Ei sunt aici (17)

Timothy Good

FALCON ŞI CONDOR

Verificând acreditările lui Falcon, Bill şi Jaime au convenit că agentul informator este într-adevăr plasat într-o poziţie înaltă având acces la infrastructura MJ-12 şi că dezvăluirile sale au aprobare oficială. Peter Leon, producător executiv la un post dc televiziune din Los Angeles, l-a cunoscut şi el pe Falcon. „In acest moment sunt convins că Falcon este cine spune el că este“, a confirmat Leon în documentarul său. Dar cine este Falcon?

Trebure amintit aici că numele de cod folosit de agentul special Richard Doty a fost „Falcon“ când a luat legătura cu Linda Howe. Bill şi Jaime insistă că numele de cod al lui Doty este „Sparrow“ (Vrabia) şi că acesta a acţionat ca mijlocitor în aranjarea întâlnirilor cu adevăratul Falcon. Doty neagă şi el această acuzaţie. „Nu ca sunt persoana cu numele dc cod «Falcon»“, scria el în 1989 într-o notă către Robert Hastings, cercetător în Albuquerque.
„Am suferit [sic] două anchete guvernamentale ample privitoare la această acuzaţie. In ambele ocazii am fost achitat de guvern. Numele meu a fost legat de Falcon cu scopul de a ascunde adevărata identitate a lui Falcon. Oricum, Guvernul cunoaşte identitatea reală a lui Falcon şi persoana (angajată la Washington, în cadrul DIA) se află în prezent în cercetare."

Michael Seligman, producătorul documentarului UFO Cover-Up Live, când l-am întrebat în 1990, a refuzat categoric să-şi încalce promisiunea de a nu dezvălui identitatea lui Falcon. Coproducătorul Curt Brubaker mi-a spus însă fără nici o ezitare că Doty este într-adevăr Falcon, deşi nu l-a cunoscut.

Cât despre identitatea lui Condor, veteranul cercetător Leonard Stringfield pretinde că a fost contactat de acesta de câteva ori în 1985, în perioada în care Condor se afla la baza Wright-Patterson. „Exprimându-şi interesul pentru munca mea de cercetare, el a afirmat că ştie un colonel care deţine informaţii delicate având legătură cu activitatea mea“, relata Len, „dar propunerea lui de a-mi aranja o întâlnire cu această sursă a căzut şi n-am mai auzit nimic despre el. Am aflat mai târziu că s-a destăinuit unui membru al organizaţiei Fund for UFO Research şi apoi şi lui Bill Moore şi altora.“

Robert Hastings are convingerea că acest Condor ar fi Robert M. Collins, fost căpitan în USAF care a lucrat la Plasma Physics în cadrul laboratorului Sandia National, Kirtland AFB, până la pensionarea sa, în 1988. Este semnificativ faptul că acesta a fost implicat în realizarea documentului UFO Cover-Up Live. Deşi Michael Seligman refuză să dezvăluie identitatea lui Condor, confirmă totuşi că acesta este un savant de bună credinţă. „Ştiu unde a lucrat şi am făcut verificări", mi-a spus Seligman. „Tot ce mi-a spus părea foarte verosimil şi am crezut tot ce mi-a relatat."

Interesant este, după cum mi-a spus Seligman, că din felul în care Condor şi Falcon se „testau" reciproc, reiese că cei doi nu se mai întâlniseră înainte.

PROIECTUL BLUE BOOK

Intervievat în vederea realizării documentarului lui Seligman, Condor a dezvăluit că proiectul Blue Book a fost mai mult o strădanie a Air Force de a obţine informaţii cu ajutorul unei echipe minimale, un ofiţer, un subofiţer, un secretar şi un om de ştiinţă. „Cele mai interesante şi incitante rapoarte obţinute în cadrul proiectului Blue Book s-au „scurs" adesea către organizaţie [MJ-12], Aceste rapoarte au fost scoase din dosare şi n-au mai fost returnate vreodată, au fost pur şi simplu trimise mai departe... Blue Book s-a străduit să minimalizeze efectele acestor rapoarte şi să încerce să elucideze cât mai multe dintre ele. Şi a mai avut rostul desigur, că prin închiderea lui s-a închciat oficial implicarea Air Force în acest subiect."

Colonelul William Coleman, care a lucrat la proiectul Blue Book şi a fost purtătorul de cuvânt al Air Force la Pentagon, mi-a acordat un interviu în 1989 în Florida. Am discutat cu această ocazie despre raportul său cu privire la apariţia unui OZN, raport carc a dispărut ulterior din dosarele Blue Blook. Incidentul s-a petrecut în vara anului 1955, când Coleman pilota un bombardier B-25 Mitchell dinspre Miami, Florida, către Greenwood, Mississippi, împreună cu echipajul, Coleman a observat un obiect neidentificat pe cer şi l-a urmărit până deasupra statului Alabama.
„In cele din urmă, am coborât la aproximativ 200 picioare (60 m) deasupra solului, zburând chiar pe deasupra vârfurilor copacilor", mi-a spus el. „Vreau să spun că în acea parte a Alabamei nu exista nimic. Am trecut pe deasupra unei ferme şi a unei autostrăzi... nu se vedea nici un vehicul. N-am văzut pe nimeni. N-am văzut decât animale, erau agitate - era şi normal să fie agitate cu  bombardierul în preajma lor! Ne aflam cam la o optime de milă de obiectul acela, iar pe deasupra copacilor aluneca umbra lui perfect rotundă!"

In timpul unei manevre, Coleman şi echipajul său au pierdut din vedere obiectul. Au urcat la 1.500 picioare (450 m) încercând sa-1 găsească. La început nu s-a văzut nimic. „Am privit apoi în jos spre o câmpie întinsă, proaspăt arată - solul din sudul Alabamei are un aspect argilos şi în vremea aceea era foarte uscat - şi atunci l-am văzut. Se târa aproape cu burta atingând pământul arat. Mi-a atras atenţia faptul că lăsa în urma lui două vârtejuri de praf roşcat ce se ridicau în trombă." Coleman a coborât imediat la o altitudine mai mică pentru a începe din nou urmărirea, dar de la acest nivel se mai putea vedea doar dâra de praf şi urmele de pe câmp. „Urmele se continuau traversând câmpia. Ne-am întors de mai multe ori în zonă, dar nu l-am mai văzut."

Când bombardierul şi-a început coborârea către Greenwood, obiectul a fost văzut din nou, pentru scurt timp, mişcându-se cu viteză la o altitudine de 25.000 picioare (7.500 m). După aterizare, echipajul a fost pus să dea declaraţii separate despre ceea ce văzuse. Puţin mai târziu, când Coleman era pe cale să fie numit în Project Blue Book, l-a rugat pe colnelul Robert Friend să caute raportul său în dosare. Nu s-a găsit nicăieri, aşa că s-a mai făcut o nouă căutare. „Nu numai că era acolo, dar nu exista nici o înregistrare că ar fi ajuns vreodată acolo“, mi-a spus Coleman.

„Aveţi idee“, l-am întrebat, „dacă aceste relatări despre OZN-uri care afectează siguranţa naţională sunt redirecţionate?“

„Da“, mi-a replicat el, „sunt al dracului dc sigur că aşa este! Categoric."

Discutând cu Jaime Shandera, Falcon arăta cum a hotărât MJ-12 către sfârşitul anilor ’60 că Project Blue Book îi servise destul interesele şi trebuie oprit:
„[MJ-12] se temea atunci că dacă vor continua proiectul Blue Book, o parte din informaţii - câteva din secretele bine păzite pc care le-au aflat americanii din cercetarea OZN-urilor - ar ajunge la public, aşa că au decis sistarea proiectului Blue Book. Au închis acest proiect printr-o anchetă la Universitatea din Colorado, aşa-numitul Condon Report. In acest raport s-a afirmat că, în fond, apariţiile n-au existat; că au mai rămas lucruri neexplicate, dar în cea mai mare parte totul fusese explicat... Guvernul hotărâse ca investigaţia să se facă în secret şi de aceea a fost transferată de la Blue Book, de sub controlul Air Force, altei agenţii de informaţii, care a demarat o anchetă «domestică» asupra OZN-urilor din Statele Unite.“

INVESTIGAŢII SECRETE

„Continuăm să cercetăm apariţia şi aterizările OZN în mod oficial, cu aprobarea guvernului, dar în clandestinitate, fără ştirea opiniei publice şi, trebuie să spun, fără ştirea multor alte agenţii  guvernamentale", a continuat Falcon, explicând că guvernul nu îşi putea permite riscul de a pierde date tehnice obţinute din aceste observaţii şi aterizări şi a „informaţiilor pe care le-am obţinut independent din navele extraterestre".

O altă preocupare majoră era teama de reacţia publică. „Intr-un fel", comenta Falcon, „Statele Unite se tem că populaţia ar intra în panică dacă ar cunoaşte povestea adevărată - întreaga poveste."

„Dar guvernul nu poate admite că este legitimă nevoia de informare în acest domeniu?", a întrebat Jaime.

„In societatea noastră democratică", a replicat Falcon, „fiecare are dreptul de a avea acces liber la informaţie, cu excepţia acelor informaţii excluse printr-un paragraf anume din Capitolul 5 din Codul Statelor Unite. Opinia publică va continua însă să solicite informaţii, să-şi bage nasul în anchetele în curs, dăunând astfel procedurii iniţiate de guvern prin care se încearcă obţinerea de informaţii de la extraterestri."

Intrebat cum se desfăşoară anchetele secrete, Falcon a răspuns că procedura era asemănătoare cu operaţiunile de culegere de informaţii, presupunând recrutarea unor „indivizi cooperativi", într-o manieră foarte apropiată celei prin care un ofiţer de informaţii îşi recrutează agenţii din străinătate. „Când aceştia ne raportează [despre] o observaţie sau o aterizare, investigaţiile se fac fie cu ajutorul acestor colaboratori, fie le facem noi, fără a ne dezvălui identitatea sau recomandându-ne drept altcineva. Am folosit, cu sau fără premeditare, oameni din presă, am apelat şi la oameni de ştiinţă sau ne-am dat noi drept oameni de ştiinţă."

Informaţiile astfel adunate sunt trimise apoi la Washington, DC. „Trebuie să treacă mai întâi pe la directorul Central Intelligence, care nu numai că este directorul CIA, ci conduce toate agenţiile guvernamentale de informaţii de pe întreg teritoriul Statelor Unite. De aici informaţiile sunt filtrate şi trimise persoanelor autorizate pentru analizarea şi completarea lor... Dacă informaţiile conţin date despre observaţii şi contacte reale, atunci sunt clasate în mod normal la un nivel Strict Secret, creat special în acest scop.“

Potrivit unei surse care lucrează în cadrul Joint Chiefs of Staff de la National Military Command Center din Pentagon (NMCC), încă la mijlocul anilor ’70 funcţionează o structură secretă centralizată de comandă care se ocupă de OZN-uri. Această structură activează în cadrul NMCC şi cercetează fenomenul OZN. Prin intermediul acestuia Joint Chiefs of Staff, împreună cu „camera de război“ a Casei Albe, îşi desfăşoară forţele armate în întreaga lume. Situaţia OZN este evident considerată atât de serioasă încât justifică „un mecanism bine pus la punct de supraveghere şi o desfăşurare de forţe, la paritate cu preocuparea pentru evitarea unui conflict global.“

Ce părere are Falcon despre înşelarea publicului?
„Ei bine, uneori când înşeli populaţia o faci pentru a o proteja", a răspuns el. „Şi categoric aş proteja publicul prin operaţiuni de înşelătorie dacă ar fi spre binele acestuia. Dar anumite aspecte ale acestor anchete OZN, apărute de-a lungul anilor, n-au nici un motiv de a fi ascunse publicului. Lucruri în general cunoscute, precum faptul că în perioada anilor ’40 -’50 pe Pământ au aterizat extraterestri şi că de atunci s-a stabilit o comunicare cu aceştia, n-ar trebui ascunse populaţiei."

«Ai spus că unul dintre motivele pentru care guvernul desfăşoară aceste investigaţii pe ascuns este preocuparea sa pentru reacţia publicului la aflarea acestor ştiri", spune Jaime, „totuşi, în momentul de faţă există o mulţime de filme ştiinţifico-fantastice care pun câteva din aceste întrebări-cheie. Ne apropiem oare de clipa în care guvernul va spune: „Am făcut asta, dar vrem acum să lămurim lucrurile"?»

„Cred că de la primul film de care-mi amintesc pe această temă, The deiy the Earth Stood Still, făcut pe la sfârşitul anilor ’50 şi până la cel mai recent, E.T., guvernul american pregăteşte opinia publică, influenţând reacţia acesteia faţă de extraterestri şi de tot ce ţine de acest subiect. Guvernul vrea să afle cum ar reacţiona oamenii şi cred (sau guvernul crede) că dacă informaţiile respective ar fi dezvăluite după o anumită perioadă de timp, publicului i-ar fi mai uşor să le accepte decât dacă i-ar fi fost prezentate toate dintr-o dată", a explicat Falcon.

EBE

Dacă Falcon şi Condor spun adevărul, este lesne de presupus că ei sunt principalii colaboratori ai planului guvernamental de difuzare treptată a informaţiilor către public. In acest plan este prevăzută şi o doză de dezinformare, desigur, dar s-ar putea să existe motive bine justificate pentru aceasta. Dacă faptele sunt insuportabile; dacă extraterestrii ne sunt ostili, de exemplu, şi dacă nu avem controlul situaţiei? Este greu de crezut că liderii noştri ar recunoaşte deschis un astfel de scenariu. N-ar fi mai uşor în schimb să sensibilizeze opinia publică prin acreditarea ideii unor mici extraterestri cooperativi, cu care am reuşit să stabilim comunicaţii prieteneşti, lăsând uneori să se înţeleagă totuşi că nu avem un control complet?

Ţinând cont de acestea, să examinăm acum cele mai controversate dezvăluiri făcute de Falcon şi Condor: presupusele contracte stabilite cu „Entităţile Biologice Extraterestre" sau „EBE", cum reiese din documentar şi din interviurile suplimentare făcute de Jaime Shandera şi Bill Moore. De notat că multe din informaţii sunt similare celor arătate Lindei Hove de către Richard Doty în 1983. 

Falcon afirmă că cele mai multe informaţii despre EBE le-a obţinut la prima mână, la fel filmele şi fotografiile. Odată a avut chiar ocazia să vadă o navă extraterestră. „Mă aflam în zona de securitate", le-a spus el lui Bill şi Jaime. „Chiar şi cu un permis de acces în zonele secrete cum aveam eu, în această zonă nu aveam succes, nici măcar în apropiere, dar am observat de la distanţă. Se afla pe o platformă. Avea o formă circulară [şi] pe una din laturi se vedea o deschidere. Pe partea superioară se vedea un grup de lumini. Mă aflam cam la 150 de yarzi de obiect."


va urma