Agentia de detective nr.1 (IX)

Alexander McCall Smith

Când batu la usa, din casa se auzi latratul furios al unui câine. Mma Ramotswe batu din nou si, iata, se auzi si glasul cuiva potolind câi­nele : „Liniste, Bison, liniste, da, stiu!" Apoi se deschise usa si se trezi fata în fata cu o femeie. Mma Ramotswe îsi dadu seama imediat ca nu era o motswana. Probabil era din vestul Africii, o ghaneza, judecând dupa ten si rochie. Ghanezii erau preferatii lui Mma Ramotswe, aveau un simt al umorului deosebit si erau mai totdeauna binedispusi.
 - Buna, Mma, o aborda Mma Ramotswe. Scu-zati-ma ca va deranjez. Îl caut pe Sipho.
Femeia se încrunta.
 - Sipho? Aici nu sta nici un Sipho. Mma Ramotswe clatina din cap.
 - Eram sigura ca asta-i casa. Vedeti, sunt profesoara la liceu si trebuie sa transmit un mesaj unuia dintre cei patru baieti din clasa. Credeam ca locuieste aici.
Femeia zâmbi.
 - Am doua fete, zise ea, dar nici un baiat. N-ati putea sa-mi faceti rost de unul?
 - Vai de mine, exclama Mma Ramotswe pa­rând necajita. Sa fie oare casa de vizavi?
Femeia clatina din cap.
 - Acolo sta o familie ugandeza. Au un baiat, dar cred ca n-are decât sase-sapte ani.
Mma Ramotswe îsi ceru scuze si se întoarse la dubita. O pierduse pe Nandira în prima du-pa-amiaza si se întreba daca nu cumva fata o pacalise. Oare îsi daduse seama ca-i urmarita? Putin probabil. Pur si simplu avusese ghinion. Mâine va fi mai prudenta. O sa-l ignore pe Clovis Andersen si-o sa tina mai aproape de subiect.
La ora opt seara primi un telefon de la domnul Patel.
 - Ai ceva sa-mi raportezi ? vru el sa stie. Ceva noutati?
Mma Ramotswe îi raspunse ca, din nefericire, nu reusise sa afle unde s-a dus Nandira dupa ore, dar spera sa aiba mai mult noroc în ziua urmatoare.
 - Asta nu-i bine, zise domnul Patel. Asta nu-i deloc bine. Cel putin, am eu niscai noutati. S-a întors acasa la trei ore dupa ce s-au terminat cursurile - la trei ore - si mi-a spus ca a fost la o prietena. Am întrebat-o: „Care prietena?" si mi-a raspuns ca n-o cunosc. Pe ea. Apoi sotia a gasit un biletel pe masa, un biletel pe care Nandira trebuie sa-l fi ratacit si pe care scria: „Ne vedem mâine, Jack". Cine-i Jack asta? Cine-i individul asta? E asta un nume de fata?
 - Nu, raspunse Mma Ramotswe. Suna a nu­me barbatesc.
 - Poftim! exclama domnul Patel de parca ar fi. gasit solutia unei probleme greu de rezolvat. Asta trebuie sa fie baiatul, îmi închipui. Pe el trebuie sa-l gasim. Jack si mai cum? Unde locu­ieste? Chestii de-astea - la ele trebuie sa-mi gasesti un raspuns.
Mma Ramotswe îsi facu un ceai de rooibos si se duse la culcare devreme. Fusese o zi oribila din mai multe puncte de vedere, iar telefonul croncanitor al domnului Patel doar îi pusese capac. Asa ca se întinse în pat cu ceaiul de rooibos pe noptiera si citi ziarul pâna ce genele i se lipira ostenite si adormi.

În dupa-amiaza urmatoare ajunse cu întârziere în parcarea de la scoala. Începu sa se întrebe daca nu cumva a pierdut-o din nou pe Nandira, când o vazu pe fata iesind din cladirea scolii, însotita de o alta fata. Mma Ramotswe le urmari cum strabat curtea scolii si se opresc la poarta. Pareau adâncite în conversatie, în modul acela exclusiv adolescentin al fetelor de vârsta lor, iar Mma Ramotswe era sigura ca ar afla raspun­surile la multe întrebari daca ar putea sa auda ce vorbesc. Fetele discuta despre prietenii lor cu nonsalanta, pe un ton conspirativ, si era sigura ca asta-i subiectul conversatiei dintre Nandira si prietena ei.

Dintr-odata, o masina albastra trase pe dreapta lânga cele doua fete. Mma Ramotswe îngheta si privi cum soferul se apleaca peste scaunul pasagerului si deschide usa din fata. Nandira urca în masina, iar prietena ei se aseza în spate. Mma Ramotswe porni motorul dubitei albe si iesi din parcarea scolii în timp ce masina albastra se îndeparta de scoala. O urmari de la o distanta apreciabila, dar era gata sa reduca distanta în orice moment daca se ivea pericolul s-o piarda din ochi. N-o sa repete greseala de ieri, s-o vada pe Nandira disparând în ceata.

Masina albastra nu se grabea, iar Mma Ramotswe nu fu nevoita sa faca eforturi prea mari sa tina pasul cu ea. Trecura prin fata Hote­lului Sun si apoi o apucara spre sensul giratoriu de la stadion. De acolo o cotira spre oras si tre­cura de spital si de Catedrala Anglicana, spre mall. Magazine, îsi zise în sinea ei Mma Ramotswe. Se duc oare la cumparaturi? Vazuse adolescenti care se întâlneau dupa scoala în locuri precum Casa Cartii Botswana. „O ardeau împreuna", parca asa ziceau. Se lalaiau pe acolo, vorbeau si spuneau bancuri si faceau orice, nu­mai cumparaturi nu. Probabil ca Nandira mergea B-o arda împreuna cu Jack.

Masina albastra rula încetisor în parcarea de lânga Hotel President. Mma Ramotswe parca cu câteva masini mai încolo si le urmari pe cele doua fete cum ies din masina, însotite de o femeie mai în vârsta, probabil mama celeilalte fete. Îi spuse ceva fîica-sii, care dadu din cap, apoi se desparti de ele si porni spre magazinul de fero­nerie.
Nandira si prietena ei trecura de treptele Hotelului President, apoi se îndreptara agale ca­tre posta. Mma Ramotswe le urmari într-o doara, oprindu-se sa se uite la o taraba cu bluze impri­mate cu model african, pe care le vindea o femeie în scuar.
 - Cumparati una, Mma, o invita femeia. Sunt bluze foarte bune. Nu iese culoarea. Uitati-va la asta pe care o port eu. A fost spalata de zece ori si, iata, e la fel de frumoasa ca la început. Priviti!
Mma Ramotswe se uita la bluza femeii - culo­rile erau, clar, la fel de vii. Trase cu ochiul la cele doua fete. Se uitau la vitrina unui magazin de pantofi, nu se grabeau deloc sa o ia în vreo di­rectie anume.
 - Nu ai marimea mea, remarca Mma Ramotswe. Eu am nevoie de o bluza foarte mare.
Vânzatoarea verifica taraba, apoi se uita din nou la Mma Ramotswe.
 - Aveti dreptate, aproba ea. Sunteti prea solida pentru bluzele astea. Mult prea solida.
Mma Ramotswe zâmbi.
 - Dar bluzele sunt frumoase, Mma, si sper sa le vinzi unei femei subtiri si frumusele.
Pleca de lânga taraba. Fetele terminasera cu magazinul de pantofi si se îndreptau agale spre Casa Cartii. Mma Ramotswe avusese dreptate. Aveau de gând s-o arda pe acolo.

Nu era multa lume în Casa Cartii Botswana. Trei-patru oameni rasfoiau niste reviste la stan­dul cu periodice si vreo doi-trei se uitau la carti. Vânzatorii se sprijineau de tejghele si bârfeau domol. Pâna si mustele pareau letargice.

Mma Ramotswe observa ca cele doua fete erau în coltul îndepartat al magazinului, uitându-se la standul cartilor în setswana. Ce faceau acolo? Nandira studia, probabil, setswana la scoala, dar era putin probabil sa cumpere carti pentru scoala sau vreunul din comentariile biblice care dominau standul. Nu, era limpede ca asteapta pe cineva.
Mma Ramotswe se îndrepta hotarâta spre standul african si alese o carte. Era intitulata Serpii din Africa de Sud si era bogat ilustrata. Se uita la fotografia unui sarpe maro, scurt, si se întreba daca vazuse vreodata asa ceva. Varul ei fusese muscat de un sarpe asemanator în urma cu multi ani, când erau copii, si nu patise nimic. Oare asta sa fi fost sarpele ? Se uita la textul de Bub fotografie si-l citi. Ar fî putut fi acelasi sarpe, pentru ca era descris ca fiind neveninos si neagresiv. Totusi, îl atacase pe varul ei; sau varul fusese cel care atacase sarpele? Baietii mai fac lucruri din astea. Arunca cu pietre în ei si nu sunt în stare sa-i lase în pace. Totusi, nu era sigura ca Putoke facuse asa ceva; totul se-ntâmplase cu mult timp în urma si nu-si mai aducea aminte.

Se uita spre fete. Erau înca acolo, vorbeau din nou si una din ele râdea. Ceva legat de baieti, îsi zise Mma Ramotswe. Ei bine, n-au decât sa râda; îsi vor da seama în curând ca nu-i de gluma cu barbatii. Peste câtiva ani vor fi lacrimi, nu râsete, cugeta ea sumbru.
Se întoarse la rasfoitul Serpilor din Africa de Sud. Uite un sarpe feroce. Iata-l. Ce cap are! Vai! Si ochii aia malefici! Mma Ramotswe se cutremura si citi: „Fotografia de mai sus re­prezinta un mascul adult de mamba negru, masurând 1,87 metri. Dupa cum reiese din harta cu aria lui de raspândire, sarpele se gaseste în toata regiunea, desi prefera spatiul deschis al veld-ului11. Se deosebeste de mamba verde atât în privinta ariei de raspândire, cât si în privinta habitatului si a toxicitatii veninului. Acest sarpe este unul dintre cei mai periculosi din Africa, fiind întrecut din acest punct de vedere doar de vipera gaboneza, un sarpe rar, de padure, care se gaseste si în unele regiuni de est din Zimbabwe.

Relatarile despre atacurile serpilor mamba negri sunt adesea exagerate, iar povestile despre serpii care ataca oamenii aflati în galop si-i întrec sunt de-a dreptul neautentice. Mamba poate prinde viteze considerabile pe distante scurte, dar nu se poate lua la întrecere cu un cal. Nici povestile despre decesul survenit practic instan­taneu nu sunt neaparat adevarate, desi reactia la venin este accelerata daca victima intra în panica, ceea ce se si întâmpla cel mai adesea când îsi da seama ca a fost muscat de un mamba. Într-un caz autentificat, un barbat în vârsta de douazeci si sase de ani, aflat într-o conditie fizica excelenta, a fost muscat de un mamba de glezna dreapta dupa ce calcase din greseala pe sarpe, în savana. Victima nu a avut antidot la îndemâna, dar probabil a reusit sa dreneze o parte din venin prin taieturi adânci în zona mus­caturii (actiune nerecomandata de specialisti). Apoi a mers pe jos aproximativ sase kilometri prin savana, sa caute ajutor, si a fost internat într-un spital dupa doua ore. I-a fost administrat antidotul, iar victima a supravietuit nevatamata. Daca ar fi fost vorba de o vipera pufaitoare, fireste, piciorul s-ar fi necrozat considerabil în intervalul acela de timp si, probabil, chiar si-ar fi pierdut piciorul..."
Mma Ramotswe facu o pauza. Un picior. Indi­vidul va trebui sa-si puna un picior artificial. Domnul Patel. Nandira. Brusc, îsi ridica privirea.

Cartea cu serpi o absorbise atât de mult încât nu fusese atenta la fete, iar acum... unde erau? Plecasera!

Împinse Serpii din Africa de Sud înapoi pe raft si iesi în graba în scuar. Era mai aglomerat acum, de vreme ce multa lume îsi facea cumpa­raturile în a doua parte a dupa-amiezii, când arsita era mai blânda. Se uita în jur. Erau niste adolescenti mai încolo, dar erau baieti. Nu, era si o fata. Oare Nandira sa fie? Nu. Se uita în direc­tia cealalta. Un barbat îsi parca bicicleta sub un copac si observa ca bicicleta avea montata o antena de masina. Ce ciudat.

Porni spre Hotelul President. Poate ca fetele s-au întors, pur si simplu, la masina, sa se întâl­neasca cu mama, ceea ce ar fi minunat. Dar când ajunse în parcare, vazu masina albastra plecând doar cu mama la bord. Deci fetele erau înca pe aproape, undeva în scuar.

Mma Ramotswe urca treptele Hotelului President si scruta scuarul. Îsi muta privirea sistematic - cum recomanda Clovis Andersen -, uitându-se la fiecare grup de persoane, exami­nând fiecare pâlc de cumparatori din fata fiecarei vitrine. Nici urma de fete. O zari pe femeia cu taraba de bluze. Avea un fel de pachetel în mâna si scotea din el ceea ce parea a fi un vierme mopani.
 - Viermi mopani ? o întreba Mma Ramotswe. Femeia se întoarse si se uita la ea.
 - Da.
Îi întinse punga lui Mma Ramotswe, care lua un vierme uscat si îl baga în gura. Era o delica­tesa careia pur si simplu nu-i putea rezista.
 - De aici vezi tot ce se-ntâmpla în scuar, spuse ea în timp ce înghitea viermele.
Femeia râse.
 - Da, nu-mi scapa nimic. Absolut nimic.
 - Ai vazut cumva doua fete iesind din Casa Cartii? o întreba Mma Ramotswe. O indianca si o africana. Indianca era cam atât de înalta, Vânzatoarea lua un alt vierme din punga si-l baga în gura.
 - Le-am vazut, îi raspunse. S-au dus la cine­matograf. Apoi au plecat de-acolo, dar n-am observat încotro au luat-o.
Mma Ramotswe zâmbi.
 - Ar trebui sa te faci detectiv, o lauda ea.
 - Ca dumneavoastra, spuse femeia simplu. Asta o uimi pe Mma Ramotswe. Era destul de bine cunoscuta, dar nu se asteptase ca o vânza­toare ambulanta sa stie cine este. Se cauta în geanta si scoase o bancnota de zece puia, pe care o puse în mâna femeii.
 - Multumesc, îi spuse. Asta-i onorariul tau. Sper sa ma mai ajuti si alta data.
Femeia paru încântata.
 - Pot sa-ti spun tot ce doresti. Eu sunt ochii acestui loc. Azi-dimineata, de exemplu, vrei sa stii cine vorbea cu cine chiar acolo ? Stii ? Ai ramâne masca daca ti-as spune.
 - Alta data, o întrerupse Mma Ramotswe. Pastram legatura.
Acum n-avea nici un sens sa mai încerce sa afle unde se dusese Nandira, ci sa urmeze pontul pe care tocmai îl primise. Asa ca se duse la cine­matograf si întreba la ce ora va fi spectacolul din seara aceea, pentru ca ajunsese la concluzia ca acelasi lucru îl vor fi facut si fetele. Apoi se întoarse la dubita alba si se duse acasa sa-si prepare o cina frugala si sa se pregateasca de o iesire la cinema. Stia ce film va rula, nu era tocmai genul ei, dar nu mai fusese la cinema­tograf de mai bine de un an de zile si ideea de a merge din nou o încânta.
Domnul Patel o suna înainte de plecare.
 - Fiica-mea mi-a spus ca se duce la o prietena sa-si faca temele, o anunta el iritat. Ma minte din nou.
 - Da, confirma Mma Ramotswe. Mi-e teama ca da. Dar stiu unde se duce si voi fi acolo, stati linistit.
 - Se duce sa se-ntâlneasca cu Jack asta? tipa domul Patel. Asa-i?
 - Probabil, zise Mma Ramotswe. Dar n-are nici un sens sa va necajiti. Va raportez totul mâine.
 - Dimineata devreme, te rog, îi porunci dom­nul Patel. Ma trezesc întotdeauna la sase fix.
Când Mma Ramotswe ajunse în sala, era lume putina. Îsi alese un loc în spate, în penultimul rând. În felul acesta avea o privire de ansamblu asupra singurei usi pe care se intra în sala. Chiar daca Nandira si Jack intrau dupa ce se stingeau luminile, tot ar fi putut sa-i vada.

Între timp, Mma Ramotswe îi recunoscu pe câtiva dintre spectatori. Macelarul ei sosi la scurt timp dupa ea, iar el si sotia o salutara amical. Apoi mai veni unul dintre profesorii de la scoala si femeia care tinea orele de gimnastica aerobica de la Hotelul President. În fine, sosi si episcopul catolic; era de unul singur si mânca zgomotos floricele în primul rând.

Nandira sosi cu cinci minute înainte de înce­perea filmului. Era singura si ramase un moment în usa, uitându-se în jur. Mma Ranaotswe îi simti privirea atintita asupra ei si se uita repede în pamânt, de parca ar fî cautat ceva pe jos. Dupa doua-trei clipe, îsi ridica privirea si observa ca fata înca se uita la ea. Mma Ramotswe se uita, din nou, la podea, vazu un bilet aruncat si se apleca sa-l ridice.

Nandira strabatu hotarâta sala catre rândul lui Mma Ramotswe si se opri în dreptul scaunului de lânga ea.
 - Buna seara, Mma, o aborda ea politicoasa.
Scaunul acesta e ocupat?
Mma Ramotswe o privi surprinsa.
 - Nu sta nimeni aici, îi raspunse. E cât se poate de liber.
Nandira lua loc.
 - De-abia astept sa-nceapa filmul, spuse ea amabila. De mult îmi doream sa-l vad.
 - Foarte bine, replica Mma Ramotswe. E pla­cut sa vezi un film pe care ti-ai dorit sa-l vezi dintotdeauna.
Tacura. Fata se uita la ea, iar Mma Ramotswe nu se simtea deloc în apele ei. Oare ce-ar fi facut Clovis Andersen într-o situatie asemanatoare? Era sigura ca citise ceva în legatura cu asta, dar nu-si mai amintea ce anume. Asta-i una dintre situatiile acelea când subiectul e cel care te prinde-n ambuscada în loc sa fie invers.
 - V-am vazut în dupa-amiaza aceasta, spuse Nandira. V-am vazut la Maru-a-Pula.
 - Aha, da, replica Mma EiEimotswe. Asteptam pe cineva.
 - Apoi v-am vazut în Casa Cartii, continua Nandira. Rasfoiati o carte.
 - Asa e, zise Mma Ramotswe. Ma gândeam sa cumpar o carte.
 - Apoi ati întrebat-o pe Mma Bapitse despre mine, sopti Nandira. Vânzatoarea. Mi-a spus ca v-ati interesat de mine.
Mma Ramotswe îsi propuse ca pe viitor sa fie atenta cu aceasta Mma Bapitse.
 - De ce ma urmariti ? o întreba Nandira, întorcându-se în scaun ca sa se uite direct la Mma Ramotswe.

Mma Ramotswe îsi facu un calcul rapid. N-avea nici un sens sa nege, în plus, putea sa profite de situatia asta stânjenitoare. Îi povesti Nandirei despre îngrijorarea tatalui ei si cum acesta o angajase.
 - Vrea sa afle daca te-ntâlnesti cu baieti, spuse ea. E îngrijorat în privinta ta.
Nandira paru multumita.
 - Ei bine, daca-i îngrijorat, el e singurul vino­vat ca ies în continuare cu baietii.
 - E adevarat? întreba Mma Ramotswe. Iesi cu multi baieti?
Nandira ezita. Apoi spuse încetisor:
 - Nu, nu tocmai.
 - Atunci cine-i acest Jack ? vru sa afle Mma Ramotswe.
Câteva clipe, Nandira paru ca n-are de gând sa-i raspunda. Iata un alt adult care încearca sa se bage în viata ei. Totusi, Mma Ramotswe avea un fel de-a fi care îi inspira încredere. Mai stii, i-ar putea fi de ajutor. Poate...
 - Jack nu exista, marturisi ea cu voce slaba. L-am inventat.
 - De ce?
Nandira ridica din umeri.
 - Voiam ca ei - familia mea - sa creada ca am un prieten, povesti ea. Voiam sa creada ca ies cu cineva pe care l-am ales eu, nu cu cineva care cred ei ca ar fi potrivit pentru mine. Facu o pauza. Întelegeti?
Mma Ramotswe chibzui putin. Ii parea rau de biata fata închisa în colivia de aur si îsi imagina ca cineva în situatia ei ar pretinde ca are un prieten.
 - Da, spuse ea, punând o mâna pe bratul Nandirei. Înteleg.
Fata se juca nervoasa cu bratara ceasului.
 - O sa-i spuneti? întreba ea.
 - Am de ales? replica Mma Ramotswe. Doar n-o sa-i spun ca te-am vazut cu un baiat pe care-l cheama Jack, când el nici macar nu exista.
Nandira ofta.
 - Presupun ca mi-am facut-o cu mâna mea. A fost un joc prostesc. Facu o pauza: Dar daca-si da seama ca s-a-ngrijorat degeaba, credeti ca o sa-mi acorde mai multa libertate? Credeti ca e posibil sa ma lase sa-mi traiesc viata fara sa fie nevoie sa-i dau socoteala pentru fiecare clipita?
 - As putea-ncerca sa-l conving, promise Mma Ramotswe. Nu stiu daca o sa ma asculte, dar as putea încerca.
 - Va rog, o implora Nandira. Va rog, faceti o încercare.
Se uitara la film împreuna si le placu amândurora. Apoi Mma Ramotswe o conduse pe Nandira acasa cu dubita alba, într-o tacere tih­nita. O lasa în fata portii din zidul înalt. Fata urmari cum se îndeparteaza dubita, apoi apasa butonul soneriei.
 - Casa Patel. Ce doriti?
 - Libertate, sopti ea ca pentru sine, apoi, cu glas tare, spuse: Eu sunt, papa. Am ajuns.
Mma Ramotswe îl suna pe domnul Patel dis-de-dimineata, asa cum îi promisese. Îl lamuri c-ar fi mai bine sa-i faca o vizita decât sa-i explice totul la telefon.
 - Ai vesti proaste pentru mine, zise el ri­dicând tonul. O sa-mi spui ceva rau de tot. Dumnezeule! Despre ce-i vorba?
Mma Ramotswe îl asigura ca vestile nu-s proaste. Cu toate astea, o jumatate de ora mai târziu, când fu introdusa în biroul lui, îl gasi stând ca pe ace.
 - Sunt foarte îngrijorat, exclama el. Nu poti sa întelegi grijile unui tata. Sunt total diferite de ale unei mame. Tatii au motive speciale de îngri­jorare.
Mma Ramotswe îi zâmbi încurajator.
 - Am vesti bune, îl anunta. Nu exista un iubit.
 - Atunci, cum ramâne cu biletelul? întreba el. Cu Jack asta ? Sa fie totul doar în închipuirea mea?
 - Da, raspunse Mma Ramotswe simplu. Da, asa este.
Domnul Patel era consternat. Ridica bastonul si izbi cu el de câteva ori în piciorul artificial.
Apoi deschise gura sa vorbeasca, dar nu scoase nici un cuvânt.
 - Vedeti dumneavoastra, începu Mma Ramotswe, Nandira si-a inventat o viata sociala.
A inventat un iubit doar ca sa obtina un pic de...
libertate. Cel mai bun lucru pe care-l puteti face este sa n-o luati în seama. Lasati-o sa-si vada de viata ei. Nu-i mai cereti socoteala de fiecare data când întârzie acasa. Nu exista nici un iubit si s-ar putea sa nu aiba unul mult timp de acum încolo.
Domnul Patel îsi sprijini bastonul de podea.
Apoi închise ochii si medita adânc.
 - De ce-as face asta? întreba el, dupa un timp. De ce as ceda în fata acestor idei moderne?
Mma Ramotsvie avea raspunsul pregatit.
 - Deoarece, altfel, iubitul imaginar ar putea deveni unul real. De-aceea!
Mma Ramotswe privi lupta lui launtrica, daca sa accepte sau nu sfatul pe care i-l daduse. Pe urma, fara veste, barbatul se ridica în picioare, se clatina putin pâna îsi recapata echilibrul si se întoarse s-o priveasca în ochi.
 - Esti o femeie inteligenta, spuse el. O sa-ti urmez sfatul. Am s-o las sa-si vada de  viata ei si sunt sigur ca în doi-trei ani o sa fie de acord sa ma lase sa-i aran... s-o ajut sa-si gaseasca un sot potrivit.
 - Nu-i total exclus, spuse Mma Ramotswe, rasuflând usurata.
 - Da, se bucura domnul Patel. Si asta numai multumita tie.
Mma Ramotswe se gândea adesea la Nandira când trecea cu dubita prin fata resedintei Patel, înconjurate de zidul alb, înalt. Acum, ca stia cum arata, se astepta s-o mai vada din când în când, dar asta avea sa se întâmple abia peste un an, când, în timp ce-si bea cafeaua pe terasa de la Hotel President, simti ca o bate cineva pe umar. Se întoarse pe scaun si iat-o pe Nandira îm­preuna cu un tânar. Tânarul pare de vreo opt­sprezece ani, îsi zise ea în sinea ei, si are o figura placuta, sincera.
 - Mma Ramotswe, spuse Nandira priete­noasa. Mi-am închipuit eu ca dumneavoastra sunteti.
Mma Ramotswe dadu mâna cu Nandira. Tânarul îi zâmbi.
 - El e prietenul meu, îl prezenta Nandira. Nu cred ca l-ati cunoscut.
Tânarul facu un pas înainte cu mâna întinsa.
 - Jack, spuse el.


va urma