miercuri, 4 noiembrie 2015

Ce cauți la mine-n sat


Mărioara Flaiș







Ce cauți tu la mine-n sat,
Iubire stranie și rece?
Ce vicleșug, ce nou păcat,
De dorul meu, prin cap îți trece?



Ce drac nebun, neadormit,
Își bagă coada-n cele sfinte,
De nu poți pune un sfârșit
Cuvintelor fără cuvinte?



Ce crezi că aș avea de-ți dat
Când înspre moarte-i doar o treaptă,
Când anii mulți la poartă-mi bat,
Când doar de tine-s vinovată?



Ce veșnicii doar de o zi
Mi-ai pregătit ca dar de nuntă?
Si-n fond...la ce ne-am trebui
Când aripile nu ne-ascultă?



Speranțele n-au amintiri
Si viața ne va fi tot nouă,
Si crima de-a ne mai iubi
Am împărțit-o pe din două.



Nu te întoarce! Nu veni!
De s-ar trezi din nou furtuna,
Mă tem că ți-aș mărturisi

Că te aștept dintotdeauna.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu