Efectele crizei financiare declanseazã reactii în lant, uneori contradictorii, care pun sub semnul întrebãrii viabilitatea sistemului capitalist si valorilor democratiei. Survenitã în SUA la sfârsitul anilor ’80, criza creditelor imobiliare, fãrã precedent în istoria mondialã, a dus la falimentul a peste 2 000 de bãnci în SUA, obligând guvernul american sã intervinã si sã aloce sute de miliarde de dolari pentru sustinerea acestora. Falimentele bancare din SUA de la sfârsitul anului trecut au sporit riscurile la adresa securitãtii întregului sistem mondial, determinând guvernele lumii sã recurgã la mãsuri de tip interventionist, cum ar fi nationalizarea unor pãrti însemnate ale sectoarelor bancare, bãncile centrale fiind nevoite sã intervinã la rândul lor pe pietele financiare prin injectarea unor cantitãti imense de lichiditãti pentru evitarea blocajelor.
În urma recesiunii mondiale, tot mai multe state sunt fortate sã-si protejeze economiile nationale prin bariere comerciale. Statele Unite, Franta, Spania si Marea Britanie au recurs la mãsuri de protectie economicã fatã de importurile de produse si de fortã de muncã. Aceste practici constituie un paradox justificat doar în micã mãsurã de criza economicã, în conditiile în care statele care astãzi practicã protectionismul doar cu putin timp în urmã erau cele mai fervente promotoare ale globalizãrii si liberalizãrii comertului mondial.
Întrebarea care se pune în acest studiu este în ce mãsurã ajutoarele de stat oferite bãncilor si companiilor private intrã în contradictie cu prevederile legislatiei europene privind libera concurentã si cu spiritul comertului promovate de Organizatia Mondialã a Comertului.
Din aceste considerente, se poate observa cã mãsurile întreprinse pânã în prezent nu au avut ca efect cresterea încrederii, sporind insecuritatea. Pânã la izbucnirea crizei economice economistii considerau, în spiritul lui Friedman, cã interventiile statului în economie ar trebui sã fie limitate, dezechilibrele economice putând fi reglementate cu ajutorul fluxului monetar. În urma mãsurilor protectioniste luate de guvernele lumii, teoria lui Keynes, conform cãreia statului îi revine un rol important în economie, câstigã tot mai mult teren în fata celei a lui Friedman.
1. Protectionism sau antitrotectionism?
În Marea Britanie, guvernul a preluat patru bãnci amenintate de faliment, asigurând activele si garantând credite pentru redresarea economicã a tãrii. Sprijinul acordat de guvernul britanic sistemului bancar poate fi sporit în conditiile în care criza financiarã începe sã afecteze companiilede constructii, conform Bloomberg.
Efectele crizei economice creeazã restrictii si la nivelul fortei de muncã. În mai multe companii din Marea Britanie, au apãrut proteste legate de prezenta muncitorilor strãini, salariatii englezi declarându-se nemulþumiti de angajarea muncitorilor strãini.
În Statele Unite, planul de relansare economicã contine asa-numita clauzã „Buy American”, sustinutã atât de congresmanii republicani cât si de o parte a democratilor. Aceastã clauzã stârneste îngrijorarea comunitãtii internationale prin efectele de încurajare a reconstructiei economiei americane, pornind de la resursele interne, chiar în conditiile în care importurile ar avea costuri mult mai ieftine. De asemenea, clauza urmãreste sã nu permitã finantarea locurilor de muncã din afara SUA. Mai mult de atât, prin aceastã clauzã este suspendatã cumpãrarea de fier sau otel din afara SUA pentru proiectele de infrastructurã, finantate prin planul de relansare. Existã si o exceptie, în cazul în care oferta americanã de otel devine insuficientã sau pretul încarcã factura finalã cu mai mult de 25%. Indiscutabil, urmãrind exclusiv protejarea economiei autohtone, clauza creeazã restrictii si pune sub semnul întrebãrii regulile comertului liber, practicat pânã nu demult.
În acelasi spirit al protectionismului, guvernul francez anuntã cã va oferi celor doi mari producãtori de automobile Renault si PSA Peugeot Citroën credite subventionate de câte trei miliarde de euro, cu conditia continuãrii productiei în uzinele din Franta, disponibilizãri de personal nefiind operate. Solicitat de Comisia Europeanã sã ofere explicatii pentru mãsurile de sustinere a industriei auto, ministrul francez pentru afaceri europene Bruno Le Maire declarã cã mãsurile luate nu au legãturã cu practicile protectioniste, având scopul de protejare a industriei si locurilor de muncã, constituind cel mai neînsemnat lucru pe care îl poate întreprinde guvernul în fata acestei crize.
Dupã interventia de sustinere a Casei de economii, ministrul spaniol al economiei, Pedro Solbes, declarã cã nu exclude posibilitatea interventiei statului în domeniul bancar, dacã situatia financiarã se înrãutãteste. Banca Spaniei a creditat Casa de economii Castilla La Mancha cu sume de pânã la nouã miliarde de euro pentru a-si depãsi lipsa de lichiditãti, dupã cum a informat postul public de radio, amintind de mesajele linistitoare adresate de ministru clientilor CCM.
În declaratiile oficiale, ministrul Solbes caracterizeazã interventia guvernului spaniol ca fiind minorã, în comparatie cu situatiile din alte tãri.
Banca Centrala Europeanã considerã cã în momentul de fatã nu existã politici protectioniste.
În contextul actualei crize economice, una dintre prioritãtile Uniunii Europene este înlãturarea protectionismului, conform declaratiei comisarului european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, într-o conferintã care a avut loc la Praga, preluatã si de agentia Reuters.
Comisarul european considerã prioritarã rezistenta în fata protectionismului, tendintã îngrijorãtoare în aceastã perioadã. În acelasi timp, liderii europeni au încercat sã punã capãt polemicii privitoare la protectionism, tendintã care a divizat tãrile europene, influentând credibilitatea reactiei la crizã. Conform textului comun adoptat în cadrul summitului din luna februarie, protectionismul nu este o solutie pentru actuala crizã.
Conform declaratiilor premierului britanic Gordon Brown, criza economicã nu ar trebui sã ofere un pretext pentru adoptarea de practici protectioniste, ci ar trebui sã fie consideratã o oportunitate pentru construirea unei noi ordini mondiale. De asemenea, premierul britanic este de pãrere cã mãsurile de închidere a pietelor fatã de capitaluri, servicii financiare, comert, fortã de muncã nu au ca efect reducerea riscurilor globalizãrii, ci dimpotrivã acestea ar putea avea un efect advers cum ar fi limitarea cresterii mondiale, reducerea comertului mondial si amplificarea sãrãciei
În cadrul întâlnirii clubului G 20 de la Londra, în fata celorlalti membri ai clubului, Germania si Japonia si-au exprimat ferm opozitia fatã de orice fel de protectionism. Astfel, ministrul german de finante, Peer Steinbrueck, a motivat accentuarea acestei teme a opozitiei fatã de protectionism prin nelinistea tot mai amplificatã cauzatã de tendintele interventioniste.
În ciuda folosirii pe scarã largã a practicilor protectioniste în SUA, presedintele american Barack Obama a pledat, la summit-ul UE-SUA de la Praga, pentru întãrirea sistemului financiar si respingerea protectionismului. Conform declaratiei lui Obama pentru redobândirea prosperitãtii este necesarã opozitia fatã de protectionism si reformarea sistemului financiar. Declaratiile presedintelui SUA vin în contradictie cu mãsurile protectioniste ale Statelor Unite, cum ar fi clauza „Buy American”.
Analistii economici considerã cã amplificarea protestelor sustinãtorilor globalizãrii nu vor determina o diminuare a politicilor interventioniste ale guvernelor, criza economicã si impactul ei oferind motivatii suficient de puternice pentru justificarea mãsurilor protectioniste. Protectionismul este deja practicat la scarã largã, în opinia lui Gary Hufbauer, analist la Peterson Institute for International Economics. Acesta considerã cã folosindu-se de pretextul crizei, tot mai multe state oferã ajutoare de stat companiilor, care intrã în contradictie cu prevederile legislatiei privind concurenta. Pe de altã parte, analistul a ajuns la concluzia cã, în prezent, mãsurile guvernelor constituie un veritabil boicot al produselor de import, ceea ce ar putea genera dezechilibre puternice la nivel international si o adâncire a recesiunii economice mondiale dincolo de nivelul prezent.
Pe lângã efectele negative analizate pe larg, aceste practici protectioniste intrã în contradictie cu prevederile legislatiei europene si internationale în domeniul capitolelor concurentei si ajutorului de stat, îngrãdind libera circulatie a mãrfurilor si fortei de muncã.
2. Perceptii ale riscurilor la adresa securitãtii asociate crizei financiare
Desi la nivelul sistemului financiar global au fost injectate sume uriase de mii de miliarde de dolari si de euro, iar statele membre ale UE, Banca Centrala Europeanã, SUA, Japonia îsi coordoneazã politicile, existã la ora aceasta o stare de panicã si lipsã de încredere explicabilã doar prin mãsurile întreprinse pânã în prezent.
Contrare principiilor economiei de piatã, interventiile SUA pentru redresarea unor întreprinderi private au avut loc si anterior. Sunt cunoscute mai multe mãsuri interventioniste ale administratiei SUA din perioadele presedintilor Roosevelt, Richard Nixon (pentru salvarea firmei Lockheed), Jimmy Carter (Chrysler), administratia Bush acordând 15 miliarde dolari unor companii de aviatie dupã atacul din 11 septembrie 2001.
Aceastã crizã este perceputã ca o sursã permanentã de insecuritate globalã, dar si ca o oportunitate iesitã din comun de accedere într-o altã ordine mondialã, caracterizatã de reguli noi, depãsirea situatiei de crizã fiind posibilã prin restructurarea si reforma radicalã a componentelor învechite si neperformante ale sistemului mondial actual. Problema care existã în momentul de fatã este cã în ciuda interventiilor radicale, criza economicã si financiarã este departe de a avea o solutionare credibilã, care sã ofere perspectivã încrederii într-o apropiatã redresare economicã.
Rezultatele întâlnirilor la nivel înalt pentru dezamorsarea crizei nu sunt în mãsurã sã înlãture suspiciunile existente, amplificând neîncrederea si insecuritatea generalã si punând sub semnul întrebãrii competentele liderilor mondiali de a coopera în scopul identificãrii solutiile si mãsurile care se impun în momentul de fatã pentru redresarea economiei mondiale.
În egalã mãsurã, interpretarea acestor mãsuri extreme, luate în situatii de crizã, sunt la fel de imprecise, derutante si contradictorii. Analizele efectuate asupra efectelor acestor practici oscileazã între acuzele adresate guvernelor de reintroducerea socialismului si consideratiile conform cãrora aceastã crizã demonstreazã lipsa de viabilitate a capitalismului. De fapt, criza financiarã a reusit sã scoatã în evidentã carentele politicilor nationale si incapacitatea actorilor nationali de a contracara riscurile la adresa securitãtii. Reformarea politicilor nationale nu depinde decât de capacitatea guvernelor de a întelege ce trebuie reformat pentru o redresare economicã generalã.
3. Friedman, Marx sau Keynes?
Pânã în prezent, raporturile dintre stat si piatã sunt reglementate de pe pozitii extreme. Politica interventiei etatiste extreme a fost promovatã de Marx, aplicatã de Stalin, de tãrile comuniste în general. La polul opus se aflã politica neoliberalã, adversarã interventiei statului. În acest context, esecul capitalismului de tip neoliberal este perceput automat ca un triumf al interventionismului de tip socialist. La nivelul teoriilor economice actuale analizele crizei economice plaseazã în centrul disputelor teoriile economice divergente ale lui Keynes si Friedman, partizane si respectiv adversare fatã de politicile interventioniste.
Teoria lui Keynes câstigã credibilitate dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial în mai multe tãri occidentale care si-au fundamentat si justificat politicile de tip interventionist prin efectele favorabile cum ar fi: întârzierea declansãrii unor crize, combaterea somajului si realizarea cresterii economice. Conform teoriilor lui Keynes, statului îi revine un rol foarte important în activitatea economicã.
Teoria monetaristã, elaboratã de M. Friedman, este opusã în totalitate interventiei statului în economie, considerând cã dezechilibrele economice pot fi reglementate cu ajutorul fluxului monetar, fãrã a fi necesarã interventia statului.
Conform teoriei lui John Maynard Keynes, politica interventionistã are scopul de a evita dezechilibrele, marea depresiune economicã constituind un exemplu de astfel de dezechilibru. Conform lui Keynes, preocuparea guvernelor si bãncilor centrale trebuie sã fie îndreptatã în sensul schimbãrii radicale a reglementãrii si supravegherii pietelor financiare, astfel încât dezechilibrele sã fie evitate.
Libertatea economicã si spiritul antreprenorial, care stau la baza inovatiilor si progresului economic, sunt fundamentate pe legile economiei de piatã; aspect care explicã prãbusirea economiilor de tip comunist. De fapt, cãderea comunismului, perceputã de Francis Fukuyama ca un „sfârsit al istoriei”, consolideazã tocmai teoriile de tip neoliberal. Dar, între timp, în perioada actualã neoliberalismul si-a dezvãluit carentele, deficientele majore si incapacitatea de a solutiona criza economicã actualã si de a contracara noile riscuri care au dezechilibrat sistemul international.
Efectele actualei crize financiare se produc într-un moment în care a avut loc o resuscitare economicã fãrã precedent a Chinei, Indiei, Braziliei si Rusiei, determinând aparitia unei noi ordini multipolare în plan economic. În acest context, lupta pentru controlul resurselor neregenerabile,în mod special petrol si gaze, devine tot mai importantã.
• Pe acest fundal, competitia viitorului va fi marcatã de lupta dintre democratia liberalã si formele autoritariste ale capitalismului personificate de tãri cum ar fi China si Rusia. Atât UE cât si SUA ar trebui sã iasã din crizã reformate radical, cu economii consolidate având sectoare publice mai puternice.
4. Paradoxurile din jurul monedei unice europene
Indiscutabil, desi afectat de criza economicã, dolarul SUA îsi mentine suprematia pe pietele financiare. Declaratiile presedintelui Bãncii Mondiale, Robert Zoellick, citat de agentia Reuters, confirmã pozitia privilegiatã ocupatã în continuare de dolar care rãmâne cea mai importantã valutã. În contextul intensificãrii temerilor privitoare la expunerea bãncilor din zona euro fatã de o încetinire pronuntatã a cresterii economiilor Europei de Est, în primele luni ale anului dolarul s-a apreciat semnificativ fatã de euro, de la raportul de 1,40 dolari/euro ajungând un maxim de 1,256 dolari/euro la 2 martie, moneda euro atingând cel mai scãzut nivel din acest an în raport cu dolarul american, coborând cu 22% de la nivelul maxim atins în luna iulie a anului trecut.
Desi temerile investitorilor se concentreazã doar asupra Ungariei, Poloniei si Cehiei, tensiunea din zona euro începe sã se facã simtitã în tot mai mare mãsurã. Riscurile financiare nu sunt asociate doar tãrilor estice si celor aflate la periferia zonei euro, securitatea unor tãri europene puternice cum ar fi Franta sau Germania fiind amenintatã. Analistii financiari considerã cã senzatia de insecuritate si riscurile la adresa securitãtii europene au atins în acest moment cele mai ridicate cote.
Solutia propusã de FMI pentru depãsirea efectelor crizei economice este trecerea la moneda unicã europeanã în cel mai scurt timp, astfel încât statele Uniunii Europene din Europa Centrala si de Est, afectate de criza economicã globalã, sã renunte la monedele lor si sã treacã la euro chiar dacã astfel nu ar fi membre cu drepturi depline ale zonei euro. Publicatia Financial Times este de pãrere cã statele membre ale zonei euro ar trebui sã relaxeze conditiile de aderare la moneda unicã, astfel încât statele centrale si est europene sã devinã membre cu drepturi restrânse.
Într-un raport FMI se aratã cã extinderea crizei ar putea începe cu colapsul monedelor naþionale sau al cursului de schimb. Bãncile Centrale ale întregii regiuni ar trebui pe termen scurt sã injecteze un flux continuu de lichiditãti, sã aibã în vedere obtinerea stabilizãrii macroeconomice, recapitalizãri si restructurãri bancare, precum si reesalonãri ale datoriilor externe. Raportul FMI solicitã în acest scop o actiune paneuropeanã, care sã includã Uniunea Europeanã si Banca Centralã Europeanã.
Banca Centralã Europeanã si cele 16 tãri membre ale zonei euro s-au declarat împotriva propunerii FMI, considerând cã nu este posibilã relaxarea conditiilor de adoptare a monedei euro.
Considerând cã UE a ajutat deja regiunea sã lupte în contracararea efectelor crizei financiare mondiale, Comisia Europeanã minimalizeazã raportul Fondului Monetar International conform cãruia statele afectate de criza economicã din Europa Centralã si de Est ar trebui sã ia în considerare optiunea renuntãrii la monedele nationale în favoarea euro. Propunerea FMI, definitã ca fiind o euroizare unilateralã, adicã o trecere la moneda unicã, dar fãrã a detine si statutul de membru la zona euro este respinsã si de economistii europeni, pe consideratia cã adoptarea monedei unice europene nu ar fi posibilã fãrã statutul de membru în Consiliul Guvernator al Bãncii Centrale Europene, într-o economie euroizatã eliminarea riscurilor valutare creând alte vulnerabilitãti pentru moneda unicã europeanã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu