Acest FBI românesc și tentația puterii: creșterea SRI de la Iliescu la Iohannis

Sabina Fati

Cu toate că Serviciul Român de Informații a fost întinerit în ultimul deceniu și a beneficiat de un lifting cu ajutorul americanilor, totuși nu a putut renunța definitiv la farmecul său balcanic, în care ciorovăielile, loviturile înfundate și zgomotele de fond răzbat prin ușa bine închisă.

Ion Iliescu a ajuns la putere în 1990 cu ajutorul Securității. Emil Constantinescu a câștigat alegerile în 1996, după ce șeful de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, a declarat în dimineața votului că a ales „schimbarea“. În 2000, Ion Iliescu a revenit la putere, după ce Constantinescu a declarat că „l-a învins“ sistemul. În campania electorală din 2004, Traian Băsescu le promitea serviciilor bugete mai mari și alinierea pe Axa București-Washington. Din 2005, puterea simbolică și reală a SRI a crescut constant, odată cu ambițiile din ce în ce mai mari ale acestei structuri. Cu cel puțin un an înainte de terminarea mandatului său, Traian Băsescu părea abandonat de SRI. Cel puțin așa rezultă din spusele Elenei Udrea, care susține că ea devenise „sursa alternativă de informații“ a fostului preşedinte, care a investit de-a lungul celor 10 de ani de mandat multă încredere și energie în SRI. În 2016, Curtea Constituțională îi taie din atribuții, dar președintele Klaus Iohannis și Guvernul Cioloș recompensează acest serviciu, transformându-l în organ de cercetare penală specială în cazuri de siguranță națională și terorism, prin modificarea Legii de funcționare a SRI.

Cu toate că Serviciul Român de Informații a fost întinerit în ultimul deceniu și a beneficiat de un lifting cu ajutorul americanilor, totuși nu a putut renunța definitiv la farmecul său balcanic, în care ciorovăielile, loviturile înfundate și zgomotele de fond răzbat prin ușa bine închisă.

Vulnerabilitățile

Nenumăratele cafele pe care le-ar fi băut generalul SRI Florian Coldea și fostul său șef, George Maior, împreună cu Dorin Cocoș și Elena Udrea sunt doar câteva dintre detaliile care au ieșit la iveală din ecuația puterii pe care Traian Băsescu a patronat-o până la finele anului 2014. De ce se întâlneau oficialii SRI cu persoane conectate la grupuri infracționale ca și cum n-ar fi știut nimic despre stilul în care acestea făceau afaceri? Încă nu e destul de clar dacă SRI i-a folosit pe Udrea și Cocoș, spre exemplu, sau dacă, dimpotrivă, până la un punct, cei doi s-au folosit de informațiile și conexiunile pe care le aveau în acest serviciu. Nu e clar nici dacă fostul președinte era la curent cu afacerile infracționale ale celor doi și dacă serviciile i-au raportat. Și dacă i-au spus, oare de ce fostul președinte a continuat să o susțină pe Udrea? SRI i-a avertizat pe Băsescu și pe Ponta că procuroarea șefă Alina Bica era coruptă, înainte să negocieze numirea ei în fruntea DIICOT? De ce-ar fi avut nevoie Băsescu de Udrea ca „sursă alternativă de informații“, nu se mai încredea în rapoartele SRI sau poate era un devorator de bârfe?

Politicul se sprijinea pe structura Serviciului Român de Informații, care, la rândul său, avea nevoie de influență la nivel înalt. Multe dintre nodurile țesăturilor au fost făcute cu delicatețe, fără să se vadă, în vreme ce altele au fost desfăcute, fără să lase urme. Pentru că nimic din ce-i secret nu se poate ști cu adevărat. Poate că țara a fost salvată de multe ori fără să prindem de veste, dar, în același timp, s-au pus la cale afaceri mai mult sau mai puțin curate, unii au fost ajutați, alții au fost dezavantajați (inclusiv în campanii electorale), s-au urzit scandaluri și, nu de puține ori, a fost forțată nota.

Păcatele recente

Au existat în ultimii 26 de ani multe derapaje ale Serviciului Român de Informații. La început, puterea de intimidare a acestei instituții, care moștenea structura vechii Securități, se manifesta fără niciun fel de scrupule împotriva celor care puneau sub semnul întrebării legitimitatea puterii. Apoi, cu timpul, metodele SRI s-au sofisticat și nici măcar reformarea serioasă a Serviciului nu l-a dezbărat total de vechile reflexe.

1) În 2006, Omar Hayssam fuge din țară, nu doar prin complicitatea procurorului și a medicului care-i trece un diagnostic fals, ci și a SRI, care-l scapă pe sirianul acuzat de grave nereguli economice și ulterior de terorism. În mod surprinzător, nu există nicio anchetă care să-i nominalizeze pe cei care sunt vinovați pentru fuga lui, cu toate că Traian Băsescu se folosește de această situație pentru a-i schimba pe șefii principalelor servicii secrete și pe procurorul general.

2) În 2007, înainte ca parlamentul să decidă suspendarea lui Traian Băsescu, șeful PSD flutură la televizor o hârtiuță scrisă de mână de numărul doi în SRI, Florian Coldea, și sustrasă din biroul acestuia. Coldea făcuse la vremea respectivă o listă cu judecătorii vulnerabili ai Curții Constituționale, adică cei care avuseseră înainte de 1989 legături cu fosta Securitate. Avea atunci doar 35 de ani și încerca probabil să se revanșeze față de președintele care l-a ridicat atât de brusc și de rapid în funcție și grad. Lista demonstra posibilitatea de șantajare a judecătorilor constituționali care ar fi vrut să voteze împotriva lui Băsescu, dar, în același timp, scotea la iveală și jocul politic invers.

3) Alina Bica a fost numită în fruntea DIICOT în 2012, într-o perioadă în care dosarul privind restituirile ilegale era în lucru, iar SRI ar fi fost obligat să știe că era implicată în presupuse infracțiuni de corupție pe vremea în care era membră a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din ANRP. Nu e clar dacă ofițerii Serviciului Român de Informații nu au verificat-o din neglijență sau dacă au lăsat-o să ocupe o funcție atât de importantă pentru a vulnerabiliza DIICOT.

Necunoscutele

În general, nu știm ce se întâmplă într-un serviciu secret și nici nu prea putem afla:
1) Nu știm câți bani se cheltuiesc anual în afară de cei care sunt prevăzuți de buget, nici nu știm de unde provin ceilalți.
2) Serviciile secrete au societăți comerciale acoperite, dar, firește, nu știm nici ce fel de companii sunt, nici cum au ajuns în posesia acestor structuri, nici cât de eficiente sunt și nici dacă, prin informațiile deținute de SRI, aceste întreprinderi nu sunt cumva privilegiate față de celelalte de pe piață.
3) Nu știm câți angajați cu normă întreagă are SRI, câți colaboratori și din ce domenii vin. Fostul director, George Maior, a dat câteva detalii despre „acoperiții“ din presă care lucrează pentru „siguranța națională“.
4) Comisia parlamentară pentru controlul SRI nu și-a dovedit până acum competențele, lăsând să se înțeleagă că mai degrabă Serviciul îi controlează pe parlamentarii membri decât invers.

Dorințele

Acum câțiva ani, Băsescu ar fi vrut să aibă un SRI după modelul FBI, care nu doar să se ocupe de probatoriul judiciar, dar să poată și aresta. DNA și SRI ajunseseră, de fapt, la o astfel de simbioză, fiindcă reforma sistemului juridic a avut loc odată cu trecerea corupției pe lista problemelor care țin de siguranța națională. Generalul SRI Dumitru Dumbravă i-a enervat pe mulți atunci când a explicat că, spre deosebire de perioada anterioară anului 2005, când SRI „se retrăgea din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind că misiunea (sa) a fost încheiată, în prezent (își) menține interesul până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze“. Destui judecători au interpretat această declarație ca pe o confirmare a faptului că în sistemul juridic ar există magistrați racolați de SRI și că serviciul își bagă nasul în anchetele penale. Totuși, Klaus Iohannis contrazice această bănuială, luând de bune informațiile pe care le primește chiar de la SRI și de la celelalte „instituții abili­tate“, ca și cum, dacă ar fi avut oameni infiltrați, deși acest lucru este ilegal din 2005 încoace, structurile secrete s-ar fi auto­deconspirat. Traian Băsescu spusese la un moment dat că infiltrările au avut loc mai înainte și că magistrații-ofițeri ar continua să lucreze în zona juridică. Nu există niciun fel de probe care să demonstreze ipoteza fostului președinte, mai cu seamă că fiecare procuror și judecător este obligat prin lege să dea o declarație pe proprie răspundere că nu a fost și nu este în solda vreunui serviciu secret.

Interpretarea dată formulării de „câmp tactic“ e probabil exagerată, dar ceea ce spunea generalul Dumbravă reprezenta o tendință normală în desfășurarea anchetelor. Orice serviciu secret exploatează nisele pe care le găsește, cu motivul întemeiat sau cu pretextul că e nevoie să ne supravegheze împotriva pericolelor. Serviciului Român de Informații i s-a oferit ocazia să preia munca poliției judiciare și a făcut-o cu sârg, în slujba anticorupției, dar și în propriul său interes, pentru a-și lărgi baza de date, pentru a exersa noi ipostaze, pentru a controla cât mai mult spațiu. E o dorință naturală a oricărui serviciu secret să pună mâna pe cât mai multe informații. O țară cu antrenament democratic reacționează, însă, atunci când un serviciu secret ajunge să înglobeze prea multă putere. Din obișnuință sau poate din comoditate, opoziția față de extinderea SRI a fost minimă.

Reformat, lăudat și decorat de statele aliate, SRI a fost transformat într-o instituție de elită. Calitățile acestui FBI românesc sunt folosite judicios în operațiunile complicate despre care nu se poate vorbi, dar care sunt cunoscute de serviciile occidentale, ceea ce nu înseamnă, însă, că SRI a stat mereu departe de politică sau că nu are tendința să-și folosească poziția pentru a acumula și mai multă putere.