Ei sunt aici (12)

Timothy Good

Echipamente

O cantitate considerabilă de noi informaţii a ieşit la lumină în ultimii câţiva ani, referitoare la recuperarea unor OZN-uri avariate şi a ocupanţilor acestora, adăugând greutatea la volumul crescând al dovezilor că ceea ce până acum părea o improbabilitate fantastică are de fapt baze reale.

In Above Top Secret sunt incluse detalii privitoare la următoarele cazuri: Roswell, New Mexico (1947); Paradise Valley, Arizona (1947); Aztec, New Mexico (1948); Mexico (1948 sau 1949); Kingman, Arizona (1953); New Mexico (1962). Sunt descrise examinările corpurilor unor extraterestri precum şi ale navelor de la Wright-Patterson AFB, în 1959 şi 1962 şi de la o altă bază, nedezvăluită, din Arizona, în perioada anilor ’70. Leonard Stringfield, alături de alţi cercetători, a publicat şi alte cazuri, petrecute nu numai în Statele Unite, ci şi în ţări precum Franţa, Germania, Puerto Rico, Africa de Sud şi Spitsbergen (Oceanul Arctic). Pe parcursul acestui capitol voi relata noi fapte ce descriu descoperirea unor dispozitive ciudate în Australia şi în Uniunea Sovietică, deşi în aceste cazuri - ca şi în câteva din cele listate mai sus - nu s-au găsit şi cadavre.

In majoritatea cazurilor în care au fost recuperate trupuri humanoide, extraterestrii sunt descrişi ca fiind din varietatea scundă şi din toate incidentele de acest tip raportate, aşa-numitul incident Roswell din iulie 1947 a devenit unul dintre cele mai bine documentate şi mai atent investigate cazuri din istoria OZN. Stanton Friedman şi William Moore au luat până acum legătura cu peste 160 de martori, asociaţi direct sau indirect cu incidentul, iar alţi cercetători, printre care Leonard Stringfield, Kevin Randle şi Don Schmitt, au mai localizat câţiva martori, inclusiv membrii echipajului care a asigurat transportul epavei. Numărul total al martorilor s-a ridicat astfel la 200.

Probele pe care le avem sugerează că în prima săptămână din iulie 1947 au avut loc două accidente în New Mexico şi că este posibil ca în ambele cazuri să fi fost recuperate cadavrele unor extraterestri. In cel mai faimos incident, resturi împrăştiate ale navei au fost găsite la ferma lui „Mac“ Brazel pe lângă Corona, la 75 mile nord-vest de Roswell. Faptul a fost confirmat de maiorul Jesse Marcel, ofiţer de informaţii la Roswell la Army Air Field, care a răspuns de recuperarea epavei. Marcel n-a găsit nici un cadavru, dar a afirmat cu convingere că materialul care i-a trecut prin mână cu această ocazie nu semăna cu nimic de pe Pământ. O piesă dintr-un material asemănător unei foiţe de metal era atât de rezistentă, spunea el, încât n-a putut fi ciobită cu un baros de 16 livre, în pofida incredibilei sale
delicateţi.

Fiul lui Marcel, doctor în medicină Jesse Marcel, a pipăit şi el câteva bucăţi din sfărâmăturile pc care le adusese acasă tatăl său, după cum reiese din descrierea făcută lui Lee Graham în 1981:
...prăbuşirea şi rămăşiţele aparatului, pe care l-am văzut din întâmplare, au lăsat o urmă de neşters în memoria mea. Sunt medic chirurg în aviaţie, în Army Air National Guard şi am examinat până acum resturile multor aparate de zbor convenţionale care au avut ghinionul să se prăbuşească, dar ceea ce am văzut în 1947 nu seamănă cu nici un aparat obişnuit prăbuşit din cele cercetate de mine.
Nava aceasta nu era convenţională, în nici un sens al cuvântului, prin faptul că resturile păreau să provină de la ceea ce se numea atunci farfurie zburătoare, care aparent fusese forţată peste posibilităţile proiectate. Mă bazez pe faptul că multe fragmente... au pe suprafaţa interioară simboluri ciudate, un scris de tip hieroglific...

Simboluri ciudate „de tip hieroglific" au fost amintite şi în alte cazuri, cum ar fi cel în care armata a recuperat un obiect neidentificat, găsit pe jumătate înfipt în pământ, în apropiere de Kecksburg, Pennsylvania, în ziua de 9 decembrie 1965, în urma observării unui OZN ce se îndrepta către acea direcţie. Cazul a fost studiat cu atenţie de Stan Gordon şi de alţi cercetători. Unul dintre aceştia, care a cercetat de aproape obiectul, descria un inel sau o structură ca o bară de protecţie, având între 8 şi 10 inch lărgime, care părea să acopere circumferinţa unui obiect în formă de ghindă. Pe acesta se aflau nişte semne asemănătoare hieroglifelor egiptene: caractere formate din linii frânte şi drepte, puncte, dreptunghiuri şi cercuri. Intrebat de Leonard Stringfield dacă simbolurile puteau fi ruseşti, martorul, Jim Romansky, a răspuns: „Nici vorbă! Sunt de origine ruso-poloneză şi pot citi în ruseşte. Scrierea nu era nici rusească nici americană: Jur pe viaţa mea: obiectul nu era făcut de mână omenească."

Încet, dar sigur, se strâng dovezile că diferite incidente extraordinare asociate cazului Roswell au o bază reală. După apariţia în 1987 a cărţii Above Top Secret, am fost contactat de câteva persoane care mi-au oferit informaţii noi. Unul din cei care mi-au scris este fostul locotenent-colonel de aviaţie Robert Bowker, care într-o vreme a lucrat la Divizia de Comunicaţii din Air Technical Intelligence Command din Wright-Patterson AFB.

„Cu timpul“, scria cl, „am auzit zvonuri din belşug, încredinţându-mă tot mai mult de realitatea OZN-urilor şi de eforturile, uneori vrednice de milă, pe care le fac guvernanţii pentru a le trece sub tăcere. Am văzut chiar eu două. Am trimis recent o copie a documentului unui prieten din Arizona, care a arătat-o unui alt agent, al cărui unchi lucra la Wright-Patterson AFB ca sudor în perioada în care au fost trimise la analizat resturile unei nave prăbuşite în 1947, în New Mexico. Acestuia i s-a dat o bucată de material să o topească, dar a fost imposibil să producă o flacără suficient de fierbinte pentru a realiza acest lucru!“

Frank Scully, controversatul autor al cărţii Behind the Flying Saucer, publicată în 1950, descria un „angrenaj" provenit de la o navă recuperată, angrenaj pe care chiar l-a avut în mână. „S-au făcut peste 150 de încercări, toate eşuate, de a tăia metalul acestui mecanism", scria el. „Angrenajul în sine era un tip nemaiîntâlnit de inginerii pământeni; nu avea joc, nici sistem dc ungere."

Este deci edificator să studiem probele suplimentare furnizate de Robert Bowker. „Acum câţiva ani, când îmi satisfacusem serviciul militar la Wright Patterson AFB, un inginer de la bază mi-a povestit că participa la investigarea unor fragmente de sistem de angrenare carc conţineau, după cum s-a constatat, o mare cantitate dc elemente rare, imposibil de aliat pe această planetă. Forma acestui angrenaj
nu semăna cu cea obişnuită prin proiectarea unui astfel de echipament pc Pământ, descrisă matematic printr-o cicloidă, ci avea un profil ciudat, tridimensional, digital."

EXTRATERESTRII DIN NEW MEXICO

Se pare că în urma prăbuşirii unei nave, în 1947, au fost găsite cadavrele unor extraterestri în apropiere de Magdalena în câmpia San Augustin, la vest de Soccoro, New. Mexico, cam la 150 de mile spre vest de ferma lui Brazel, de lângă Corona. Unul dintre martori a fost Grady L. Barnett, inginer civil, angajat la US Soil Conservation Service, care în acea perioadă se afla în convocare militară. Barnett afirmă că a dat peste un aparat discoidal de zbor, metalic, cu un diametru de 25-30 picioare, alături de care sc aflau nişte cadavre.

„Arătau a oameni, dar nu erau oameni“, relata el. „Aveau capul rotund, ochii mici şi erau complet lipsiţi de păr. Ochii erau neobişnuit de depărtaţi unul de altul. Comparativ cu arhetipul uman, erau chiar scunzi, iar capul era mai mare decât al nostru, în raport cu corpul. Costumele păreau un fel de combinezoane de pilot, dc culoare gri. Nu se vedeau fermoare, centuri sau nasturi...“

Sergentul Melvin E. Brown se afla în incinta bazei Roswell Army Air Field în momentul în care s-au prăbuşit cele două nave, în iulie 1947. Nu numai că a stat de pază la intrarea hangarului unde fuseseră depozitate temporar fragmentele recuperate, dar a afirmat că a şi văzut cadavrele unor extraterestri, după cum mi-a povestit Beverley Bean, una din fiicele sale.

„Tata citea un articol din Daily Mirror, cam pe la sfârşitul anilor ’70, cred, şi a spus: „Am fost acolo!“, arătând către articol. Spunea că totul era adevărat acolo, cu excepţia unui singur lucru. Ne-a spus că toţi oamenii disponibili atunci au fost duşi la locul accidentului. Au format un cerc în jur pentru a proteja de priviri indiscrete oricine s-ar fi aflat acolo, iar ulterior totul a fost urcat în camioane. Li s-a spus să nu privească şi să nu-şi amintească cele întâmplate; au fost puşi să jure că vor păstra secretul.

„Tata spunea, din câte ţin cu minte, că nu fusese în stare să priceapă de ce aveau nevoie de dube frigorifice, împreună cu un alt tip trebuia să stea într-unul din camioanele care transportau materialul recuperat la un hangar. Coletele erau ambalate în gheaţă. El a ridicat prelata şi a privit înăuntru. A văzut trei (sau poate numai două) cadavre.

Ne-a spus că acestea nu aveau nimic înspăimântător. Ba mai mult, aveau o înfaţişare plăcută şi trăsături fine. Păreau asiatici, zicea el, dar aveau capul mai mare şi erau complet lipsiţi de păr. Pielea lor avea o tentă gălbuie. Tata era puţin speriat, ştia că nu avea voie să facă acest lucru, aşa că a aruncat doar o privire. Spunea însă că puteau trece drept chinezi - aveau ochii oblici.

A trebuit să stea apoi de gardă lângă hangar. La un moment dat a apărut comandantul lui şi i-a spus «Vreau să văd ce e înăuntru. Hai să mergem amândoi să aruncăm o privire!» Şi au intrat împreună în hangar dar n-au văzut nimic, totul fusese împachetat pentru a fi expediat cu avionul a doua zi.“

Melvin Brown a discutat incidentul destul de rar cu soţia şi cu cele trei fiicc ale sale şi de fiecare dată i-a părut rău că a facut-o. „Tăcea dacă-1 întrebam ceva despre acest subiect“, îmi spunea Beverley. „Voia să spună oamenilor ce se întâmplase, dar când începeai să-i pui întrebări schimba vorba. A fost preocupat de asta până în ceasul morţii, în 1986. Chiar şi în somn bolborosea despre asta... Categoric, tata nu era un mincinos. Era un tip straşnic şi-şi iubea ţara.“

Familia a avut iniţial reţineri în a-mi permite publicarea acestei întâmplări, temându-se de represalii oficiale, dar în ultimii ani au devenit mai comunicativi, după ce au apărut şi alţi martori din cadrul armatei care confirmă diverse amănunte ale cazului Roswell.

Beverley mi-a oferit cu amabilitate copii ale documentelor militare ale tatălui său, prin care dovedeşte că în perioada respectivă acesta se afla la Roswell. Nu demonstrează, bineînţeles, şi că ar fi văzut cadavre dc extraterestri, dar arată cel puţin că a avut o carieră fară pată în US Air Forcc. Printre decoraţiile obţinute în cel de-al doilea război mondial se află şi Defence Service Medal, American Campaign Medal, Asiatic Pacific Campaign Medal. Victory Medal şi Good Conduct Medal. Iar într-o scrisoare de recomandare pentru promovarea la gradul de sergent de stat major în Air Force, datată 7 mai 1948, locotenent colonelul Jack J. Catton scria:
... Sergent Brown şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate şi îndemânare datoria în perioada în care a lucrat la Task Unit 7.4.1. In circumstanţele speciale şi dificile ale acestui proiect, a demonstrat calităţile şi priceperea necesare unui sergent de stat major. În dosarul sergentului Brown nu este consemnată nici o condamnare militară...

Melvin Brown a fost angajat şi în munca de spionaj, după spusele unei rude, deşi alte detalii nu sunt accesibile în acest moment. I-a cunoscut de asemenea şi pe maiorul Jesse Marcel şi pe generalul Nathan Twining, acesta din urmă fiind în perioada incidentului Roswell comandantul Air Material Command.

Potrivit controversatului document Majestic-12, conceput iniţial ca o informare preliminară pentru preşedintele ales Eisenhower, în 1952, patru cadavre provenind din accidentul de la Corona au fost descoperite la 2 mile vest de locul unde s-au gâsit resturile navei, la ferma lui Brazel. Cei patru au fost descrişi ca „morţi, aflaţi într-o stare avansată de descompunere, datorită animalelor de pradă şi a acţiunii agenţilor climatici, timp de aproape o săptămână cât a trecut până la descoperirea lor...“

Dat fiind caracterul nesincer al documentului MJ-12 s-ar putea să fie vorba doar de o dezinformare pentru a acoperi alte relatări mult mai senzaţionale. Pe de altă parte, este posibil ca cele patru cadavre „în stare avansată de descompunere" să fi fost într-adevăr găsite de armată, cu atât mai mult cu cât există dovezi că s-au petrecut două astfel de incidente şi că Eisenhower n-a fost informat în totalitate despre ele, decât mult mai târziu. Pagina a doua a documentului MJ-12 subliniază că el a fost „conceput doar ca o informare preliminară. Trebuie privit doar ca o introducere la un material amplu de informare care este în pregătire.“

SUPRAVIEŢUITORI?

Fostul specialist al misiunilor NASA, Bob Oechsler, a discutat în 1989 cu Samantha De Los Reyes, nora unui angajat civil, acum decedat, căruia i-a fost încredinţată sarcina de a supraveghea operaţiunile de recuperare într-unul din cazurilc din New Mexico. In urma unui raport oficial trimis de la Roswell Army Air Ficld, Burt Cassity, carc lucra la Army Corps of Enginecrs în acea perioadă şi fusese verificat la cel mai înalt nivel dc securitate, a primit ordinul să plece la locul accidentului cu utilaje grele de transport, (nu se cunoaşte exact locul, dar se presupune că era în apropiere de Magdalena). Fuseseră descoperite acolo o navă şi câteva corpuri de extraterestri.

„Erau o mulţime de oameni în preajmă, inclusiv ziarişti şi fotografi, iar militarii alergau de colo până colo, încercând să-i împiedice să facă fotografii", îmi povestea Bob. „Erau patru extraterestri - doi morţi şi doi încă în viaţă. Unul din cei vii mergea împleticit şi se părea că suferise puternice traumatisme interne. Celălalt era aparent nevătămat. Se aflau acolo un autobuz, câteva camioanc şi un buldozer. Cassity a ajutat să fie urcaţi cei doi morţi în autobuz, după care s-au urcat şi ceilalţi doi extraterestri în viaţă."

Cassity a avut ordin să vopsească geamurile maşinii în negru. A asistat apoi cum erau adunate fragmente de navă, unul dintre ele arătând ca un panou de control fabricat dintr-un material necunoscut, transparent. „Mi-a spus că nu era nici sticlă, nici plastic", relata Bob. „Nu ştiu din ce era făcut, dar se pare că a fost nevoie de doi oameni ca să-l urce în camion - şi s-au opintit din greu. Au adunat cât au putut de multe resturi şi le-au încărcat în maşini."

Cele mai mari bucăţi, în număr de paisprezece, au fost catalogate, după cum i s-a spus lui Bob. Cassity a primit apoi ordinul să sape un şanţ cu buldozerul şi să le îngroape în locul respectiv, probabil pentru recuperarea lor ulterioară. În timpul acestei operaţiuni a trecut cu buldozerul peste o'piesă. „Aceasta n-a suferit nici o stricăciune“, spunea Bob.

„Erau absolut copleşiţi şi şocaţi de ceea ce văzuseră. Cassity a aflat că extraterestrul rănit a murit înainte sau puţin după ce a ajuns la Alamogordo [probabil Alamogordo Army Air Field], Nu a putut fi salvat. Celălalt se pare că a supravieţuit câţiva ani la Los Alamos“.

După câte a aflat Bob, Cassity a murit optsprezce ani mai târziu, într-un accident neobişnuit la White Sands, New Mexico. A fost găsit într-o râpă în care el săpase un şanţ mare pentru unul din testele sale.
„L-au găsit întins pe jos, cu braţele pe lângă corp, cu faţa în sus şi cu ochelarii pc nas. Fusese călcat de şenilele unui buldozer, dinspre picioare. Soţul Samanthei, ofiţer de poliţie, s-a dus la White Sands şi a reuşit să arunce o privire în dosarul carc fusese deja închis. Raportul medico-legal arăta că murise în urma unui atac dc cord.“

Moartea sa poate fi o pură coincidenţă, desigur, dar împrejurările sunt totuşi bizare şi, din anumite puncte de vedere, povestea pare neverosimilă. Dacă au fost într-adevăr ziarişti şi s-au făcut fotografii la faţa locului dc exemplu de ce nu a publicat nimeni nimic? Samantha i-a spus lui Bob că unul din aparatele de fotografiat fusese confiscat de armată, este deci posibil ca şi celelalte să fi fost confiscate, iar fotografii reduşi la tăcere. De la moartea lui Cassity au trecut douăzeci şi cinci de ani şi se poate ca Samantha să fi uitat sau să încurce anumite detalii.


va urma