Rodica Culcer
Nu există nicio garanție că,
de data aceasta, adversarii luptei anticorupție
nu vor reuși acolo unde au eșuat
în 2008 și în 2014.
Rodica Culcer
„Dacă vreo persoană acuzată de corupție ar scăpa de acuzații urmare a Deciziei CCR, nu încape îndoială că merită costul“ – afirma Elena Udrea, vădit mulțumită de blocarea anchetelor DNA ca urmare a Deciziei CCR privind interceptările.
Nu o fi având doamna Udrea interceptări în dosare, cum nu obosește să repete, dar are destui apropiați în ale căror dosare s-ar putea afla interceptări care fac legături între probe, astfel încât o înțelegem că își dorește să scape cât mai mulți corupți. Dacă în cazul doamnei Udrea declarațiile nu ne surprind, în cazul fostului președinte Traian Băsescu, mulțumit și el de Decizia CCR și critic acerb al Laurei Kövesi și al Monicăi Macovei, la adresa cărora a adoptat limbajul și discursul Antenei 3, o astfel de atitudine este de-a dreptul dureroasă pentru cei care l-au sprijinit în promovarea instituțiilor și demersurilor de combatere a corupției – politicieni (puțini), ziariști și cetățeni deopotrivă. Aceștia au acum tot dreptul să-i întoarcă, într-o formă actualizată, celebra întrebare pe care i-a pus-o el lui Adrian Năstase la finalul campaniei din 2004: ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă doar președinți care îi înșală așteptările?
Dincolo de jocurile retorice, reacțiile politice față de motivarea Deciziei CCR și consecințele sale confirmă teoria potrivit căreia lupta împotriva corupției și a criminalității organizate este susținută mai puternic din afara României decât din interior. Putem demonstra cu ușurință că, în ciuda fermității manifestate de UE și NATO, politicienii români nu au renunțat nicio clipă la tentativele de blocare a anchetelor DNA și DIICOT prin diferite demersuri legislative, care au vizat aproape obsesiv chestiunea interceptărilor. Astfel, în 2006, Guvernul Tăriceanu a adoptat OUG 60/2006, care amenda Codul Penal și Codul de Procedură Penală în favoarea suspecților: autorizarea percheziționării, interceptării sau înregistrării comunicațiilor devenea posibilă doar cu informarea prealabilă a suspectului, ceea ce făcea absolut inutilă orice operațiune de supraveghere. Criticată vehement de magistrați, de societatea civilă și de ambasadorii SUA, Marii Britanii și Olandei, Legea de adoptare a OUG 60/2006 a fost respinsă de președintele Băsescu, care interpreta atunci alt personaj decât cel pe care îl întruchipează astăzi, și criticată aspru într-un raport al Comisiei Europene dat publicității pe 4 februarie 2008.
Până la urmă, ca urmare a presiunilor UE și fermității președintelui, s-a renunțat la modificările problematice, dar numai pentru șapte ani, căci în 2013 parlamentul dominat de USL a amendat, prin Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală, textul inițial al CPP, deși el fusese avizat de Comisia Europeană, astfel încât interceptările suspecților nu se mai puteau face decât după începerea urmăririi penale, nu și în faza cercetărilor preliminare, iar, în cazul miniștrilor, doar cu avizul Camerei din care aceștia făceau parte. Din nou, interceptările urmau să fie inutile, pentru că persoanele investigate ar fi știut că sunt supravegheate. Autorii amendamentului în cauză erau fostul senator PSD Toni Greblă, actualmente protagonistul unui voluminos dosar de corupție instrumentat de DNA, și unul dintre marii adversari ai DNA, deputatul UDMR Márton Árpád. Și acest caz a fost rezolvat după ce codurile – penal și de procedură penală – au intrat în vigoare la 1 februarie 2014, iar Guvernul Ponta a fost practic forțat de președinte și de opoziția din partea magistraților să adopte o ordonanță de urgență care a readus la normal regimul interceptărilor.
Constatând continuitatea eforturilor parlamentarilor USL de a bloca interceptările dispuse de DNA, nu putem să nu ne întrebăm cum de aceștia și-au atins acum scopul tocmai cu ajutorul Curții Constituționale, care, potrivit unui mare număr de juriști credibili, a deschis calea pentru anularea unor probe obținute prin interceptări, a blocat o serie de anchete în curs la DNA, dar și la DIICOT, care necesitau operațiune de supraveghere, și a intervenit în deciziile instanțelor privind revizuirea unor sentințe pronunțate deja. În coincidențe nu credem, iar laudele formulate de Traian Băsescu la adresa lui Daniel Morar, raportor la excepția privind interceptările, ne pun pe gânduri, în contextul ostilității manifestate de fostul președinte la adresa actualului procuror șef al DNA. Totodată, ne întrebăm cum de a fost admisă excepția de constituționalitate într-un dosar în care interceptările fuseseră făcute după vechiul Cod Penal, nu după cel aflat în vigoare și contestat la CCR. De la aceste ciudățenii și până la suspiciunea că avem de fapt de a face cu o nouă cabală între corupți, criminalitatea organizată și o parte a judecătorilor CCR este doar un pas, care nici nu este greu de făcut, dacă ne gândim că numele judecătoarei CCR Mona Pivniceru, fost ministru PNL al Justiției, apare în interceptările din dosarul fostului președinte al Camerei de Comerț și Industrie, Mihail Vlasov. Să se fi format oare un nou binom, corupți-CCR? „Se sparie gândul!“, vorba cronicarului. Se sparie, dar persistă, căci, în ciuda efortului Guvernului Cioloș de a acționa rapid, prin OUG, pentru a debloca activitatea DNA și DIICOT, decizia finală asupra modificărilor Codului Penal și Codului de Procedură Penală va ajunge tot în parlament. Și nu există nicio garanție că, de data aceasta, adversarii luptei anticorupție nu vor reuși acolo unde au eșuat în 2008 și în 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu