Ei sunt aici (9)

Timothy Good

Cooper n-a fost de faţă când a avut loc apariţia, a studiat însă filmul făcut. „Era un OZN circular tipic. Nu l-au văzut prea mulţi deoarece a decolat într-un unghi foarte ascuţit şi a dispărut imediat din vedere... Cred că era categoric un OZN. Oricum, e greu de aflat de unde venea şi cine era înăuntru întrucât n-a stat prea multă vreme prin zonă pentru a putea discuta chestiunea - n-am avut timp să trimitem măcar un comitet dc întâmpinare!“

Filmul a fost trimis la Washington DC şi de atunci nu s-a mai auzit despre el. Tot Cooper dezvăluia că „prin preajmă zburau mereu obiecte ciudate, dând târcoale bazei Edwards.“ In 1951, în timp ce-şi satisfăcea serviciul militar la baza Air Force din Germania ca pilot, Cooper a avut de mai multe ori ocazia să urmărească grupuri de vehicule metalice, de forma unor farfurii. „Cred într-adevăr că OZN-urile există şi că cele cu adevărat inexplicabile aparţin unei alte civilizaţii, avansate din punct de vedere tehnologic", scria el într-o declaraţie făcută la Naţiunile Unite.

O LEGĂTURĂ BRITANICĂ

In septembrie, 1962, cercetătoarea elveţiană Lou Zinsstag a primit o scrisoare dc la prietenul ei, editorul Wavency Girvan care în perioada respectivă era redactor
şef la Flying Saucer Review:

„... o colegă de birou, binecunoscută redactoră a unuia din jurnalele noastre pentru femei, m-a abordat cu o povestire senzaţională. Nu-şi dăduse seama mai devreme că puteam fi interesat de subiect. Fratele ci, spunea, este unul din specialiştii cei mai mari ai unei faimoase firme britanice de aeronautică. Acum cinci ani a fost invitat în Statele Unite, împreună cu alţi câţiva experţi în domeniu pentru a cerceta o farfurie aflată la sol şi a-1 cunoaştc pe pilotul acesteia. S-a dus acolo, iar pilotul era exact cum îi fusese descris [de Georgc Adamski]; comunica telepatic şi le-a spus celor adunaţi acolo că fiinţe asemănătoare lui se infiltraseră printre noi...“

Alte detalii ale presupusei întâlniri din 1957 au fost furnizate de John Lade, coleg şi prieten cu Girvan, într-o scrisoare adresată lui Richard Hali, secretarul de atunci al National Investigations Committce on Acrial Phenomena (NICAP), din Statele Unite:

Waveney Girvan vrea să-ţi spuna că am prins un fir, o scurgere de informaţii venind de la un tip care acum câţiva ani a fost chemat la o întrunire internaţională la voi, să vadă un OZN de tipul celor semănând cu două farfurii puse una peste alta. Pilotul (îmbrăcat într-un costum dc zbor, avea părul lung şi o înfaţişare distinsă, ariană, s-a adresat telepatic adunării oamenilor de ştiinţă şi experţilor în aeronautică. Ni s-a spus că a fost o experienţă extraordinară, audienţa, spărgând când şi când tăcerea prin hohote de râs, dovedind că recepţiona cu succes mesajul. Dar când pilotul a trecut la descrierea sursei de energie utilizate, audienţa şi-a slăbit concentrarea şi chiar cei mai străluciţi savanţi prezenţi nu mai puteau urmări noile concepte ce li se ofereau...

Ross Hali, „expertul" în aeronautică (de urma căruia am încercat în zadar să dau), a fost îngrozit când a aflat că sora lui făcuse publică povestea, întrucât el semnase un angajament de păstrare a secretului în Statele Unite, iar când John Lade l-a întâlnit în ziua de 11 iulie 1963 la De Havilland Aircraft Company, Hatfield, a negat totul.

„I-am vorbit despre interesul meu neobosit de a obţine adevărul în această problemă şi despre motivul pentru care l-am abordat. Am încheiat întrebându-1 dacă povestea auzită de Waveney era adevărată", îi scria Lade lui Zinsstag. „întâi mi-a evitat întrebarea, a început să-mi expună părerile lui despre farfuriile zburătoare, păreri destul de primitive, dar simţeam că lua lucrurile în serios. Am trecut peste ele, pentru a ne întoarce la întrebare.

N-a recunoscut că o păcălise pc sora sa, dar a declarat că ştia că ea avea legături cu câteva ziare şi că s-ar putea să-i fi spus ei ceva... A afirmat însă că n-a văzut niciodată o farfurie zburătoare la sol, n-a asistat la nici o conferinţă şi vizita lui în America n-a avut nimic de-a face cu acest subiect. Când a plecat mi-a spus că o să vorbească cu sora lui şi am simţit că prin asta înţelegea că va pune lucrurilc în ordine.“

Dacă Ross Hali a încercat doar să-şi păcălească sora, atunci a reuşit. Waveney Hali Girvan fusese impresionat de autenticitatea dezvaluirii şi interesul ei pentru acest subiect şi de faptul că, din câte ştia el, nu mai vorbise cu nimeni altcineva despre asta - cu certitudine nu pomenise nimic presei.

Dacă n-aş fi vorbit cu atât de mulţi „contactaţi particulari", persoane întrutotul omeste din întreaga lume, care pretind că au trăit experienţe similare, aş fi respins de multă vreme poveştile de genul acesta. In 1963, de exemplu, un bun prieten al meu pe care îl cunosc din 1952 şi a cărui relatare este cea mai convingătoare din câte am întâlnit a observat aterizarea unui disc zburător în nordul Angliei şi ulterior a întâlnit doi extraterestri. Vreme de aproape un an au continuat acestc întâlniri la care erau de obicei prezenţi şi câţiva oameni de ştiinţă, aflaţi în legătură cu străinii pentru un proiect ultrasecret. Odată, prietenul meu a avut ocazia să vadă de aproape una dintre nave, dar nu i s-a permis accesul înăuntru.

Cu excepţia unei deosebiri abia vizibile a ochilor, extraterestrii sunt foarte asemănători oamenilor. Pe parcursul acestor întâlniri a fost oferită o mare cantitate dc informaţii, precum şi câteva demonstraţii ale posibilităţilor tehnice şi mentale, mult superioare celor ale fiinţelor omeneşti normale. Nu şi-au dezvăluit niciodată originea, dar au menţionat că au baza pe Pământ. Au refuzat de asemenea să discute scopurile vizitelor lor frecvcntc la prietenul meu, admiţând doar că evident nu se aflau acolo „numai din motive filantropice". Au dezvăluit totuşi că de-a lungul unei perioade lungi de timp, au fost în câteva rânduri răspunzători pentru înnobilarea genetică a speciei umane. S-a sugerat că şi alte fiinţe, mai puţin evoluate, ne vizitează de asemenea planeta.

Deşi foarte evoluaţi din punct de vedere spiritual, aceşti indivizi erau foarte „cu picioarele pc pământ", în sensul că se bucurau de plăccrilc lumeşti. Şi - slavă cerului - aveau simţul umorului.

Normal, nu sunt în măsură să dovedesc că aceste evenimente s-au petrecut cu adevărat şi, în accst caz particular, nici n-aş fi crezut - chiar dacă aş fi putut. Extraterestrii par să evite deocamdată stabilirea unui contact de masă cu umanitatea, preferând să ne ţină la o distanţă sigură. Cine ar putea să-i condamne pentru asta? Sunt convins totuşi că au stabilit contactul cu multe persoane şi grupuri din întreaga lume.

O LEGĂTURĂ PREZIDENŢIALĂ?

Câţiva preşedinţi ai Statelor Unite au făcut declaraţii categorice în privinţa subiectului OZN, cele mai notabile fiind comentariile lui Jimmy Carter şi ale lui Ronald Reagan. In timpul campaniei sale lctoral, în 1976, Carter admitea că văzuse un OZN, în 1969, pc vremea când era guvernator în Georgia. „Dacă voi ajunge preşedinte", adăuga el, „voi face astfel încât fiecare informaţie din această ţară, referitoare la fenomenul OZN, să devină accesibilă publicului şi oamenilor de ştiinţă." Carter, licenţiat în fizică nucleară, a întâmpinat opoziţie în încercările sale de a redeschide cercetările şi este foarte probabil ca şi el să se fi răzgândit după citirea raportului informativ asupra subiectului.

Dacă extraterestrii vizitează Pământul, se întreabă mulţi, de ce nu aterizează pe peluza din faţa Casei Albe şi nu iau legătura direct cu preşedintele? Nu au aterizat, desigur, pe peluza Casei Albe, dar există semne că anumiţi preşedinţi au realizat acest contact.

Unul dintre primii oameni contactaţi este Daniel Fry, un deschizător de drumuri în construcţia rachetelor, care pretinde că în ziua de 4 iulie 1949 a fost luat la bordul unei nave fară echipaj pentru o scurtă călătorie. In perioada respectivă Fry lucra la Aerojet General Corporation la White Sands Missile Range, New Mexico.

Comunicarea cu extraterestrul s-a realizat prin intermediul unui aparat de emisie-recepţie. Străinul pretindea că nişte strămoşi de-ai săi au locuit pe Pământ în urmă cu câteva zeci de mii de ani şi că în prezent rasa sa era independentă de o existenţă planetară, preferând să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului în uriaşele lor nave spaţiale super-echipate. S-a spus că probabilitatea lor de viaţă era
acum de două ori şi jumătate mai mare decât a noastră.

In 1976 am petrecut câteva zile cu Dan Fry la locuinţa acestuia, pe atunci în Tonopah, Arizona. Mi-a spus că a fost contactat fizic de vizitator abia în 1954, cinci ani mai târziu de la prima întâlnire (poate doar coincidenţă, tocmai anul când s-au petrecut presupusele evenimente de la baza Edwards AFB). Potrivit lui „Alan“ (numele pe care l-a folosit străinul), i-au trebuit cinci ani pentru a se aclimatiza cu mediul nostru înconjurător şi pentru obţinerea anumitor acte pământene, printre care, desigur, şi un certificat de naştere şi paşaport, care se pare că au fost procurate cu ajutorul unei persoane oficiale. Alan îşi luase identitatea unui „om de afaceri internaţional", stabilind ulterior contacte cu câteva persoane sus-puse - printre care şi preşedinţi ai Statelor Unite.

Afirmaţiile sunt scandaloase, desigur. Dar, Dan mi-a arătat o scrisoare ce venea de la preşedintele Reagan şi, cu toate că nu se menţionează nimic despre farfurii zburătoare sau extraterestri, este evident că cei doi se aflau în termeni foarte cordiali. Este ştiut de asemenea că Reagan manifesta un interes activ în chestiune, întrucât văzuse şi el OZN-uri în două rânduri.

Primul incident s-a petrecut în perioada în care Reagan era guvernator al Californiei, în timpul unui zbor de noapte cu avionul, în 1974. „Mă aflam la comanda avionului când am văzut OZN-ul“, povestea pilotul lui Reagan, Bill Painter. „La bord se mai aflau guvernatorul Reagan şi doi oameni din garda lui de corp. Ne deplasam la bordul unui avion Cessna. Era cam 9-10 seara.

Ne aflam în apropiere de Bakersfield când guvernatorul Reagan şi ceilalţi mi-au atras atenţia asupra unei lumini mari ce zbura puţin în urma avionului meu. Părea să se afle la câteva sute de yarzi în lateral. Era o lumină destul de regulată, până a început să accelereze, când păru că se alungeşte. Apoi a dispărut. S-a înălţat sub un unghi de 45 grade... trecând instantaneu de la viteza normală de croazieră la o viteză fantastică."

Reagan însuşi a povestit incidentul lui Norman Miller, pe atunci şeful biroului din Washington al ziarului Wall Street Journal. Potrivit lui Miller, Reagan i-a dat ordin pilotului să urmărească obiectul. „Am zburat în urma lui câteva minute", a spus Reagan. „Dintr-o dată, spre totala noastră uluire, a pornit direct către ceruri. Când am coborât din avion i-am povestit lui Nancy ce se întâmplase. Am început să studiem temeinic lunga istorie a OZN-urilor..."

Miller l-a întrebat atunci pe Reagan dacă crede în OZN-uri. „Când i-am pus întrebarea, o expresie de groază i s-a aşternut, pe faţă. Işi dăduse brusc seama ce spunea - implicaţiile acestor afirmaţii şi faptul că vorbea cu un reporter. Şi-a revenit repede şi mi-a spus: Să spunem că în materie de OZN-uri sunt pur şi simplu neştiutor...

N-am relatat imediat conversaţia", spunea Miller. „Reagan n-a dat amănunte despre cercetarea pe care el şi soţia lui o făcuseră, chiar atunci l-am întrebat ce crede despre OZN-uri şi i-am tăiat elanul."

Se spune că în timpul proiecţiei filmului E. T. la Casa Albă, în vara anului 1982, preşedintele Nixon i-ar fi şoptit producătorului Steven Spielberg: „în această încăpere sunt probabil doar şase persoane care ştiu cât este de adevărat."

In plus, Reagan a afirmat public, în cel puţin trei rânduri, că o ameninţare din univers ar avea un efect unificator asupra naţiunilor lumii. A spus că a ridicat această problemă în discuţiile sale atât cu preşedintele Gorbaciov cât şi cu fostul ministru de externe al URSS, Edvard Shevardnadze. După Fred Barnes, redactor şef la New Republic, în timpul unui prânz oficial la Casa Albă, în septembrie 1987, Reagan s-a întrebat cu glas tare ce s-ar întâmpla dacă lumea ar fi confruntată cu o „ameninţare extraterestră". „Nu credeţi că Statele Unite şi Uniunea Sovietică s-ar alia?" a întrebat el. Shevardnadze a răspuns afirmativ, categoric. „Şi n-ar fi nevoie să se întrunească pentru acest lucru miniştrii apărării", adăugă el.

Intrucât comentariile lui Reagan au fost respinse ca pure speculaţii ipotetice, permiteţi-mi să citez din discursul ţinut de Mihail Gorbaciov la Kremlin, în care a comentat întâlnirea la nivel înalt din 1985:
La întâlnirea de la Geneva, preşedintele Statelor Unite a spus că dacă Pământul ar fi confruntat cu o invazie extraterestră, Statele Unite şi Uniunea Sovietică ar trebui să-şi unească forţele pentru a respinge această invazie. Nu voi contesta ipoteza, deşi consider că este prea devreme să ne îngrijoreze o astfel de intruziune..

După cum am arătat, Gorbaciov a recunoscut realitatea fenomenului OZN. Să înceapă oare o nouă eră, a cooperării între superputeri, cauzată în parte de intruziunile OZN?

„BĂIEŢII DE LA ETAJ“

Maiorul Hans Petersen, din Royal Danish Air Force, însărcinat cu supravegherea traficului aerian din 1949 până în 1976 - primul controlor militar de trafic din Danemarca -  a avut de mai multe ori ocazia să vadă OZN-uri, printre care şi unele care semănau foarte mult cu cele fotografiate de o persoană contactată, George Adamski şi de alţi martori. Odată, prin 1960, a urmărit chiar douăzeci şi două de ţinte necunoscute pe ecranul radarului şi a dat personal ordin de decolare către patru reactoare de interceptare.

Importantă, însă, este o scrisoare pe care Petersen a primit-o de la un general de brigadă american (decedat între timp), descriind legătura sa, neconfirmată, cu extraterestrii, pe care îi numea „băieţii de la etaj“. Deşi aveam de mulţi ani o copie a conţinutului scrisorii, abia în 1990 am primit prin amabilitatea lui Hans o copie după original, în care numele, datele şi adresele fuseseră şterse. Paragrafele importante sunt prezentate mai jos:
...îţi cer ca unui bătrân soldat să nu divulgi sursa celor ce ţi le voi împărtăşi în continuare eşti liber să repeţi, dar să nu pomeneşti sursa...
Am fost contactat noaptea, târziu, acum 11 ani, în timp ce lucram în atelierul meu, încercând să termin de imprimat ceva. E adevărat că eram curios, ca majoritatea oamenilor inteligenţi, dar nu mă aşteptam însă să fiu contactat. Au venit la uşa atelierului meu, au insistat să le deschid, au pătruns înăuntru, s-au uitat puţin prin jur, n-au scos nici un cuvânt, mi-au făcut semn să ies afară. Cum am ieşit am observat un obiect mare la câteva picioare deasupra capului.
Am fost dus la bord şi am trăit prima mea experienţă de telepatie adevărată; câteva minute foarte instructive. Au plecat spunând că se vor întoarce curând. Şi-au ţinut cuvântul şi au revenit, cred că de câteva sute de ori, în ultimii 11 ani.
Mi-au cerut să îndeplinesc rolul de ambasador al lor pe Pământ pe lângă unii din conducătorii noştri naţionali şi religioşi, iar naţionalitatea şi identitatea mea trebuia să rămână un secret atâta timp cât nu aveam, ca în cazul tău, permisiunea lor. Iţi dai seama că dacă identitatea şi activitatea mea ar deveni cunoscute, n-aş mai avea pici o clipă de linişte şi în scurt timp nu le-aş mai putea fi de folos nici lor nici problemelor pe care trebuie să le rezolv...
între ei comunică prin gânduri, dar... au învăţat să ne vorbească limba atât de bine încât dacă ţi s-ar adresa unul dintre ei... nu l-ai putea deosebi de un semen de-al tău, iar ca înfaţişare cea mai mare deosebire pe care ai remarca-o ar fi perfecţiunea proporţiilor fizice şi frumuseţea trăsăturilor lor...


va urma