joi, 17 martie 2016

Romanța unui Amin

Mărioara Flaiș









De-ți sunt naiada mult iubită
Deasupra tuturor, frumoasă,
Of, glasul tău fie-mi ispită
Si-mbrățișarea ta „acasă”!



Fă-mi loc sub pleoapele celeste,
Mi-e dor să mă mai știu privită,
Să făptuim iar o poveste
Din care să plec fericită.



Tu–amintirea primăverii,
Să nu ai moarte știu o farsă
Vei arde-n candela tăcerii
Cât steaua mea încă revarsă.



E greu să-ți spun acestea toate...
A te iubi îmi e destin.
Când Dumnezeu va scrie-n carte,
Cu noi deodată, un Amin,



Te voi uita... Sau și în moarte
Târâ-voi sufletu’-n blestem
Închipuindu-mi că am parte
De tot ce-n viața asta chem.



Așa îmi sper dintotdeauna
Darul iubirii neprimit,
Ursita face pe-a nebuna
Mințindu-mă la infinit.



Dar e frumos...și n-am pricină
Tristeții să îi dau simbrie
Am să mă nasc cândva, deplină,

În lumea care-ți place ție.



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu