I se spunea Machiavelli (XXXVI)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Cazul Trofin: veleităti de succesor

Lavinia Betea:
Nu ştiu dacă a fost sau nu menţionat de presa din 1984 decesul lui Virgil Trofin, dar el era văzut ca o răzbunare a lui Ceauşescu. A încercat ceva Trofin în sensul luării puterii?

Stefan Andrei:
Am fost de faţă când Elena Ceauşescu i-a spus lui Nicolae Ceauşescu: „Nicule, dar tu ai luat conducerea în 1965 pentru că mare parte dintre membrii CC şi ai conducerii din judeţe, tu i-ai propus în funcţii. Şi dacă venea Apostol în CC cu candidatura, tot tu luai conducerea - pentru că ei te-ar fi votat pe tine“. Intr-adevăr, în ultima perioadă a lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu făcea propuneri pentru birourile judeţene şi, cu ele, mergea la Dej pentru aprobare. Ceauşescu fiind secretar al Direcţiei Organizatorice. Exact cum va face Elena Ceauşescu la cadre. Doar că ea nu se mai temea că nu aprobă bărbatu-său. Dar ce observase Elena Ceauşescu în legătură cu Trofin? Că o parte mare din conducerea de la Bucureşti lucrase, în tinereţe, la UTM, cu Trofin. Eram - Burtică, Bârlea, Popescu, Postelnicu, Andrei... Prim-secretarii de la Iaşi, de la Braşov, de la Cluj, din alte judeţe şi oraşe mari fuseseră aleşi şi propuşi de Trofin. Şi zice Elena Ceauşescu: „Asta, la ora actuală, face ce ai făcut tu înainte de 1965. Şi trebuie schimbat". Trofin mai făcuse şi altă greşeală prin care atrăsese atenţia lui Ceauşescu. Ne-a spus-o Ceauşescu lui Burtică şi mie. Trofin ceruse să se creeze Direcţia Organizatorică în secţia lui. Până în 1965, el fusese adjunctul lui Ceauşescu la Direcţia Organizatorică unde erau cadrele, Securitatea, Armata, Procuratura, Secţia Agrară... Ceauşescu le avusese în mână pe toate. Iar când Trofin a vrut să refacă Direcţia Organizatorică, Ceauşescu a zis: „Asta vrea să fie secretar adjunct al partidului, eu ştiu ce înseamnă să ai toată direcţia în mână“. Şi atunci, Nicolae Ceauşescu l-a criticat.

Lavinia Betea:
In ce împrejurări v-aţi cunoscut cu Trofin?

Stefan Andrei:
Mai întâi, pe când eram, în 1959, secretar al Consiliului Asociaţiilor Studenţilor din Bucureşti. Apoi ca şef al comisiei culturale, şi după aceea ca şef al comisiei internaţionale a studenţilor şi, în acelaşi timp, şeful secţiei relaţiei externe a UTM-ului. Omul cu care am lucrat mulţi ani a fost Virgil Trofin. Şi, pe lângă el, Petre Lupu.

Lavinia Betea:
Care dintre ei era mai abilitat pentru politică?

Stefan Andrei:
Activ, inteligent era Trofin. Mai cultivat era Petre Lupu. Lupu fusese student la Medicină. Virgil Trofin a făcut şcoala profesională la Nicolina Iaşi. Intrase în partid după război. Din tot biroul UTC de la Iaşi, de cinci inşi, patru erau evrei care au plecat în Israel. Şi a rămas singur Trofin. După aceasta, Trofin a fost luat şi dus la Armată de comandantul biroului regional de acolo. Dat în Armată a fost, cred că, direct maior. In acelaşi timp cu Ioniţă. Amândoi, povesteşte Ioniţă, au mers la Corneliu Mănescu, cu un „cuvânt“...

Lavinia Betea:
Mi-a povestit şi Corneliu Mănescu că aveau un „cuvânt“ deplorabil.

Stefan Andrei:
Dar Corneliu Mănescu nici nu l-a citit şi l-a aruncat la coş. Şi atunci, Ioniţă a sărit şi l-a împins pe scaun pe Mănescu. Să nu uităm şi altă chestiune. Şi Mănescu urmase doar doi ani de zile Facultatea de Drept. Când pleca peste hotare, noi trimiteam cartea de vizită: ce studii are - treceam: „a urmat cursurile Facultăţii de Drept“ pentru că nu le terminase.

Lavinia Betea:
Partidul era „al muncitorilor", nu se putea face caz de studii superioare. Iar între cele două războaie, numărul studenţilor bucureşteni era foarte mic. Dac-ar fi vrut, din poziţia unde se afla, putea oricând şi Mănescu să aibă studii superioare în biografie - precum Ioniţă, Trofin şi ceilalţi... Prin ce se făcea remarcat potenţialul lui Trofin de prim lider?

Stefan Andrei:
Tocmai asta - în primul rând că era muncitor. Ideea că numai un muncitor poate şi trebuia să fie secretar general rămăsese. Era un tip deştept, dar puţin cultivat, ambiţios, exigent. El a fost omul de încredere al lui Ceauşescu în lupta dusă cu Apostol, cu Borilă, cu ceilalţi. El era secretarul pe probleme organizatorice al Partidului şi pe el s-a bazat. Când Trofin a cerut să se refacă toată direcţia organizatorică, aşa cum o avusese Ceauşescu, acesta a văzut că el se autodesemna, că se pregătea... însemna să se ocupe de armată, securitate, organizatoric, cadrele, instructorii centrali - foarte importanţi. Ceauşescu nu i-a dat, din cele cinci-şase secţii pe care le avusese el când răspundea de Organizatoric decât două. Apoi, dacă te uiţi în Scînteia, vezi cum urcă valul personalităţii. La început se dădea pe prima pagină primirea de către Maurer a unui ambasador, plecarea unei delegaţii conduse de Apostol sau de Drăghici... De-acum, pagina întâi devenise numai pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu. Şi, în această situaţie, Trofin a făcut altă prostie. După ce-a fost ales membru în Prezidiul Permanent, face o vizită în Dolj şi în Olt. Şi dă ştire în presă: „Vizita de lucru a tovarăşului Trofin în...“. Noi eram în vizită în Iugoslavia şi vede Ceauşescu că în ţară e vizita de lucru a tovarăşului Trofin în judeţele Olt şi Dolj. „Ce face ăsta?, zice el. Nici măcar Maurer nu şi-a permis aşa ceva“. în situaţia aceasta, Ceauşescu a văzut în el un bonapartist care voia să-i ia locul. Apoi, ca secretar cu probleme organizatorice, Trofin critica foarte sever Guvernul. Că ministerul cutare nu face, că ministrul nu ştiu care... Şi l-a făcut adversar pe Maurer. „Ce tot mă critică ăsta, măi, Nicule?, a zis Maurer. Ăsta care n-are nicio meserie, nimic, spune că nu fac bine şi destul miniştrii. Dă-mi-1, dragă, la Guvern, să vadă şi el cum se rezolvă problemele". Şi-atunci a şi fost scos din conducerea partidului, cu consimţământul lui Maurer, şi trecut vicepremier şi ministru, mi se pare, al Comerţului Interior. Sub comanda lui Maurer.

Lavinia Betea:
Nicolae Ceauşescu nu-şi putea imagina vremea altuia...

Stefan Andrei:
Nu, el spunea că în 2010 vom face asta, facem cutare în 2015. Parcă era normal să fi trăit toţi 100 de ani. Iar el se considera nemuritor. A povestit doctorul Proca că ar fi spus în ultima perioadă: „Un om ca mine se naşte o dată la sute de ani“. Cu Trofin, pericolul pe care lumea nu-1 ştie, era că foarte mulţi dintre oamenii care lucraseră cu el au fost promovaţi în partid. Mulţi prim-secretari fuseseră secretari ai UTM-ului. Elena Ceauşescu de multe ori spunea: „Aaaa, tu ai lucrat cu Trofin! Ăsta a lucrat cu Trofin!“. Având senzaţia că se ridică...

Lavinia Betea:
... o reţea...

Stefan Andrei:
...din foştii oameni cu care el lucrase la UTM. Exact cum a făcut Ceauşescu. Şi Trofin a fost promovat la Armată - secretar UTM în unităţile militare, în biroul CC al UTM, el reprezenta unităţile militare. Ceauşescu l-a luat şi l-a pus secretar cu probleme organizatorice al CC UTM, prim-secretar fiind Cornel Fulger, fost organizator de partid la Bicaz. în 1956, după doi ani, Trofin devine prim-secretar al UTM-ului. Trofin lua apoi măsuri foarte dure şi pe chestiuni de morală. Venea o reclamaţie că unul trăia cu o femeie, că bea. Trofin trecea imediat la sancţiuni foarte aspre, chiar dacă omul îşi făcuse foarte bine munca lui. La Ceauşescu nu exista argumentul că bea un om. „Când unui om nu-i găsiţi alte pricini, ziceţi că bea, spunea el. Uite, şi tovarăşul Maurer nu se poate abţine şi îşi face bine treaba.“

Lavinia Betea:
Cum l-a dat Ceauşescu la „munca de jos“ pe Trofin?

Stefan Andrei:
Motivul principal, motivul de suprafaţă a fost că a raportat fals cifrele producţiei de lignit în Gorj. Un motiv pueril pentru că ministrul Minelor a declarat o producţie mai mare de lignit decât în realitate. Altceva a fost: nu putea ministrul să măsoare depozitele de cărbune.

Lavinia Betea:
Despre moartea lui, dv. ce credeţi?

Stefan Andrei:
Eu cred că a murit de inimă rea. N-a rezistat.

Lavinia Betea:
Fără legătură cu dorinţa lui Ceauşescu de a-1 face să dispară?

Stefan Andrei:
Nu, aici nu cred. Eu l-am cunoscut pe Trofin. Provenea dintr-o familie cu slăbiciune pentru alcool. Ceferişti de la Nicolina. Şi acolo, la IAS-ul din Călăraşi, a început să bea mult coniac. Era amărât că de sus, de unde a fost el, coborâse aşa.

Lavinia Betea:
Iar familia a fost obligată să părăsească locuinţa din cartierul Primăverii şi să se mute în vreun bloc al specialiştilor. Imi imaginez ce zile fripte i-au făcut capului familiei nevasta şi copiii văduviţi de apartenenţa la elita şi privilegiile aferente...

Stefan Andrei:
I-au trimis acolo. Iar dacă te scotea din funcţie sau ai fi plecat tu, trebuia să mergi unde erai trimis.

Lavinia Betea:
„Te trimitea partidul..."

Stefan Andrei:
De cum plecai şi te duceai la cadre, aveai pe buletin Vaslui sau Satu Mare. Inainte încă de a pleca, îţi punea ştampilă pe buletin că nu mai eşti în Bucureşti, eşti la Satu Mare sau la Baia Mare.

Lavinia Betea:
Aceasta a fost situaţia tuturor absolvenţilor din învăţământul superior, promoţiile 1981-1989, conform Legii adoptate în 1981.

Stefan Andrei:
Şi ai fi trăit aşa cum s-a întâmplat după 1989. Ai fost dat jos, societatea nu te mai băga în seamă. Te ocolea toată lumea. Incepând de la prieteni până la doctorul la care mergeai să te consulte. Aşa am păţit eu după 1990. M-a părăsit majoritatea covârşitoare a oamenilor pe care i-am ajutat. De ziua mea de naştere, am primit atunci cinci telefoane. Astfel era societatea construită. Trebuie să spun însă şi că noi, când veneam la tineret, vedeam pe doi inşi ca urmaşi: pe Iliescu şi pe Trofin. Serios.

Iliescu si vizita din China

Lavinia Betea:
Cum vedeaţi dv. în Iliescu un urmaş?

Stefan Andrei:
Faţă de ceilalţi, era un om cultivat Iliescu.

Lavinia Betea:
Dar avea legătură cultura cu puterea în PCR? Că nimic din ideologia şi practicile acestui partid nu stabileşte asemenea conexiuni în selecţia şi promovarea activiştilor şi liderilor.

Stefan Andrei:
Totuşi, eu când mă speriam că vin ruşii peste noi, el se bucura că scapă taică-său din lagăr! El cunoştea mişcarea comunistă pe propria piele. A avut necazuri de copil. Nu l-au primit în şcoli din cauza politicii tatălui. Abia a intrat la Liceul Industrial. Eu habar n-aveam că sunt comuniştii arestaţi, dar el mergea la Văcăreşti sau în lagărul de la Târgu-Jiu să-şi vadă tatăl. Se simţea apoi că el avea şi credea într-o menire a lui. Acestea nu se pot contesta.

Lavinia Betea:
Ştiu că aţi fost în celebra vizită în China din 1971... Cum aţi văzut dv. motivele marginalizării lui Ion Iliescu?

Stefan Andrei:
O ai şi dumneata, o am şi eu - stenograma Comitetului Executiv de după acea vizită. In 1971, eu eram prim-adjunct, în schemă nu însemna mare lucru. Dar uită-te în stenogramă unde scrie că a fost invitat Ştefan Andrei. în expunerea lui, Ceauşescu îl critică pe Maurer că îi plăcea mai mult la umbră... Şi spune: m-au ajutat Ştefan Andrei şi Macovescu. Asta spune stenograma. Ştii cine a fost în delegaţie: Maurer, Manea Mănescu, Iliescu şi Dumitru Popa

Lavinia Betea:
S-a spus că Dumitru Popa ar fi purtat nişte discuţii critice cu Iliescu, discuţii care-ar fi fost înregistrate.

Stefan Andrei:
Nu, minciuni. Dumitru Popa era prim-secretar la Capitală şi membru în Comitetul Executiv. Prima problemă a fost în avion. Eram în avion, dar n-am fost în salonul delegaţiei.

Lavinia Betea:
De unde ati aflat?

Stefan Andrei:
Am aflat şi de la Macovescu, şi de la Dumitru Popa, şi de la Manea Mănescu. în avion, n-am fost la discuţie. Ce se întâmplă? Cu câteva zile în urmă fusese prins un colonel MFA de la Oradea, care făcuse Academia „Frunze", că furniza informaţii sovieticilor. Iar, în avion, Elena Ceauşescu zice: „Uite dragă, colonelul cutare ce-a făcut, şi îl propuseseră să îl facem general". Povesteau, aşa, acolo, în drum spre Beijing. Ceauşescu se retrăsese să se odihnească. S-a retras şi Maurer — avea şi el un fel de dormitor improvizat în avion. Iar Elena Ceauşescu vorbea cu ceilalţi din delegaţie - Manea Mănescu, Dumitru Popa, Iliescu, Macovescu. Şi Elena Ceauşescu mai zice: „Şi, de altfel, pe mai toţi care au fost în Uniunea Sovietică, dragă, ruşii i-au atras de partea lor“. Iliescu, singurul care făcuse studii în Uniunea Sovietică dintre cei aflaţi în discuţia aceasta, zice: „Dar cei care studiază la Londra, centrul capitalului financiar, cum a definit-o Marx?“ Apropo de Valentin. Elena Ceauşescu, supărată: „Nu ţi-e ruşine, eşti obraznic!". A venit şi Ceauşescu. „Ce-i aicea?" Şi l-a repezit şi el pe Iliescu. Când am sosit la Beijing, lume multă, gălăgie. Făceau cu mâna, salutând mulţimea, Ciu Enlai şi Ceauşescu. Maurer, abil, se rezema în baston. Mai era însă unul care şi el făcea cu mâna: Iliescu. Când m-au chemat pe mine pentru indicaţii la comunicatul comun, îl făceau praf pe Iliescu. „Ce te-ai apucat să faci cu mâna?, zicea Ceauşescu. Păi, nu a făcut Maurer şi te-ai apucat tu! Nici pe mine nu m-au salutat chinezii, au salutat partidul. Tu ce te-ai apucat să faci cu mâna pe-acolo?“.

Lavinia Betea:
Dar l-aţi văzut pe Iliescu salutând poporul chinez?

Stefan Andrei:
Asta da, slavă Domnului! Când am venit din Coreea să mergem în Vietnam, am făcut popas la Canton, ca să nu trecem prin Capitală, să fie iar primire la aeroport. Acolo a fost o discuţie de vreo trei ore jumătate, în special între Ceauşescu şi Maurer. Una dintre probleme a fost ce spunem când ne înapoiem în ţară. Că spunem cum vedem noi rolul armatei. Nu provocator, prin comparaţie cu chinezii. In altă cuvântare publică, cum vedem noi rolul tineretului, apropo de gărzile roşii ale studenţilor.

Lavinia Betea:
Dar apăruseră şi gărzile roşii la primirea ce vi s-a făcut? Şi armata?

Stefan Andrei:
Da, sigur că da. Când ne-a primit Mao Tze Dun, toţi din conducere aveau cărţulia roşie a lui Mao în mână. Şi Lin Biao, şi Ciu Enlai, şi Li Xiannian 

Lavinia Betea:
O ţineau în mână la întâlnirea dintre delegaţii?

Stefan Andrei:
Da. Când am mers în regiunile lor - la ei sunt regiuni cu 70 de milioane de locuitori nu ne primea conducerea de partid, ci militarii. Pentru că ei conduceau. Partidul fusese trecut în plan secundar.

Lavinia Betea:
Şi gărzile roşii ce făceau?

Stefan Andrei:
Cu steaguri roşii, demonstraţie, ţipau... Dar n-aveau voie să se atingă de armată. Nici să intre în fabrici, nici în comunele populare. In CAP-uri, cum ar fi fost la noi.

Lavinia Betea:
Inţeleg. Să nu destabilizeze „producătorii" ţărani şi muncitori.

Stefan Andrei:
Da. Pentru că le era teamă că nu mai pot stăpâni ţăranii. Dacă vin ăştia, ţăranii şi muncitorii nu mai sunt ordonaţi şi cine ştie ce fac. Revin la Canton, la discuţia între Ceauşescu şi Maurer. Acolo am fost de faţă. Fusesem şi la convorbirile oficiale. Am fost şi la întâlnirea cu Mao Tze Dun. Sunt trecut în comunicatul comun că am participat, dar eu nu eram membru al delegaţiei. Eram prea mic ca prim-adjunct şi membru supleant al Comitetului Central faţă de secretari şi membri ai CPEx-ului. Şi mi-amintesc că acolo, prima dată, Ceauşescu a ridicat problema conştiinţei. Că nu va mai trebui să facem atâtea premieri cu bani, să nu mai facem atâtea lucruri cu bani. Ci panouri, diplome, citaţi, şi aşa mai departe. Şi că, de fapt, în teza lui Lenin, luată din Marx - că factorul principal este materia şi factorul secundar este conştiinţa - trebuie să ţinem seamă că şi conştiinţa are influenţă asupra materiei. Acolo, la Canton, Maurer zicea: „Materia este locomotiva şi conştiinţa sunt vagoanele. Dar nu înseamnă că şi vagoanele, dacă frânează brusc, nu dau peste cap locomotiva. Să avem însă grijă". Apropo de raporturile dintre conştiinţă şi materie. Printre altele, Ceauşescu a spus: „Măi, nu este bună formula asta societate de consum. Ce înseamnă să pui ca obiectiv consumul? Să pui aşa: «Satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale ale omului...»." La care, Maurer a replicat imediat: „Eu aş vrea să mor cu curul în sus într-o societate de consum".



va urma