duminică, 13 martie 2016

Din aventurile lui Luke Skywalker (22)

George Lucas






Leia Organa stătea tăcută în faţa unui ecran imens pe care era afişată Yavin împreună cu sateliţii săi. Un punct mare şi roşu se deplasa constant spre cea de-a patra pla­netă. Dodonna şi alţi cîţiva ofiţeri din centrul de comandă al Alianţei stăteau în spatele ei, cu ochii aţintiţi asupra ecranului. În jurul celui de-al patrulea satelit începură să, apară nişte punctişoare verzi, care se contopiră în norişori asemănători unor roiuri de ţînţari de smarald.

Dodonna puse mîna pe umărul ei. Gestul lui era li­niştitor.
- Am figurat cu roşu parcursul staţiei de luptă imperiale, ce pătrunde din ce în ce mai adînc în sistemul Yavin.

- Toate navele noastre au fost lansate, anunţă un co­mandant din spatele lui.


În nacela cilindrică, fixată în vîrful unui turn înalt şi subţire ca un catarg, se afla un om ce privea printr-un electrobinoclu stabil. Era unicul reprezentant vizibil al vastei tehnologii ascunse în infernul verde de dedesubt.

Strigăte în surdină, gemete şi bolboroseli primitive se înălţau pînă la el din coroanele celor mai înalţi copaci. Cîteva erau înspăimîntătoare, altele mai puţin, dar nici unele nu sugerau o asemenea forţă ca cea încătuşată în acele patru nave de război argintii, ce apăruseră într-un ţîşnet deasupra observatorului. Zburînd în formaţie compactă, motoarele lor bubuiră prin aerul umed al dimineţii pentru a dispărea, după cîteva secunde, în pătura de nori aflată la mare înălţime. Cîteva clipe mai tîrziu, copacii fură răvăşiţi de undele sonore ce încercau disperate să ajungă din urmă motoarele care le produseseră.

Grupîndu-se încet în formaţii de atac, ce cuprindeau interceptoare X şi Y, nenumăratele aparate începură să părăsească satelitul, trecînd la mare depărtare de oceanul atmosferic al gigantului Yavin, pentru a-l întîmpina pe acel călău tehnologic.
Bărbatul care urmărise episodul mut dintre Biggs şi Luke îşi coborî acum filtrul optic, şi în timp ce verifica navele aflate de-o parte şi de alta a interceptorului său, îşi reglă dispozitivele de ochire semi-automatizate ale ar­mamentului de bord.

- Către băieţii Albaştri, vorbi el în microfonul radiotelefonului. Aici Liderul Albastru. Reglaţi-vă selectoa­rele şi verificaţi poziţia. Vă apropiaţi de ţintă la unu-virgulă-trei...
În faţa lor, o sferă ce semăna doar în aparenţă cu una dintre lunile lui Yavin devenea din ce în ce mai strălucitoare. Lumina ei era sumbră şi metalică, cu totul diferită de cea reflectată de oricare dintre sateliţii na­turali. În timp ce privea gigantica staţie de luptă ivindu-se la marginea lui Yavin, gîndurile Liderului Albastru călătoriră de-a lungul anilor, perindîndu-se peste nenumă­ratele nedreptăţi, peste nevinovaţii ridicaţi pentru inte­rogatorii şi despre care nu mai auzise nimeni nimic... peste mulţimea fărădelegilor de care se făcuse vinovată puterea imperială, din ce în ce mai coruptă şi mai in­diferentă. Toate acele orori şi suferinţe erau concentrate, amplificate şi reprezentate de această realizare unică şi exagerată de inginerie militară de care se apropiau acum.

- Asta e, băieţi, rosti el în microfon. Albastru Doi, eşti prea departe. Revino în formaţie, Wedge.
Tînărul pilot, pe care Luke îl întîlnise în sala de pre­gătire a misiunilor de luptă din templu, privi spre dreapta, apoi la aparatura de bord. Efectuă o manevră uşoară, încruntîndu-se.

- Îmi pare rău, şefule. Se pare că mira mea de ghi­daj s-a defectat cu cîteva grade. Am să trec pe comandă manuală.

- Recepţionat, Albastru Doi. Ai grijă de tine. Către toate navele; pregătiţi-vă să treceţi tunurile "S" în po­ziţie de atac.
Răspunsurile veniră unul după altul de la Luke, Biggs, Wedge şi ceilalţi membri ai echipajului Albastru: Sîntem gata...

- Executaţi, comandă Liderul Albastru cînd John D. şi Piggy indicară şi ei că sînt gata de acţiune.
Aripile duble ale aparatelor X se deschiseră lateral asemeni gurii unui crocodil. Fiecare interceptor avea acum patru aripi, armamentul şi motorul ataşat fiecăreia dintre ele conferind navei o putere de foc şi o manevra­bilitate maximă.
În faţa lor staţia de luptă creştea necontenit. Con­strucţiile de la suprafaţă devenită vizibile şi piloţii re­cunoscură docuri de acostare şi de decolare, antene ra­dio, munţi şi canioane artificiale.

Pe măsură ce se apropia pentru a doua oară de înspăimîntătoarea sferă neagră, respiraţia lui Luke deveni din ce în ce mai agitată. Senzorii măştii de oxigen detectară această abatere de la normal şi o compensară cu prompti­tudine.
Nava începu să se zdruncine; era aproape ca atunci cînd se afla în avionetă şi se lupta cu imprevizibilele vînturi de pe Tatooine. Avu parte de cîteva clipe di­ficile de nesiguranţă pînă cînd îi răsună în urechi vocea liniştită a şefului său.

- Traversăm scuturile de protecţie exterioară. Ţineţi-vă bine. Opriţi comenzile de zbor automat şi cuplaţi-vă deflectorii, pe ambele feţe.
Zdruncinăturile şi zgîlţîiturile deveniră acum şi mai puternice. Neştiind cum să le compenseze, Luke făcu exact ceea ce trebuia: îşi păstră cursul şi execută ordi­nele.

- Gata, am trecut, le spuse Liderul Albastru. Men­ţineţi interdicţia radio pînă cînd ajungem deasupra lor. Se pare că nu se aşteaptă la prea multă rezistenţă din partea noastră.

Cu toate că jumătate din marea staţie spaţială se afla încă în umbră, erau acum destul de aproape şi Luke putu distinge luminile de pe suprafaţa ei. "O navă ca­pabilă să aibă faze asemeni unei luni"..., se minună el încă o dată de ingeniozitatea şi efortul investite pentru construirea ei. Miile de lumini împrăştiate pe vasta ei suprafaţă curbată îi dădeau aparenţa unui oraş plutitor.

Cîţiva dintre camarazii lui Luke, care vedeau pentru prima oară staţia spaţială, erau şi mai impresionaţi.

- Ia uitaţi-vă ce mare e chestia asta! gîfîi Wedge Antilles în microfonul său deschis.

- Lasă pălăvrăgeala, Albastru Doi, îi ordonă Liderul Albastru. Acceleraţi pînă la viteza de atac.
O expresie de hotărîre neînduplecată apăru pe faţa lui Luke cînd începu să apese cîteva comutatoare aflate deasupra capului şi îşi reglă ecranul computerului ba­listic.
R2-D2 reexamină staţia de luptă ce se apropia şi emise nişte supoziţii eletronice intraductibile.

Liderul Albastru privi staţia şi compară imaginea ei cu cea de pe ecran pentru a localiza zona propusă ca ţintă.
- Către Liderul Roşu, chemă el prin radio, aici e Liderul Albastru. Sîntem gata; poţi să intri în acţiune. Puţul de evacuare se află mai departe, spre nord. Noi o să-i ţinem ocupaţi aici, jos.

Liderul Roşu era opus ca fizic comandantului esca­drilei lui Luke. Semăna exact cu imaginea pe care o avea lumea despre un contabil - scund, subţire, timid după figură. Cu toate acestea, priceperea şi dăruirea sa le egalau lejer pe cele ale vechiului său prieten şi camarad.

- Ne lansăm spre tunelul-ţintă. Dutch. Fii gata să preiei comanda dacă se întîmplă ceva.

- Recepţionat, Lidere Roşu, veni răspunsul celui­lalt. Noi vom intersecta axa ecuatorială şi vom încerca să atragem asupra noastră grosul tirului lor. Forţa fie cu tine!

Două escadrile de interceptoare părăsită roiul de nave ce se apropiau. Cele cu aripi în formă de X se arun­cară direct în picaj asupra corpului staţiei de lupta aflată departe, dedesubt, iar aparatele Y efectuară un viraj descendent către nord, survolînd staţia.
În interiorul acesteia, sirenele de alarmă începură să urle funebru şi persistent, în timp ce personalul apatic realiza faptul că inexpugnabila fortăreaţă făcea obiectul unui atac organizat. Amiralul Motti şi tacticienii săi se aşteptaseră ca rezistenţa rebelilor să fie bazată pe o apărare masivă, chiar în jurul satelitului. De aceea erau complet nepregătiţi pentru o ofensivă purtată de cîteva zeci de nave umilitor de mici.

Imperialii trecură cu operativitate la compensarea acestei erori strategice. Soldaţii se îmbulziră să-şi ocupe posturile în enormele amplasamente ale tunurilor defen­sive. Puternice motoare intrară în acţiune făcînd să zăngăne servomecanismele în timp ce imensele arme erau aduse în poziţie de tragere. Foarte curînd, un păienjeniş ucigaş începu să se ţeasă în jurul staţiei, pe măsură ce tunurile energice, razele ionice şi proiectilele explozive spintecau cerul în întîmpinarea navelor rebele.

- Aici Albastru Cinci, anunţă Luke pe cînd cobora în picaj, într-o încercare hotărîtă de a înşela orice com­puter balistic aflat în tabăra adversă.
Dincolo de aripile sale, suprafaţa cenuşie a staţiei spaţiale de luptă părea brăzdată.

- Trec la atac.

- Sînt chiar în spatele tău, Albastrul Cinci, răsună în căşti vocea familiară a lui Biggs.
Pe cît de stabilă era ţinta din faţa lui Luke, pe atît de mobilă era nava lui pentru apărătorii imperiali. Je­turi de energie ţîşniră din tunurile micului interceptor. Unul dintre ele provocă un puternic incendiu pe supra­faţa întunecată de dedesubt, ce urma să ardă pînă cînd per­sonalul staţiei ar fi reuşit să închidă scurgerea de aer în secţiunea avariată.

Bucuria lui Luke se transformă în groază cînd îşi dădu seama că nu mai avea timp să-şi redreseze aparatul pentru a evita coliziunea cu sfera de foc produsă de ex­plozie şi a cărei compoziţie îi era necunoscută.

- Redresează, Luke! Redresează! îi strigă Biggs.
Dar, în ciuda comenzilor de schimbare a cursului, senzorii decuplatoarelor automate de presiune nu accep­tară forţa centrifugă necesară. Interceptorul plonjă în sfera de gaze supraîncălzite ce continua să se dilate.

Apoi ieşi viu şi nevătămat pe partea cealaltă. O ra­pidă verificare a comenzilor îi îngădui să se relaxeze. Trecerea prin căldura intensă nu reuşise să-i avarieze nimic vital - cu toate că cele patru aripi erau brăzdate de dîre negre, mărturie a faptului că scăpase ca prin urechile acului.
Flori satanice se deschiseră în jurul navei sale pe cînd o redresa făcînd o buclă strînsă.

- Luke, eşti teafăr? se auzi întrebarea îngrijorată a lui Biggs.

- M-am prăjit puţin, dar sînt întreg.
O altă voce, severă, răsună în căşti:

- Albastru Cinci, îl avertiză comandantul escadrilei, dacă nu vrei să te distrugi odată cu ţinta imperială, ai face bine să-ţi laşi mai mult timp pentru redresare.

- Da, domnule. Acum am înţeles cum trebuie să fac. Aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, nu e întocmai ca atunci cînd pilotam o avionetă pe Tatooine.
Fulgere de energie şi raze strălucitoare continuau să ţeasă un labirint cromatic în spaţiul de deasupra staţiei, în timp ce navele rebelilor se încucişau înainte şi înapoi, trăgînd în tot ce părea a fi o ţintă vrednică de luat în seamă. Două dintre micile aparate îşi concentrară focul asupra unui terminal energetic. Acesta explodă, şi arcuri electrice de mare intensitate izbucniră din măruntaiele staţiei de luptă.

În interiorul acesteia, echipamente, soldaţi şi roboţi erau aruncaţi în toate direcţiile de explozii secundare, pe măsură ce efectele deflagraţiei se transmiteau înapoi, prin multitudinea de cabluri şi conducte. Acolo unde explozia smulsese învelişul exterior al staţiei, nefericiţii soldaţi şi roboţi fură aspiraţi, prin decompresia atmos­ferei interne, în mormîntul întunecat şi fără fund de afară.

Cu un calm întunecat, în mijlocul haosului general, Darth Vader se deplasa din post în post. Un comandant stresat se repezi spre el şi-i raportă dintr-o suflare:

- Lord Vader, am numărat cel puţin treizeci de apa­rate rebele, de două tipuri. Sînt atît de mici şi de rapide, încît tunurile fixe nu reuşesc să le urmărească cu pre­cizie. Îşi modifică continuu traiectoria, derutînd compu­terele balistice.

- Ordonă tuturor echipajelor TIE să decoleze. Va trebui să le ieşim în întîmpinare şi să-i distrugem navă cu nava.

Luminile roşii începură să pîlpîie şi, în interiorul nu­meroaselor hangare, alarmele porniră să sune cu insis­tenţă. Echipele de la sol lucrau în disperare să pregă­tească interceptoarele, în timp ce piloţii imperiali, în combinezoane de zbor, îşi înhăţau căştile şi trusele de supravieţuire.

- Luke, îl chemă Liderul Albastru pe cînd zbura foarte jos, cu îndemînare, printr-o ploaie de foc. Să mă anunţi şi pe mine cînd ieşi din vălmăşagul acela.

- Ies imediat.

- Fereşte-te, îl îndemnă vocea din difuzorul carlingii. Tirul lor e foarte concentrat în tribordul acelui turn deflector.

- Sînt eu ochii pe el, nu vă fie teamă, răspunse Luke sigur pe sine.
Intră într-un picaj înşurubat, spintecînd văzduhul de-a lungul orizonturilor metalice. Antene şi mici am­plasamente ce ieşeau în afară izbucniră în flăcări efe­mere cînd fulgerele ţîşniră din vîrful aripilor, lovind ţinta cu o precizie ucigătoare.

Zîmbi şi, în timp ce se redresă, depărtîndu-se de su­prafaţa staţiei, dîre intense de energie trecură prin spa­ţiul pe care îl părăsise. "Să fiu al naibii dacă nu e la fel ca acasă, cînd vînam şobolani de deşert în canioanele erodate de pe Tatooine".
Biggs îl urmă pe Luke într-un atac similar chiar în momentul în care piloţii imperiali se pregăteau să de­coleze. În numeroasele hangare, echipele de tehnicieni alergau grăbiţi să decupleze cablurile de alimentare şi să încheie pripitele verificări finale.
Foarte aproape de poarta unuia dintre docurile de lan­sare se afla o navă specială. Pregătirea ei se făcea cu ceva mai multă atenţie, căci era aceea în care Darth Vader reuşi cu greu să-şi strecoare trupul masiv. Odată aşezat în scaun îşi acoperi faţa cu încă un set de filtre optice de protecţie.

În centrul de comandă şi control din interiorul tem­plului domnea o atmosferă de aşteptare nervoasă. Din cînd în cînd, păcăniturile şi bîzîiturile venind de la ecranul principal ce afişa situaţia tactică reuşeau să aco­pere susurul vocilor acelor oameni ce încercau să-şi dea curaj unul altuia. Un tehnician aflat aproape de colţul îndepărtat al mulţimii de lumini scînteietoare se aplecă puţin peste ecranele din faţa sa, apoi vorbi în microfonul suspendat în apropierea gurii:

- Către comandanţii de escadrilă - atenţie!; către comandanţii de escadrilă - atenţie! Am detectat un nou set de semnale cu sursa pe partea opusă vouă a staţiei spaţiale de luptă. Interceptoare inamice se apropie de voi.

Luke recepţionă mesajul în acelaşi timp cu ceilalţi. Se uita în jur, căutînd din ochi interceptoarele anunţate, apoi îşi coborî privirea pe instrumentele de bord.

- Radarul meu n-a prins nici un semnal. Nu văd ni­mic.

- Menţineţi observarea vizuală, ordonă Liderul Al­bastru. Cu toată energia din jur, vă vor ataca înainte ca radarul să-i poată detecta. Nu uitaţi, ei pot să bruieze orice, mai puţin propriii voştri ochi.

Luke se uita din nou afară şi de data aceasta văzu un imperial ce urmărea deja un aparat de tipul X al cărui număr de înmatriculare îl recunoscu pe dată.

- Biggs! strigă el. S-a agăţat unul de tine. E în coada ta... Fii atent!

- Nu-l văd, veni răspunsul panicat al prietenului său. Unde e? Nu reuşesc să-l văd.
Luke privi neputincios cum nava lui Biggs se în­depărtează de suprafaţa staţiei, urmată îndeaproape de imperial. Interceptorul inamic trăgea continuu în el şi fiecare fulger energetic părea că trece din ce în ce mai aproape de carcasa aparatului lui Biggs.

- Se ţine scai de mine, auzi Luke în difuzor. Nu pot să scap de el.
Aparatul lui Biggs se întoarse într-un looping înşu­rubat spre staţia spaţială, dar pilotul inamic îl urmări cu perseverenţă şi nu dădu vreun semn că ar fi dispus să-şi înceteze vînătoarea.

- Ţine-te bine, Biggs, îl chemă Luke, forţîndu-şi nava într-un viraj atît de strîns încît giroscoapele ţiuiră.

- Vin în ajutorul tău.
Pilotul imperial era atît de absorbit de urmărirea lui Biggs încît nu-l observă pe Luke, care, terminîndu-şi virajul, ţîşni din protectorul fond gri de dedesubt, chiar în spatele său.

Pe ecranul computerului balistic cruciuliţele electro­nice se suprapuseră şi Luke trase sacadat. Se produse o mică explozie - mică în comparaţie cu imensele energii pe care bateriile de la sol le expediau în spaţiul cosmic. Totuşi explozia avu o semnificaţie aparte pentru trei oameni: Luke, Biggs şi, în mod deosebit, pentru pilotul interceptorului TIE, care se volatiliză împreună cu nava sa.

- L-am nimerit! strigă Luke.

- Am prins unul! Am prins unul! răsună în căşti un strigăt de triumf mai puternic.
Luke identifică vocea ca aparţinînd unui pilot tînăr, cunoscut sub numele de John D. Yes şi care, pilotînd pe Albastru Şase, urmărea un alt interceptor imperial pe deasupra planetei metalice.

Jeturi de energie ţîşniră sacadat din interceptorul X pînă ce TIE-ul explodă în două, împroşcînd în toate di­recţiile fragmente scînteietoare de metal, asemeni unor frunze împrăştiate de vînt.

- Frumoasă lovitură, Albastru Şase, comentă coman­dantul escadrilei, apoi adăugă repede: Fii atent. Ai unul în coadă.
Zîmbetul voios al tînărului din carlinga interceptorului pieri în timp ce privea de jur împrejur nereuşind să-şi vadă urmăritorul.

Ceva străluci atît de aproape încît aripa dreaptă su­perioară se frînse. Apoi ceva lovi şi mai aproape, iar interiorul carlingii, acum descoperite, deveni o mare de flăcări.
- Sînt lovit! Sînt lovit!

Atît mai avu timp să strige înainte ca moartea să-l înhaţe din spate.
Foarte sus şi într-o parte, Liderul Albastru văzu nava lui John D. transformîndu-se într-o minge de foc. Buzele i se albiră puţin, dar judecînd după reacţia pe care o avu, n-ai fi zis că văzuse vreodată explozia acelui interceptor de tip X. Avea lucruri mai importante de făcut.


va urma



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu