Spargatorul de gheata (12)

Victor Suvorov

DE CE STALIN A DISTRUS LINIA  STALIN

Numai naivii cred că apărarea este principala sarcină a raioanelor fortificate. Nu, raioanele fortificate se construiesc pentru o mai buna pregătire a ofensivei. Ele trebuie să acopere desfăşurarea grupărilor de şoc, să respingă orice încercare a duşmanului de a zădărnici desfăşurarea, iar odată cu trecerea trupelor noastre la ofensivă, să le susţină cu toată puterea de foc.
General-maior P.G.  Grigorenko, participant la  construirea Liniei  Stalin


În anii '30, de-a lungul frontierelor vestice ale URSS, au fost construite treizeci de raioane fortificate-UR. Această fîşie de raioane fortificate a primit denumirea neoficială de Linia Stalin.


Fiecare UR este o formaţiune militară egală unei bri­găzi ca număr de persoane, dar ca putere de foc, este egală cu un corp de armată. Fiecare UR era alcătuit dintr-un comandament şi un stat-major, 2-8 batalioane de artilerie, înzestrate cu mitraliere, un regiment de artilerie, cîteva baterii independente de artilerie grea de caponiere, un batalion de tancuri, o companie sau batalion de trans­misiuni, un batalion de geniu şi alte subunităţi. Fiecare UR ocupa o zonă de 100-180 km de front, cu o adîncime de 30-50 km. Raionul era dotat cu un sistem complex de amenajări blindate, în interiorul UR, s-au executat încăperi subterane din beton armat, pentru depozite, centrale electrice, spitale, puncte de comandă, unităţi de transmi­siuni. Construcţiile subterane erau legate printr-un sistem complex de tunele, galerii, canale de comunicaţie camu­flate. Fiecare UR putea să desfăşoare în mod independent acţiuni de luptă timp îndelungat şi în condiţii de izolare.


UR era format din puncte de sprijin, fiecare dintre ele avînd la rîndul său o apărare circulară, fiind astfel în stare să se apere independent, în cazul încercuirii totale de către inamic atrăgînd asupra sa importante forţe ale acestuia. Unitatea de luptă principală a UR era DOT22-ul-punct de foc de lungă durată. Steaua roşie (25 febr. 1983) descrie unul din DOT-urile standard al Liniei Stalin, DOT Nr. 112 al UR 53, din raionul Moghilev-Podolski: „Era o complexă construcţie fortificată subterană, formată din şanţuri de comunicaţie, caponiere, compartimente di­verse, instalaţii de filtrare, în ea se găseau depozite de arme, muniţie, alimente, punct sanitar, sală de mese, conductă de apă (care mai funcţionează şi astăzi), colţul roşu, puncte de observare şi comandă. Armamentul DOT-ului: un punct de mitraliere cu ambrazură cu trei ochi, în care se aflau pe turele staţionare trei mitraliere „Maxim" şi două semicaponiere pentru tun de 76 mm. Generalul P.G. Grigorenko descrie în memoriile sale un ansamblu de opt DOT-uri, construite în acelaşi UR Moghilev-Podolski, puternic legate între ele prin galerii subterane. Alt participant la construirea Liniei Stalin, colonelul P.G. Umanski, aminteşte în cartea sa despre construcţiile subterane aflate pe o lungime de mulţi kilometri în UR-ul Kiev (La hotarul luptelor, pag. 35).

La construirea Liniei Stalin nu s-a făcut publicitate, ca în cazul Liniei Maginot. Linia Stalin s-a construit sub spectrul secretului de stat.


La construirea fiecărui punct de sprijin, NKVD „închi­dea" cîteva porţiuni de teren astfel încît „nu putea trece nici măcar o pasăre". Construcţia sa „se desfăşura" conco­mitent în toate porţiunile ei, însă, în fapt, numai în cîteva se desfăşura cu adevărat, în rest fiind şantiere false. Nu numai locuitorii din zonă, dar chiar si participanţii la construcţii aveau o imagine eronată despre ce şi unde se construieşte.


Între Linia Stalin şi Linia Maginot existau multe dife­renţe. Linia Stalin era imposibil de învăluit: flancurile ei coincideau cu ţărmul Mării Negre şi al Mării Baltice. Linia Stalin s-a construit în primul rînd pentru apărare împotriva tancurilor inamicului, avînd în plus şi protecţie antiaeriană. Ea avea o adîncime cu mult mai mare. La construcţia Liniei Stalin s-a folosit, în afară de beton armat, mult oţel de blindaj, şi granit din Zaporojie şi Cerkassk. Spre deose­bire de Linia Maginot, Linia Stalin nu s-a construit chiar pe graniţă, ci în adîncimea teritoriului sovietic.


Linia de UR-uri face ca prima lovitură a artileriei adversarului să nu se dea asupra obiectivelor de luptă, ci în gol. În cazul unui atac prin surprindere, garnizoanele vor avea cel puţin cîteva zile la dispoziţie ca să-şi ocupe cazematele şi să-şi pregătească armamentul şi obiectivele. UR-urile obligă inamicul ca înainte de a începe asaltul, să străbată între 20 şi 150 km de teren cu cîmpuri de mine şi fugase. Inamicul va trebui să forţeze zeci de rîuri care nu mai au poduri, înainte de asalt trupele inamicului vor suferi pierderi de sute sau de mii de oameni în ambus­cade. Zona de siguranţă din faţa Liniei Stalin nu numai că ar micşora viteza de deplasare a inamicului, dar l-ar istovi.


Diferenţa faţă de Linia Maginot constă în faptul că Linia Stalin nu a fost continuă: între UR-uri au fost lăsate intervale destul de largi. La nevoie, aceste spaţii puteau fi rapid acoperite cu cîmpuri de mine, cu bariere genistice de toate tipurile, cu forţe de infanterie obişnuite, însă ele puteau rămîne şi deschise, invitîndu-1 pe agresor să nu ia cu asalt raioanele fortificate, ci să-şi croiască drum printre ele. Dacă inamicul ar fi făcut-o, atunci masa trupelor atacatoare ar fi fost fărîmiţată în cîteva torente izolate. Fiecare dintre acestea ar fi înaintat printr-un coridor asu­pra căruia s-ar fi tras din două părţi, iar flancurile, spatele şi liniile de comunicaţie ale acestora ar fi fost serios ameninţate.


Vom vedea mai departe că trecerile dintre UR-uri aveau şi altă destinaţie.
Treisprezece UR-uri pe Linia Stalin însemnau eforturi titanice şi cheltuieli gigantice, pe parcursul a două cinci­nale, în 1938, s-a luat hotărârea ca toate cele treisprezece UR-uri să fie întărite prin construirea de caponiere pentru artileria grea. În afară de aceasta, a început construirea a încă opt UR-uri pe Linia Stalin. Timp de un an, în noile UR-uri au fost instalate peste o mie de obiective de luptă.  Şi  iată  că în  acest  moment s-a  semnat pactul Molotov-Ribbentrop.


Pactul însemna că a început cel de-al doilea război mondial. Acelaşi pact mai însemnă că între URSS şi Ger­mania nu mai există o barieră despărţitoare: acum aveau graniţă comună, în această situaţie, atît de ameninţătoare, Stalin ar fi putut să facă multe ca să-şi asigure securitatea hotarelor vestice şi să garanteze neutralitatea URSS în cursul războiului. De pildă putea:
- să dea ordin de întărire a garnizoanelor în raioanele fortificate de pe Linia Stalin.
-  să dea ordin uzinelor care produceau armament pentru UR-uri să-şi mărească urgent producţia:
- acelaşi ordin putea să-l dea uzinelor care produceau armament defensiv: tunuri şi alte arme antitanc;
- să mobilizeze întreaga tehnică de construcţii a statu­lui şi toate resursele ca să accelereze la maximum constru­irea Liniei Stalin;
-  terminînd construirea  Liniei Stalin şi aducînd-o în starea gata  de  luptă  să înceapă  construirea  unei linii identice (sau chiar mai puternică) a unui sistem defensiv situat în faţa Liniei Stalin.
-  în afară de cele două linii puternice ale sistemului defensiv, ar fi putut să construiască şi un al treilea brîu de raioane fortificate în spatele Liniei Stalin, de exemplu, de-a lungul malului estic al Niprului;
-  să dea ordin trupelor Armatei Roşii să sape mii de kilometri de tranşee, şanţuri antitanc şi şanţuri de comu­nicaţie, de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră, îmbi-nînd apărarea de campanie a trupelor cu zone de raioane fortificate, folosind oţelurile cele mai bune pentru blin­daje.


Aşa ar fi putut să acţioneze Stalin. Dar nu a făcut-o... În toamna lui 1939, cînd a început cel de-al doilea război mondial, în momentul stabilirii graniţelor comune cu Germania, toate lucrările de construcţie la Linia Stalin au fost întrerupte (V.A. Anfilov, Faptă eroică eternă, pag. 35). Garnizoanele raioanelor fortificate de pe Linia Stalin au fost la început reduse ca număr apoi complet transfor­mate. Uzinele sovietice au încetat producţia de armament şi echipamente speciale pentru construcţii fortificate. 


UR-urile existente au fost dezarmate; armamentul, muniţia, aparatura de observaţie, transmisiune şi comandă a fost depozitată (V7/, 1961, Nr. 9, pag.120). Procesul distrugerii Liniei Stalin se face cu repeziciune. Unele construcţii militare au fost date colhozurilor, în scopul depozitării fructelor. Majoritatea construcţiilor au fost însă acoperite cu pămînt. În afară de încetarea producţiei de armament pentru UR-uri după începutul celui de-al doilea război mondial, industria sovietică a încetat să mai producă sisteme de arme defensive. Astfel, de exemplu, a fost oprită definitiv producţia de tunuri antitanc şi de tunuri regimentale şi divizionare de 76 mm, care pot fi utilizate ca tunuri antitanc (V7/, 196l, Nr. 7, pag. 101; V1J, 1963, Nr. 2, pag.12). 


Tunurile antitanc existente au început să nu mai fie folosite conform destinaţiei iniţiale, ci pentru îndeplinirea altor misiuni, de exemplu, pentru nimicirea cuiburilor de foc ale inamicului în cursul atacului trupelor sovietice (General-locotenent I.P. Roslîi, Ultimul popas-Berlinul, pag. 27). Tunurile antitanc au fost scoase din producţie şi din dotarea Armatei Roşii (V7/, 1961, Nr. 7, pag.101).

Tot ce era legat de apărare, a fost distrus fără cruţare.
De dragul adevărului, trebuie să arătăm că, în vara lui 1940, chiar pe noua graniţă sovieto-germană, a început construcţia unei zone de raioane fortificate, care nu a fost terminată niciodată. La Statul Major General sovietic, aceste noi UR-uri erau numite cu o anume doză de mali­ţiozitate Linia Molotov. Hotărîrea privind începerea con­strucţiei acesteia a fost luată la 26 iunie 1940 (V.A. Anfilov, 'Faptă eroică eternă, pag. 162).

Construcţiile defensive de pe noua frontieră înaintau foarte încet, iar distrugerile de pe vechea frontieră se făceau cu o repeziciune uimitoare.


În primăvara lui 1941, tragedia Liniei Stalin atingea apoteoza. „Nu ştiu cum vor explica viitorii istorici această crimă împotriva poporului nostru. Cei de azi păstrează asupra acestui subiect o tăcere deplină, pe care nu pot să mi-o explic. Multe miliarde de ruble (după calculele mele, minim 120) au fost jefuite de guvernul sovietic de la popor pentru a se construi de-a lungul frontierei vestice fortificaţii de nepătruns pentru inamic-de la mare pînă la mare, de la sura Baltică pînă la azuria Mare Neagră. Şi chiar în preajma războiului-în primăvara lui 1941-au început să se audă detunături puternice pe toată lungimea celor 12000 de kilometri de fortificaţii. Mari caponiere şi semicaponiere din fier-beton, cuiburi de foc cu una, două şi trei ambrazuri, puncte de comandă şi de observaţie, zeci de mii de construcţii defensive extrem de durabile au fost aruncate în aer din ordinul personal al lui Stalin" (General-maior P.G. Grigorenko, In subterană nu poţi întîlni decît şobolani, pag.141).


Aşadar, Linia Stalin de pe vechea graniţă a fost distru­să, iar Linia Molotov de pe nouă graniţă încă nu a fost construită. După război şi după moartea lui Stalin, gene­ralii şi mareşalii sovietici au început în cor să-şi manifeste enervarea. Iată-1 pe mareşalul de artilerie N.N. Voronov: „Cum a putut conducerea noastră ca, fără să construiască zonele de apărare necesare la noua frontieră vestică, să ia hotărîrea de lichidare şi dezarmare a raioanelor forti­ficate de la hotarele de dinainte?" (În slujba militară, pag.172).


Enervarea mareşalului Voronov era falsă. El acuză „conducerea noastră", însă nu cumva în momentul distru­gerii Liniei Stalin el însuşi ocupa unul dintre cele mai înalte posturi de comandă în Armata Roşie? Era în acea vreme general-colonel de artilerie. Oare fără ordinul său au fost scoase din producţie tunurile antitanc şi de capo­niere? Oare el nu ştia despre dezarmarea şi distrugerea caponierelor de pe Linia Stalin? însuşi modul cum este pusă problema de către Voronov este incorect şi are scopul de a distrage atenţia de la esenţă. Voronov întrea­bă: de ce au distrus o linie înainte de a construi alta? Prin întrebarea sa, Voronov justifică acţiunea „conducerii noastre", nereproşîndu-i distrugerea Liniei Stalin, ci numai faptul că această distrugere s-a făcut prematur. Conform lui Voronov rezultă că trebuia mai întîi să se construiască Linia Molotov şi abia după aceea să se desfiinţeze Linia Stalin. Dar de ce nu ne-am pune o altă întrebare? De ce s-a desfiinţat Linia Stalin? Oare două linii n-ar fi fost mai bune decît una singură? Oare în apărare sunt de prisos nişte clădiri fortificate în plus, nişte tranşee, cazemate, cîmpuri de mine şi bariere din sîrmă ghimpată? Anul 1940 a confirmat de două ori că două fîşii de apărare sunt mai bune decît una. În 1940, Armata Roşie a străpuns Linia Mannerheim, iar acest fapt a obligat Finlanda să accepte tratativele cu Stalin şi să cedeze în faţa cerinţelor lui. Dar să ne închipuim că în spatele Liniei Mannerheim îh adîncimea teritoriului finlandez, ar mai fi existat încă o linie! Tot în 1940, armata germană a evitat Linia Maginot franceză, a intrat în spaţiul operaţional, ceea ce a însemnat pentru Franţa sfîrşitul războiului. Să ne închipuim că în adîncimea teritoriului francez ar mai fi fost încă o linie, care să nu poată fi ocolită. Din păcate, în acea vreme nici în Franţa, nici în Finlanda nu exista o a doua linie în adîncimea teritoriului. Iată însă că Stalin avea o astfel de linie! Şi tocmai atunci a desfiinţat-o.


Comuniştii au aruncat praf în ochi (a se citi explicaţii false). Una din ele: la noua frontieră nu ar fi fost suficient armament pentru noile raioane fortificate, de aceea arma­mentul a trebuit luat de pe Linia Stalin. O astfel de explicaţie poate satisface doar pe propagandiştii comu­nişti. Un om normal îşi va pune întrebarea: dacă pe Linia Molotov nu era suficient armament de ce nu s-a dat ordin uzinelor de armament să mărească producţia? Ni­meni nu a dat însă un asemenea ordin, dimpotrivă, a fost dat un ordin de o cu totul altă natură: să se reducă sau să înceteze cu totul producţia de armament pentru UR-uri (Mareşalul Uniunii Sovietice M.V. Zaharov, Voprosî istorii, 1970, Nr. 5, pag.33).


Să ne uităm la orice cetate: în centru este un turn din secolul zece, în jurul acestuia sunt ziduri din secolul treisprezece, înconjurate la colţuri de bastioane din secolul şaptesprezece, care, la rîndul lor, sunt încinse de forturi din secolul nouăsprezece, întărite cu dotări din secolul douăzeci. Linia Molotov ar fi putut sluji ca o completare a Liniei Stalin, dar nu ca înlocuitor al ei. Cu toate acestea, Linia Molotov nu s-a înfiinţat ca o completare a Liniei Stalin, însă nici îh calitate de înlocuitor al ei. Linia Molotov se deosebea complet de Linia Stalin şi ca idee, şi ca detalii. Există minimum patru mari diferenţe între acele fortificaţii care au fost distruse pe vechile frontiere, şi cele înfiinţate pe frontierele noi:
-  Linia Molotov a fost construită în aşa fel încît INA­MICUL SĂ O VADĂ;
-  Linia Molotov a fost plasată pe DIRECŢII SECUN­DARE;
-  Linia Molotov n-a fost acoperită cu o fîşie de sigu­ranţă, cu cîmpuri de mine şi alte baraje genistice;
- constructorii n-au folosit multe posibilităţi de întărire a Liniei Molotov şi nu s-au grăbit s-o construiască.


Construirea Liniei Molotov este o enigmă a istoriei sovietice ca şi distrugerea Liniei Stalin. Curioase lucruri s-au petrecut la construcţia noilor raioane fortificate... Iată un exemplu: în raionul Brest, rîul de frontieră era traversat de şase poduri rutiere şi de cale ferată. Varşovia-Brest-Minsk-Smolensk-Moscova, aceasta este principala direcţie strategică a războiului. Podurile din Brest sunt poduri de cea mai mare importanţă strategică, în zona Brest, s-a construit un nou UR. Dar nu acolo unde erau podurile, ci mai departe, în lateral, acolo unde nu exista nici un pod!


va urma