Agentia de detective nr.1 (XVI)

Alexander McCall Smith

Mma Ramotswe îl urmari iesind din curtea spitalului, bucuroasa ca nu-i remarcase prezenta. Presupunea ca se duce la Casa Cartii pentru ziar, dar, de data asta, în loc s-o ceteasca spre oras, o apuca în directia opusa. Mma Ramotswe era satisfacuta ca, în sfârsit, e posibil sa se întâmple ceva si se concentra sa nu-l piarda în trafic. Soselele erau mai aglomerate decât de obicei, fiindca era vineri dupa-amiaza si sfârsit de luna, iar asta însemna zi de salariu. În seara aceea vor fi mai multe accidente de masina decât în mod obisnuit, iar persoana care-i luase locul doctorului Komoti la urgente va fi ocupata pâna peste cap cu cusutul betivanilor si cu extrasul bucatelelor de parbriz din ranitii din accidente rutiere.

Mma Ramotswe constata cu surprindere ca doctorul Komoti o ia pe drumul spre Lobatse. Interesant. Daca are vreo legatura cu lumea dro­gurilor, Lobatse nu-i o idee rea ca baza de ope­ratiuni. Era destul de aproape de granita si putea sa introduca clandestin anumite lucruri în Africa de Sud sau sa faca contrabanda cu lucruri de-acolo. Orice-ar fi fost, devenise dintr-odata un barbat mai interesant de urmarit.
Înaintau spre sud, dubita alba chinuindu-se sa se tina dupa masina mult mai puternica a doctorului Komoti. Mma Ramotswe nu-si facea griji ca va fi reperata; drumul e aglomerat si doctorul Komoti n-ar avea nici un motiv sa remarce în mod special dubita alba. De îndata ce ajung la Lobatse, fireste, va trebui sa fie mai prudenta, pentru ca ar putea-o observa în traficul mai redus de acolo.

Dar el nu opri în Lobatse, iar Mma Ramotswe începu sa fie îngrijorata. Daca are de gând sa mearga dincolo de Lobatse, e posibil sa viziteze un satuc de partea cealalta a orasului. Totusi, asta-i o supozitie neîntemeiata, fiindca nu-i mare lucru de partea cealalta a Lobatse-ului - sau, cel putin, nu pentru o persoana ca doctorul Komoti. Alta posibilitate ar fi granita, câtiva kilometri mai jos. Da! Doctorul Komoti va trece granita, e sigura de asta. Se duce la Mafikeng.

Când îsi dadu seama ca destinatia doctorului Komoti e în afara tarii, Mma Ramotswe se mi­nuna ea însasi de prostia ei. Nu avea pasaportul la ea; doctorul Komoti va trece granita, iar ea va trebui sa ramâna în Botswana. De îndata ce el va fi de partea cealalta, o sa poata sa faca tot ce doreste - si, fara îndoiala, asa va face - iar ea nu va afla nimic.

II vazu cum opreste la punctul de control al frontierei, apoi se întoarse ca un vânator care si-a urmarit prada pâna la capatul puterilor si e nevoit sa renunte. El o sa fie plecat tot weekendul si ea o sa stie tot atât de multe despre cum si-a petrecut el timpul cât stie despre mersul bursei. Saptamâna urmatoare va trebui sa se întoarca la sarcina plictisitoare de supraveghere nocturna a casei lui, frustrata si constienta ca treaba necu­rata s-a petrecut în timpul weekendului. Si, în timp ce-l urmareste pe el, va trebui sa amâne alte cazuri, cazuri care i-ar aduce onorarii cu care si-ar putea plati facturile.
Când se întoarse la Gaborone, Mma Ramotswe era suparata de-a binelea. Se culca devreme, dar proasta dispozitie o urmari si a doua zi dimi­neata, când se duse la mall. Bau o ceasca de cafea pe veranda Hotelului President si statu de vorba cu prietena ei Grace Gakatsla, cum facea, de regula, în mai toate diminetile de sâmbata. Grace, care avea un magazin de moda în Broadhurst, o înveselea întotdeauna cu povesti despre ciudateniile clientelor ei. Una dintre ele, sotia unui ministru din guvern, cumparase nu demult o rochie într-o vineri si o înapoiase lunea urmatoare, spunându-i ca nu-i vine bine. Totusi, Grace fusese la o nunta în duminica respectiva si o vazuse pe madam ministru purtând rochia, care-i venea ca turnata.
 - Bine'nteles ca nu i-am putut spune în fata ca-i o mincinoasa si ca nu se afla într-un magazin de închiriat rochii, povesti Grace. Asa ca am întrebat-o cum s-a distrat la nunta. Mi-a zâmbit si mi-a raspuns ca s-a simtit foarte bine. La care eu i-am zis ca si eu m-am simtit foarte bine. Evident, nu ma vazuse printre invitati. Zâmbetul i s-a sters de pe fata si mi-a spus c-o sa-i mai dea o sansa rochiei.
 - Femeia aia-i ca un porc spinos, spuse Mma Ramotswe.
 - o hiena, îi tinu isonul Grace. Mai bine zis, un furnicar cu nasul ala lung al ei.
Râsetele se stinsera si Grace pleca, lasând-o pe Mma Ramotswe prada supararii. Se parea ca asa o sa se simta tot restul weekendului; de fapt, era îngrijorata ca proasta dispozitie o va urmari pâna ce-o sa solutioneze cazul Komoti - daca o sa-l solutioneze vreodata.

Achita nota de plata si pleca. Chiar atunci, tocmai când cobora pe scara principala a hote­lului, îl zari pe doctorul Komoti în mall.

O clipa Mma Ramotswe înlemni. Doctoral Komoti trecuse granita cu o seara înainte, chiar înainte de ora sapte. Punctul de control închide la opt, ceea ce înseamna ca nu avusese timp sa strabata drumul dus-întors pâna la Mafikeng, care era la o distanta de înca patruzeci de minute, si sa se întoarca la timp înainte de închiderea granitei. Prin urmare, petrecuse acolo o singura seara si se întorsese în dimineata aceea la prima ora.

Îsi reveni din soc si îsi dadu seama ca ar trebui sa profite de ocazie si sa-l urmareasca, sa vada ce face. Acum era la magazinul de feronerie si Mma Ramotswe îsi facu de lucru în fata lui, uitându-se la articolele din vitrina pâna ce îl vazu iesind. Apoi, el se îndrepta hotarât spre masina din parcare si-l vazu urcând în ea.

Doctorul Komoti ramase în casa restul zilei. La sase seara se duse la Hotelul Sun unde bau un pahar cu alti doi barbati, doi nigerieni pe care Mma Ramotswe îi recunoscu. Stia ca unul din ei lucreaza la o firma de contabilitate, iar cel de-al doilea parca era învatator la o scoala. Nu era nimic dubios în întâlnirea asta. Chiar în acel moment mai erau si alte grupuri de oameni adu­nati laolalta în intimitatea artificiala a vietii de expatriat, discutând despre tara lor de bastina. Ramase o ora în compania prietenilor, apoi pleca si asta fu toata viata sociala a doctorului Komoti în weekendul acela. Duminica, spre seara, Mma Ramotswe se hotarî sa-i raporteze doctorului Maketsi la sfârsitul saptamânii vii­toare ca, din nefericire, nu are nici o dovada cum ca ar avea vreo legatura cu cercurile toxicoma­nilor si, mai mult decât atât, ca omul pare un model de sobrietate si respectabilitate. Nici macar nu aparuse la orizont vreo femeie, doar daca nu se ascundea în casa si nu iesea niciodata. Nimeni nu intrase si nu iesise din casa, în tot acest timp, cu exceptia doctorului Komoti. Era pur si simplu plictisitor sa-l urmaresti.

Ramânea, totusi, problema escapadei de vineri, la Mafikeng. Daca s-ar fi dus pâna acolo sa faca târguieli la bazarurile OK - asa cum procedeaza o multime de oameni -, atunci ar fi trebuit sa ramâna acolo cel putin o parte a di­minetii de sâmbata, ceea ce, evident, nu se întâm­plase. Rezolvase, deci, vineri seara ce avea de rezolvat. Oare-i vorba de-o femeie - una dintre sud-africanele alea stridente dupa care se pare I ca se dau în vânt, fara nici un motiv, toti bar­batii? Asta ar putea fi o explicatie plauzibila.
Dar atunci de ce s-ar fi grabit sa se-ntoarca sâm­bata dimineata? De ce sa nu fi ramas acolo, s-o scoata la prânz la Hotelul Mmbabatho ? Ceva-i în neregula si Mma Ramotswe se hotarî sa-l urmareasca la Mafikeng weekendul urmator, daca avea sa mai plece, sa vada care-i situatia. Daca nu-i nimic de vazut, atunci va putea sa-si faca niste cumparaturi si sa se întoarca acasa sâmbata dupa-amiaza. Oricum avea de gând sa se duca pâna acolo, asa ca avea sa împuste doi iepuri dintr-un foc.

Doctorul Komoti fu îndatoritor. Vinerea urma­toare pleca de la spital la timp si porni spre Lobatse, urmat la o oarecare distanta de Mma Ramotswe în dubita ei alba. Trecerea frontierei se dovedi a fi problematica, deoarece Mma Ramotswe trebuia sa aiba grija sa nu se apropie prea tare de el la punctul de frontiera si, în acelasi timp, nici sa nu-l piarda din ochi daca se îndeparta prea tare. Câteva momente chiar crezu ca va fi întârziata de un politist de frontiera mocait, care-i rasfoi cu atentie pasaportul, uitându-se la vizele care aratau ca fusese la Johannesburg si Mafikeng.
 - Zice aici, la ocupatie, ca sunteti detectiv, remarca el pe un ton ursuz. Cum poate fi o femeie detectiv ?
Mma Ramotswe îi arunca o privire crunta. Daca discutia asta se prelungeste, ar putea sa-l piarda pe doctorul Komoti, caruia tocmai i se punea viza pe pasaport. In câteva minute va trece de punctul de control, iar dubita alba nu va mai avea nici o sansa sa-l prinda din urma.
 - Sunt multe femei detectiv, raspunse Mma Ramotswe cu demnitate. N-ati citit-o pe Agatha Christie ?
Vamesul se uita la ea si se zbârli tot.
 - Vreti sa spuneti ca nu sunt un om scolit? mârâi el. Asta vreti sa spuneti? Ca n-am citit-o pe aceasta doamna Christie?
 - În nici un caz, replica Mma Ramotswe. Dumneavoastra, cei de la frontiera, sunteti foarte scoliti si eficienti. Mai ieri ma aflam în casa mi­nistrului dumneavoastra si i-am spus ca sunt de parere ca subalternii sai sunt foarte politicos! si eficienti. Am discutat pe tema asta cât a tinut cina.

Politistul îngheta. Ezita un moment, dar apoi apuca stampila si-i aplica viza pe pasaport.
 - Multumesc, Mma, spuse el. Puteti pleca. Lui Mma Ramotswe nu-i placea sa minta, dar uneori era necesar, mai ales în fata unor oameni care erau promovati fara sa se tina cont de aptitudinile lor. Jumatati de adevaruri de felul acesta - îl cunostea pe ministru, chiar daca nu erau apropiati - îi bagau în viteza, câteodata, pe functionarii publici si adesea asta era spre binele lor. Probabil ca politaiul asta o sa se gândeasca de doua ori înainte sa mai terorizeze o femeie fara absolut nici un motiv.

Se urca în dubita si i se facu semn sa treaca pe lânga bariera. Doctorul Komoti, ia-l de unde nu-i, asa ca fu nevoita sa apese pe acceleratie ca sa-l ajunga din urma. Nu mergea foarte repede, asa ca încetini si ea si îl urmari dincolo de rama­sitele capitalei lui Mangope si ale republi-cii-fantoma Bophuthatswana15 Aici era stadionul pe care presedintele fusese luat prizonier de propriii soldati, în timpul revoltei militare; iata si birourile guvernamentale care administrau sta­tul fragmentat în mod absurd, în numele stapâ­nilor de la Pretoria. Ce pierdere, reflecta ea, ce prostie monumentala si, când i-a sunat ceasul, a disparut ca un miraj, asa cum si fusese în tot acest timp. Toate erau reminiscente ale glumei numite apartheid si ale visului monstruos al lui Verwoerd; câta durere, câta suferinta prelungita -adaugata istoriei greu încercate a Africii.

Dintr-odata, doctorul Komoti facu la dreapta. Ajunsesera la periferia Mafîkeng-ului, într-o suburbie cu strazi îngrijite, armonios dispuse, si case cu gradini întinse, cu garduri frumoase. El intra pe aleea uneia dintre aceste case, obli­gând-o pe Mma Ramotswe sa mearga înainte pentru a nu bate la ochi. Numara casele pe lânga care trecea - sapte la numar - si parca dubita sub un copac.

Era acolo si ceea ce se numea o alee colectoare, care se întindea în spatele caselor. Mma Ramotswe lasa dubita si merse pe jos spre capatul aleii. Casa în care intrase doctorul Komoti era cu opt case mai încolo, socotind ca, pe lânga cele sapte numarate de ea mai fusese una amplasata pe colt, pe lânga care trecuse ca sa intre pe alee.
Ramase pe aceasta alee, în spatele celei de-a opta case, si matura curtea cu privirea. Odata, demult, cineva avusese grija de ea, dar asta trebuie sa fî fost cu ani în urma. Acum nu era nimic altceva decât o încrengatura de vegetatie -duzi, tufisuri de bougainvillea scapate de sub control, care crescusera enorm si care-si înaltau florile purpurii spre cer, arbusti de papaya cu fructele putrezite pe ramuri. Trebuie sa fie raiul serpilor, îi trecu ei prin minte, s-ar putea sa colcaie serpii mamba prin iarba netaiata si serpii de arbore încolaciti de cracile copacilor, toti astep­tând pe cineva ca ea, îndeajuns de idiot ca sa le calce tarâmul.

Împinse cu grija poarta. Era limpede ca nu fusese folosita de mult timp si balamalele scâr-tâira înfiorator. Dar asta nu conta prea tare, fiindca vegetatia luxurianta care ascundea casa aflata la aproximativ 100 de metri de gardul din spate înabusea orice sunet. De fapt, era practic imposibil sa vezi casa prin verzis, ceea ce o facu pe Mma Ramotswe sa se simta în siguranta, cel putin fata de cei din casa, daca nu si fata de serpi.

Mma Ramotswe înainta cu grija, punând usu­rel flecare picior înaintea celuilalt si asteptân-du-se dintr-o clipa într-alta sa auda sâsâitul unui sarpe iritat. Dar nu se misca nimic si în curând se ghemui sub un dud, cât de aproape îndrazni ea sa se apropie de casa. Din umbra copacului avea în raza privirii usa din spate si fereastra deschisa a bucatariei; totusi, nu putea sa pri­veasca în casa, care era construita în vechiul stil colonial, cu stresini largi ce pastrau interiorul racoros si întunecos. Era mult mai usor sa spio­nezi oamenii care locuiau în case moderne, deoa­rece arhitectii din ziua de azi uitasera de soare si-i puneau pe oameni sa locuiasca în acvarii în care toata lumea putea sa se uite pe ferestrele largi, neacoperite, daca asa voia.

Si-acum ce sa faca? Ar putea sta acolo unde e, în speranta ca cineva ar putea iesi în curte pe usa din spate; dar de ce-ar iesi ? Si, daca ar iesi, ea ce-ar face?
Dintr-odata, fereastra din spatele casei se deschise si un barbat se apleca în afara. Era doctorul Komoti.
 - Tu! Hei, tu! Da, tu, grasano! Ce cauti sub dudul nostru?
Pe Mma Ramotswe o încerca nevoia brusca si absurda sa se uite peste umar, ca si cum ar fi fost altcineva, si nu ea, sub copac. Se simti ca o scola­rita prinsa la furat de fructe sau facând cine stie ce alt lucru interzis. Nu avea cale de-ntors, tre­buia sa-si recunoasca vina.

Se ridica si iesi la lumina.
 - E zapuseala, striga ea. Puteti sa-mi dati o gura de apa?
Fereastra se închise si câteva clipe mai târziu se deschise usa bucatariei. Doctorul Komoti statea în prag îmbracat, remarca ea, cu totul altfel decât atunci când plecase din Gaborone. Avea o cana cu apa pe care i-o oferi. Mma Ramotswe se întinse si bau apa plina de recunostinta. De fapt, chiar îi era sete, iar apa fu bine-venita, desi cana era murdara.
 - Ce cauti în gradina noastra ? o întreba doc­torul Komoti deloc neîntelegator. Esti hoata?
Mma Ramotswe mima ca se simte jignita în amorul propriu.
 - Nu, raspunse ea.
Doctorul Komoti se uita la ea cu raceala.
 - Ei bine, daca nu esti hoata, atunci ce vrei ? Cauti de lucru? Daca-i asa, avem deja o femeie care gateste pentru noi. Nu mai avem nevoie de altcineva.
Mma Ramotswe era cât pe ce sa-i dea un raspuns când cineva aparu în spatele doctorului Komoti si se uita peste umarul acestuia. Era doctorul Komoti.
 - Care-i treaba ? se interesa al doilea doctor Komoti. Ce vrea femeia asta?
 - Am vazut-o în gradina, raspunse primul doctor Komoti. Zice ca nu-i hoata.
 - Si chiar nu sunt, replica ea indignata. Ma uitam la casa.
Cei doi barbati erau nedumeriti.
 - De ce ? întreba unul din ei. De ce sa te uiti la casa? N-are nimic deosebit si, oricum, nu-i de vânzare.
Mma Ramotswe îsi dadu capul pe spate si începu sa râda.
 - N-am venit s-o cumpar, raspunse ea. Am locuit aici când eram micuta. Aici statea o familie de buri pe atunci, un domn Van der Heever si sotia lui. Stiti, mama mea era bucatareasa lor si noi locuiam în aripa servitorilor, acolo, în spate, la capatul gradinii. Tata avea grija de gradina...
Se întrerupse si se uita la cei doi barbati cu repros.
 - Era bine întretinuta pe atunci, le povesti ea. Gradina era foarte bine îngrijita.
 - A, sunt sigur ca asa era, replica unul din ei. Am vrea s-o punem la punct într-o buna zi. Doar ca noi suntem foarte ocupati. Suntem amândoi doctori, întelegeti, si ne petrecem mai tot timpul la spital.
 - Aha! exclama Mma Ramotswe mimând un ton respectuos. Sunteti amândoi doctori la spi­talul de aici?
 - Nu, raspunse primul doctor Komoti. Eu am un cabinet mai jos, lânga gara, iar fratele meu...
 - Eu lucrez în partea aia, îl întrerupse cela­lalt doctor Komoti, aratând vag spre nord. Oricum, puteti sa va uitati la gradina cât doriti. O sa va fac un ceai.
 - Vai, facu Mma Ramotswe, sunteti foarte amabil. Multumesc.
Era o usurare sa plece din gradina aceea la­sata în paragina. Se prefacu câteva minute ca se uita la copaci si arbusti, apoi le multumi gazdelor pentru ceai si pleca. Mintea ei febrila întorcea pe toate fetele informatiile ciudate pe care le obti­nuse. Deci sunt doi doctori Komoti, ceea ce nu-i neaparat anormal; totusi, simti ca aici se afla esenta întregii afaceri. Fireste, nu exista nici un motiv pentru care doi gemeni sa nu urmeze facul­tatea de medicina - adesea gemenii au vieti asemanatoare si câteodata chiar merg într-atât de departe încât se casatoresc cu surori. Si totusi, aici se-ntâmpla ceva semnificativ si Mma Ramotswe era sigura ca se-ntâmpla chiar sub nasul ei, numai de-ar putea întelege ce anume. Se întoarse la dubita alba si se porni înapoi spre centru. Unul din doctorii Komoti spusese ca are un cabinet în oras, lânga gara, si ea se hotarî sa arunce o privire acolo, desi, probabil, placuta de alama, în caz ca are una, nu i-ar dezvalui prea multe.

Avea o idee vaga cum arata gara. Era un loc pe care îi placea sa-l viziteze, pentru ca-i amintea de Africa de odinioara, de zilele petrecute în • trenurile aglomerate, de calatoriile lente pe câm­piile nesfârsite, de trestia de zahar pe care o rontaiai ca sa-ti omori timpul si de seva trestiei pe care o scuipai pe fereastra deschisa. Aici gara pastra înca atmosfera asta într-o oarecare ma­sura - aici, unde trenurile care soseau de la Cape treceau lin pe lânga peron în drumul lor prin Botswana, spre Bulawayo; aici, unde magazinele indiene situate printre cladirile garii înca vin­deau paturi ieftine si palarii barbatesti cu o pana strident colorata vârâta în panglica.

Mma Ramotswe nu voia ca Africa sa se schimbe. Nu dorea ca africanii sa devina precum ceilalti, neomenosi, egoisti, sa uite ce înseamna sa fii african sau, si mai rau, sa le fie rusine ca sunt africani. Ea n-o sa fie nimic altceva decât o africana si, chiar daca ar veni cineva la ea si i-ar spune „Uite o pilula, ultimul racnet. Ia-o si-o sa te transformi în americanca", ea ar refuza oferta. Nu, multumesc. Nu-mi trebuie. Niciodata.

Opri dubita alba în fata garii si coborî. Era lume multa în jur; femei care vindeau porumb copt si bauturi dulci; barbati care discutau zgo­motos cu prietenii lor; o familie care plecase într-o calatorie cu niste geamantane de carton presat si diverse alte lucruri înfasurate într-o patura. Un copil care împingea o masinuta confec­tionata din sârma se ciocni de Mma Ramotswe si o sterse fara sa-si ceara scuze, de teama sa nu fie luat în tarbaca.

Se apropie de una din vânzatoare si-i vorbi în setswana.
 - Cum va simtiti azi, Mma ? se interesa politicoasa.
 - Bine, si dumneavoastra la fel, Mma?
 - Da, bine, si am dormit foarte bine.
 - Asta-i o treaba buna.
Odata terminate saluturile, o întreba:
 - Am auzit ca e un doctor pe-aici care-i foarte bun. II cheama Komoti. Stiti cumva unde-i cabi­netul lui?
Femeia dadu din cap a încuviintare.
 - Merge multa lume la doctorul acesta. Are cabinetul acolo, vedeti, unde si-a parcat albul ala camionul. Acolo.
Mma Ramotswe îi multumi si cumpara un stiulete de porumb copt. Apoi, rontaind porum­bul, traversa piata prafuita, spre cladirea cam darapanata, cu acoperis de tabla, unde-si avea doctorul Komoti cabinetul.

Spre marea ei surpriza, usa nu era încuiata si, când o deschise, se trezi în fata unei femei.
 - Îmi pare rau, Mma, doctorul nu-i aici, o anunta femeia pe un ton usor irascibil. Eu sunt asistenta medicala. Îl gasiti pe doctor luni dupa-amiaza.
 - Aha! facu Mma Ramotswe. Ce neplacut trebuie sa fie sa faci ordine într-o vineri seara, când toti ceilalti se pregatesc sa iasa în oras, la distractie.
Asistenta ridica din umeri.
 - Prietenul meu vine sa ma ia mai târziu, îmi place sa pregatesc totul pentru luni, înainte de a pleca în weekend. E mai bine asa.
 - Mult mai bine, aproba Mma Ramotswe, fa-cându-si rapid un plan de bataie. De fapt, nu aveam nevoie de doctor, cel putin nu ca pacienta. Stiti, am lucrat pentru el pe vremea când era la Nairobi. Am fost asistenta în pavilionul lui. Voiam doar sa-l salut.
Comportamentul surorii medicale deveni, în mod vizibil, mai prietenos.
 - O sâ-ti fac niste ceai, Mma, se oferi ea. E înca vipie afara.
Mma Ramotswe se aseza si astepta sa se întoarca sora cu ceainicul.
 - Îl cunosti pe celalalt doctor Komoti ? întreba ea. Pe fratele lui?
 - A, da, raspunse asistenta. Vine des pe aici sa dea o mâna de ajutor. Cam de doua-trei ori pe saptamâna.
Mma Ramotswe coborî usor ceasca de la gura. Inima îi batea de statea sa-i sara din piept; înte­lese ca se afla în miezul problemei, c-a gasit solutia pe care o cauta. Dar va trebui sa fie calma, sa sune normal.
 - Ei, da, faceau asta si când erau la Nairobi, afirma ea, dând din mâna, de parca spusele ei n-aveau nici o importanta. Unul îl ajuta pe cela­lalt, iar pacientii nici macar nu-si dadeau seama ca sunt examinati de un alt doctor.
Sora râse.
 - Fac chestia asta si aici, spuse ea. Nu sunt sigura ca-i cinstit fata de pacienti, dar nimeni n-a bagat de seama ca-s doi. Asa ca toata lumea e multumita.

Mma Ramotswe lua ceasca si i-o dadu femeii, sa i-o umple din nou.
 - Dar tu? întreba ea. Tu poti sa-i deosebesti? Sora îi dadu lui Mma Ramotswe ceasca plina.
 - Îmi dau seama dupa un singur lucru, raspunse ea. Unul dintre ei e destul de bun, iar celalalt e un cârpaci. Cârpaciul de-abia stie câte ceva despre medicina. Daca vrei sa stii parerea mea, e un miracol ca a reusit sa termine facul­tatea de medicina.
Mma Ramotswe îsi zise în sinea ei, fara sa vorbeasca: „N-a terminat-o".

În noaptea aceea ramase la Mafikeng, la Hotelul Garii, care era zgomotos si lipsit de confort, dar, cu toate astea, dormi bine, asa cum i se-ntâm-pla de fiecare data când termina o ancheta. În dimineata urmatoare se opri la bazarurile OK si afla, spre marea ei bucurie, ca rochiile cu ma­sura XL se vând la pret redus. Cumpara trei -cu doua mai multe decât avea nevoie -, dar, atunci când esti proprietara Agentiei de de­tective Nr. 1, trebuie sa mentii un anumit standard.

Ajunse acasa pe la trei dupa-amiaza si îl suna pe doctorul Maketsi acasa, invitându-l sa vina de îndata la biroul ei ca sa-l puna la curent cu rezul­tatul investigatiilor. El sosi în zece minute si se aseza pe scaunul din fata biroului ei, jucându-se înfrigurat cu mansetele camasii.
 - În primul rând, începu Mma Ramotswe, nu-i vorba de droguri.
Doctorul Maketsi rasufla usurat.
 - Multumesc lui Dumnezeu pentru asta. De-asta ma temeam cel mai mult.
 - Ei bine, spuse Mma Ramotswe neîncreza­toare, nu cred c-o sa-ti placa ce-o sa afli.
 - Nu-i calificat, bâigui doctorul Maketsi. Despre asta-i vorba?
 - Unul din ei este, replica Mma Ramotswe. Doctorul Maketsi o privi nedumerit.
 - Unul din ei ?
Mma Ramotswe se lasa în scaun cu aerul cuiva care-i pe cale sa dezvaluie un mare mister.
 - Au fost odata doi gemeni, începu ea. Unul s-a dus la facultatea de medicina si s-a facut doctor. Celalalt, nu. Cel calificat si-a gasit o sluj­ba ca doctor, dar a fost lacom si si-a spus ca e mai bine sa aiba doua salarii decât unul singur. Asa ca si-a mai gasit o slujba si lucra la fiecare din ele cu jumatate de norma. Când lipsea el, fratele lui, geamanul identic, îi lua locul. Folosea puti­nele cunostinte medicale pe care si le însusise de la fratele sau calificat si, fara îndoiala, primea indicatii de la el despre procedurile pe care trebuie sa le aplice. Asta-i tot. Asta-i povestea doctorului Komoti din Mafikeng si a geamanului sau.

Doctorul Maketsi ramase mut. În timp ce Mma Ramotswe îsi depana povestea, îsi cufun­dase capul în palme si, o clipa, ea avusese im­presia c-o sa plânga.
 - Vasazica i-am avut pe amândoi printre noi în spital, spuse el în cele din urma. Uneori era cel calificat, iar alteori fratele lui geaman.
 - Da, întari Mma Ramotswe. Trei zile pe sap­tamâna, sa zicem, l-ai avut pe geamanul calificat, în timp ce geamanul necalificat practica medicina generala într-un cabinet de lânga gara din Mafikeng. Apoi faceau schimb de locuri si pre­supun ca cel calificat rezolva toate problemele pe care necalifîcatul le lasa în urma sa.
 - Doua slujbe în schimbul unei singure diplome de medic, zise uluit doctorul Maketsi. E cea mai ingenioasa smecherie pe care am întâl­nit-o în viata mea.
 - Trebuie sa recunosc ca si eu am fost uimita, replica Mma Ramotswe. Am crezut ca am întâlnit la viata mea toate soiurile de înselatorie, dar, evident, din când în când, tot mai dai peste una nemaipomenita.
Doctorul Maketsi îsi freca barbia.
 - Va trebui sa ma adresez politiei în legatura cu treaba asta, zise el. Va trebtii sa fie condam­nat. Trebuie sa protejam pacientii de astfel de oameni.
 - Doar daca nu... Începu Mma Ramotswe. Doctorul Maketsi se agata ca înecatul de paiul pe care banui ca vrea ea sa i-l întinda.
 - Ar mai fi si o alta varianta? întreba el. De îndata ce-o sa se afle adevarul, oamenii vor prinde frica. Se vor gasi unii care sa-i sfatuiasca pe altii sa nu mai mearga la spital. Programele noastre de sanatate publica se bazeaza pe încre­dere - stii cum este.
 - Tocmai, replica Mma Ramotswe. Propun sa spargem buba în alta parte. Sunt de acord cu tine: pacientii trebuie sa fie protejati, iar docto­rului Komoti va trebui sa i se retraga licenta. Dar de ce sa n-aruncam pisica moarta în curtea altcuiva ?
 - Vrei sa spui, la Mafikeng?
 - Da, confirma Mma Ramotswe. La urma urmei, si acolo se comite o infractiune si am putea sa-i lasam pe sud-africani sa-si bata capul cu ea. Probabil ca ziarele din Gaborone nici macar n-au sa preia stirea. Tot ceea ce vor afla pacientii de aici va fi ca doctorul Komoti si-a dat demisia fara veste, lucru pe care oamenii îl fac adesea din varii motive.
 - Ei bine, spuse doctorul Maketsi, mi-ar pla­cea ca ministerul sa nu-si bage nasul în povestea asta. Nu cred ca are vreun sens sa-i... cum sa zic, sa-i suparam.
 - Chiar asa, aproba Mma Ramotswe. Daca-mi dai voie, o sa-l sun pe prietenul meu Billy Pilani, care-i capitan de politie acolo. O sa fie fericit sa puna mâna pe un doctor fals. Lui Billy îi plac arestarile senzationale.
 - Asa sa faci, aproba doctorul Maketsi zâm­bind.
Era o solutie eleganta pentru o problema iesita din comun si era impresionat de felul în care se descurcase Mma Ramotswe.
 - Stii, marturisi el, nici matusa mea din Mochudi nu s-ar fi descurcat mai bine decât tine. Mma Ramotswe îi zâmbi vechiului ei prieten. Treci prin viata si-ti faci noi prieteni în fiecare an - în fiecare luna, practic - dar nici o prietenie nu-i mai valoroasa decât una din copilarie, care supravietuieste pâna la maturitate. De prietenii acestia suntem legati cu cercuri de otel.

Întinse mâna si îl atinse usurel pe doctorul Maketsi pe brat, asa cum fac uneori prietenii foarte buni când nu mai au nimic altceva de spus.


va urma