Din aventurile lui Luke Skywalker (21)

George Lucas

Sala principală de pregătire a misiunilor de luptă se afla în măruntaiele templului. Auditorium-ul lung şi puţin înalt era dominat de o estradă şi un imens ecran electronic de afişaj, aflate în capătul îndepărtat. Scaunele erau ocupate de piloţi, navigatori şi cîţiva roboţi de tipul R2. Nerăbdători şi stînjeniţi, Han Solo şi Chewbacca stă­teau cît puteau de departe de podiumul pe care se aflau ofiţeri şi senatori, deopotrivă. Solo baleia cu privirea mulţimea, căutîndu-l pe Luke. În ciuda rugăminţilor de bun-simţ, puştiul smintit se alăturase piloţilor prefesionişti. Nu reuşi să-l zărească, dar o văzu pe Prinţesă ; vorbea cu un bătrîn cu pieptul plin de decoraţii.
Corellianul şi, împreună cu el, toţi ceilalţi din încăpere îşi întoarseră privirea spre un bărbat înalt, cu o figură distinsă, şi cu mulţi morţi pe conştiinţă, ce se îndrepta spre locul unde se afla ecranul. De îndată ce în sală se înstăpîni tăcerea, generalul Jan Dodonna îşi regla micro­fonul minuscul de la piept şi arătă spre grupul puţin numeros din apropierea lui.

- Îi cunoaşteţi cu toţii pe aceşti oameni, rosti el cu o voce puternică, dar calmă. Sînt senatori şi generali de pe acele planete care ne-au acordat sprijin, în mod des­chis, sau pe ascuns. Sînt acum alături de noi în aceste clipe ce ar putea foarte bine să fie cele decisive.

Privirea lui se opri asupra multor chipuri din mulţime şi nici unul dintre cei priviţi astfel nu rămase impasibil.
- Staţia spaţială de luptă, de care aţi aflat acum cu toţii, se apropie dinspre cealaltă parte a lui Yavin şi a soarelui său. Acest fapt ne acordă încă puţin timp, dar ea trebuie oprită - o dată pentru totdeauna - înainte de a ajunge la acest satelit, înainte de a reuşi să-şi folosească armamentul împotriva noastră, aşa cum a făcut cu Alderaan.
Din mulţime se înălţă un murmur la auzul numelui acelei planete, distrusă cu atîta cruzime.

- Staţia este bine protejată şi dispune de mai multă putere de foc decît jumătate din flota imperială. Dar sistemul ei de apărare a fost proiectat de aşa natură încît să respingă atacuri masive efectuate cu nave mari de luptă. Un interceptor mic, cu una-două persoane la bord s-ar putea strecura printre ecranele de protecţie ale staţiei.
Un bărbat înalt, suplu, un fel de versiune mai vîrstnică a lui Han Solo se ridică în picioare. Dodonna îl recunoscu.

- Ce este, Roşule?
Bărbatul, numit şi Liderul Roşu, indică ecranul moni­torului pe care era afişată imaginea computerizată a staţiei de luptă.

- Iertaţi-mi întrebarea, domnule, dar are vreun rost să atacăm "chestia" asta cu "măreţele" noastre interceptoare?
Dodonna se gîndi.

- Ei bine, Imperiul crede că un interceptor cu simplă comandă nu poate constitui o ameninţare decît pentru o altă navă mică, ca de pildă un aparat TIE; altfel ar fi prevăzut staţie cu ecrane de protecţie mai dense. După cît se pare, sînt convinşi că armamentul lor defensiv poate respinge orice atac cu nave uşoare. Dar o analiză atentă a planurilor procurate de Prinţesa Leia a relevat ceea ce noi considerăm a fi o slăbiciune în structura sta­ţiei spaţiale. O navă mare nu s-ar putea apropia de ea, dar un interceptor cu aripi în X sau Y, da.

- Este vorba de o mică ecluză de evacuare termică. Mărimea ei îi dezminte importanţa, căci, după toate apa­renţele, este un puţ neecranat ce conduce direct la gene­ratorul principal de energie ce alimentează staţia. De vreme ce funcţionează numai în caz de avarie, este lipsită de ecrane de protecţie antiparticulară. O lovitură directă ar declanşa o reacţie în lanţ, care ar duce la distrugerea staţiei.
Murmure de neîncredere străbătură încăperea. Cu cît un pilot era mai experimentat, cu atît manifestarea neîn­crederii sale era mai puternică.

- N-am spus că va fi uşor să vă apropiaţi de ţintă, îi preveni Dodonna, arătînd spre ecran. Trebuie să coborîţi drept în acest canal, să vă stabilizaţi aparatul şi să zbu­raţi razant cu suprafaţa... pînă în acest punct. Ţinta are un diametru de numai doi metri. Pentru a atinge blocul generatorului este nevoie de o lovitură precisă, lansată chiar la verticala puţului. Şi numai dacă este şi centrată, ea poate declanşa reacţia în lanţ. Am spus că ecluza nu are ecrane antiparticulă. Ea este protejată, totuşi, complet, împotriva radiaţiei. Concluzia: fără arme laser. Va trebui să folosiţi torpile protonice.
Cîţiva piloţi rîseră în silă. Unul dintre ei, foarte tînăr, stătea lîngă Luke şi avea un nume neobişnuit: Wedge Antilles. Lîngă R2, prezent şi el în sală, se afla un robot de acelaşi tip; acesta din urmă emise un fluierat prelung şi deznădăjduit.

- O ţintă de doi metri, la viteză maximă... şi încă cu o torpilă! pufni Antilles. Nici măcar un computer n-ar fi în stare de aşa ceva.

- Ba eu zic că da! protestă Luke. Acasă reuşeam să nimeresc şobolani de deşert din T-l6-le meu. Şi nu sînt cu mult mai mari de doi metri.

- Zău? replică batjocoritor tînărul în uniformă. Ia spune-mi, cînd te duceai la vînătoare, te întîmpinau vreo sută de alţi... cum le-ai spus tu... şobolani de deşert, înarmaţi cu puşti energetice şi pregătiţi să tragă în tine? Clătină din cap cu mîhnire. Crede-mă, cu toată puterea de foc a staţiei îndreptată asupra noastră, dibăcia de trăgă­tor a unui paznic de hambare nu va fi de-ajuns.

Ca pentru a confirma pesimismul lui Antilles, Dodonna indică un inel de lumini pe una dintre schemele ce se perindau necontenit pe ecran.
- Luaţi aminte la aceste amplasamente. Bateriile defensive sînt concentrate pe principalele axe latitudinale şi în cîteva puncte dispuse pe suprafeţele circumpolare. De asemenea, generatoarele de cîmp gravitaţional vor crea, probabil, o mulţime de distorsiuni în jurul canalului şi în el. Presupun că în acea zonă manevrabilitatea va fi mai mică de zero-virgulă-trei.
Această replică smulse adunării şi mai multe murmure. Se auziră chiar şi cîteva vaiete.

- Nu uitaţi, continuă generalul, trebuie să executaţi o lovitură directă. Escadrila Galbenă va asigura acoperirea celei Roşii la prima încercare, Verdele va acoperi pe Albastru la cea de-a doua. Aveţi întrebări?
Un murmur slab inundă încăperea. Se ridică în pi­cioare un bărbat uscăţiv şi chipeş - poate prea chipeş pentru a fi gata să dea cu piciorul vieţii lui pentru o noţiune abstractă ca libertatea.

- Şi dacă ambele încercări dau greş, ce se va întîmpla după aceea?
Dodonna zîmbi crispat.

- Nu va mai exista nici un "după aceea".
Bărbatul dădu din cap lămurit şi luă loc.

- Altcineva?
Se lăsă tăcere. Toţi aşteptau.

- Atunci, pregătiţi-vă navele şi Forţa fie cu voi.
Bărbaţi, femei şi roboţi se ridicară de pe scaune şi, asemeni petrolului scurgîndu-se dintr-un recipient prea puţin adînc, se îndreptară în şuvoaie spre ieşiri.


Elevatoarele zumzăiau solicitate, ridicînd din adîncuri, la suprafaţă, în hangarul principal al templului, din ce în ce mai multe aparate aducătoare de moarte. Luke, 3PO şi R2-D2 se îndreptau spre intrarea în hangar.

Nici agitaţia echipajelor de zbor, nici piloţii care efec­tuau ultimele verificări ale navelor şi nici scînteile ca nişte focuri de artificii produse prin decuplarea cablu­rilor de alimentare nu-i atrăgeau atenţia lui Luke în acele clipe, căci urmărea preocupat două persoane ce-i erau mult mai apropiate.
Solo şi Chewbacca încărcau într-un spider blindat safe-uri mici. Această ocupaţie îi absorbea într-atîta, încît nu acordau nici un fel de atenţie pregătirilor ce se des­făşurau de jur împrejurul lor.

Luke şi roboţii se apropiară; Solo le aruncă rapid o privire, apoi îşi văzu mai departe de încărcat. Luke îl urmărea trist; în sufletul său, sentimente contradictorii încercau să încline balanţa în favoarea lui, tulburîndu-l. Solo era mîndru, nepăsător, intolerant şi înfumurat. Era de asemenea mult prea curajos, un bun profesor într-ale vieţii şi de un optimism inepuizabil. Această combinaţie făcea din el un prieten deconcertant... totuşi un prieten.

- Ţi-ai primit răsplata, zise Luke în cele din urmă, arătînd spre safe-uri.
Solo dădu scurt din cap.

- Şi-atunci, pleci?

- Exact, băiete. Am de plătit nişte datorii mai vechi, şi chiar dacă n-aş avea, nu cred că sînt eu fraierul care să mai rămînă pe-aici.
Îl cîntări pe Luke din priviri.

- Te descurci destul de bine în luptă, puştiule. De ce nu vii cu noi? Ţi-aş putea găsi cîte ceva de făcut.
Sclipirea de mercenar din ochii corellianului nu făcu decît să-l scoată din sărite pe Luke.

- De ce nu te uiţi in jurul tău? De ce nu vezi ceva dincolo de tine şi nu încerci o schimbare? Ştii doar ce se întîmplă aici şi împotriva cui vor lupta. Ar avea ne­voie de un pilot bun. Tu însă le întorci spatele.
Solo nu părea jignit de tirada lui Luke.

- La ce bun o răsplată dacă nu te poţi bucura de ea? Atacarea staţiei spaţiale n-are nimic comun cu ceea ce cred eu că este curajul... asta seamănă mai mult cu o sinucidere.

- Mda... Ai grijă de tine, Han, spuse Luke încetişor, întorcîndu-se să plece. Dar cred că la asta te pricepi foarte bine, nu-i aşa?
O porni înapoi spre adîncurile hangarului, flancat de cei doi roboţi.
Solo îl urmări cu privirea, şovăi, apoi ii strigă:

- Hei, Luke... Forţa fie cu tine!
Luke se întoarse şi-l văzu pe Solo făcmdu-i cu ochiul. Schiţă un salut cu mîna. Apoi se pierdu prin mulţimea de mecanici şi roboţi în mişcare.
Solo reveni la munca sa, ridică o cutie... şi se opri, căci observă că Chewbacca îl privea ţintă.

- La ce te holbezi, namilă? Ştiu eu ce fac. Treci la treabă!
Încet, cu ochii încă la partenerul său, wookieul se apucă din nou să încarce acele cutii grele.

Gîndurile triste cu privire la Solo, ce-l măcinau pe Luke, îi zburară de îndată ce observă silueta zveltă a Prinţesei lîngă nava pe care o primise în semn de recu­noştinţă pentru serviciile aduse Alianţei.

- Eşti sigur că asta îţi doreşti? îl întrebă Leia. Ar putea fi o răsplată ucigătoare.
În ochii tînărului se reflectă forma metalică sclipitoare şi ameninţătoare.

- Mai mult decît orice pe lume.

- Atunci, ce te-ngrijorează?
Luke îşi întoarse capul, o privi şi ridică din umeri.

- Han. Am crezut c-o să se răzgîndească. Am crezut c-o să vină cu noi.

- Fiecare om trebuie să-şi urmeze propria sa cale, îi vorbi ea, acum ca un adevărat senator. Nimeni nu poate alege pentru el. Preocupările lui Han sînt diferite de ale noastre. Aş dori să fie altfel, dar nu-mi permit să-l con­damn.
Se ridică în vîrful picioarelor şi-i dădu un sărut grăbit şi aproape stînjenit, apoi se întoarse să plece.

- Forţa fie cu tine!
"Tot ce-aş vrea", murmură Luke ca pentru sine, în timp ce se întorcea la navă, "e ca Ben să fi fost aici".
Se gîndea atît de intens la Kenobi, Prinţesă şi Solo, încît nu observă cînd lîngă el apăru silueta unui bărbat masiv. Acesta îl înşfăcă de braţ. Tînărul se întoarse şi furia de-o clipă i se transformă pe dată în uimire, căci îl recunoscuse.

- Luke! exclamă bărbatul mai în vîrstă. Nu pot să cred. Cum de-ai ajuns aici? Vii cu noi?

- Biggs!
Luke îşi îmbrăţişa prietenul cu căldură.

- Bineînţeles că vin cu voi.
Zîmbetul îi păli uşor.

- Nu mai am de ales.
Apoi chipul i se lumină iarăşi.

- Ascultă, am să-ţi povestesc o mulţime de lucruri...
Strigătele şi rîsetele lor necontenite contrastau izbitor cu solemnitatea cu care îşi vedeau de treburile lor ceilalţi bărbaţi şi femei din hangar. Zarva îi atrase atenţia unui bărbat mai vîrstnic, hîrşit prin războaie, cunoscut pilo­ţilor mai tineri doar sub numele de Liderul Albastru.

Chipul său exprima curiozitate, pe cînd se apropia de cei doi tineri. Acelaşi foc ce-i strălucea în priviri îi arsese şi chipul, o vîlvătaie aţîţată nu de fervoarea bătăliilor, ci de anii în care trăise şi fusese martor la mult prea multe nedreptăţi. În spatele acelei fizionomii părinteşti, un de­mon furios se lupta să scape. Curînd, foarte curînd, avea să i se ofere ocazia să-l elibereze.
Acum vădea interes pentru aceşti doi tineri, care, peste cîteva ore, se puteau preschimba în nişte bucăţele de carne îngheţată, plutind prin spaţiul din jurul planetei Yavin.

- Tu nu eşti cumva Luke Skywalker? Ai dat probele de verificare pe un aparat Incom T-65?

- Domnule, interveni Biggs înainte ca prietenul său să poată răspunde. Luke este cel mai bun pilot pentru zone greu accesibile din provinciile de la marginea Imperiului.
Comandantul îl bătu încurajator pe spate, în timp ce cu toţii examinau nava pregătită de zbor.

- Poţi să te mîndreşti cu ea. Şi eu mi-am petrecut peste o mie de ore de zbor pe o avionetă Incom, tăcu o clipă, apoi continuă: L-am cunoscut cîndva pe tatăl tău; nu eram decît un puşti Luke. A fost un mare pilot. Te vei descurca foarte bine. Dacă ai numai jumătate din măiestria tatălui tău, ai putea deveni un as al aerului.

- Mulţumesc, domnule. Mă voi strădui.

- Nu este cine ştie ce diferenţă intre comenzile de zbor ale unui interceptor X şi cele ale unei avionete con­tinuă Liderul Albastru zîmbind feroce. Numai că încărcă­tura utilă este de-o natură oarecum diferită.
Îi părăsi şi se îndreptă în grabă spre propria sa navă. Luke avea să-i pună o mulţime de întrebări, dar nu era timp pentru nici măcar una.

- Trebuie să mă duc şi eu la interceptorul meu, Luke. O să-mi povesteşti păţaniile tale la întoarcere. Bine?

- Bine. Ţi-am spus că într-o zi voi ajunge aici, Biggs.

- Şi-ai reuşit.
Prietenul său se îndreptă spre un grup de interceptoare pregătite de decolare, aranjîndu-şi ţinuta de zbor.

- O să fie ca pe vremuri, Luke. Sîntem doi meteoriţi care nu pot fi opriţi.
Luke rîse. Obişnuiau să se încurajaze reciproc cu acest îndemn cînd pilotau nave galactice pe dunele de nisip şi buştenii uscaţi din spatele caselor subterane din Anchorhead... cu ani şi ani în urmă.
Luke îşi întoarse privirea pentru a doua oară spre nava lui, admirîndu-i formele ucigătoare. În ciuda asi­gurărilor date de Liderul Albastru, trebui să admită că nu semăna prea mult cu o avionetă Incom. R2-D2 era fixat în locaşul robotului astromecanic din spateje car­lingii. O siluetă metalică singuratică urmărea operaţiunea, de jos, învîrtindu-se agitată de colo-colo.

- Să te ţii bine, îl povăţuia 3PO pe robotul mai mic. Trebuie să te-ntorci. Altfel, la cine-o să mai trebuiască să ţip eu?
Pentru 3PO, acea întrebare echivala cu o copleşitoare izbucnire sentimentală.
R2 piui plin de încredere în jos, către prietenul său, în timp ce Luke se căţăra în carlingă. În capătul celălalt al culoarului, îl văzu pe Liderul Albastru. Se afla deja în scaunul pilotului şi făcea semne echipajului de la sol. Un alt vuiet se adăugă la zarva colosală din hangar: una după alta, navele îşi porneau motoarele. În spaţiul acela închis al templului, tunetul lor neîntrerupt devenise asur­zitor.

Luke se strecură în scaunul lui şi, în timp ce asistenţii do sol îi fixau centurile de siguranţă, începu să studieze nenumăratele comenzi de zbor. Încrederea în sine îi creştea văzînd cu ochii. Aparatura era în mod necesar simplificată şi, aşa cum îi spusese Liderul Albastru, foarte asemănătoare cu cea a bătrînei avionete.
Simţi că cineva îi ciocăneşte în cască şi, privind în stînga, îl văzu pe şeful de echipă aplecîndu-se spre el. Trebui să strige pentru a fi auzit în vuietul asurzitor al nenumăratelor motoare.

- R2-ul dumneavoastră pare puţin cam uzat. Doriţi unul nou?
Luke privi în spate spre robotul fixat în locaşul său înainte de a răspunde. R2-D2 părea că face parte integrantă din structura interceptorului.

- Pentru nimic în lume! Roboţelul ăsta şi cu mine am trecut prin atîtea împreună. Eşti bine fixat, R2-D2?
Robotul îl linişti cu un piuit.

Cînd şeful echipei de sol coborî dintr-o săritură, Luke începu ultima verificare a tuturor aparatelor de bord. Încet-încet i se contură tot mai clar în minte ceea ce el şi ceilalţi erau pe cale de a înfăptui, dar asta nu însemna că sentimentele personale îi puteau periclita hotărîrea de a li se alătura. Nu mai era un individ care să trăiască numai pentru a-şi satisface propriile nevoi egoiste. Ceva anume îl lega de fiecare în parte, bărbat şi femeie din acel hangar.

De jur împrejurul lui, aveau loc scene izolate de des­părţire - unele serioase, altele în glumă - dar toate, pline de o emoţie sinceră în aceste momente marcate de eficienţă; Luke îşi întoarse privirea de la locul unde un pilot îşi lua la revedere cu un sărut afectuos de la o femeie mecanic, poate o soră, o soţie, sau doar o prietenă.
Se întrebă cîţi dintre ei aveau de plătit Imperiului propriile poliţe. Ceva îi pîrîi în cască. Ca răspuns, atinse o mică manetă. Nava începu să ruleze uşor înainte, apoi acceleră din ce în ce mai mult spre ieşirea deschisă a templului.


va urma