la ora 19.00 încolo, iar sîmbăta şi duminica la ce
oră vrei.

Să şti că te-am visat şi eram împreună, ne sărutam, ţi-am dat
bluza jos şi ţi-am sărutat sînii şi apoi am făcut dragoste. Dacă tot
nu ţi-ai dat seama cine sînt îţi mai dau cîteva indicii: în duminica
în care am vorbit, spărgeam sticle în cap cu prietenul meu de
19 ani, Cosmin, eu sînt acel Alex care lucrează la Flaming
Computers. Ţi-am dat multe indicii şi acum sper să mă telefonezi.
Ai văzut ce caligrafic scriu?

Cu dragoste, al tău prieten,
Alex şi încă, încă îmi amintesc după-amiaza aia
de martie cînd trebuia să-i duc nişte casete - sclipea soarele
nefiresc de cald aşa că mi-am luat blugii ăia curaţi şi un tricou
albastru deschis, uite, cavalere! m-am deghizat într-un cer de vară
şi peste picioare mi-am tras nişte saboţi negri şi-am început apoi
să plutesc peste străzi înspre delfin cu cerul senin deasupra mea
şi legea morală în mine e prima oară cînd îl văd după trei
săptămîni lungi şi după o nuntă ca-n poveşti da’ mi se rupe
acuma sînt veselă c-o să-l văd totuşi şi o să-l găsesc îmbrăcat cu
pantaloni căprui şi scurţi pînă la genunchi şi cu bretele din alea
de spiriduş peste tricou, ai, cavalere, o să-mi pierd minţile într-o
bună zi şi-o să te muşc de picior, de cameră, de dezordinea asta
şi de foile împrăştiate pe covor! îmi face loc să intru şi se întoarce
apoi la scaunul din bucătărie ca să-şi termine desenul sînt într-o
criză de timp ceva de speriat - păi şi normal mă învîrt un pic prin
cameră, mă uit lung peste desene şi schiţe mă aşez pe covor cu
picioarele încrucişate sub mine „Bei o cafea?“ stau un pic să socotesc
că am băut deja patru şi n-am mîncat nimic toată ziua da’
o cafea ca a lui nu se face să refuzi nici în ruptu’ capului deci
„beau.. Şi lui i s-a părut deodată că eram frumoasă şi s-a uitat
scurt la degetele care-mi ieşeau din saboţi de coapte ce eraaau
şi mie mi s-a părut că s-a tulburat un pic - nu ţi-a fost frig în picioarele
goale?

„Nuu. E tare cald afară... “

şi am băut apoi cafea şi am povestit despre vernisajul lui care
ne ajunge vertiginos din urmă şi despre muzica din Cuba şi despre
cum o fi pe-acolo mişto cum altfel trece timpul printre noi
în pielea goală de parcă nu s-ar întîmpla nimic de parcă nici nu
s-ar fi întîmplat nimic de parcă nici n-o să se mai întîmple nimic,
într-o juma’ de oră tre’ să ieşim oricum, tre’ să ajung la atelier,
dacă ai chef să vii şi tu...

„ooo, da, mi-ar plăcea mult!" şi trag de aerul cald în piept,
aproape fericită, vezi, cavalere? cîteodată totul devine simplu şi
strada respiră ca o vioară caldă şi traversăm intersecţiile de
drepte perpendiculare pe şinele de tramvai şi nu mai ştiu cum
dracu’ ne trezim dintr-o dată încorsetaţi într-o realitate, alta decît
a trupurilor noastre, alta decît a străzilor, ne trezim într-o
cămăruţă cu oameni mulţi care-1 felicită şi îi urează casă de piatră
- sau dimpotrivă, rîde Alex de mine mai tîrziu, să le dea domnu’
casă de căcat, ca să nu-şi bage nimeni nasu-n ea da’ se lasă păgubaş
şi-mi întoarce spatele imediat după ce îl privesc o dată
crunt şi o dată îngheţată de vanilie te rog îl întîmpină cu „ce mai
faci ginerică" sau „soţu’, dă-mi şi mie scrumiera aia“. .. şi în el
parcă aşa un fel de crispare sau jenă sau poate mi s-o fi părut
doar că deja băusem două beri şi îmi dădeam seama cu un fel
de surprindere că realmente şi sincer am uitat am sărit peste felicitările
alea fraze stereotipe ca mărgelele pe aţă nu i-am zis
nimic nu l-am întrebat nimic că doar ce-ar fi putut să-mi spună
şi eu să nu ştiu dinainte, cu multă vreme în urmă, mai bine să
ne concentrăm toată atenţia posibilă şi imposibilă la mărţişoarele
astea medalioanele care se fabrică sub ochii noştri nesimţitori şi
reci şi între timp trec iară nu mai ştiu cîte zile şi ne ajunge din
urmă şi solstiţiul de primăvară şi se întîmplă să mă sune dupăamiază
şi din vocea lui ghicesc că gata esta es la ultima nocheee
que pase contigo dragă Andreea,

Eu credeam că o să-mi răspunzi la scrisoarea precedentă dar
m-am înşelat. Se poate să nu fi primit scrisoarea trecută sau ca
tu să nu mai vrei să vorbim. Dacă nu-ţi aminteşti de mine o să-ţi
amintesc eu acum:

Eu sînt Alex. ţi-am spus că am 24 de ani, sînt blond, am ochi
căprui, înălţimea mea este de 1.85 m, am 2 BMWuri, lucrez la
firma de computere Flamingo Computers, fumez ţigări KENT,
te-am sunat din America, am făcut o glumă proastă pe seama ta
spunîndu-ţi că am avut un accident de maşină şi că sînt pe
moarte, tu atunci te-ai speriat foarte tare şi mi-ai spus că eşti
blondă, ai 21 de ani, eşti născută în octombrie, ai 1.72 înălţime
şi cînd eşti nervoasă îţi seri pe blugi cu pixul, mi-ai spus că eşti
strimtă în pizdă.

Sînt în Călimăneşti, o să-ţi explic ce caut aici cînd o să-mi dai
telefon, deci te rog frumos dă-mi telefon la numărul 050 /
731.528 familia Rădescu. Dacă răspunde altcineva în afară de
mine să mă ceri la telefon cu numele de Silviu căci cei de aici
sînt obişnuiţi să mă strige Silviu. Dacă mă iubeşti aşa cum mi-ai
promis cînd am vorbit duminică te rog foarte mult să-mi dai telefon.
Dacă nu o să-mi dai telefon atunci îţi spun ADIO de pe
acum.

Cu dragoste, al tău prieten,
Alex crezi tu? crezi

că aşa stau lucrurile?! mototolesc foaia şi i-o arunc în cap, tu
să faci bine şi să-ţi vezi de viaţa ta şi să nu te mai bagi în chestiuni
care nu te privesc - crezi tu? îmi răspunde cu aceeaşi monedă,
crezi tu că nu mă privesc? băăă, Geta-i soră-mea, băăă! da’ uit să-i
azvîrl înapoi o replică usturătoare sau măcar ironică şi înţepeneşte
piciorul în aer înainte să mă ridic de pe covor şi rămîn
acolo cu spatele rezemat de marginea de lemn a patului -
Alexandru! cine spunea chestia asta? unde-am mai auzit cuvintele
astea aşa îndoielnic şoptite, de unde ni se trag? şi duc mîna
la gură, îmi pipăi buzele, le verific, să-mi spună ele dacă ştiu „crezi
tu?... crezi tu?“

ascultă, domnişoară, mîncăm şi noi ceva în casa asta!?

gata, gata! nu mai răcni aşa, mă ridic încet şi ajung în
bucătărie încă neliniştită şi fără vlagă scot cratiţa cu supă din
frigider, o aşez pe aragaz, dau drumul focului din lesă şi ai, da!
îmi pică fisa! cavalerul ce se mai uita aşa la mine cu priviri
înălţătoare, nu, priviri care se înalţă ca un zmeu de hîrtie, nu,
priviri care se înalţă pe tine de jos în sus te ling privirile alea şi
se îndoiesc de mine totodată - crezi tu?...

nu, nu prea cred, cavalere, mă întrebam doar ce-o fi vrînd să
zică poetul atunci cînd definea realitatea fizică, materia, ca pe o
rezistenţă relativa a unor sisteme de evenimente, mă gîndeam
la principiile alea de logică magică despre sistemele energetice
şi despre evenimentele care posedă proprietăţi dinamice şi contradictorii,
ai crede despre tine că eşti un asemenea amalgam de
însuşiri tulburătoare, crezi tu aşa ceva?!

tre’ să găsim urgent nişte cuvinte noi nemaiauzite nemaiîntâlnite
nemaivorbite să te atingă să te ating ca să simt cum
gîndeşti prin firul ăsta cîrlionţat chiar să izbucnească vraja în
noapte acum cînd toată lumea a adormit cînd toate visele curg
în tăcere cînd se ţes reţele sexuale întregi de obsesii şi închipuiri
- atunci mă nasc eu lîngă telefonul lipit de uşă cu receptorul
întins pe covor ca un cadavru decapitat ca în visul de săptămîna
trecută - ăla în care nu se mai sfîrşea războiul fraaate tăiam cu
un ferăstrău capete de oameni-duşmani de mă plictisisem, era
datoria mea să le tai, nici o problemă, da’ obosisem! era cam greu
şi ferăstrăul ăla, cu toate că în prima fază părea doar un
bumerang, se întorcea asupra mea fiecare mişcare, eram plină
de răni pe mîini şi pe gît după fiecare căpăţînă tăiată duşmanului
de clasă, Alex juca solitaire pe un pat de campanie împreună
cu Marius, nu-mi venea să cred, ei care nu s-au înţeles niciodată
jucau acuma solitaire, rîdeau, povesteau ce ne mai comercializăm
noi singurătăţile aşa aiurea-n tramvai ce le mai împrăştiem în
dreapta şi mai ales în stînga în loc să stăm naibii tăcuţi, să alegem
cu grijă cuvintele pe care le deşertăm la dracu-n praznic şi la un
moment dat să nu mai vorbeşti chiar deloc să începi un marş
forţat prin bucătărie de-a lungul celor trei metri de mochetă să
te plimbi între geam şi uşă pînă alunecă dulapul cu farfurii şi pahare
pe jos pînă se întoarce aragazu’ pe dos şi se colorează a mochetă
verde cu dungi negre şi firmituri pentru fraţii noştri gîndacii
şi pete de ulei izbucnite ici colo de la cartofii prăjiţi
evident hai să dansăm mai bine dragă Andreea!

Nu înţăleg de ce nu-mi răspunzi la scrisori. De ce nu mai vrei
să vorbeşti cu mine? Ţi-am făcut ceva rău? Te-a speriat scrisul
meu? M-ai minţit cînd am vorbit cu tine la telefon? Nu ţi-a plăcut
vocea mea? Mă urăşti şi nu mă mai iubeşti? Nu înţăleg care este
motivul pentru ca tu să nu mai vrei să vorbeşti cu mine. Ce ţi-am
făcut?

Aceasta este a şasea şi ultima scrisoare pe care ţi-o mai scriu.
Nu ştiu dacă ai primit a patra scrisoare pentru că odată cu scrisoarea
ţi-am trimis şi acel inel de aur care ţi l-am cumpărat din
America. Eu încă îmi mai aduc aminte de duminica aceea în care
am vorbit cu tine ultima dată. Eram în America cu prietenul meu
Cosmin şi bietul Cosmin băuse prea mult şi nebunul începuse
să-şi spargă sticle în cap. Tot el îmi încerca reflexele de la picioare
cu ciocanul. Am vorbit cu tine pînă ai ieşit din tură. Chiar tu mi-ai
cerut să mă căsătoresc cu tine dar nu cred că ai vorbit serios. Eu
în acel timp lucram la nişte computere şi făcusem o glumă
proastă pe seama ta şi atunci mi-ai dat-o la telefon pe Nicole şi
ai ieşit din birou furioasă şi ea m-a certat că ţi-am făcut aceea
glumă. Ţi-am făcut o invitaţie, adică te-am invitat să mergi cu
mine în Italia. Eu sînt în concediu acum şi m-ai am două săptămîni
pînă să plec în Italia. Dacă vrei să mergi cu mine te rog pentru
ultima dată dă-mi telefon la numărul 050 / 731.528 familia
Rădescu.

Cred că totul a fost o minciună cînd am vorbit cu tine la telefon.
Eu nu pot să-ţi mai dau telefon pentru că chiar şi în conciediu
sînt foarte ocupat. Eu la Călimăneşti îmi petrec conciediul.

Nu am vrut să-ţi spun acum dar cred că este momentul
potrivit căci se poate să nu ne mai vedem: eu sînt multimiliardar
şi îmi pare foarte rău că toate fetele mă plac numai pentru
banii mei chiar dacă sînt un băiat cu un fizic foarte frumos. Dacă
nu ţi-ai dat seama cine ţi-a scris îţi spun: eu sînt Alex, băiatul
blond cu ochi căprui, înalt de 1,85 m, am 24 de ani, sînt în zodia
Berbecului, îmi plac blondele ca tine şi BMWurile (de aceea am
2 BMWuri) şi lucrez la firma Flamingo Computers.

Dacă vrei să ne întîlnim i-a legătura cu mine şi apropo să mă
ceri la telefon cu numele de Silviu, căci am cîţiva nenorociţi pe
aici care răspund la telefon şi dacă mă cere cineva cu numele de
Alex la telefon ei zic că este greşeală.

Al tău prieten
supărat că nu răspunzi Alex



va urma