Vlad Solomon
Inca din anii 50, cu aprobarea lui Hrusciov, statul roman, condus de Gheorghiu Dej, a negociat emigrarea evreilor spre Israel. Acest comert s-a derulat , la inceput, prin schimburi de evrei pe marfuri, sau prin achizitionarea obligatorie de catre Israel, din Romania, a unor utilaje, nave, masini, produse agricole si industriale, de multe ori inutile sau de proasta calitate. Alteori s-a facilitat obtinerea unor tehnologii si echipamente din alte tari, tranzactiile fiind platite de statul evreu. Dar modalitatea principala o constituia transferul de sume in dolari (4.000-6.000$), provenind de la evrei din Occident, prin intermediul lui Jakober (care le depunea in banci elvetiene), pentru rascumpararea rudelor.
La inceput, Jakober a fost considerat o piedica in calea tratativelor dintre cele doua guverne. In 1961 a avut loc o intilnire dramatica intre Shaike Dan, israelian de origine romana, care avea un rol important in serviciul secret, si comerciantul britanic, in care acesta din urma a fost amenintat si avertizat sa inceteze aceasta activitate, considerata imorala, datorita schimbului de oameni pe bani si a perceperii unui comision pentru fiecare tranzactie. Totusi, ulterior, cu aprobarea lui Ben Gurion si apoi a Goldei Meir, Israelul a decis sa se foloseasca de legaturile pe care Jakober le avea cu autoritatile romane, chiar si la inceputul anilor 70, pina la moartea sa, in 1975, dar sub supraveghere permanenta. Acest comert de carne vie se desfasura sub controlul direct al Securitatii romane, atit in timpul lui Gheorghiu Dej, urmind directivele acestuia, cit si in timpul dictaturii Ceausescu, cind, in locul unor ferme agricole, construite in anii 60, sau a altor avantaje solicitate de Romania, Israelul s-a vazut nevoit sa plateasca in valuta pentru fiecare evreu caruia i se aproba emigrarea. Pretextul acestui tirg l-a constituit investitia statului roman in calificarea profesionala, astfel ca, de multe ori, batrinii si copiii mici erau lasati sa plece fara pretentii financiare, dar pentru parintii cu studii universitare taxa de rascumparare era tot mai ridicata.
Rolul lui Shaike Dan
Shaike Dan, imputernicit de guvernul israelian sa conduca negocierile, era in contact permanent cu generalul Gheorghe Marcu, sef de divizie la Directia Generala de Informatii Externe, care apartinea de Securitatea romana, iar tranzactiile pe bani pesin erau controlate personal de Ceausescu, a carui grandomanie si lacomie cresteau exponential, solicitind sume din ce in ce mai mari, atit pentru visteria statului cit si pentru luxul de care s-a bucurat familia sa.
Shaike Dan
Intre anii 1970-75 Romania a primit, pentru evreii cumparati de Israel, peste 54.000.000$. Dar traficul de carne vie a continuat, fara intrerupere, pina in 1989, cind Ceausescu a fost detronat. Daca la inceputul anilor 70 cifrele variau de la 3000$ pe cap de elev de liceu, la 8000$ pentru intelectuali, ulterior au ajuns la peste 10000$ pentru evrei cu studii superioare. Trebuie mentionat ca nu numai evreii au fost rascumparati, in decursul anilor, ci si etnici germani (de catre Germania Federala, pe cai secrete, sumele fiind asemanatoare, dar in marci), sau armeni, prin bani adunati de rudele din Occident. Pe plan politic, Romania era interesata de obtinerea si apoi de prelungirea clauzei natiunii favorizate din partea administratiei americane, dar, in ciuda deselor proteste venite din partea unor senatori din USA, sau a articolelor critice din presa occidentala relativ la nerespectarea drepturilor omului (inclusiv emigrarea sabotata si persecutiile din timpul regimului comunist), Ceausescu a continuat, nestingherit, acest export de oameni, care era mai rentabil decit alte afaceri.
In 1978 Gheorghe Marcu a incheiat un ultim protocol cu Shaike Dan. Dupa dezertarea generalului locotenent Ion Mihai Pacepa (27.7.1978), ofiter superior al securitatii, foarte apropiat de Ceausescu, Marcu este marginalizat, dar revine intr-un post cheie in cadrul Securitatii in 1981. Primul sau acord scris (dar nesemnat) cu Shaike Dan a fost stipulat in noiembrie 1969, Romania acceptind emigrarea in Israel a 40.000 de evrei, in decursul a trei ani (12.800 in 1970, 16.000 in 1971 si 9.200 pina in octombrie 1972). Acestia erau impartiti pe categorii, doar 10% cu diploma universitara si 2% studenti, de exemplu. Preturile nu erau mentionate in protocol, dar fusesera stabilite de cei doi reprezentanti, conform directivelor guvernelor ( Shaike Dan s-a bucurat de multa incredere si avea dreptul de a decide sumele, unele fiind rezultatul unor donatii speciale). Dar statul roman nu si-a respectat obligatiile, intre 1970 si 1972, in loc de 38.000 de evrei au primit aprobarea de emigrare doar 10.480. Acorduri ulterioare s-au stabilit din cinci in cinci ani, tirgul de evrei continuind, in valuri, pina in 1989.
Cutia Pandorei trebuie deschisa
Un aspect care mi se pare evitat cu buna stiinta trebuie readus in actualitate. In perioada regimului comunist, mai ales in timpul dictaturii Ceausescu, milioane de dolari plecau din Ierusalim cu destinatia Bucuresti, via Elvetia. Acesti bani nu au intrat in buzunarele lui Ceausescu, desi acesta folosea rezervele valutare ale tarii dupa bunul sau plac, ci au intrat in conturi care apartineau statului roman. Ei au fost folositi de economia romana, in functie de deciziile guvernamentale, in scopuri favorabile Romaniei. Acest comert imoral a avut cel putin doi parteneri, Israelul si Romania, iar deciziile erau luate la cel mai inalt nivel. Asadar ma astept ca Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani.
Daca Romania, la nivel guvernamental (e drept, presata din afara) si-a recunoscut responsabilitatea in Holocaustul Romanesc, daca se arata dispusa sa retrocedeze averile jefuite sub regim comunist de la organizatii comunitare si de la oamenii de rind, care au muncit o viata intreaga pentru a avea o proprietate (proces care se misca anevoios), cred ca a venit timpul, dupa 22 de ani de la caderea dictaturii ceausiste, sa ajunga la un acord cu Israelul, prin care ambele state sa deschida total arhivele legate de rascumpararea evreilor, fara a lasa niciun dosar uitat sub vreo musama, sau acoperit de praf, pentru ca istorici si politologi sa poate cerceta si analiza acest fenomen monstruos. Spuneam ca sint doi parteneri in acest comert cu evrei, dar Israelul nu avea alta solutie, fiind practic santajat de Romania, care profita de speranta readucerii evreilor din Diaspora in patria de odinioara. S-ar putea ca anumite detalii sa fisticeasta, sa fie incomode pentru ambele state, chiar sa dea nastere la mici tensiuni. Dar in perioada in care relatiile dintre Israel si Romania sint excelente, cu colaborari pe plan militar, extern, turistic, economic, cultural, nu trebuie sa ramina nici o umbra care, venind din trecut, risca sa intunece prietenia de astazi. Romania si-a asumat raspunderea pentru Holocaustul de pe teritoriul sau, dar, paradoxal, Germania a platit si plateste despagubiri evreilor din Romania care au fost deportati in lagarele administrate de armata romana, in timpul regimului lui Antonescu, aliat al nazismului. Alte tari, precum Franta, Italia si chiar Elvetia, au scos la iveala conturi ale evreilor care au pierit in Holocaust si s-au declarat, nu intotdeauna cu zimbetul pe buze, dispuse sa-i compenseze pe cei persecutati, sau pe descendentii lor. Nu cunosc un originar din Romania, in Israel, care sa fi primit despagubiri de la statul roman pentru deportarea in Transnistria. Au trecut deja 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial, dar numai 22 de ani de la caderea dictaturii comuniste. Nu se poate invoca vechimea, nici faptul ca era un alt regim, Romania trebuie sa-si asume responsabilitatea sa pentru acest comert cu fiinte umane. Dosarele trebuie deschise, cercetate, facuta o estimare, macar aproximativa, a sumei primite in mod abuziv pentru rascumpararea evreilor din Romania.
Nu ma astept de la guvernul israelian sa ceara retrocedarea acelor imense sume, dar pretind guvernului roman, al unei tari democrate, membra a Uniunii Europene, sa se ofere sa inapoieze acesti bani, fara nici o conditie si fara a se sluji de vreun pretext de genul “nu e vina noastra”. Aceste sume au fost folosite de Romania si tot Romania este responsabila pentru aspectul uman si “cantitativ” al profitului de pe urma comertului cu evrei. Personal m-as multumi cu deschiderea dosarelor si cu o intelegere intre state, prin care Romania s-ar oferi sa restituie banii obtinuti in mod abuziv, spunind cifrele cu voce tare, iar Israelul s-ar arata dispus sa anuleze aceasta datorie, de onoare si materiala. Dar, atita timp cit guvernul roman nu crede de cuviinta sa se confrunte cu aceasta pata neagra din trecutul sau, nu accept nici declaratiile care subliniaza ca Romania a fost singura tara din lagarul socialist care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul in 1967 (razboiul de sase zile). Acea decizie nu a fost un gest de prietenie, ci era in interesul Romaniei sa se arate independenta, politic, de URSS, pentru ca Ceausescu sa fie imbratisat de Occident, capatind un prestigiu nemeritat de mare om de stat, iar visteria sa se umple cu milioanele de dolari obtinuti din Israel, in schimbul zecilor de mii de evrei care nazuiau la dreptul legitim de a emigra in tara lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu